Culisele noii legi a salarizării. Manole: Valoarea de referință la care calculasem noi era 4.325 de lei

„Ar trebui să servească de model de comunicare între partide. Un model de decență de a aborda o temă”

De Radu Eremia - Redactor-șef adjunct
Culisele noii legi a salarizării. Manole: Valoarea de referință la care calculasem noi era 4.325 de lei

Florin Manole la Podcasturile Cotidianul

„Ar trebui să servească de model de comunicare între partide. Un model de decență de a aborda o temă”

Florin Manole, fost ministru al Muncii și membru al conducerii PSD, a vorbit la Podcasturile Cotidianul despre noua lege a salarizării, gata din punct de vedere tehnic, dar pe care urmează negocieri cu sindicatele. Mai mult, social-democratul a apreciat consensul care a putut fi găsit între partide în plină criză politică.

„În primul rând, ea (n.r. – noua lege a salarizării) este făcută. E făcută de un grup din Ministerul Muncii, cu Direcția de salarizare, cu consultantul care este Banca Mondială și cu contribuția a alte două entități, care au fost permanent invitate la grupul de lucru: Ministerul de Finanțe și Cancelaria premierului. Apropo de lucrul cu premierul: uneori se putea, alteori nu se putea (…) Draftul pe care l-am lăsat la plecarea din minister poate să aibă nevoie de ajustări, în sensul că în consultările cu sindicatele din sănătate, educație, adminsitrație publicată și așa mai departe pot să aăară greșeli pe care grupul acesta de lucru le-a făcut în facerea legii. Dar ele se pot corecta”, a afirmat Florin Manole, la Podcasturile Cotidianul.

Citește și: EXCLUSIV Cu cât crește leafa lui Nicușor Dan pe noua lege a salarizării. Trei variante de lucru

În al doilea rând, când am plecat noi din ministere nu am avut impactul de la Finanțe – anvelopa bugetară. Acum ea există. Anvelopa bugetară e necesară și utilă în facerea legii, penntru că îți arată cât te poți întinde (…) Evident că nu am vrut niciun moment obiectivul de a face o lege a salarizării car esă scoată România din țintele de deficit asumate. Am făcut niște grile care în funcție de valoarea de referință, pot să coste mai mult sau mai puțin”, a completat Florin Manole.

Chestionat dacă valoarea de referință va fi 4.325 sau altă sumă, fostul ministru a precizat: „Valoarea de referință fiind ceea ce înlocuiește salariul minim pe economie, pentru că un alt principiu este să dezlipim legea de salariul minim pe economie. Dar asta nu însemană, evident, că vreun venit să fie sub valoarea salariului minim. Valoarea la care calculasem noi era 4.325. Acum nu știu dacă bugetul își permite 4.325 sau o ajustare în jos. Îmi e greu că o să fie în sus (n.r. – ajustarea)”, a mai afirmat fostul ministru.

„Acum e important să fie consens politic pe subiect. Cred că e deja public faptul că a fost o întâlnire între partide la Comisia de muncă, săptămâna trecută, că ea a fost pașnică. Deci se poate consens”, susține Florin Manole.

Citește și: EXCLUSIV Noile venituri ale primarilor pe noua lege a salarizării. Cât vor încasa Ciucu și Olguța Vasilescu

„Eu cred că în cursul acestei săptămâni, poate chiar azi, lucrurile vor evolua și mai mult pe niște principii precum: niciun venit nu scade, anvelopa bugetară trebuie clarificată pentru toată lumea și să nu lase loc o eventuală neclaritate unor tentații populiste sau mai cu tentă electorală”, a mai declarat Manole la Podcasturile Cotidianul.

Social-democratul a punctat că e reforma cea mai valoarasă. „Consultările trebuie să producă o serie de amendamente care trebuie asumate și acceptabile pentru toate grupurile politice care vor vota legea (…) Sunt foarte, foarte mândru de faptul că în aceste săptămâni în care pare că fiecare se ceartă cu fiecare, cel mai scump din punct de vedere al PNRR, cel mai cu impact bugetar, cel mai cu impact social și administrativ dintre jaloanele PNRR stârnește de departe cel mai puțin scandal și cea mai puțină rumoare. Dimpotrivă, pare că este obiectul principalului consens al acestei săptămâni. Vedem dacă se va întâmpla așa”

„Ar trebui să servească de model de comunicare între partide, de la partide cu societate. Un model de decență de a aborda o temă. Nu pun pe seama PSD. E o achiziție comună valoroasă”, a conchis Florin Manole.

Nicușor Dan a anunțat consensul

PNL, PSD, USR, UDMR au semnat un acord, sub coordonarea președintelui Nicușor Dan, prin care s-au angajat că până la finalul acestei sesiuni parlamentare, adică la finalul lunii iunie, Parlamentul va adopta noua lege a salarizării. Noua lege a salarizării va intra în vigoare în totalitate la data de 1 ianuarie 2027.

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

  1. Meșterul Manole a ajuns ministru unde îngroapă milioane de bătrâni pensionari nevinovați.
    Manole este un om ideal la acest minister, nu cere , nu se zbate , nu protestează, nu propune , nu deranjează pe nimeni .
    Își ia banul în ziua de salariu , mulțumește , saluta si pleacă .
    Cel mai bun ministru.

    1. Acum cand e demisionar e mai tare ca Tatoaica, nu-i mai tace gura in presa si la tv cu criticile impotriva fostilor parteneri impreuna cu care si-a batut joc de pensionari. Cand s-a anuntat oficial refuzul indexarii pensiilor a devenit invizibil, iti venea sa-l dai la persoane disparute.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.