Cum arată cimitirul elefanților din industria internetului

Compania Yahoo! a ajuns luni la cimitirul giganților din industria internetului. Chiar dacă în mod oficial firma încă mai este în viață, ea este o umbră a ceea ce a fost iar viitorul ei este incert.

Internetul s-a dovedit un teren de testare feroce pentru companiile tech. Mulți nu au reușit să se adapteze și nu au mai rezistat pe piață. Yahoo! a fost cumpărat de compania de comunicații Verizon din SUA pentru 4,8 miliarde de dolari, un mizilic față de valoarea de peste 130 de miliarde de dolari pe care o avea în urmă cu câțiva ani. Managementul defectuos și concurența acerbă din partea Google și Facebook au dărâmat Yahoo!. The Guardian scrie că Yahoo! nu este singurul elefant căzut. AOL, adică America Online, a fost printre primele companii din lume care ofereau clienţilor săi acces la reţeaua Internet, carieră făcând conexiunea dial-up.

Pentru a putea oferi servicii variate clienţilor săi, a cumpărat mai multe companii din domeniul calculatoarelor, precum CompuServe, Nullsoft – în 1999, pentru 86 de milioane de dolari (Nullsoft este creatoarea player-ului audio-video Winamp), browserul de Internet, Netscape şi Mirabilis, creatoarea canalului de chat ICQ. Pentru a deveni un centru de putere, AOL a fuzionat cu Time Werner în 2000, un acord foarte controversat și care s-a dovedit catastrofal. Time Warner, a doua ca mărime din SUA, deţinea şi canalele de televiziune CNN, HBO, revistele ‘Time’, ‘People’, ‘Sports Illustrated’ şi compania de film Warner Bros. Urmare a rezultatelor financiare destul de scăzute, în 2002, America Online a fost considerată de către Time Warner cea mai slabă verigă economică a companiei.

La 17 septembrie 2003, AOL Time Warner a anunţat că îşi va schimba numele în Time Warner. În martie 2004, au fost vehiculate mai multe anunţuri în presa americană privind o posibilă vânzare a companiei către Microsoft. Niciuna dintre companii însă nu a confirmat anunţul.

În 2012, AOL a devenit independentă iar în 2015 a fost cumpărată de Verizon. Dacă la un moment dat avea o valoare de 226 miliarde de dolari, AOL a ajuns să fie achiziționată cu 4,4 miliarde de dolari. Alta Vista. Înainte de expansiunea Google, Alta Vista era foarte utilizată ca motor de căutare.

Compania a fost folosită ca o minge de ping-pong, dată de la un proprietar la altul în mai puțin de cinci ani. Alta Vista a încercat să găsească un acționar mai bun în 2002, după ce bula dotcom a explodat, dar a fost nevoie să anuleze demersul din cauza lipsei de interes. Într-un final a fost achiziționată de Yahoo!, dar în 2013 s-au tras obloanele. Netscape. La un moment dat au existat două browsere care duceau o luptă veșnică pentru cota de piață: Internet Explorer și Netscape Navigator. Ambele au devenit istorie pentru că Microsoft a anunțat că un nou browser va lua locul Explorer: Edge.

Netscape, care a dominat anii ’90, s-a stins după 2002 iar popularitatea sa a devenit aproape zero. A pierdut războiul cu Explorer pentru că nu a mai inovat. Falimentarea afacerii Netscape a fost motivul central al procesului antitrust împotriva Microsoft în care instanța a decis că livrarea produsului Internet Explorer împreună cu sistemul de operare Windows a fost o practică comercială ilegală și monopolistică. Decizia a venit prea târziu pentru Netscape, Internet Explorer devenind între timp browserul dominant pe sistemele de operare Windows.

AOL a oprit dezvoltarea Netscape Navigator pe 28 decembrie 2007, dar a continuat suportul pentru browser cu actualizări de securitate până în 1 martie 2008. AOL permite descărcarea de versiuni arhivă a Netscape Navigator și menține încă website-ul Netscape ca un portal internet. Spiritul său supraviețuiește în Mozilla, care dezvoltă actualul lider, Firefox.

Myspace a fost rețeaua social preferată de adolescenții din lumea întreagă. A avut ascensiune fulminantă și o cădere la fel de rapidă. Manegementul prea grăbit, dorinţa de a face prea multe dintr-o dată, dar şi lipsa de interes a şefului NewsCorp au dus într-un final la îngroparea reţelei sociale în uitare, iar locul sau a fost luat de rivalul Facebook. Dacă în 2008, când era foarte populară, reţeaua avea aproape 75 de milioane de vizitatori unici în fiecare luna, în mai 2011 Myspace avea cu 34 de milioane mai puţin.

A fost vorba despre o serie de erori de management, combinate cu aroganţă şi volatilitatea percepţiei publice, care au lăsat compania vulnerabilă în faţă Facebook, arată BusinessWeek. NewsCorp a plătit 580 de milioane de dolari pentru rețeaua socială, dar a vândut-o în 2011 cu 35 de milioane de dolari. În prezent, Myspace e un site de muzică. Napster. Într-o epocă în care vânzările de CD-uri conduceau lumea muzicii, Napster a venit pe piață cu muzica digitală accesată gratuit. Industria de înregistrări a decis să dea serviciul în judecată și pe toți cei implicați.

Napster a fost închis în 2011 în urma unui ordin judecătoresc după ce mai mulți artiști printre care Dr Dre și Metallica au cerut sancționarea acestuia. Dar răul déjà a fost făcut pentru că perioada de aur a vânzării de muzică pe profit a apus înainte de căderea Napster.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4573 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.