În timp ce Strâmtoarea Hormuz, artera vitală a petrolului mondial, este paralizată de conflictul dintre Iran, Israel și SUA, noi ne-am trezit chiar acum cu 70% din capacitatea de rafinare închisă temporar.
De la finalul lunii trecute, Petromidia Năvodari(Rompetrol), cel mai mare activ de prelucrare al țării, este în proces de revizie tehnologică, o oprire programată să dureze aproximativ o lună.
Criza este însă amplificată dramatic de faptul că acest blocaj se suprapune peste indisponibilitatea parțială a rafinăriei Petrotel-Lukoil, aflată sub presiunea sancțiunilor americane impuse grupului-mamă.
Rămânem deocmadată cu Petrobrazi (OMV Petrom)
Deși oficialii promit stocuri suficiente pentru 30 de zile sau chiar mai mult, realitatea din teren arată o logistică dificilă de aprovizionare(principalul furnizor la import este Kazahstanul iar ruta de aprovizionare trece periculos de mult de aproape de zona de conflict) şi preţuri la pompă în continuă urcare.
La nivel internațional, piața a intrat într-o spirală speculativă imensă.
Petrolul, care vinerea trecută se tranzacționa la puțin peste 80 de dolari, a sărit la 110 dolari, cu avertismente sumbre de la Teheran că pragul de 200 de dolari este realizabil dacă Strâmtoarea Hormuz va fi închisă definitiv.
Această undă de șoc a lovit deja bursa de gaze de la Viena, unde prețul a urcat la 66 euro/MWh, tras în sus de cotațiile țițeiului, de unde săptămâna trecută tranzacţiile se făceau la circa 55 de euro/MWh. Guvernul este obligat să acționeze în regim de urgență, accelerând măsuri precum plafonarea prețului la gaz până în 2027, un proiect de lege care este deja în dezbatere publică.
Presiunea socială crește
Totuși, presiunea socială crește: transportatorii cer reducerea imediată la jumătate a accizelor la motorină.
Fără o intervenție rapidă, bariera psihologică de 10 lei pe litru la pompă riscă să devină o realitate crudă, cu un efect inflaționist devastator asupra întregii economii şi cu potenţiale efecte sociale de neneglijat.
v-5 bani , 10 bani , ajutați-i pe golani etc. Dar cănd a scăzut cauCiucă cu 50 de bani , v-a convenit nu? Că el o scădea de tot dar n-a putut că „trebuie să importăm trei virgulăăăă… ceva ăă tone de petrol sau produse petroliere, pentru căă știm foarte bine, motorina nu se produce în țară„ Atunci erau 3 rafinării ăăă și voi făceați „mișto , dar cau ciucăă avea dreptate pt. căăă nici una nu era romănescăă LUÂNDU-ȘI CETĂȚENIE STRĂINĂ ȘI SCHIMBÂNDU-ȘI NUMELE DIN BOLINTIN . Acuma bine că le-ați rezolvat p-alea „ex-sovieticus „ că cică mînăreau țiței rusesc , VOI RĂMÂNEȚI CU ȚIȚEIELE Wercerițelor și Veverițelor de la DNA. Aia habsburgă cu ce mai MULGĂ din sondele d-aci , face PREȚ DĂ PREȚ că e singurică pe piață , dar nu vă obligă să luați , E USCATĂ TOATĂ Uia de la ATLANTIC la DON” zDRELEA .MI SE PARE MIE , sau acu cănd s-o mai încălzi Băltoaca își suflecă poalele-n brău Macroana și Meloana și nădragii Ursula și intră să cărpească și să remaieze Nord Strimu cu țoiu și cu caisa , că Mercăloaia știa că n-o să mai aibă gaze , ia CONTROLoc .
Ca de obicei…în curu gol
-5 bani , 10 bani , ajutați-i pe golani etc. Dar cănd a scăzut cauCiucă cu 50 de bani , v-a convenit nu? Că el o scădea de tot dar n-a putut că „trebuie să importăm trei virgulăăăă… ceva ăă tone de petrol sau produse petroliere, pentru căă știm foarte bine, motorina nu se produce în țară„ Atunci erau 3 rafinării ăăă și voi făceați „mișto , dar cau ciucăă avea dreptate pt. căăă nici una nu era romănescăă LUÂNDU-ȘI CETĂȚENIE STRĂINĂ ȘI SCHIMBÂNDU-ȘI NUMELE DIN BOLINTIN . Acuma bine că le-ați rezolvat p-alea „ex-sovieticus „ că cică mînăreau țiței rusesc , VOI RĂMÂNEȚI CU ȚIȚEIELE Wercerițelor și Veverițelor de la DNA. Aia habsburgă cu ce mai MULGĂ din sondele d-aci , face PREȚ DĂ PREȚ că e singurică pe piață , dar nu vă obligă să luați , E USCATĂ TOATĂ Uia de la ATLANTIC la DON” zDRELEA .MI SE PARE MIE , sau acu cănd s-o mai încălzi Băltoaca își suflecă poalele-n brău Macroana și Meloana și nădragii Ursula și intră să cărpească și să remaieze Nord Strimu cu țoiu și cu caisa , că Mercăloaia știa că n-o să mai aibă gaze , ia CONTROLoc .
Nu doar România ci toată cotarca UE e terminata. Eu zic ca ar mai incape niște sancțiuni împotriva Rusiei. Ce parare aveți?