În Universitatea de Arhitectură din București, de zeci de ani, venirea din vacanță, mai exact, data de 15 septembrie, poartă un nume: Ziua lui Mac. Profesorul și arhitectul Emil Barbu Popescu – Mac pentru amici, dar nu numai pentru ei – președintele onorific al Universității, fost rector între 2000-2008, a aniversat ieri 85 de ani, împreună cu mulți dintre cei care i-au fost aproape și i-au rămas prieteni.
O nevoie de a face competiție și de a câștiga, o știință de a conduce către performanță, o bună intuiție a lucrului cu oamenii, un fler pentru cei mai potriviți, o enormă forță de a organiza sunt tot atâtea trăsături care definesc o viață transformată cu obstinație în destin fast, o viață ca un film dens, care nu încape în câteva cuvinte, dar care a făcut din Mac un personaj emblematic al lumii arhitecturii din România ultimei jumătăți de secol. Pentru că el a izbutit în acest răstimp să răstoarne canoane universitare, să modifice radical curicula Școlii, să-i pună numele în rând cu cele mai însemnate de pe glob, să contribuie decisiv la așezarea într-o poziție meritată a profesiei de arhitect. În plus, lui și colaboratorilor lui i se datorează fondarea, în 1969, a celebrului Club ”A”, care sfida cenzura, înființarea în Școală a Centrului de Proiectare a Studenților, în 1970, organizarea formidabilelor festivaluri de muzică pop și folk din ʹ 69 și ʹ71, de la Sala Palatului, Conferințele Internaționale de Arhitectură din ʹ71 și ʹ73, juriile internaționale de diplome, organizate cu imens efort, an de an, de 25 de ani încoace, Secția de restaurare de la Dealu Frumos, spațiile pentru sport ale Universității, Muzeul și Editura UAUIM și câte altele. O mențiune aparte se cuvine făcută lungii legături cu clubul de fodbal Sportul Studențesc, cu toate aventurile și avatarurile ei.
Cu o această listă de realizări și isprăvi care au schimbat fața profesiei, Mac adună an de an în biroul lui lume cu care a lucrat și care nu îl uită. Ca de obicei, întâlnirea a fost un prilej de reverie, de amintiri, de punere la curent cu noutățile din peisajul vast a arhitecturii, de tatonat noi idei și proiecte, un prilej de a fi împreună și de a sărbători un învingător. (C.N.)
La mulți ani, Mace!
Prof. universitar Mac Popescu, la 85 de ani
Cum l-au sărbătorit pe Mac Popescu la Arhitectură
Viața profesorului Emil Barbu Popescu este una a proiectelor, mintea lui este una a viziunilor, lumea lui este una a ideilor, timpul lui este mereu unul al creației. Spirit asociativ prin excelență, cu o mobilitate fenomenală a abordărilor, de o inteligență sclipitoare, cu un umor molcolm și profund, de un nonconformism benign, provocator neâmpăcat al inerției și rutinei, Mac Popescu este modelul arhetipal al unui soi de enciclopedism seducător, suprinzător, dens, profund, sclipitor și greu de cuprins.
Face parte din acea categorie de oameni care, după ce iese pe ușă, lasă în urma sa o dâră în aer. Cred că de orice meserie s-ar fi apucat în viață, el ar fi fost perfomer, ar fi făcut-o tot la superlativ. Și asta pentru că are în genele sale harul inovării și creativității, dând unor subiecte ce pot părea dintre cele mai banale altitudinea unor abordări originale și dintre cele mai surprinzătoare. M-am putut convinge de aceste lucruri observându-le de la o anume distanță critică și având privilegiul obiectivității pe care mi-o dă natura totală diferită a preocupărilor mele față de cele ale domniei sale.
Când se vorbește despre Mac, sunt evocate mai multe dimensiuni ale personalității sale: mai întâi Arhitectura, activitatea didactică în Școală, mentor al multor generații de arhitcți; apoi, rețeaua centrelor culturale și edificiilor pentru tineret, construite în anii 70 de pe planșetele echipei sale; apoi Clubul A, festivalurile culturale studențești, fotbalul.
Mai puțin cunoscută este una dintre cele mai valoroase idei pe care Mac Popescu le-a avut și care ne-a adus alături: aceea de a edita o revistă de fotbal a clubului Sportul Studențesc. Ideea i-a spus-o lui Cornel Nistorescu, în avion, se întorceau de la Paris și i-a arătat un „France Football”. „Aș vrea să facem și noi cam așa ceva”, a zis Mac, vorbind ca dintr-o carte SF. Era spre sfârșitul anilor 70. A scoate în România acelor ani o astfel de revistă era o utopie sau cel puțin o aventură. Cornel i-a spus că eu aș fi cel care aș putea „asambla” o astfel de publicație, ne știam de la Cluj, dar, la vremea respectivă, lucram la Viața Studențească și Amfiteatru.
Ne-am înhăimat la acest proiect fără să știm ce șanse de reușită va avea. Suportul logistic ni l-a dat un alt microbist al Sportului Studențesc, mare sufletist, om de inițiativă deosebit de curajos în acele vremuri ale supușeniei Era președintele studenților pe capitală, Ion Stoica, prieten sincer al oamenilor de valoare, bărbat de mare caracter, admirator deschis al celor cu idei, om generos cu o prietenie statornică oferită multora vreme de decenii. Ideea lui Mac a prins viață, sub oblăduirea isteață a lui Nelu Stoica și prin strădania unei echipe de jurnaliști cărora am avut bucuria să le orchestrez stilurile, condeiele și ideile în paginile unei reviste minunate.
Prima ediția a apărut la începutul anului 1979. Color, pe hârtie lucioasă, aidoma, ca aspect, acelui France Football pe care-l purta cândva în buzunarul de la haină domnul Mac Popescu, președintele CF Sportul Studențesc, în avionul care-l aducea de la Paris.
Ultima ediție a acelor reviste memorabile a apărut la începutul anului 1990. În răstimp de peste un deceniu, sub egida clubului din Regie s-a desfășurat un veritabil program publicistic, cuprinzând reviste și programe de meci, alte publicații ocazionale, toate născute din viziunea lui Mac Popescu, pentru care fotbalul era nu doar sportul de dat cu piciorul în minge, ci și fenomenul social în care trebuia „să dai cu capul” ideilor, dezbaterilor, opiniilor transmise printr-o publicație de club sportiv, ce avea să devină antologică prin unicitatea ei. Acea revistă născută din iarbă a devenit una de bibliotecă, ne place să credem, prin ținuta grafică, prestigiul colaboratorilor și conținutul ei publicistic, mult peste cenușiul, la propriu și figurat, în care se zbătea presa acelor ani.
Revistele Sportului Studențesc rămân o pagină luminoasă în istoria presei românești – nu numai sportive – și încă un proiect, de data aceasta publicitisc, marca Mac Popescu. Este proiectul care completează armonios celelalte dimensiuni ale personalității acestui spirit iscoditor, profund creativ și mereu neîmpăcat cu lenea intelectuală.
Trebuie spus, însă, că revista aceea și tot ceea ce am mai realizat, publicistic, sub egida Sportului Studențesc ne-au marcat și pe noi, cei care am lucrat efectiv la realizarea acelui proiect, unora consolidându-ne pasiunea pentru sport și gazetăria sportivă, altora născându-le o astfel de pasiune, altora transformându-le numele în renume, dar tuturora întărindu-ne încrederea în propriile condeie.
Îi suntem recunoscători lui Mac Popescu pentru șansa pe care ne-a dat-o de a arăta, prin realizarea acelor reviste, că se poate face presă „și altfel”, chiar și în vremuri aspre și searbăde precum cele din acei ani. Dar și mai mult cred îi poate fi recunoscătoare presa sportivă românească, pe care, prin revistele Sportului Studențesc, a îmbogățit-o cu un proiect unic și, din păcate, irepetabil.
La mulți ani, domnule Profesor!
da, La Multi Ani, Mac!
Am avut privilegiul să-l ascult pe marele ARHITECT
prezentîndu-mi Londra la o cafea pe malul Tamisei în anul 2000.
La mulți ani!
Cred că un rol esențial l-a jucat, atunci, la Sportul Studențesc, conducerea CC UTC. Dar, posibil, și conducerea UASCR. S-au făcut lucruri f bune înainte de revoluție la Sportul Studentesc, și, ca să dăm dovadă de omenie, trebuie să recunoaștem că un aport esențial l-a avut Nicu Ceaușescu. El a vegheat ca la Sportul Studențesc lucrurile să meargă într-o direcție bună. Așa cum, la Steaua, s-a implicat Valentin Ceaușescu, iar rezultatele formidabile ale clubului de fotbal al Armatei s-au văzut.