Cele patru mine de huilă care încă sunt exploatate în Valea Jiului, Lupeni, Lonea, Livizeni, Vulcan, pot fi salvate doar cu un ajutor de stat iar o continuare a activității extractive după 2018 este posibilă doar în condițiile acestui sprijin.
Aceasta este concluzia la care a ajuns Grupul de lucru huilă din cadrul Comitetutul pentru activitatea minieră reunit azi la Ministerul Energiei, sub coordonarea secretarului de stat Corina Popescu. “Cea mai mare problemă identificată de membrii Comitetului pentru activitatea minieră este lipsa acută a investițiilor din ultimii 20 de ani, lipsa retehnologizării și modernizării metodelor de extracție.
După Revoluție, nivelul investițiilor în minerit a scăzut la 5% din valoarea celor de dinainte de 1989, iar după anul 2007, nu a mai fost demarată nicio investiție. Complexurile mecanizate asigură, potrivit specialiștilor din Comitet, productivitate dublă față de metodele clasice de exploatare, folosite în mare parte dintre minele actuale.
Costurile de achiziționare a unui astfel de complex mecanizate sunt evaluate de circa 11-12 milioane de euro. Potrivit calculelor făcute de membrii Comitetului, cheltuielile de retehnologizare a minei Livezeni ajung la 127 de milioane de lei. Astfel, la nivelul anului 2015, 70% din costul de producție al cărbunelui a reprezentat cheltuiala cu „munca vie”, ceea ce înseamnă că extracția se face cu tehnologii vechi de mai bine de un sfert de secol. De asemenea, un alt aspect prezentat de membrii grupului de lucru Huilă este faptul că închiderea minelor, după actualele metode, nu ar mai permite redeschiderea acestora, făcând mai rentabilă săparea unui nou puț decât deschiderea celui închis prin rambleiere”, se arată într-o informare a Ministerului Energiei.
Concluziile întâlnirii Comitetului pentru activități miniere sunt: rezerve de cărbune există, costul lor de explorare este foarte mare, iar principalul motiv care a condus la această situație este lipsa acută de investiții din ultimii 20 de ani. Conform comitetului, în acest moment, în Valea Jiului există o rezervă totală de cărbune de 53,2 milioane de tone. Din această cantitate totală, cea mai mare rezervă este la exploatarea minieră de la Livezeni (17,5 milioane de tone), iar cea mai mică (7 milioane de tone) este la exploatarea minieră Lonea.
Indicatorii tehnici de producție în perioada 2013-2015 arată că în 2013 s-au extras 1,296 milioane de tone de cărbune, cu un număr total de angajați de 5.100, în 2014 s-au extras 1,158 milioane de tone de cărbune, cu un număr total de angajați implicați în activitatea minieră de 4.700, iar în 2015 s-au extras 956 de mii de tone de cărbune, când Complexul Energetic Hunedoara, operatorul celor patru mine, avea un număr total de 4.500 de angajați implicați în activitatea minieră. Producția totală de cărbune programată pentru anul 2016 este de 1.038.000 de tone, din care sortat 965,6 mii de tone, iar supus spălării 72,44 mii de tone. În aprilie 2016, Complexul Energetic Hunedoara are angajați implicați în activitatea minieră 3.715 muncitori, 177 maiștri și 315 personal TESA.
Recent, ministrul Energiei, Victor Grigorescu, a susținut că Salvarea de la faliment a Complexului Energetic Hunedoara, producătorul de curent cu o cotă de 5%, poate veni doar din profesionalismul celor din interiorul companiei, inclusiv a sindicatelor, a declarat ministrul Energiei, Victor Grigorescu. Administratorul judiciar al CEH, firma GMC SPRL, propune, în raportul privind cauzele insolvenţei, „compensarea datoriilor către statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin preluarea în contul creanţei a exploatărilor miniere, în cuantumul rezultat în urma unui raport de evaluare, exploatări ce se pot constitui apoi ca o societate de închidere a minelor beneficiind de ajutor de stat, cel puţin până în 2018”. Complexul Energetic Hunedoara are datorii totale de 1,5 miliarde de lei, potrivit raportului, din care 1,2 miliarde de lei către Ministerul Finanţelor Publice. Ca să înţelegem mai bine situaţia din Valea Jiului trebuie să mergem undeva în trecut.
Zona este una foarte problematică, monoindustrială, puternic întreţinută de factorul politic înainte de 1990, când lucrau 90.000 de oameni. La vremea respectivă, cărbunele extras de aici ajungea în toată ţara pentru că transportul feroviar era extrem de ieftin. Astfel se face că huila era arsă la Iaşi, Giurgiu sau alte centrale foarte depărtate. În prezent, nu se justifică economic o distanţă mai mare de 100 de kilometri. Aşa se face că huila este ultilizată de centralele de la Paroşeni, situată la gura minei Lupeni, şi Mintia Deva, la câţiva kilometri distanţă.
Numai că aceste două centrale contează foarte puţin în sistemul energetic naţional iar raţiunea existenţei lor este aceea de a ţine în viaţă cât de cât Valea Jiului. Complexul Energetic Hunedoara este practic urmaşa Companiei Naţionale a Huilei, aflată azi în insolvenţă, după ce a acumulat datorii de aproape 600 milioane de euro. Statul a pompat în mineritul hunedorean ajutoare de aproape 6,5 miliarde de dolari. Aceşti bani, după cum am văzut, nu au fost însă de ajunsă căci am făcut referire la datoriile CNH şi ale CEH. La aceste “performanţe” se mai adaugă şi procesul de închidere a minelor, fenomen cu un impact devastator pentru unele oraşe care au rămas fără nicio activitate economică.
De asemenea, minerii din Valea Jiului prestează cea mai periculoasă meserie din România. Statisticile arată că mai bine de două treimi din accidentele de muncă vin din acest sector. Din 1990 şi până azi şi-au pierdut viaţa 80 de muncitori, 75 dintre ei provenind de la minele din Valea Jiului, în special de la Petrila, Vulcan şi Uricani. Datoriile, ineficienţa economică, accidentele de muncă, situaţia precară a industriei, viitorul incert sunt rodul moştenirii în 1990 a unei industrii supradimensionate. Strategia de dezvoltare gândită de Ceauşescu avea la bază conceptul autosusţinerii în asigurarea cu resurse minerale a economiei, în scopul reducerii importurilor.
După căderea lui, noii guvernanţi au preluat un sector dezvoltat mai mult decât ar fi permis potenţialul de resurse minerale solide economic exploatabile de care dispunea ţara la momentul respectiv. Singurele măsuri luate de guvernele care s-au perindat au fost pomparea de bani în sector, închiderea minelor, disponibilizarea salariaţilor, ţinerea companiilor pe pierderi pentru a nu scumpi energia electrică, în timp ce investiţiile au lipsit aproape cu desăvârşire.
Marea restructurare din Valea Jiului a început în vremea guvernării lui Victor Ciorbea, când au fost traşi pe dreapta 60.000 de mineri, din aproape 90.000 câţi erau. Situaţia de azi a mineritului carbonifer şi a CEH în special este cruntă. Morile de vânt din Dobrogea se învârt cât să ţină pe bară multe termocentrale, iar Uniunea Europeană cere imperios restructurarea sectorului.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.