Cum puteți amplifica efectul vaccinului anti-Covid

inima, artere miscare

Potrivit unui studiu, practicarea sportului nu numai că întăreşte sistemul imunitar, ci chiar ajută vaccinurile. Acest lucru se susţine într-un articol din revista ştiinţifică The Conversation, semnat de Sebastian Chastin, profesor la Glasgow Caledonian University (Scoţia).

„În 35 de studii, activitatea fizică regulată a condus la niveluri ridicate ale anticorpului de imunoglobulină IgA. Acest anticorp acoperă membrana mucoasă a plămânilor şi a altor părţi ale corpului nostru unde pot intra viruşi şi bacterii. Activitatea fizică regulată creşte, de asemenea, numărul de celule T CD4 +, care sunt responsabile pentru alertarea sistemului imunitar la un atac şi reglarea răspunsului acestuia”, scrie Sebastian Chastin, folosind explicaţii tehnice.

Prin verificarea studiilor, cercetătorii au descoperit că şi vaccinurile par a fi mai eficiente, atunci când sunt administrate după un program de antrenament, chiar şi unul moderat: „O persoană activă este cu 50% mai probabilă să aibă un număr mai mare de anticorpi după vaccin decât o persoană inactivă”.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, există 3 mecanisme care fac din activitatea fizică o apărare suplimentară împotriva bolilor infecţioase. Este, de asemenea, un potenţiator al vaccinului.

În primul rând, exerciţiile fizice protejează împotriva factorilor de risc de infecţie gravă şi fatală. „Persoanele active fizic sunt mai puţin susceptibile de a dezvolta obezitate, diabet, boli respiratorii şi cardiovasculare. Studiile epidemiologice au arătat că COVID-19 şi alte boli infecţioase respiratorii sunt mai grave pentru persoanele cu aceste afecţiuni”, comentează lectorul Universităţii Caledoniană din Glasgow.

Activitatea fizică reduce, de asemenea, stresul şi inflamaţia cronică, la rândul său reducând probabilitatea infecţiilor fatale. „Majoritatea deceselor cauzate de COVID-19 şi pneumonie au fost rezultatul unui răspuns inflamator necontrolat”, explică Chastin. În cele din urmă, sistemul nostru imunitar este mai puternic dacă suntem activi fizic.

Analizând diferitele studii, cercetătorii scoţieni au putut, de asemenea, să pună în cifre sănătatea celor care practică activitatea fizică. „Am găsit dovezi consistente şi convingătoare în 6 studii care au implicat mai mult de jumătate de milion de participanţi că respectarea ghidurilor recomandate pentru activitatea fizică – 30 de minute de activitate, 5 zile pe săptămână – reduce riscul de îmbolnăvire cu 37%”.

Menţinerea în formă ar putea, de asemenea, să ne ofere un pic de ajutor împotriva Covidului. „Din păcate, o scădere a nivelurilor de activitate fizică a fost observată la nivel global în ultimul an”, atrage atenţia Chastin.

„Aceasta este o tendinţă periculoasă care ar putea face populaţia mai vulnerabilă la boli infecţioase şi cronice pe termen scurt. Dacă nu va fi controlată, va lăsa şi o moştenire dăunătoare pe termen lung şi va creşte povara bolii şi costurile sociale şi economice ale acesteia”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

9 Comentarii

  1. Ce ti-e si cu stiinta asta,domle!Cu asta comandata de multinationale,ce mai stie ei ca sportu’ e bun,dar musai sa te vaccinezi!

  2. este mult mai usor sa mergi la Mc Donalds,KFC LIDL KAUF, CARFUR,OCEAN,ETC ,iar apoi sa te intinzi la o discutie 5G cu prietenii
    p.s. da-o dracu de libertate

  3. Cu toate ca peste tot se vorbeste de vaccin si de vaccinare, nu e vorba de un vaccin si nici despre vre-o vaccinare. Mai correct ar fi, daca to se doreste neaparat sa se utilizeze abuziv cuvintul vaccin sa i li se spuna vaccinuri RNA, sau mai exact vaccinuri mRNA dupa inventatorul tehnologiei ce a inventat si denumirea mRNA, care sta la baza tratamentului. De fap este vorba de un tratament pe ADN, experimental, inca in faza a treia, dupa legislatia britanica si a ltor state europene. Tratament ce inca nu a fost testat suficient pentru a primi o aprobare pe cale normala. Datorita epidemiilor s-a dat o aprobare de urgenta si nu se stie inca la ce efecte va duce tratamentul in urmatorii ani, pe scurta sau lunga durata. Nu se stie nici daca va afecta fertilitatea sau va duce la mutatii genetice la noii nascuti. Nici nu se stie cum afecteaza fetusii la persoanele insarcinate. Punctul cu fertilitatea s-ar fi analizat abia in faza a cincea din procesul de aprobare a tratamentului mRNA, dupa lagislatiile multor tari. Si de acceea acest tratament nici nu creaza anticorpi ca un vaccin normal, di nici nu este facut sa asigure o protectie, la un virus, pe un termen mai lung. In fapt pare ca tratamentul a fost conceput in asa fel sa ii faca pe oameni dependenti de tratament si sa aiba nevoie de repetari nenumarate, cam ca la vinzatorii de droguri interzise. Eu imi pun mai multe sperante in virus, si sa fiu foartevprobabil asimptomatic, decit intr-un tratament ADN experimental, inca netestat complet. Dar fiecare are dreptul sa aleaga, cum crede ca e mai bine si cum considera ca se protejeaza mai eficient. De asta avem liberul arbitru si avem dreptul, nu privilegiul, sa alegem!

  4. sportul si mancarea santoasa, PLANTELE, asigura IMUNITATEA fara a mai avea voie de MEDICAMENTELE-VACCINURILE-MENGELE vreodata !! usor cu propaganda IDIOCRACY PE SCARILE ISTORIEI !

  5. Mai sigur este sa va amplificati efectul vaccinului cu cate o tuiculita, un vinisor, o berica.
    Cu conditia ca aceasta activitate sa fie practicata zilnic.

  6. Si ar mai trebui mentionat, ca faptul ca majoritatea oamenilor sunt asimptomatici la Covid 19, nu estee o surpriza pentru cei de meserie, virologi si cercetatori in medicina. Cum a fost larg povestit si scris prin presa vestica. Majoritatea dintre noi am avut infectari cu sau fara simptome, cu virusi Covid inca incepind cu 2012, cind a fost descoperit primul virus din aceasta familie. Atunci era trecut virusul la gripa sezoniera, si la noi tulpini de gripa, iar majoritatea populatiilor au deja o forma de imunitate la noi tuulpini Covid. Iar aceste patru tulpini, alfa-beta-gama-delta, sunt asa de asemanatoare, si au mutatii asa de minore, incit un vaccin adevarat l-ear fi fost deajuns, pentru imunizare suplimentara. Si de asemenea exista cel putin cinci tratemnte clasice ce functioneaza, dar care au fost agresiv stopate la publicare si recomandare in multe state din comunitatea euorpeana si in afara europei. Totul pentru a sugera populatiilor ca nu exista alte solutii decit tratamentul ADN recomandat de autoritati. Si cind medici specialisti in virologie sau cercetatori recomanda alte solutii, iar politicienii o dau cu „alte posibilitati nu exista”, inseamna ca nu avem de aface cu un dialog stiintific, ci cu hotariri politice. Si cine vorbeste in asa fel sa spuna ce vor cei de la putere sa auda, e doar o unealta si un soldat loial, nu un specialist in materie.

    Citi din Romania stiu ca in America, tara puternic afectat de Covid s-au ridicat, in toate statele lui, restrictiile de masca, teste sau vaccinuri mRNA, iar unele dintre ele percep amenzi de la 100$ in sus celor ce cer confirmari de teste sau vaccinare mRNA ca sa maninci la un restaurant sau sa intri intr-un magazin?

  7. De ce dupa ce au inceput vaccinarile,pe langa varianta periculoasa originala au aparut si celelalte variante mai molipsitoare? Le-au diversificat efectul vaccinurilor,sau au mai scapat inca de pe la „lilieci” si le-au imprastiat iar niste „oameni de bine”.

  8. Csaba…
    primul coronavirus a fost patentat in 1998…parca…
    nu este un virus natural, ci sintetic. Aceste virusuri au facut si fac obiectul programelor de dezvoltare arme biologice.
    SARS de exemplu, a fost patentat prin 2001, parca….ca in 2003 sa apara prima epidemie de SARS in China. Cercetarea se face si azi in mare parte in China.
    MERS…patentat in 2005, parca…epidemia de MERS in Asia 2006 sau 2007…
    Ebola…
    etc…etc….etc

  9. @Vasile Marcus:asta n-am stiut ca poveste incepe inca dinainte de 98. Interesant unde duce nebunia unora. Eu m-am bazat, ca reper pe putinele publicatii ce vorbeau de Covid din 2012, iar date inainte de acest an nu gasisem orin presa obisnuita. De accea am presupus ca primele informatii ar veni din acel an.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.