Prețul carburanților este determinat de costurile de extracție și prelucrare, transport și distribuție, dar și de TVA și acciză.
Lanțul de producție al carburanților, de la momentul în care țițeiul este extras din pământ, la transportul lui, distribuirea către rafinării, procesare și punerea la vânzare este unul lung, desfășurat pe parcursul mai multor săptămâni. Însă în situațiile de criză, în care prețul carburanților crește de la o zi la alta, trebuie să ne uităm unde apar cele mai mari creșteri de preț pe acest lanț, sunt de părere specialiștii.
Acciza la motorină este de 2.800 de lei pe mia de litri, iar acciza la benzină este 3.060 de lei pe mia de litri. Asta înseamnă că statul încasează la fiecare litru de motorină vândut 2 lei și 80 de bani, iar la fiecare litru de benzină 3 lei și 6 bani.
Cum se formează prețul carburanților
Expertul în energie Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, a explicat pentru Cotidianul acest traseu complicat al carburanților, luând în calcul scenariul în care un baril de petrol se vinde cu 100 de dolari.
Prețul de achiziție al barilului de petrol include cotația internațională, dar și partea de taxare, asigurare a transportului, de încărcare și descărcare în port, spre exemplu, plus alte taxe de transport maritim, precum taxele plătite la traversarea Canalului Suez. În acest context, un litru de țiței ajunge să fie cumpărat cu 3 lei și 41 de bani.
Odată ce ajunge în țară, el este transportat către rafinării prin conductele controlate de compania de stat Conpet, prin cisterne sau pe calea ferată.
„După ce țițeiul se rafinează, se transportă, se distribuie, ajunge la un cost de 4 lei și 61 de bani pe litru”, explică Dumitru Chisăliță.
Statul încasează grosul costului de la pompă
Aici intervine partea preferată a statului, în care începe să aplice accize și taxe. În cazul benzinei, la un cost de 4 lei și 61 de bani pe litru, se adaugă acciza de 3 lei și 6 bani, iar în cazul motorinei o acciză de 2 lei și 80 de bani. Acciza a fost majorată de la 1 ianuarie 2026.
Pe lângă acciză, statul încasează și TVA, care la rândul său a fost majorat încă din vara anului trecut de la 19% la 21%. TVA-ul calculat de expertul în energie este de 1 leu și 74 de bani.
Nu trebuie să uităm de adaosul comercial, care include marja de profit și costurile operaționale, precum transportul, depozitarea, salariile angajaților din rafinării și benzinării etc.
„În total, ajungem la un cost de 10,04 lei pe litru. La o cotație internațională a barilului de petrol de 100 de dolari, la pompă la noi, ținând cont de costurile specifice, un litru ajunge la 10,04 lei.
Toate aceste lucruri nu se întâmplă instantaneu. Pentru motorină înseamnă două săptămâni, pentru țiței înseamnă patru săptămâni. Ceea ce plătim noi acum este ce a intrat ca și cost al motorinei în România în urmă cu două săptămâni, iar în cazul țițeiului, cu patru.
Doar tona de motorină, fără transport, înseamnă 4,62 de lei pe litru. E clar că prețul care ajunge la pompă este 10,04 lei”, a explicat, pentru Cotidianul, Dumitru Chisăliță.
Statul are bani să reducă taxele și accizele, ceea ce ar influența vizibil prețul carburanților
Specialiștii sunt de părere că măsura de limitare a adaosului comercial la carburanți ar crea mai multe probleme pentru companii și avantaje minime pentru consumatori. Prețurile de la pompă ar putea să scadă cu câteva zeci de bani în primă fază, însă dacă se scumpește din nou barilul de petrol, măsura nu ar mai avea niciun efect. Toxică pentru piața carburanților ar fi și limitarea exporturilor de carburanți.
„Noi ne bazăm pe faptul că alte economii au piețele deschise și noi putem importa produse petroliere, dar noi luăm măsuri pentru a închide piața. Situația este diferită între benzină, unde rafinăm mai mult decât consumăm, și motorină, unde suntem un importator net. Pe piața de benzină, astfel de restricții pe export nu sunt sigur la ce ar ajuta.
Este rezonabil să ne așteptăm ca guvernul să nu câștige mai mult de pe urma acestei crize și ca rata încasărilor să fie așa cum a fost prognozată în bugetul pentru 2026 și în limite comparabile cu cele ale anului trecut. TVA-ul a crescut vara trecută, acciza a crescut de la 1 ianuarie, dacă adăugăm și acest impact pe care îl au creșterile cotației internaționale a țițeiului, care afectează cota de TVA pe care statul o încasează, vedem niște creșteri de venituri care în prezent sunt principala armă pe care guvernul o are pentru a calma situația de pe piața carburanților”, a explicat Mihnea Cătuți, director executiv al think tank-ului Energy Policy Group.
Guvernul nu ar fi intervenit în mod intenționat în criză
„Din punctul meu de vedere, este o situație falsă. Creșterea prețului benzinei și motorinei este forțată de rafinării, pentru că li se permite. Țițeiul nu a fost cumpărat la prețul de ieri, ca să faci benzină. Ca să faci benzină, țițeiul trebuia cumpărat în urmă cu o lună. El are un traseu: de la locul de achiziție până la locul de rafinare, în rafinărie există stocuri de țiței care se procesează”, a declarat, pentru Cotidianul, profesorul Dorin Stănică Ezeanu, cadru didactic la Universitatea de Petrol-Gaze din Ploiești, directorul departamentului Ingineria Prelucrării Petrolului și Protecția Mediului.
Acesta a explicat că rafinăriile au costuri diferite de producție.
„2 milioane de tone de țiței le extragem din România. Dacă aș lua țițeiul românesc care se extrage cu 20 de dolari barilul și țițeiul străin, care se extrage cu 100 de dolari barilul… ar ieși o medie de 60 de dolari în cazul OMV. La Lukoil venea țiței din Rusia, nu la 20 de dolari, dar la 60, 65, 80 de dolari. Iar Midia are țițeiul din Kazahstan. Este o speculație pe care guvernul român o acceptă, probabil că are niște datorii la acele companii, companiile furnizează bani la buget…”, este de părere profesorul.
Nicusorulee! Cum ai indraznit sa semnezi din burta, de unul singur, depozitarea gazelor romanesti extrase din Marea Neagra, depozitarea in depozitele Ukraina, aflata in razboi si corupta putreda ? Unde era SRI, Parlamentul Romaniei, cand ai instrainat sub semnatura ta (ca sunt gazele lu’ tactu) gazele Romaniei in Ukraina?
E un prilej minunat pt guvern să încaseze bani cu nemiluita de la un popor de oameni tăcuți. Marile companii își „optimizează” profitul și plătesc mai nimic statului romàn, acum Bolo o să-i scutească și de impozitul pe cifra de afaceri (măcar atâta plăteau la stat dar n-o să mai plătească nici asta), băncile ne sugrumă cu dobânzi de căteva ori mai mari decât în occident pe motiv că suntem țară cu risc ridicat (așa „risc ridicat” încât fac aici profituri cât n-au visat iar grosul îl repatriază către băncile mamă – Banca Națională nu vede nu știe), de resursele noastre nu mai dispunem că le-am cedat ca sa intrăm în UE, de cumpărat petrol și gaze ieftine de la est n-avem voie că „devenim dependenți”.. las’ să plătim triplu luând de la jupânii lumii… Amin!
„… care în prezent sunt principala armă pe care guvernul o are pentru a calma situația de pe piața carburanților”, a explicat Mihnea Cătuți, director executiv al think tank-ului Energy Policy Group.” – alt idi care crede ca prin a umbla la efect, se controleaza cauza !!!
Costurile de producție la OMV-Petrom sînt 18 dolari barilul/butoiul/160l, nu 20 de dolari. Aici intră tot ce cheltuie cu scosul din pămînt, dusul la rafinărie, salarii, reparații, tot. Mai mult ca sigur și acesta e umflat. În restul lumii aceste costuri nu sînt nicidecum cum zice tovarășul gradul, 100 de dolari. În alte părți ale lumii se scoate mai ușor. Trebuie să fie mult sub 10 dolari. Dacă recalculăm, cu 18 dolari barilul, carburantul la ieșirea din rafinărie, fără biruri, trebuie să fie ceva sub un leu, 1 leu.
Acestea fiind zise, de ce cineva, în carne și oase, să-mi ia de zece ori mai mult decît face? la 1 leu toate costurile de producție sînt acoperite. Țițeiul este mineral, anorganic, nu e din putrefacția plantelor și animalelor. Se face neîncetat în adîncurile pămîntului. Abiogenic petroleum origin.
statul favorizeaza avazionistii infractori ce stocheza mii de tone in depozite, cisterne, ferme agricole, le cumpăra astazi si le vinde peste o saptamana cu castiguri de 2 -3 ori mai mari decat cheltuelile si investitiile, . PROTECTIA CONSUMATORIOR inexistenta, benzinarii nu afiseaza pretul pt ca fuge clientela, dau pe datorie la mii de fermieri, ce depoziteaza si cred ca fac economii.controlul la statiile peco, intrari, cheltuieli, returnari de tva???
cum crezi ca daca unul ia azi cu 10 lei peste o saptamana o vinde cu 20 de lei, ca unii se gandesc la o penurie de lunga durata, poate, dar nu atat cat visezi tu…
Ce vreti, bre, sa va plimbati cu masina pe banii mei ? Nu mai merge, Bolo este de partea noastra, a celor care nu va mai plateste domnia-saraciei. sa va dea parintii/bunicii bani de motorina si de redbule ! De nu, apucati-va de furat, a fura din foamea de condus masina sau de iti duce copilasii la mall, se prescrie !
Nu e vorba de domnia de a merge cu mașina personală, că oamenii pot lua autobusul dar și ăla merge cu motorină deci și acolo platesti mai mult. Problema e transportul de mărfuri, agricultura, lucrârile la infrastructură, industriile bazate pe petrol etc. Toate acestea se duc în prețurile bunurilor pe care le consumăm…
elucubratiile matematice din acest articol sunt numai bune sa la dezlege presedintele doftor de Sorbona fara bac.
Eu stiu asa: titeiul intra in rafinarie cu un pret si combustibilul iese la poarta cu alt pret. La acesta se adauga diverse pana ajunge la pompa. Din pretul de la pompa calculam TVA, apoi acciza, le adunam si vedem cu cat ne arde statul. Ce atata filosofie!?
Intai acciza si apoi TVA.
intre timp … de propaganda sarbatoresc ca scade deficitu’… fara sa scrie ca banii sunt luati din buzunarul iobagilor care stau linistiti pe glie
de la AI Cand l-am intrebat si mi-a scris ca in 2008 pretul petrolului a fost 147, iar la noi 4,5 lei benzina din care 50% erau taxe si accize, iar in 2026 taxele si accizele etc. reprexinta 69% din pretul benzinei…asa ca daca ar avea bun simt daca ”scot TVA” din pret ar insemna o reducere cu 21%, desi ceva este de neinteles, avand in vedere ca Romania are rezerve pt aprox. cinci luni si zilnic se extrage petrol, deci nu a crescut pretul materiei prime in asa hal ca benzina da se scumpeasca cu 20-25%…totul/cresterea, nu are o baza reala…
Nu ai inteles ca spurcaciunile pnliste si usriste
nu guverneaza pentru prostime?