Dacă e embargo în presa română, presa străină scrie de Roşia Montană

Am ajuns în situaţia absurdă, să nu zicem kafkiană, încât oamenii din afara României sunt mai informaţi despre situaţia proiectului Roşia Montană decât românii, care văd doar publicitate (care laudă RMGC) rulând insistent pe micile ecrane, zi şi noapte.

Protestul de marţi din faţa Ministerului Culturii a fost în mare parte ignorat de presa românească, chiar dacă au participat câţiva fortoreporteri şi cameramani la evenimentul respectiv. Susţinătorii proiectului canadian – fie ei pe net, pe stradă, în redacţii şi în alte părţi – nu au ezitat să taxeze puţinele publicaţii care au dat câte o ştire. Singurele organizaţii de mass-media care au spart ciudatul „embargo” erau agenţii de presă internaţionale, care au relatat pe larg protestul împotriva ministrului Culturii, iar joi au revenit cu o altă ştire despre scrisoarea de protest împotriva controversatului proiect minier din inima Munţilor Apuseni. Ştirile au fost publicate pe „Forbes”, Yahoo!, Google News, Philppine Star, Boston Globe şi în ziarele canadiene. Mai puţin în România.
Mai mult, ziariştii străini au rămas nedumeriţi întrebându-se de ce colegii lor români nu sunt în stare să redacteze măcar o scurtă ştire, chiar un text sec, despre proteste şi controversa care înconjoară proiectul minier canadian.

Chiar politicienii care sunt la putere recunosc că este un subiect sensibil şi controversat, şi decizia este foarte greu de luat din punct de vedere politic, însă presa română tace mâlc, cu mici excepţii. O fi preţul aurului care urcă vertiginos adevăratul motiv pentru neruşinatul embargo?
În absenţa informaţiei pe piaţa românească, românii au început să dezbată subiectul pe Facebook şi pe bloguri (ca în Libia sau Egipt, unde presa era controlată!). Mulţi s-au arătat revoltaţi, nu neapărat de proiectul în sine, ci de „embargoul” din presă. România a avut o revoluţie în 1989 şi s-a născut o presă liberă, cu greşelile şi lacunele ei. Dar liberă. O presă liberă înseamnă informaţie publică, prezentată corect, chiar dacă o publicaţie are o politică editorială anume. Tăcerea presei româneşti pe acest subiect spinos de importanţă istorică şi naţională este ruşinoasă, ridicolă şi imatură. Presa dă impresia că a fost cumpărată pentru câteva reclame, câţiva bulgări de aur şi în schimb şi-a uitat rostul şi rolul ei în societate.

Pentru cei care nu au avut şansa să citească despre protestele împotriva proiectului RMGC, vă redăm câteva rânduri, aşa, de amorul artei.

Sute de români l-au condamnat pe ministrul Culturii României că a adus ţara cu un pas mai aproape de construirea unei controversate mine de aur într-o importantă regiune istorică din Ardeal, scriu „Forbes” şi Associated Press.
Semnatarii protestează că o parte din Masivul Cârnic va fi distrus pentru a construi mina, o zona minieră din vremea romanilor. Într-o scrisoare adresată ministrului Culturii, Kelemen Hunor, publicată joi, protestatari scriau: „Vă considerăm responsabil de atentat la istoria şi identitatea noastră culturală şi naţională… şi înţelegem să ne apăram casele şi proprietăţile până la ultima suflare”.