De ce operațiunea din Gaza nu poate fi oprită

Benjamin Netanyahu le-a transmis militarilor israelieni care luptă în Gaza ”să nu se oprească” din misiunea lor de a distruge organizația Hamas. Mesajul transmis marți de premierul israelian vine după ce, pe 23 decembrie, președintele Statelor Unite le-a spus jurnaliștilor că nu i-a cerut liderului de la Tel Aviv să înceteze operațiunea militară. ”Am avut o discuție lungă cu Netanyahu și a fost o conversație privată”. ”Nu am cerut o încetare a focului”, a spus Joe Biden.

Benjamin Netanyahu este sub presiunea protestelor conduse de rudele ostaticilor Hamas care se află încă în Fâșia Gaza. Ei îi reproșează premierului că nu face suficient pentru obținerea unei a doua încetări a focului și eliberarea acestor ostatici, circa 130 la număr.

 

În urmă cu două zile, guvernul Egiptului a propus cel mai închegat plan de pace pentru Gaza de la izbucnirea conflictului, la începutul lunii octombrie. Planul prevede retragerea armatei israeliene din Gaza și trecerea enclavei sub o conducere palestiniană unificată Hamas-Fatah. Planul egiptean prevede și eliberarea tuturor ostaticilor luați de Hamas în schimbul unui număr negociat de palestinieni aflați în închisorile israeliene. Schimbul ar urma să se facă în timpul unei încetări a focului de cel puțin zece zile.

Premierul Netanyahu prezentat propriul sau plan pentru Gaza într-un editorial publicat de The Wall Street Journal. Netanyahu vede trei etape: 1. Distrugerea totală a Hamas; 3. Demilitarizarea Fâșiei Gaza; 3. Deradicalizarea Fâșiei Gaza. Planul guvernului israelian respinge total propunerea egipteană și se opune și apelurilor administrației SUA ca Fâșia Gaza să fie trecută sub administrația Autorității Palestiniene, dominată de gruparea moderată Fatah. ”Așteptările ca Autoritatea Palestiniană să demilitarizeze Gaza sunt iluzorii. AP finanțează și glorifică terorismul în Cisiordania și îi învață pe copiii palestinieni să distrugă Israelul. Nu a arătat că are capacitatea și dorința de a demilitariza Gaza. Nu a reușit să facă asta nici înainte de 2007, când Hamas s-a instalat în Gaza, și nu a reușit să facă asta nici în teritoriile pe care le controlează acum. Israelul va trebui să-și asume responsabilitatea securității în Gaza în viitorul apropiat”, a scris Netanyahu.

Premierul israelian s-a folosit în argumentația sa de îngrijorările americane privind Iranul, subliniind că Hamas este ”un interpus al Iranului”. Editorialul semnat de Netanyahu a fost publicat la scurt timp după ce un general al Gărzilor Revoluționare Iraniene a fost ucis în urma unui atac al aviației israeliene la periferia Damascului. ”În primul rând, Hamas este un interpus al Iranului și trebuie distrus. SUA, Marea Britanie, Franța, Germania și multe alte țări susțin intenția Israelului de a distruge gruparea teroristă. Pentru a îndeplini acest obiectiv trebuie distruse capabilitățile sale și trebuie să înceteze regimul politic al Hamas din Gaza. De aceea distrugerea Hamas este singurul răspuns proporțional necesar pentru a împiedica repetarea unor atrocități asemănătoare. Orice reacție mai blândă garantează continuarea războiului și a băii de sânge”.

”Odată ce Hamas va fi distrus, Gaza va fi demilitarizată și societatea palestiniană va începe un proces de deradicalizare, Gaza va putea fi reclădită și perspectivele păcii in Orientul Mijlociu vor putea deveni realitate”, a scris Netanyahu.

 

Într-un articol publicat de UnHerd, strategul american Edward Luttwak explică de ce Israelul nu poate accepta acum o încetare a focului.

”În timpul războaielor lor din Vietnam, Afganistan și Irak, liderii și generalii americani nu au putut defini ce înseamnă victoria. Spre deosebire, Hamas are o imagine clară a victoriei. Acum că a demonstrat că descurajarea israeliană nu are efect, gruparea teroristă insistă că nu va mai accepta eliberarea ostaticilor în schimbul unor încetări ale focului, ci doar în schimbul încetării totale a ofensivei israeliene, ceea ce ar lăsa Hamas la conducere în Gaza.

Ce ar presupune asta? Pe termen scurt, înseamnă ca Hamas să aibă acces la milioanele de dolari care vin din țările vestice și la miliardele care vin din Qatar, Kuweit și din alte țări bogate în petrol. Aceste fonduri sunt destinate reconstrucției civile și satisfacerii nevoilor umanitare, însă Hamas le va folosi pentru refacerea rețelei de tuneluri, pentru pregătirea militara, pentru propagandă și organizațiile sale politice din Gaza și din alte părți.

Motivul pentru care va face asta este simplu: Hamas nu a pretins niciodată că luptă pentru bunăstarea populației din Gaza sau pentru cauza națională palestiniană, Hamas slujește islamul global – Umma – care respinge naționalismele și proclamă supremația asupra celorlalte religii. Cu alte cuvinte, Hamas nu acceptă vreo responsabilitate pentru cei morți și răniți în război și nici pentru reconstrucția Gazei.

De aceea, în cazul unei încetări permanente a focului, Hamas poate începe să pregătească următorul atac surpriză. Dacă cineva din Gaza se va opune, Hamas va acționa la fel ca în trecut, împușcându-i în fața mulțimii.

Cu toate acestea, ignorând acest scenariu inevitabil, o serie de generali în retragere și, într-un moment de neatenție, chiar secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, au cerut Israelului să își reducă bombardamentele și chiar toate atacurile, pentru a obține susținerea populației din Gaza. Însă această formulă a dat greș în Vietnam, Irak și Afganistan: nu poți câștiga susținerea unei populații dominate de extremiști brutali.

Pentru israelieni lucrurile sunt însă clare: pentru că Hamas își definește foarte clar termenii victoriei, și israelienii o fac la fel. Hamas, ONU și o mulțime de americani și britanici fără studii cer o ”încetare totală a ofensivei”, ceea ce ar însemna o înfrângere totală pentru Israel. Continuarea războiului sine die este precondiția esențială a victoriei.

Din acest punct de vedere, puține s-au schimbat față de 1948: israelienii trebuie să continue lupta fără sprijinul SUA. Imediat ce a început primul dintre războaiele Israelului, pe 15 mai 1948, SUA și Marea Britanie, pe atunci actorul dominant în Orientul Mijlociu, au impus un embargo total al armelor pentru toate părțile beligerante. Asta a favorizat armatele arabe, care aveau deja arme furnizate de britanici, mitraliere, artilerie și chiar avioane și tancuri, în timp ce israelienii aveau doar puști și mitraliere. Scopul Departamentului de Stat și al Foreign Office era ca proaspăt proclamatul Stat Israel să fie înfrânt cât mai repede, pentru a facilita menținerea stabilității dominației britanice în regiune.

Însă atunci s-a întâmplat ceva neașteptat: evreii au început să câștige. Drept urmare, britanicii au trebuit să pună capăt războiului pentru a-și salva aliații arabi. Iar Londra a găsit remediul necesar, susținută de obedientul Departament de Stat de la Washington: pe 11 iunie 1948, Consiliul de Securitate ONU a impus o încetare totală a focului, după 26 de zile de luptă. Daca israelienii nu ar fi reluat ostilitățile pe 9 iulie, Israelul nu ar fi fost un stat viabil.

Acesta a rămas modelul tuturor rezoluțiilor ONU din regiune: imediat ce Israelul lansează contraofensive și începe să câștige, Adunarea Generală ONU cere încetarea imediată a focului și face presiuni asupra Consiliului de Securitate pentru a ordona încetarea focului.

Însă acum Israelul este mai puternic, o putere militară mai autosuficientă. Cu siguranță că SUA pot să descurajeze Hezbollahul și să-i învingă pe hutiții din Yemen care atacă navele în Marea Roșie. Însă doar Israelul poate să incapaciteze organizația Hamas, luptând pe fiecare strada și în fiecare tunel din Fâșia Gaza.

Administrația Biden le-a cerut israelienilor să se grăbească cu operațiunea lor, să nu mai prelungească suferința celor din Gaza. La fel de argumentat, administrația Biden le-a cerut israelienilor să folosească mai puțin bombardamentele aeriene și de artilerie și să apeleze mai mult la infanterie, pentru a reduce numărul victimelor civile. Însă asta ar presupune creșterea numărului de victime în rândul armatei israeliene.

Pentru că liderii din Israel și SUA știu asta și pentru că se respectă reciproc, avem parte acum de un proces de acomodare la poziția celuilalt de la o zi la alta. Însă realitatea inevitabilă este că Israelul nu poate pune capăt ofensivei și nici nu poate accepta încetarea focului în schimbul ostaticilor.

Dimpotrivă, forțele israeliene trebuie să continue până la curățarea fiecărui subsol și a fiecărui tunel și până când structura militară a Hamas va fi redusă în mod drastic. Capturarea a liderului Hamas din Gaza, Yahya Sinwar, nu este un obiectiv realist – este foarte probabil ca acesta să scape din Gaza cu ajutorul beduinilor din Sinai și să ajungă într-un apartament de cinci stele din Doha, alături de alți lideri Hamas. Deși este un element esențial, distrugerea capacității militare a Hamas nu poate fi condiția suficientă pentru pace în Gaza. Dar, dacă Hamas nu va mai putea supune populația din Gaza unui război perpetuu, aceasta ar putea fi totuși o victorie.”