De ce redresarea economică a Americii pare iluzorie

Peste 60% dintre americani nu au strânşi 1.000 de dolari în contul de economii, relevă un sondaj GOBankingRates.com. “Este îngrijorător să afli că un număr atât de mare de americani au pus atât de puţin deoparte. Aceasta sugerează că ei nu au rezerve de numerar pentru a acoperi o situaţie de urgenţă şi că ei vor trebui să se bazeze pe credit, prieteni, pe familie şi chiar pe conturile lor la fondurile de pensii pentru a acoperi o nevoie neprevăzută”, susţine Cameron Huddleston, expert în finanţe personale şi analist la GOBankingRates. Din punctul de vedere al celor care au făcut sondajul, un semn cheie al sănătăţii financiare îl reprezintă economiile. Dacă cineva nu are o sumă decentă de bani pusă deoparte pentru zile negre, atunci este un semn că nu este bine. Americanii se lipesc foarte greu de contul de economisire, în comparaţie cu asiaticii.

Ce se va întâmpla cu cei 62% care nu deţin mai mult de 1.000 de dolari în conturi dacă vine o nenorocire? Mai în glumă, mai în serios, GOBankingRates susţine că “Bunul Samaritean” le va pune bani în poală. Americanii nu au învăţat nici azi să trăiască la limita mijloacelor lor şi continuă să se întindă mai mult decât le permită plapuma, făcând adesea achiziţii de lucruri neesenţiale. Aruncarea cu bani pentru a impresiona pe diverşi din preajmă e o reţetă perfectă pentru dezastru. În general, punerea de bani într-un cont de economii este considerată o adevărată nebunie din pricina dobânzilor foarte scăzute.

În China situaţia stă invers. Clasa de mijloc strânge în medie în jur de 50.000 de dolari în economii. Conform Credit Suisse, există 109 milioane de conturi care variază de la 50.000 la 500.000 de dolari. Totul a pornit din 2000 iar de atunci clasa medie a Chinei s-a îmbogăţit de două ori mai rapid decât cea din SUA. Reprezentanţii GOBankingRates susţin că aceste cifre sunt destul de şocante şi se întreabă dacă America este chiar o superputere. China reprezintă o cincime din populaţia lumii, dar reprezintă 10% din bunăstarea mondială. În anii ce vor veni ritmul va continua să crească şi se estimează că ţara asiatică va deveni principala forţă economic a lumii. În prezent, China are mai mult de un milion de milionari şi are cei mai mulţi miliardari din lume.

În concluzie, susţin oficialii GOBankingRates, redresarea economică este iluzorie pentru că principala forţă motrice care stă în spatele acesteia sunt banii fierbinţi. Fed, banca central americană, a decis să încerce ceva nou: să menţină ratele ultra mici pentru o perioadă nedeterminată şi în acest sens persoanele şi societăţile să încerce să speculeze, în condiţiile în care dobânzile nu sunt atractive. În cele din urmă SUA vor fi forţate să îmbrăţişeze rata negativă, iar acest lucru va crea o nouă tendinţă în speculaţii, singura măsură pentru a lăsa neatinşi banii din conturi.

Avocatul Gheorghe Piperea comentează această stare de fapt: “Țara în care s-a inventat maleficul joc de prestidigitaţie al rezervei fracţionare bancare, SUA, este şi locul din lume unde se practică cele mai mari coeficiente de multiplicare (leverage). Și epicentrul tuturor marilor crize economice globale de după marea criză din 1929 -1933, declanşată tot în SUA, pe Wall Street”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Cretu 866 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.