Declarația care a inflamat spiritele în Turcia

Președintele Parlamentului de la Ankara, Ismail Kahraman, a afirmat luni că următoarea Constituție a Turciei trebuie să fie „religioasă”, iar laicitatea „nu trebuie să figureze în ea”, potrivit agenției de presă Anatolia, citată de AFP.

„Ca țară musulmană, de ce trebuie să fim într-o situație în care ne ascundem de religie? Suntem o țară musulmană. În consecință, trebuie să facem o Constituție religioasă”, a declarat Ismail Kahraman în cursul unei conferințe la Istanbul.

„Înainte de orice, laicitatea nu trebuie să figureze în noua Constituție”, a mai spus oficialul, care este deputat al Partidului Justiției și Dezvoltării (AKP, islamist-conservator).

Declarațiile acestuia au stârnit nemulțumirea opoziției.

„Haosul care domnește în Orientul Mijlociu este rodul mentalităților care, la fel ca tine, fac din religie un instrument politic”, a reacționat vehement pe Twitter liderul opoziției kemaliste, Kemal Kiliçdaroglu. „Laicitatea există pentru ca fiecare să își poată trăi liber religia, domnule Kahraman!”, a adăugat el.

De la preluarea puterii în 2002, Partidul Justiției și Dezvoltării al președintelui Recep Tayyip Erdogan este acuzat de adversarii săi că încearcă islamizeze societatea turcă. După confirmarea acestui partid la putere, în luna noiembrie a anului trecut, una dintre prioritățile guvernului este să schimbe Constituția Turciei.

„Avem nevoie de un regim prezidențial”, a susținut luni Ismail Kahraman. „Unii spun: ‘prezidențializarea înseamnă dictatură’. Care este legătura? Obama este un dictator?”, a ținut să adauge președintele Parlamentului de la Ankara.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.