Decuplarea SUA-China? – analiză de Andrei Marga

Decuplarea SUA-China? Am cunoscut Statele Unite ale Americii și China nu doar din citit, ci ca bursier Woodrow Wilson, mai târziu NED, la Washington DC, respectiv ca membru al unui grup internațional organizat de Fundația Hanban la Beijing, și, desigur, din vizite repetate, anterior si ulterior. Am susținut conferințe în instituții reprezentative din ambele țări.

Inainte de 1989, am editat scrieri de filosofie americană. Am publicat o carte despre America (A. Marga, Reconstrucția pragmatică a filosofiei. Profilul Americii clasice, Editura Academiei Române, București, 2017, ediția a II-a), precum și studii a extinse, și am prefațat traduceri ample. Am publicat o carte despre China (A.Marga, Ascensiunea globală a Chinei, Niculescu, București, 2015), precum și studii și articole.

Andrei Marga: Cooperarea SUA-China nu are alternativă

Ca generație, am fructificat condițiile create de „cuplajul” dintre China și Statele Unite ale Americii. De la început, am îmbrățișat, la rândul meu, optica inițiată de Henry Kissinger și Helmut Schmidt, care și-au dat seama primii de importanța crucială pentru lume a înțelegerilor Richard Nixon – Mao Zedong – Ciu Enlai. La acestea s-au adăugat acordurile semnate la Helsinki, în 1975, pentru a stabili o nouă ordine a lumii. Pe acest fond, înțelegerile Ronald Reagan-Mihail Gorbaciov-George Bush-Helmut Kohl au făcut posibilă schimbarea din Europa Centrală și Răsăriteană din anii nouăzeci și reunificarea Germaniei. În arhitectura europeană ce a rezultat ne aflăm și azi.

În anii din urmă, „cuplajul” a slăbit. Evoluția pe această pantă poate fi reconstituită sintetic amintindu-ne decizii de importanță hotărâtoare.

Prognoza anunțată de consilierul prezidențial Hu Angang (China in 2020. A New Type of Superpower, Brookings Institution Press, 2011) s-a împlinit. China a devenit supraputere în multe privințe. În volumul The Governace of China (Foreign Language Press, Beijing, I-II, 2014-2018), lansat la Frankfurt am Main de doi foști cancelari federali ai Germaniei, președintele Xi Jinping a anunțat proiectul transformării Chinei în prima putere economică, științifică și tehnologică a lumii, precum și proiectul „Noul drum al mătăsii”, cea mai mare investiție în infrastructură din istorie. Cele două proiecte ar urma să se realizeze în deceniul acum în curs.

În acest context, președinții americani au reacționat. Barack Obama a dispus strategia „încercuririi (containment)” Chinei. Președintele Donald Trump (Great again! Wie ich Amerika retten werde, Plassen, Kulmbach, 2016) a decis renegocierea tarifelor vamale cu China, iar în 2019-2020 a ajuns să o încheie pe mai bine de o treime. Președintele Joe Biden își propune în zilele noastre să organizeze o coaliție de țări cu care să facă față proiectelor Chinei în lume.

In felul acesta, China și SUA au intrat explicit în competiție, cum s-ar fi așteptat oricine cunoaște societățile de astăzi. Competiția este normală, dar accentele polemice înclină deocamdată spre confruntare. Au fost scoase din arhivă dosare ce păreau închise sau nu păreau incendiare – „chestiunea uigură”, Taiwan-ul, Hong Kong-ul, diferențe ideologico-politice, originea coronavirusului-19, „practicile comerciale”, „hegemonismul”. Sunt unii care plasează insistent între cele două supraputeri asemenea chestiuni.

Așa stând lucrurile, oricine gândește sistematic și integru lumea de azi ia act de context. Fără să cadă însă prizonier contextului. Aici fac patru observații.

SUA și China astăzi

Prima mea observație este aceea că scena lumii actuale este diferită față de cea din 1978, din 1990 sau din 2010. Inițiativa privată și intervenția statului, proprietatea privată și proprietatea de stat, libertatea individuală și centralismul decizional, drepturile omului și politicile sociale, nu se mai suprapun cu distincția Vest-Est. Valorile modernității nu se mai lasă regionalizate, iar lumea s-a diversificat. China a devenit a doua supraputere a lumii, după SUA. S-a intrat în lumea condusă de geometria variabilă a relațiilor dintre supraputerile economice, politice, militare și culturale.

A doua mea observație

Mulți oameni sunt tentați din nou să folosească criterii ideologice în relațiile internaționale. A doua mea observație este că folosirea acestor criterii să fie circumscrisă. Prin anume circumscriere s-a și ajuns la 1972, 1975 și 1990. Spus direct, avem filosofii, religii, științe, artă cu valabilitate universală, dar valabilitatea vederilor politice cu care se guvernează diferitele țări din lumea actuală este, prin forța lucrurilor, contextuală. Ține, de altfel, de natura vederilor politice să fie dependente de contexte.

Dependențele s-au chiar accentuat, odată cu crizele ce se trăiesc astăzi – de la crize economice, trecând prin crize de legitimare și crize de motivare, la crize de creativitate și crize de viziune, mai nou la crize sanitare. Agenda s-a complicat odată cu uzura unor vechi structuri ale istoriei, precum „războiul social mondial”, și cu noi generații de lideri. Prea puține dintre vederile decidenților importanți din zilele noastre se ridică la privirea cuprinzătoare asupra societății și istoriei. Cele mai multe sunt valabile în limitele precise ale mandatului.

A treia mea observație

A treia mea observație este aceea că, în competiția ce ia uneori alura de confruntare între China și SUA, sunt acum chestiuni ce sfidează simplitatea. Ele nu mai sunt de mult timp doar chestiuni între două țări. De aceea, ele se cer abordate cu precauție.

Întrucât există cadrul internațional (ONU și organizațiile sale), chestiunile care se referă la integritatea teritorială și suveranitatea țărilor, în caz de litigiu, revin acestui cadru. Nu există altă rezolvare. Statele Unite au fost avocatul istoric al abordării relațiilor internaționale pe linia autodeterminării națiunilor, încât apărarea acestei abordări ține de esența viziunii americane. China s-a manifestat similar.

Așa cum arată datele epidemiologice de la această oră, originea coronavirusului-19 se cere abordată cu mijloacele științelor. De altfel, cum se știe, a existat de ani buni în institute din China o cooperare, inclusiv în domeniul virusologiei, care a inclus, mai multe țări, alături de cele două supraputeri.

Nu poate fi liniște câtă vreme nu se lămurește până la capăt originea coronavirusului-19. CNN sublinia în 24 mai 2021 că ipoteza originii naturale a coronavirusului-19 rămâne mai puternică. Numai în acest secol lumea a fost asaltată deja de trei viruși. Iar alții se anunță de pe acum – datorită bioarmelor, încălzirii globale, marilor aglomerări urbane și consumului uriaș de carne de animale. Primele declarații ale serviciilor secrete americane, engleze și germane potrivit cărora coronavirusul-19 excede capacitatea tehnologică de a fi creat în laborator, au rămas în vigoare.

Nu s-a găsit nici o probă că virusul a fost produsul unei inginerii

Cel care conduce Council of Foreign Relations, după ce a condus planificarea la Departamentul de Stat, a scris recent: „A atribui severitatea pandemiei Chinei și/sau OMS este simplist. Ceea ce a contat mai mult în țările luate individual a fost voința liderilor de a propune politici sănătoase – testare rapidă și acurată, trasarea contactelor și transmiterea de mesaje clare cu privire la importanța purtării măștii pe fondul nevoii de igienă și distanțare socială – și voința populației lor de a-i urma” (Richard Haas, The World. A Brief Introduction, Penguin, New York, 2021, p.209).

S-au făcut deja reconstituiri istorice precise (Niall Ferguson, Doom. The Politics of Catastrophe, Allan Lane, New York, 2021) a ceea ce s-a petrecut. “Nu s-a găsit nici o probă că virusul a fost produsul unei inginerii. A fost doar cel mai recent caz în istoria zoonotică a transferului de la animale la oameni. Probabil că liliacul potcoavă (horseshoe bat) Rhinolophus affinis a fost gazda rezervor; probabil că pangolinul malaezian (Malayan pangolin) importat a acționat ca trambulină. Virusul putea fi mutat mai departe în transmisia timpurie de la om la om” (p.289) – a scris principalul istoric contemporanist.

Chestiunea privind practicile comerciale se cere adusă și ea pe pământ

Chestiunea privind practicile comerciale se cere adusă și ea pe pământ. Nu se poate indica o putere care să nu-și urmărească interesele cu rigoare. Numai țările cu stat debil procedează în voia soartei. Știu bine de la demnitari germani – China a negociat de la început venirea pe mult râvnita ei piață a firmelor străine și a pus condiția ca o firmă care operează pe teritoriul ei să reinvestească profitul în dezvoltare proprie în China, un număr de ani. Clauza uimește, dar nu ai cum să o contești!

Sub alt aspect privind lucrurile, Credit Suisse observa, în 2015, că, în promovarea de bariere nontarifare la importul de produse, ierarhia este SUA, India, Rusia. Cu de trei ori mai puține bariere nontarifare decât prima clasată, China vine pe locul cinci. Pe bună dreptate, Fareed Zacharia (Ten Lessons for a Post-Pandemic World, Allen Lane, New York, 2020) observa: „Cel mai mare avantaj al Chinei în sistemul comerțului mondial nu vine din voința ei de a viola regulile, ci din mărimea ei efectivă. Țările și companiile doresc acces în China și sunt dispuse să facă concesii pentru a-l obține” (p. 222). Concluzia? Nu se va putea concura China cerându-i să facă altfel decât fac ceilalți!

China își permite, potrivit legilor economiei, produse la prețuri mai convenabile

Aș adăuga doar că mărimea demografică a Chinei procură țării avantaje cu totul noi. Având acum o forță de muncă (lucrători angajați!) impresionanta – în jur de 800 de milioane de persoane, desigur, cu o educație ce a urcat vertiginos, față de ceva peste 400 de milioane de lucrători ai Indiei, 200 de milioane ai Indoneziei, 200 de milioane ai SUA etc. – China își permite, potrivit legilor economiei, produse la prețuri mai convenabile. Competitivitatea ei comercială pe glob sporește corespunzător.

S-a prăbușit demult ceea ce mai este prejudecata unora, anume, teza lui Gunar Myrdal, după care o țară cu o populație uriașă nu se va putea dezvolta, căci se va împiedica în ea însăși. China a dovedit clar că o populație mare, bine educată, poate deveni un avantaj enorm pentru o țară. Nu mai sunt nicidecum explicații ale stărilor de lucruri de azi nici invocarea segregării de produse la import, a costului scăzut al forței de muncă, a subevaluării monedei naționale (yuanul), a centralismului, a colectivismului etc. și a altor clișee demult infirmate. China s-a schimbat cel mai mult în ultimele decenii și a schimbat cel mai mult lumea. Ea se află pe ruta modernizării avansate. De aici ar trebui plecat în evaluări.

China a aplicat economia de piață și are astăzi o altă înfățișare

Ca să fim cât se poate de direcți, după 1978 China a aplicat economia de piață și are astăzi o altă înfățișare. Statele Unite dețin avansul tehnologic, dar China a pătruns în avangarda inovației tehnice. Peste toate, China a arătat că istoria nu se lasă epuizată de alternativa capitalism sau socialism răsăritean. Dacă este să ne exprimăm în termeni accesibili, China ilustrează un capitalism al producției, combinat cu un socialism al distribuției și o conducere de către comuniști care preconizează democratizări, în țara cu cea mai mare populație, și o altă ordine mondială. Cum observa un secretar de stat american, politica chineză axată pe „armonie” atrage. China se alimentează dintr-o moștenire culturală care abia a început să se dezvăluie.

De aceea, nu se va putea concura cu China folosind clișee superficiale. Cum observă din nou același responsabil de la „Newsweek” și CNN, „cea mai serioasă amenințare la adresa ordinii internaționale liberale nu este expansionismul Chinei, ci abdicarea Americii. Arhitectul acestui sistem pierde acum rapid interesul în propria sa creație” (p.225). SUA au creat această ordine, iar abandonarea ei, pentru care pledează astăzi unii, este sursă de pierderi pentru toate părțile.

Trei argumente în favoarea unei reactivări a politicii de largă respirație democratică

Mai pot fi adăugate trei argumente în favoarea unei reactivări a politicii de largă respirație democratică, care a consacrat SUA în istoria lumii. Primul este acela că, în acest moment, SUA și aliații (EU, Marea Britanie, Canada, Japonia, Coreea de sud, Australia) dețin 58% din economia lumii. Dacă are loc „decuplarea” Chinei de această economie, atunci lumea se scindează și se pierd pârghii importante de a influența ceea ce se petrece în lume.

Al doilea argument este acela că integrarea Chinei în economia mondială și dependența de China nu are precedent. Destul să amintim că, în relația dintre SUA și Uniunea Sovietică, schimbul comercial atinsese în jur de două miliarde de dolari anual. La această oră, schimbul comercial între SUA și China este de peste două miliarde de dolari pe zi! Al treilea argument este acela că față de orice competitor din trecut, China actuală este în avangarda inovației științifico-tehnologice și contează ca forță a descoperirilor și invențiilor.

Desigur că se pot aduce în discuție enorm de multe date dintr-o relație de complexitate aparte. Este important însă ca fiecare dintre cei care se exprimă să aibă în vedere un fapt a cărui simplitate este înșelătoare. Anume, că relația SUA-China nu are precedent în istorie și de ea atârnă acum mai multe decât au atârnat vreodată de relația dintre două țări.

A patra mea observație relativ la „decuplajul” Chinei – SUA

A patra mea observație relativ la „decuplajul” Chinei – SUA, la care forțează unii fără a lua în considerare consecințele, este că acesta periclitează ordinea lumii din trei direcții majore. Prima este aceea că dezvoltările în care umanitatea se angajase cu decenii în urmă vor fi înlocuite cu conflicte. Este improbabil ca acestea să rezolve ceva în epoca în care proliferarea nucleară nu s-a putut opri, iar o nouă generație de arme sofisticate a intrat pe scenă.

A doua este aceea că terorismul se va simți din nou în largul său, după ce a putut fi luat sub un anumit control și redus grație înțelegerilor SUA – Rusia – China – UE. A treia direcție este aceea că particularismele – etniciste, confesionale, culturaliste, etc. – vor izbucni cu forță nouă pe fondul confruntărilor ce nu au cum să rămână raționale. Scurt spus, distrugerea „cuplajului” va antrena falii mai mari în umanitatea actuală decât se anticipează. Fiecare om îi va resimți efectele.

SUA și China au declarat că nu doresc conflictul

Este încurajator, desigur, faptul că și SUA și China au declarat că nu doresc conflictul. Eu sunt convins că suntem într-un moment al istoriei în care, într-o lume postpandemică, se deschid, totuși, posibilități. O lume în care, de asemenea, trebuie luate decizii conduse de rațiune! Cu atât mai mult cu cât, mai presus de ideologii contextuale, rămân viziunile ce se inspiră din convingerea unității speciei umane în condițiile respectului pentru fiecare om și care iau notă de riscuri și pericole.

Andrei Marga

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 9
Andrei Marga 582 Articole
Author

84 de Comentarii

  1. Excelentă delimitare a riscurilor într-un subiect de importanță esențială al vremii noastre! Autorul se dovedește mai departe cunoscător profund și analist perspicace. Cineva trebuie să spună lucrurilor cum stau.

  2. Dvs. ati facut 4 observatii. Va rog sa-mi permiteti, d-le profesor, sa fac si eu, tot 4 :
    1. Tinand cont de pragmatismul si rabdarea specifica Chinei versus ambitiile si orgoliul SUA, e greu de crezut ca la un moment dat nu se va ajunge la un conflict. Nu stiu cum se va incheia, dar cu siguranta lumea nu va mai arata la fel ca azi.
    2. E adevarat ca la nivel declarativ, ambele tari, au spus ca nu vor conflict. Dar acelsi lucru l-a spus China si cand a fost vorba despre Tibet, India, Rusia, Taiwan, iar SUA despre Vietnam, Afganistan, Irak. Si exemplele pot continua.
    3. Cam de multisor, SUA nu mai reprezinta o supraputere in relatia cu China. Incercarea SUA de a convinge Germania si prin ea UE, de a atrage de partea SUA, Rusia, pentru o alianta impotriva Chinei, a esuat. Asmutirea Australiei impotriva Chinei nu ajuta, iar in ceea ce priveste Anglia, aceasta are o legatura cu China, mult prea veche si mult prea puternica, pentru a risca sa o piarda, doar de dragul americii.
    4. Nu stiu daca, in acest moment, e vorba de o decuplare China-SUA, sau invers. Cred, mai degraba, ca americanii sunt ingroziti de o astfel de decuplare. China se poate descurca fara SUA. Intrebarea e: SUA poate?
    O veche zicala romaneasca spune ca atunci cand doi se bat, al treilea castiga. Iar, din pacate, in buna traditie romaneasca, noi nu stim sa fim pe locul trei.

  3. Unii dintre noi au trait pe vremea importurilor din China comunista ,iar altii doar pe vremea Chinei capitaliste condusa de PC chinez. Capitalul corporatist din SUA și din tarile aliaților ei occidentali dețin inca peste 50% din economia lumii. Investitiile acestor corporatii in China si universitatile aferente lor au contribuit la progresul fantastic economic al capitalului chinezesc, al politicii internationale a Chinei, al „globalizarii made in China”.
    Integrarea Chinei în economia mondială și dependența de China a multor piete din Occident nu are precedent (schimbul comercial între SUA și China este de peste două miliarde de dolari pe zi!) China „corporato-comunista” s-a plasat în avangarda inovației științifico-tehnologice și face dcic mai multe demonstartii de forță militara.
    Relația SUA-China complexa si inselatoare, fara precedent în istorie ne-a oferit destule cazuri de studiu si analiza. Ultimul fiind razboiul biologic deja declansat, fara declaratii clare.
    „Decuplajul” Chinei de SUA si UE corporatista pare de neimaginat azi, cand majoritatea productiei de nimicuri si gadgeturi, de componente pt diverse industrii este delocalizata in China celor 1,4 mld locuitori!
    Competitia tehnologica si militara Chinei – SUA periclitează Ordinea lumii contemporane si Viitorul la care unii spera. Americanii* sunt posesori si utilizatori de arme-nucleare, au impanzit spatiul din jurul Terrei cu sateliti-observatori si au creat retele de paianjeni www mai sofisticate… NouaChina este lansata in acapararea de resurse naturale strategice, in cercetare si productie de arme sofisticate, in strategii militare conforme cu imperativele „management-ului Sun Tzu”.

  4. ca ca maca , bla bla bla și tot asa. asta-i curată grafomanie

  5. „China a aplicat economia de piață și are astăzi o altă înfățișare”.Domnule Marga ,da, China practica cea mai moderna economie de piatza . Comunistii Chinezi au dovedit ca sunt cei mai buni capitalisti. CHINA A CAPITALIZAT CONTINUU. China a reinvestit mereu profitul, nu a platit dividente cu duiumul, nu a externalizat profitul in conturi ascunse, nu si a furat caciula . O chestie esentiala este ca a externalizat capital pentru investitii, bine controlat, iar profitul de acolo l -a adus si l -a reinvestit. China s-a folosit de om ca unealta dar l-a avut si ca scop mai ales daca gena nu i a fost alterata

  6. SUA a inceput sa-i tremure izmenele vazand ca China este pe cale sa o depaseasca militar, economic si chiar politic. Sistemul politic din China se dovedeste net superior si cu mult mai putine probleme si inegalitati decat sistemul american in care mintirea maselor cu ,,democratia”-nedemocratie ocupa un loc de seama. Cel putin in perioada Biden , manipularea a fost evidenta si ptr orbi.

  7. Ai dreptate, domnule Băran! Aceste carine (de la carii) doar atâta pot. Nu pricep, nu citesc, nu cunosc, dar parazitează.

  8. Nu mai merge bre,. Nu mai pomeni america și China pe aceeași pagină,. China este o supercivilizație disciplinată și eficientă. Este o supereconomie, care cumpără america de mai multe ori, cu cioroi cu tot. Este de fapt o parte de lume de invidiat.. și am impresia că lor nici nu prea le pasă de restul lumii.. Pe de altă parte america este o prăpastie, un hău in care se macină democrația până se face pulbere..Plus mai și au ambiții de jandarmi mondiali, să le datorezi și să te inclini in fața lor,. Pe dreaqu bre !!

  9. CAPITALISM … decuplat … de COMUNISM …
    dar … la NIVEL superior … de IMPERIALISM global !!!

    CARE … pe … CARE ???
    sau, in timp …
    DOI contra … TUTUROR ???

  10. imi imaginez cu cata placere scria asta cu mana lui notele catre sekoritate.

  11. Daca ți-ai da seama că ești bou, n-ai mai fii bou. Bealeaua e că nu-ți dai seama.

  12. Tovarase Marga, dar despre Dragnea nimic? Lasa gargara . Ca filosof habar nu ai pe ce lume traiesti. Dar care filosof, ce prostii vorbesc. Esti asemeni lui Dan Voiculescu.Hai pa ca ma plictisesti tovarase.

  13. Lichele Tolmin și Rât de porc, articole strălucite ca acesta nu sunt pentru voi! Vă faceți iluzii! Ele sunt pentru oameni care au ceva în cap. Nu dejecții de șobolani prin subsoluri ca voi. Nu vă chinuiți căci oricum nu este șansă să înțelegeți. Amestecați lucrurile ca fasoldea frecată și vă iese doar o penibilitate. Emblema plusr=ului vostru. Dacă Dragnea și Voiculescu vă obsedează și la un articol despre sUA și China, înseamnă că cei doi sunt mult peste voi și vă sperie. Bravo lor, că fac prăpăd prin plusrpnl.

  14. Basescu, Isarescu, Daianu, Pop, Mache, Marga, cand incepe deratizarea ?

  15. Tibi vine sa sustina unul CC UTC din Romania, am inteles ca si tu ai turnat turbat la seko pana in 1990 ! Iar te-ai demascat.

  16. Lichea Tomlin, doar încurci lucrurile. Ai putut contrazice vreo idee a respectivilor? Ai fost în stare de ceva în locul lor? Ai vreo pricepere la așa cevaȚ Nu ai fi bun nici să le cureți pantofii! Doar o lichea neosecuristă vagaboandă prin subsolurile articolelor – atât se vede că poți!

  17. Domnul Băran are mai sus dreptate. Atît sunteți, atât puteți, jigodii Tomlin, Rîd de proști. Bănuiesc că ați început să rîdeți de voi. Ar fi logic. Îmi place treaba cu Dragnea și Dan Voiculescu. Chiar așa vă sperie? Știu bine că ei au dreptate, dar pînă și slugile lui Coldea să-și dea seama pe față, sincer, nu mă așteptam. Este clar – Liviu Dragnea și Dan Voiculescu au fost victime ale noii Securități. Jigodiile confirmă și ele.

  18. Avem atati oameni de valoare in geopolitica de nivel inalt si ii tratam superficial!Inteleptul Marga, enigmaticul Dungaciu,gigantul Ilie Badescu ,inteligentul Corneanu,inegalabilul Emil Constantinescu care se misca in problematica Levantului ca pestele in apa, etc!
    „Superficialitatea e o boală naţională, de aceea nu progresăm”spunea la vremea lui, G. Calinescu Tot el spunea : ‘Unde există bani la mijloc, nu există nobleţe!’
    Chiar spunea primarul din Bozovici,Adi, la un botez unde discutam geopolitica :”China a castigat 300 miliarde dolari din razboiul comercial cu Trump,mamam lor de pungasi”Si don primar stie ce spune..

  19. Da, mă lichea Tomlin, am turnat în pahare, căci am lucrat în restaurant în Italia. În cei patrizeci de ani pe care îi am am făcut și asta.
    Minți cum respiri, băiete, dar te dai mare prin subsoluri, ca șobolanii. Nu ți-este rușine, la un articol extraordinar despre relațiile SUA-China vii cu asemenea scorneli ca cele pe care le subscri? Poate cineva fii mai incult și mai josnic ca tine?
    Redacția ziarului ar putea face bilanțul adunându-vă mizeriile de la orice articol. Fiind incapabili de opinii, debitați mizerii. Minți vulgare și fără noimă!

  20. In 30 de ani CHINA a devenit o SUPRAPUTERE mondiala,economic si militar!! Acest nou concurent nemultumeste S.U.A,care a devenit INVIDIOASA,mai ales ca a depasit si Germania istorica.Progresul economic anual chinez este fabulos si in aceasta perioada de criza mondiala.Am un coleg care a vizitat China si mi-a spus(citez): China de azi e FABULOASA in toate domenile.!

  21. Va revolta opiniile profesorului Marga.
    Cum sunteti doar grohăitori, nu puteti emite nici o opinie – idee la tema.
    Calamati-va, grohaitori carina-tomlin-maxtor etc !
    Lichelelor ! Unde putem lectura capodoperele idolilor „geniali” pe care ii slujiti : Joha-sapte case, vasilica cîţu-repetentu’, sica-suptinjeneru’, dragu-miss piggy, ciolosz-urinaru’ samd ?
    Volumele publicate de profesorul Marga sunt cautate si se vand la preturi mari ! Capodopera „Pas cu pas” o gasiti in anticariate la pretul de 1.60 lei !!!

  22. AI fost chelner in Italia , pina la 40 ani ? Si acum esti postac pesdist . Numai din asta traiesti ?

  23. „Este un drum lung spre Tipperary, este un drum lung de parcurs spre o dominatie a Chinei .”Limitele ascensiunii chineze sunt si ele evidente . O singura intrebare si raspunsul la aceasta tema poate deslusi lucrurile . Ce poate oferi China umanitatii ? Ce poate fi asimilat de cultura universala (in toate domeniile de activitate )ca factor determinant in a accepta China in jocul de putere ?Poate oferi China o limba de circulatie internationala ? Poate oferi China un parcurs democratic universal valabil ? Poate deveni China un formator de opinie sau un cuceritor de suflete la nivel cultural (arta , literatura , stiinta de orisicare fel , sport ,moda ) etc.etc?Poate oferi China o imagine ce contine si libertatea totala a individului ? Poate oferi China o perspectiva de nerefuzat asa cum UE face in acest moment , chiar daca unii mici dictatori tot se dau de ceasul mortii sa ramana la putere ? Privind in perspectiva imediata nimic din toate acestea nu sta in puterea Chinei sau a Rusiei .De mii de ani am invatat cum pentru a avea democratie este obligatoriu a lupta pentru ea .SUA sau UE nu au alta solutie decit sa se puna de acord cu toate democratiile lumii sa construiasca un sistem interconectat pe mai toate palierele importante de la economic la militar si sa lase natiunile ce nu doresc -INCA- a fi parte a jocului democratic – sa se dea cu capul de pragul de sus ca sa il vada pe cel de jos .

  24. Tiberiu Da ma, ai dreptate, stralucesc ca niste tinichele. Este penibil acest Marga ca v-a gasit tocmai pe voi laudatorii lui. Niste habarnisti ce credeti ca orice da bine straluceste.

  25. @mafalda: ai cele mai argumentate postari pe Cotidianul!Felicitari!Pe de alta parte China a spus in zeci de ocazii ca nu vrea sa ofere nimic altceva lumii decat comert si dezvoltare!Nu vrea export de sistem social,ca URSS si SUA , nu vrea decat comert,fara politica, fara interventie militara !Nu e colonialism cand o super putere iti impune un sistem, fie el si ‘democratic’ si o agenda in care primeaza de ex. super-drepturile LGBT, sa accepti Protocoalele Sionului,sa te uit in pamant cand ti se adreseaza ‘masterul’prin ambasada, sa asiguri pensii nesimtite unei CASTE impotriva dreptatii sociale si sa nu ai decat dreptul de a latra la Luna si a pleca din tara sa te angajezi la straini?

  26. Oamenii ar discuta, dar vin aceste haimanale neosecuriste Tolmin, Rict de prost și gașca, cu prostiile lor, și vor să deturneze orice. Pentru ei, se vede bine, lumea se împarte în psdiști și ei. Le fuge pămîntul de sub picioare, cu fiecare zi, dar nu accept ca niște nulități, fie și pluseriste, cum se bat cu pumnul în piept,să împiedice discuția. Nu este nevoie, lichea Rict de prost, să mă găsească cineva – sper că mai există și la noi dreptul la opinie și la a susține valori sigure. Fie și împotriva nulităților vulgare care sunteți. Atacurile voastre denotă doar cât mințiți și cît de periculoasă este pentru voi valoarea oamenilor.

  27. postacule grohaitor , si tu ai fost chelner in Italia ca tiberiu ? Si acuma tot postac pezdist , nu ? E greu si de voi !

  28. Salutari prietenesti si felicitari , minunatei Familii ( de intelectuali adevarati ) Popescu din Bozovici ! Rizind indreptam moravurile ! Fekete Tulipan —- Ai perfecta dreptate , pensiile speciale sunt cea mai mare crima sociala in Romania !

  29. Domnul Marga incearca sa para echidistant si neutru in comentariile sale jongland sofistic cu termeni bombastici sa ameteasca lumea cu filozofia lui.
    De ce nu a mentionat ca China anul trecut dupa un plan de doua cincinale a reusit sa scoata din saracie 800 de milioane de chinezi. De ce tot spune ca China este doar aproape cel mai dezvoltat stat din punct de vedere economic, si lasa sa se inteleaga ca SUA este inca cea mai puternica, ori lucrurile nu stau asa, ecomonia Chinei este cea mai puternica din lume si nu de azi de ieri ci din 2014. China produce astazi unul din 4 lucruri care se produc in lume, indiferent ce lucru avem in vedere.
    SUA a ramas o putere financiara fictiva pentru ca tipareste fara masura trilioane si trilioane de dollari fara acoperire in produse; caci ce mai produce SUA astazi?
    Noua, ca si altora, ne-au vandut arme si munitii uzate moral si fizic/ruginite.
    Reticienta magisterului de Dambovita cu studii la Napoca si strainatate vine de la Rasarit, de unde ii vin ordinele si orientarile, de la TelAviv. Cititi presa romaneasca din Israel si o sa fiti uitimiti cat de publicat este Marga pe acolo, si cat de mult ii linge pe cei ce ii dau ordine.
    Pacat de atata inteligenta care este vanduta Kolonialistilor.
    In criza care vine, China produce si se mentine, SUA nu produce si nu va mai putea pacali pe nimeni cu dollarii ei devaluati, tragedia incepe sa se contureze iar liderii americani lasa sa se petreaca in societatea americana lucruri ce au fost de neconceput cu o decada in urma, lucruri care tulbura apele/societatea si sustrag atentia oamenilor de la tsunamiul dezastros ce se apropie.

  30. „Atacurile voastre denotă doar cât mințiți”

    @marga=tiberiu > minte hotararea judecatoreasca defintiva.

  31. Băieți de aceștia, care pricep altceva decît se discută (bunăoară ce face Tiberiu în Italia sau pensiile speciale, cînd în discuție este relația supraputerilor!), au mai existat. Tineretul hitlerist era plin de asemenea specimene care atacau pe cei mai importanți intelectuali ai momentului cu te miri ce. Au fost și la noi unii legionari. Dar acești pluseriști puși în mișcare de Coldea sunt inculți – stau pe altă treaptă decît hitleriștii și legionarii. Aceia veneau dintr-o brumă de cultură. Așa ceva nu vezi la tolmin, rîd de proști, darius și asociații. Ei știu una și bună – ce-i în gușă este și în căpuț! Jalnice făpturi s-au mai creat1

  32. Foarte competente comentariile lui 1, Hello, Marele Urs, care se observă că citesc și cugetă responsabil. Ar fi ncesară și la noi o discuție serioasă a relațiilor supraputerilor, cum este în Cehia, Polonia, Ungaria, Slovenia – nu vorbesc de celelelte.
    Sunt oportune intervențiile Familiei Popescu, Tiberiu, Elena, Pentru Postacii Grohăitori și ale altora. Numai așa se apără Comentariile, cît se poate, de Rît de porc și de alte grohăitoare din subsoluri.
    Va trebui ca și Redacția să limiteze inșii care se vede bine că nu pricep subiectul și nu au legătură cu el, ci își bat joc de libertăți. Nepoți ai lui Goebbels,cum le-a zis cineva, spune totul.

  33. A 5-a observatie Domnule Marga trebuia sa va fie:

    5- China are acum CASH … nu doar o industrie care poate produce globaliceste ce-si doreste globul (globalist) ci ..are pur si simplu 4.5 de mii de miliarde de DOLLARI CASH !

    Asta e o problema Domnule Marga …unde naiba sa-si investesca China banii, pentru a le pastra valoarea REALA (de cumparare 1:1) daca … banii aia … tezaurul valutar …dollarii … vor prin masiva si anuntata lor multiplicare de catre FED ?

    Crede cineva ca CHINA isi face „Drumul Matasii” doar de sanchii 🙂 sau pentru ca … are de unde: CAPITAL, care oricum trebuie salvat peste timpurile cand BANII SE TIPARESC … FIAT MONEY( din latina: „Sa_fie_bani!”) .

    USA nu vede cu ochii buni faptul ca cineva cu care ei au facut comert legal sa investeasca unde vrea comercial liber … banii(=dollarii) castigati MUNCIT de acel „cineva” !
    Imorala si de propaganda pozitia antio-comerciala, anti-capitalista si imperiala a USA ( de ce imperiala ? … pentru ca non-imperial cum poti impune cuiva ce sa NU FACA, LEGAL, cu banii castigati in comertul cu tine !

    USA nu crede in „Piata LIBERA” decat atat timp cat e „libera” sa-i produca PROFIT !

  34. (continuare…)

    Totusi la urma urmei … gandind rational:
    CHINA = 1.5 miliarde de membri ai speciei umane …USA =0.3 miliarde
    asa ca …. daca teoriile moderne 🙂 ale egalitati inteligentei intre rasele diferite ale speciei umane ( negri=albi=gabeni = de la natura la fel de inzestrati intelectual
    atunci ….
    conform corectei concluzii, abstractizata din realitatea-reala, marxista :
    -CANTITATEA produce salturi calitative => China va depasi numeric (!) inteligent USA
    ( sa ne imaginam doar cati c-un IQ > 135 au americanii si cati la aceeasi densitatea a inteligentilor/gloata … au chinezii !)

    Multi vad putini pricep !

    [Nu poti sa obligi chinezii sa-si tina CASH-ul inflationabil in valuta americana cand chiar americanii spun c-o vor devaloriza prin TIPARNITA ! Poti insa face PROPAGANDA pentru mase … !]

  35. „sa ne imaginam doar cati c-un IQ > 135 au americanii si cati la aceeasi densitatea a inteligentilor/gloata … au chinezii”

    Donmule Marga … pe tema realitatii-reale expuse doar descriptiv … psihologic … stiintific mai sus:

    „sa ne imaginam doar cati c-un IQ > 135 au americanii si cati la aceeasi densitatea a inteligentilor/gloata … au chinezii”

    DE ce PROPAGANDA americana urla, latra si boceste cuma ca chinezii nu ar avea de la natura ca membrii a spceiei umane acelasi tip de inteliganta precum europoizi emigrati in Lumea Noua ?

    De ce tiptil-tiptil spun ca chinezii ar fi muncitori ca rasa umana insa ca rasa umana incapabil sa depaseasca numeric inteligenta americanilor ?

    Mai e valabil … Domnule Marga …dictonul psihologic cum ca … inteligentii speciei au STATISTISC acceasi densitate de inteligenti pe cap de cotidian ?
    Daca e … nu-i asa ca chinezii … ii bat si-i vor bate in domeniile IQ calitativ) pe americani la toti indicii … iclusiv numarul de genetic SUPRADOTATI intelectual pe americani ?

    ;)))

  36. Tiberiu Aceeasi propaganda ca in anii ceausisti. Vestul e rau, democratia e decadenta,vestul ne vrea raul. Marga continua pe acelas esicher. Altceva nu stie.A ramas incremenit in trecut. Doar voi nostalgici il aplaudati si credeti ca cunoasteti lumea de azi. Inteligenta artificiala va lua locul multor servicii. In urmatorii 20 de ani lumea se transforma si toate lamentarile voastre devin si mai penibile. De fapt penibili si sunteti in frunte cu margarina. Mi-e sila de voi.Inca sunteti in epoca agrara a omenirii la cum ganditi.

  37. Articolul e total nerealist, e wishful thinking, safiebinecasanufierau.
    – Sua nu au de ales. Datorie uriasa + armata uriasa + procent urias din pib in defence + gonflare bursiera uriasa. Odata pierduta preeminenta mondiala economica lumea va fugi de dolar. Deja rusia preseaza pentru o de-dolarizare. Or NUMAI dolarul international le permite deficitul si datoria ultramegagiga.
    Sansa sua a fost trump, re-relocare industriala si reformare economica. Daca va cobori acum stacheta MILITARA sua merg direct in cap.
    E ca si cum i-ai cere unui arnold de 200kg pe steroizi si heroina sa devina de maine vegan.
    – O gafa enorma sa compari cele doua leadership-uri.
    China – cu un partid national, prezent pana la nivel de scara de bloc!; sua – o clasa politica jalnica, neo-marxismul lgbt, white-guilt infestat peste tot – univ, scoala, gradinita!, comitete de ideologizare in firme!, cia, army, MEDIA – o tara in plin proces de auto-devorare are o singura sansa: SA-SI EXPORTE URA DE SINE.
    Elita sua NU este politica. Si china este MULT mai democratica – acolo exista un control real al politicului asupra inst de forta.
    – Recentul esec diplomatic urias (rusia, ue) denota ca sua habar n-au pe ce lume traiesc. Si totusi ceilalti 4eyes sunt la fel de tampiti (vezi cazul defender). Acest infantilism e fezandarea perfecta pentru un comportament isteric si imprevizibil, chiar si in era bombelor atomice tactice.

  38. D-le Marga, fie-va mila de noi romanii care am ajuns condusi de minoritari, si mai ales ca va stiu cu frica de Dumnezeu, ca sa publica-ti si comentariu meu anterior. Constitutia noatra, care mai mult de orice pe lume este si curat democratica in original, permite libertatea de opinie. Ori sunte-m si noi liberi prin Constitutie ca in America, ori ne-am intors la anii 50 a tov.Bruckner&Ana Pauker&Ninel(=Lenin citit invers=Ninel Morghestern, etc…) ilici iliescu???
    O zi buna.
    Con
    P.S. Se pare ca nu se dezminte col.5-a bolshevica…Mai bine se va intoarce de unde a venit, decit sa ne paradeasca pe noi

  39. China, prin ea insasi reprezinta un market mondial, asa cum a fost si in antichitate. La incercarea de a inrobi China, au fost nevoi-ti sa doneze fabrici (nu state-au bine si in tari ca Romania???) si tehonologi. S-au inselat, pentru ca in 10-15 ani, China ne va trimite bezele din Cosmos. Cu Hitler s-a incercat ceva similar, ca Europa inrobita sa munceasca pe daiboji, iar ei sa vinda si sa faca Ghiseftul, dar totusi pina la urma, Hitler fiind tradatorul la ei, totul a fost sub control. Dar se pare ca in privinta Chinei s-a scapat controlul, si asta numai pentru faptul ca nu se poate ca o minoritate poate domina mult timp Planeta.
    O zi buna.
    Con

  40. „mai ales ca va stiu cu frica de Dumnezeu”

    Singura lui frica e ca o sa fie ingropat fara onoruri militare (poate lamureste CSAT-ul ce-i cu acuzatia de tradare de tara) si o Intrare la ceva (un wc public din Cj) nu va purta numele de Andrei Marla.

  41. Chelnerule din Italia ( asta ai declarat ca a fost ocupatia ta pina la 40 ani – vezi tiberiu ) , ai tu competenta intelectuala si profesionala necesare , pt. a face aprecieri asupra comentariilor de pe acest site ? Asa cum incerci sa faci ? Ar trebui sa-ti vezi lungul nasului .

  42. Un articol deosebit de instructiv, dar este pentru o ligă mult superioară nouă.
    La nivel de babuini şi vătafi de babuini, problema se pune mult mai simplu: care stăpân este mai bun, rusu’, americanu’, neamţu’ sau chinezu’? Care din ei ne lasă ca să furăm mai mult?
    Că dacă e chinezu’, îi băgăm undeva pe american şi pe neamţ, aşa cum l-am băgat pe rus şi pupăm chinezu’ sub turul pantalonilor. Şi vom susţine sus şi tare, cu încăpăţânare, că cele cinci minute de funcţionare ale produselor chinezeşti care ajung la noi, reprezintă vârful tehnologiei intergalactice.

  43. Șocant primitivismul pe care-l observi la Comentarii. De o parte, un articol ca de obicei informat la vârf și temeinic al unui cunoscător profund al subiectului, cu luări de poziție înțelepte și comentatori interesați și citiți în subiect, cu opinii firesc proprii. De cealaltă parte, exact, cum zice istoricul mai sus, ca la hitleruți, aceșt Tolmin și echipa lui de propagandiști neosecuriști, trimiși să împiedice cu murdării luarea în considerare a opiniilor ce nu le convin. Nu reușesc, dar este șocant ce nutrește rebuturile actualei societăți. Ei cred că știu ce gândește autorul. Dar asta un autor o spune sau nu. Dacă nu, este treaba lui. Cum atestă deșeurile de care este vorba, se minte continuu, ca o obișnuință din copilărie. Evident că Tolmin, Râd de proști sunt doar numele unor grămezi de gunoaie umane. Li se pot aduna de la subsoluri dejecțiile și se vede bine cu ce gunoi este de a face.

  44. China e în mâna celor ce conduc lumea. Nu a fost nici un miracol chinez, a fost transfer de tehnologie (martor într-o multinațională în SUA și Canada).
    Restul e joacă cu geopolitica în nisip. Spor la joacă copii și mincinoși de meserie!

  45. Excelentă analiză a situației actuale în relațiile supraputerilorîn articolul decuplarea SUA-China?! Nu te poți pronunța asupra relațiilor fără să fi cunoscut la fața locului SUA și China de azi. Am fost în ambele și știu cum stau lucrurile.
    Mă bucur că domnul Andrei Marga poate încadra totul într-o analiză sistematică, cum spune, și într-o viziune personală. Într-adevăr, cartea sa Ordinea viitoare a lumii (2017) a dat o viziune, după ce a monografiat SUA și, respectiv, China.
    Marea problemă a relațiilor acestora acum se joacă deja pe plan financiar – ce va face China cu cele 6000 de miliarde de dolari din rezervele ei? La care se adaugă 1000 de miliarde din Taivan. Unde, cum le va investi? Întrebările sunt grele. Dar un gânditor cu operă deja articulată le poate aborda cu surprize profunde. Această perspectivă este esențială.

  46. Ești atât de rudimentar și de prost, mă calorifer dacic, că nu observi că relațiile SUA-China nu sunt de încălzit, ci de adus la rece, pe pământ. Dar dintr-un cap plin de minciuni ca al tău ce să iasă?

  47. @rad de prosti … foaete bine faci ins nu uita … ca mereu exista unul care exact in logica ta …. rade de tine !
    (Eu ma abtin sa rad de tine …momentan !)

    Cine crezi ca e pe locul 1 in lume la … INTELIGENTA ARTIFICIALA (si 5G) daca nu orezarii … buey „distratule” ?
    Tie cine ti-a spus c-ar fi yankeii ? … cand chiar si ziarele sudiste spun ca China bate informatic (5G) USA !

    Fa-o mai fina ! …propaganda ca-ti rad si prostii excretiile dactilografe !

    😀

    🙂

  48. „sa ne imaginam doar cati c-un IQ > 135 au americanii si cati la aceeasi densitatea a inteligentilor/gloata … au chinezii”

    Donmule Marga … pe tema realitatii-reale expuse doar descriptiv … psihologic … stiintific mai sus:

    „sa ne imaginam doar cati c-un IQ > 135 au americanii si cati la aceeasi densitatea a inteligentilor/gloata … au chinezii”

  49. NU-s rasist dar cred ca negrii si chinezii sunt de la natura= genetic mai prosti decat albi si ca noi albii ar trebui SUPREMATIC sa stapanim lumea !

    en.wikipedia.org/wiki/Race_and_intelligence
    Totusi … daca ma insel …,. am belit-o in urmatorii 20 de ani = ne manca orezarii cu pene si fulgi !

  50. „…
    Crede cineva ca CHINA isi face „Drumul Matasii” doar de sanchii ? sau pentru ca … are de unde: CAPITAL, care oricum trebuie salvat peste timpurile cand BANII SE TIPARESC … FIAT MONEY( din latina: „Sa_fie_bani!”)
    …”

    🙁

  51. „daca teoriile moderne ? ale egalitati inteligentei intre rasele diferite ale speciei umane ( negri=albi=gabeni = de la natura la fel de inzestrati intelectual”

    din 2-oua una …

    1- teoria egalitatii inzestrarii genetice a inteligentei inter-rasiale la specia umana e adevarata = USA are statistic muuuuuult mai putini destepti decat CHINA

    2- teoria egalitatii inzestrarii genetice a inteligentei inter-rasiale la specia umana NU e adevarata = negrii si galbenii speciei umane sunt mai prosti GENETIC-statistic decat albii = USA nu va fi detronata de pseudo-desteptii orezarilor !

    La urma urmei …sau teoriile rasiste sunt adevarate (desi verbal-propagandistic-holocausitial se spune altceva ) si USA ramane ce se crede
    sau teoriile rasiste NU sunt adevarate (si verbal-propagandistic-holocausitial se justifica corect ) si USA NU ramane ce se crede ci … va fi numeric IQ-statistic … coplresita de desteptii orezarilor !

    (restu-s vorbe si praf-in-ochi)

    Multi vad putini pricep = ce-i putini … unii din varii motive … rad animalic de prostii din alta rasa a … aceleiasi specii: HOMO sapiens !

    😉

  52. „USA nu vede cu ochii buni faptul ca cineva cu care ei au facut comert legal sa investeasca unde vrea comercial liber … banii(=dollarii) castigati MUNCIT de acel „cineva” !”

    USA vrea probabil ca China sa-si tina banii la portofem CASH … in timpul viitoarei SIGURE devalorizari a DOLLAR-ului !

    Oare de ce vrea USA asta ? De ce investeste massiv in PROPAGANDA-PALAVRELOR …pentru …asta ?
    ce se ascunde dedesupt ?

    😛

  53. la urma urmei …. contextual (vorba margarinei !) … cu ce drept impune USA Chinei ce sa NU faca cu banii castigati din comertul liber …al PIETEI LIBERE (vorba plangaciosilor yankei !) … ?

    A castigat cumva CHINA miile de miliarde de dollari americani din CASH-ul sau … legal sau in compania americanilor ( care la fiecare dollar castigat de „bolul de orez chinezesc” a castigat 5x ?)

    Propaganda proasta e ca un boomerang … loveste sangeros gura trancanitorului !

    etc … bla bla bla = romanul e inca extrem de functional (analfabet!) !

    😛

  54. ” In the US, individuals identifying themselves as Asian generally tend to score higher on IQ tests than Caucasians, who tend to score higher than Hispanics, who tend to score higher than African Americans. Nevertheless, greater variation in IQ scores exists within each ethnic group than between them. A 2001 meta-analysis of the results of 6,246,729 participants tested for cognitive ability or aptitude found a difference in average scores between black people and white people of 1.1 standard deviations. Consistent results were found for college and university application tests such as the Scholastic Aptitude Test (N = 2.4 million) and Graduate Record Examination (N = 2.3 million), as well as for tests of job applicants in corporate settings (N = 0.5 million) and in the military (N = 0.4 million). ”

    1- Encyclopedia of Diversity in Education. SAGE. 2012. p. 1209. ISBN 9781412981521.
    2- Roth, PL; Bevier, CA; Bobko, P; Switzer, FS, III; Tyler, P (2001). „Ethnic group differences in cognitive ability in employment and educational settings: A metaanalysis”. Personnel Psychology. (1): 297–330. CiteSeerX 10.1.1.372.6092. doi:10.1111/j.1744-6570.2001.tb00094.x.

  55. Se infirma si propaganda cum ca asiaticii ar fi mai harnici si mai destepti decat europoizii INSAAAAAAAAAAAAAAAA mai putin agresivi :

    in ww2 … orezarii japonezi au demon-strat ca pot fi la fel deca nu mai agresiv-sadici precum caucazienii !

    Batranul perpetuu-somer, social-parazit MARX avea dreptate:

    = „de ce ne e scris nu scapam !” [Das CPITAL paginile 332-333 ]

    Marga … de ce nu vomiti tot ce sti ? Hmmm … ?

    🙁
    😀

  56. „Președintele Joe Biden își propune în zilele noastre să organizeze o coaliție de țări cu care să facă față proiectelor Chinei în lume.”Este un eufemismcumva ,deoarece este chiar o ciocnire.Desi Antony Blinken a declarat Comisiei pentru afaceri externe a Camerei, ca vom explora dacă există căi de cooperare şi vom vorbi despre concurenţa”etc.,au scos din arhiva sau de la naftalina dosarele cu care Obama vroia”sa incercuiasca China.În discursuri, pres.Biden a vorbit despre provocarea Chinei ca parte a unei ciocniri globale între valorile democratice şi autoritarismul iliberal. Blinken a confirmat intentia Casei Albe de a gazdui un „summit al democraţiilor”.Concluzia-s-a contura deja o dimensiunea ideologică a concurenţei cu China.Sub masca comertului si a celorlalte,SUA vrea sa impuna ea,pt.ca asa este obisnuita, sa se „ingrijeasca” de „democratiile” din alte tari.Ce zice chinezul catre yancheu ?Liderii chinezi par, de asemenea, să fi trasat o ”linie roşie” în relaţia cu noul preşedinte american Joe Biden: prerogativele suverane ale Chinei în Hong Kong şi în provincia vestică Xinjiang nu sunt negociabile. China va face ce doreşte în acele locuri, în ciuda avertismentului lui Biden cu privire la „repercusiuni” pentru abuzurile drepturilor omului.Franta si Germania îşi fac griji pt.ca duelul SUA- China ar putea arunca lumea într-un nou Război Rece, ar putea să perturbe şi să fragmenteze economia globală şi să distrugă orice speranţă de a combate schimbările climatice.Germania .Coreea de SUD,Japonia,AUstralia par a se misca spre alianta cu Biden.China zice,NU! amestecului intern.

    Citeste mai mult: adev.ro/

  57. Așa cum apar lucrurile, articolele domnului profesor Marga îi dezavantajează rău pe pluseriști și ceata lor de propagandiști, înnoită cu această lichea ce semnează tomlin, rît de porc fiind acum adjunctul. Se vede cât de rău chiar din vulgaritățile la care recurg mai sus (care ar fi bine să fie reținute pentru o judecată!)și din atacurile insalubre la cei care au opinii favorabile articolelor. Zerouri profesionale și umane, acești inși vagabondează prin subsoluri. Nu citesc, iar dacă ar face, se vede că nu sunt în stare să priceapă. Doar strică aerul cu ceva nedemn de un cetățean cu patru clase. Bine s-a zis: nepoți ai lui Goebbels. Dar tot bine s-a spus: pînă și haimanalele anilor treizeci erau ceva mai trecute prin școală.

  58. „Președintele Joe Biden își propune în zilele noastre să organizeze o coaliție de țări cu care să facă față proiectelor Chinei în lume.”
    Păi asta demonstrează fără tăgadă, fie că Biden este o marionetă senilă, fie că este conștient de inferioritatea pe mai toate planurile a SUA în fața unei Chine care-și vede metodic doar de interesele ei.

    Și cum mare parte din ele corespund și cu a altor popoare, nu mai este decât un pas spre o cooperare ce va lăsa America cu mult în urmă, fapt pe care-l vor simți pe propria piele milioanele de americani nu cele câteva zeci de familii ce conduc astăzi nu numai America , ci și alte state care au putut fi cumpărate deoarece au acceptat în fruntea lor niște marionete ce joacă după cum li se cântă de peste Baltă !

    O comunitate cu doar vreo două sute de ani de experiență, nu va putea ține piept niciodată unei civilizații de mii de ani, doar prin șiretenia celor care au reușit s-o acapareze, transformând-o după bunul plac și deloc în favoarea celor mulți.

    În afară de asta, China lasă să se înțeleagă că n-o interesează dominația socială, sau religioasă, ci doar cea economico – financiară, eventual și teritorială dacă va fi cazul, cu regiuni părăsite de alții, inclusiv di, America. Exact cum a procedat Imperiul Otoman:
    pe ei nu-i interesau la ce se roagă oamenii, ci la cine se „închină” social și politic, dar mai ales financiar.

    Ce vor americanii, de fapt cei care dețin de facto întreaga putere în SUA nu-i greu nici de observat și cu atât mai mult de acceptat : o religie universală, de fapt a lor și o educație sexuală ca a nebunilor ce s-au instalat la cârma SUA, plină de homălăi, transgenderi, pedofili și prostituate de tot felul, inclusiv politice !

  59. @ileana … in targurile ded piata „libera” dintre americani si chineji nu exista nici-un articol in contract :
    – cum ca chinejii se obliga sa investeasca … dollarii trudit-castigati in afacerile sino-americane
    doar cum su unde vor …americanii !

    sau
    ca-i vor pastra CASH si nu „in marfa” prin investitiile in „Drumul Matasii” … etc.

    Unde investesc capital chinezii …pierd americanii … UZUFRUCTUL investitiilor …de aceea … „teama” de chineji si investitiile lor … = irreparabila pierdere de …”LEBENSRAUM” …pentru yankei 😉 .. 🙂 … 😀
    pe scurt @ileano: DE ACEEA PROPAGANDA !

    😉

  60. deageaba … ANALFABETISMUL FUNCTIONAL … usureaza enorm indoctrinarea/dresarea …unui popor pseudo-culturalizat °!

    N-ai cum te numi un popor civilizat … daca co-poporenii tai sunt majoritar functional …analfabeti !

    USA are enorma teama ca China isi va putea transfera peste iminenta criza ciclica capitalista ….tezaurul (inca in dollari)
    LEGAL …si conform „REGULILOR ” Pietei Libere … prin investitii salvatoare …de genul GENERIC numit:

    „DRUMUL MATASII”

    Multi vad, putini pricep …insa Terra e finita si … orice teritoriu pierdut …”investitiilor chineze” …e iremediabil pierdut
    „LEBENSRAUM”-ului american !

    PS: …apropeaux …stie cineva ce a implicat si implica ACTUAL … Teoria teutona a „LEBENSRAUM”-ului mai mult economic-investitional decat …ideologic ?

    chiar nu intelege nimeni 😀 de ce le frica …se tem … si asta se DEJA vede din strategiile propagandiste anti-chinezesti ale americanilor ?

    cum naiba-si permit sa dicteze chinezilor ce sa faca cu bani lor …atat timp cat nu le pun in discutie provenienta ! (faurat-au cumva chinezii banii americanilor ….sau encontre … au primit americanii prea multa marfa chinezeasca pentru DOLLARUL la discretie de ei devalorizabil ?

    PROPAGANDA moderna e pentru analfabeti functionali … si tema asta am expuso nu odata centralei din Frankfurt (= Ne facem de ras cu epigonii de azi … am uita sa gandim pe decenii … cum am facuto cand „organizan” si „dotam” …GLADIO !)

    USA = Adio … rabla ! ?

    🙁

  61. mai fac „astia” din Frankfurt
    !bisericuta separata!
    sau … i-a „unificat” … Biden ?

    😉
    [ ce urmeaza SIGUR ca AMEN-ul in biserica … in FRANTA …totusi ?! ] 🙁

  62. «Lebensraum im Osten»

    ;)))))))))))))))))))))))

    (istoria …cu alti actori … CHIAR SE REPETA ! 😀 )

    Omule esti faaantastik ! Inteleg de ce …palavragistii de meserie … nicimcar n-au tupeul sa se ia de tine 8nu de ideile tale!)
    Esti din alte …”sfere” intelectuale …esti de un alt nivel comprehensiv !
    Esti alta rasa umana !
    :*

  63. @Profesor de București > cum e sa pupincuresti unul din CC al UTC si turnator la sekoritate, nu te-ai saturat, te mai suporta familia, vecinii, cei de pe strada, babele din piata ? Nu simti cum puti ca Cartianu ?

  64. Mă lichea Tolmin, nu avem nicidecum aceeași pregătire pentru cotloane șobolănești, cum arăți că o ai, nici nu trăiesc din minciună la fiecare vorbă, ca tine, nici din atacarea de valori la comenzi pluseriste și neosecuriste, nici din asocieri la întîmplare ca cele pe care le faci. Te mai ascunzi prin subsolurile anonimatului pînă într-o zi, cînd se vor limpezi apele și cu pecinginea pe care ați aruncat-po peste țară. Nu sunt toți lichele, loazo!

  65. Marla = Dobitoc de Bucuresti, amandoi cred, in infantilismul lor de apus de viata, ca daca ignora o hotarare judecatoreasca definitiva, atunci ea nu exista. La Multi Ani !

  66. Ideea nepoților lui Goebbels, cu acești agitați, inculți și mincinoși, acoperă bine realitatea. Aș mai adăuga numai că fenomenul vulgar de la subsolurile articolelor din Cotidianul nu este neobișnuit. El ține de un hackerism care crede că modifică realități murdărind ce apucă. La noi mai vulgar, cu mai puțină cultură, evident! Chiar ieri se observa cum hackerii se ocupă de mesajele reginei Angliei, de personalități din Marea Britanie, Franța, Germania. SUA, Rusia etc. Și hackerii Tolmin, Rîd de proști și ceata țin de curent. La noi, și poate în alte țări din Răsărit, cetele acestea sunt create și dirijate de serviciile secrete. La noi de noua securitate. Oricum, va deveni necesară o acțiune organizată pentr a-i identifica și trage la răspundere pentru minciună în scop manipulativ.

  67. „USA are enorma teama ca China isi va putea transfera peste iminenta criza ciclica capitalista … tezaurul (inca in dollari)
    LEGAL …si conform „REGULILOR ” Pietei Libere … prin investitii salvatoare …de genul GENERIC numit:

    „DRUMUL MATASII”

    Multi vad, putini pricep …insa Terra e finita si … orice teritoriu pierdut …”investitiilor chineze” …e iremediabil pierdut
    „LEBENSRAUM”-ului american !”

    Ceva antic mai jos:

    „If a secret piece of news is divulged by a spy before the time is ripe, he must be put to death together with the man to whom the secret was told ”

    Word for word, the translation here is: „If spy matters are heard before [our plans] are carried out,” etc. Sun Tzu’s main point in this passage is: Whereas you kill the spy himself „as a punishment for letting out the secret,” the object of killing the other man is only, as Ch`en Hao puts it, „to stop his mouth” and prevent news leaking any further. If it had already been repeated to others, this object would not be gained. Either way, Sun Tzu lays himself open to the charge of inhumanity, though Tu Mu tries to defend him by saying that the man deserves to be put to death, for the spy would certainly not have told the secret unless the other had been at pains to worm it out of him.””

  68. in Franta pana nu se termina vara … va avea loc un experiment socio-politic …demultisor prezis !
    Totusi ! Pentru multi va fi o surpriza (desi anuntata !) 😉

    🙁

    De ce spun asta taman aici ? … pentru ca relatiile UE cu China vor deveni chiar mai bune decat acum …dupa … eveniment 😉 !
    Cine stie-a intelege ce-i scris printre randuri …e cu siguranta in … avantaj 😉 !

  69. Te chinui zadarnic, lichea Tomlin, să creezi interes pentru minciunile tale. Și articolul Decuplarea SUA-China?, de la care ai vrut să abați atenția, a ajuns pe vreo treizeci și patru de siteuri – numărate de mine, dar pot fi mai multe.
    Nici de data asta nu ai dovedit că ai citit și înțeles. Poate că în vreo doi ani vei înțelege un articol, măcar. Deocamdată te propun Redacției la titlul de recordman al minciunii și vulgarității. Dejecțiile intelectului tău necopt, de mai sus, sunt în sprijin.
    Grobian cum se vede, nu pricepi că în lumea civilizată o carte sau un articol se discută pentru ceea ce spune. Cine nu este în stare sau nu-i interesat, se duce unde apucă.
    Mai bine ați pune mâna pe cărți, loazelor, căci oricum o personalitate cu operă ca domnul Andrei Marga nu are cum să depindă de mâzgălelile și scălâmbăielile voastre. Cititorii săi sunt cultivați și maturi și nu se iau după lichele pluseriste ca voi.

  70. inginer de constanta , profesor de … : ai fost si tu chelner in Italia , ca tiberiu ( el a fost cinstit si a recunoscut ) ? Intreb pt. ca dupa vocabularul tau saracut , violent si primitiv , asa pare . Si pina la urma ai esuat in functia de postac pezdist … foarte trist . Am o curiozitete medicala , tu nu poti dormi deloc daca nu faci pe alti comentatori , loaze , lichele , inculti , subsoluri , dejectii , goebbels , hitleristi , lichele pluseriste , etc ?

  71. Zice Marga : ” Inainte de 1989 , am editat scrieri de fillosofie americana ” Si atit , altceva nimic . Nada , cum ar zice spaniolul Tica . De fapt , el nu vrea sa se stie cine a fost ininte , ca scria frumos despre maretul PCR si despre cultul marelui Ceausescu . Nu vrea ca lumea sa-l stie comunist de frunte , vrea ca lumea sa-l stie doar capitalistul de azi . De ce vrea el – si altii -sa-si ascunda viata si activitatea de dininte de lovitura de stat ?—-

  72. toti Profesorii, Inginerii, Avocatii si Chelnerii „de” pe tot globul sunt creatii ale turbatului Marla pe are nu-l mai apara cineva, fie el de Strasbourg (hahaha), toata lumea s-a lamurit cu el.

  73. ” tu nu poti dormi deloc daca nu faci pe alti comentatori , loaze , lichele , inculti , subsoluri , dejectii , goebbels , hitleristi , lichele pluseriste , etc ?”

    cine are vocabular sarac si comun: robotii lui Marla ? Asta nu trece de testul cu semafoarele.

  74. SA NU UITAM ca … EUROASIA este un mare SUPERCONTINENT … care poate fi UNIT (mai lesn) prin „LEGATURI terestre” .

    „Drumul Mătăsii” este de fapt o împletitură de drumuri de caravană, ruta principală legând bazinul Mării Mediterane cu estul Asiei, denumirea aceasta fiind deja folosită în perioada bizantină. Succesorul lui comercial e „Inițiativa Centură și Drum” ori „O curea, un drum”, proclamat de China secolului al XXI-lea d.C..
    Specialistul în preistorie, André Leroi-Gourhan consideră acest drum ca fiind un spațiu de schimburi încă din paleolitic, însă care n-a fost evocat în cronicile chinezești decât începând din secolul al II-lea î.Hr.
    Grecii apoi romanii au început să vorbească despre o țară îndepărtată pe care ei o denumeau Țara serilor[2], pentru a desemna ceea ce denumim astăzi China. Romanii au devenit mari amatori de mătase, după ce ei o achiziționaseră, pe la începutul erei creștine, de la parți: aceștia organizaseră comerțul cu mătase. Numeroase alte produse erau transportate pe aceleași rute: pietre prețioase și semiprețioase, porțelanuri, stofe de lână sau de in, ambră, fildeș, lac, mirodenii, sticlă, coral, metale prețioase și arme, etc.
    În ultimul deceniu China a reinițiat ideea restabilirii drumului mătăsii în programul o centură, un drum care să conecteze Europa de China.]] (wiki)

    Si sa nu uitam … ca doua ligheane mari de apa … despart Europa si Euroasia … de tara apasilor !

  75. A fi chelner în italia este o onoare, lichea Tomlim! A studiat literele și îmi amintesc că și Hemingway și mulți alții au fost chelneri. Nu este rușine să muncești. Oricum, este ceva nobil față de a fi ca tine, o căzătură care trăiește din minciună și înșelătorie. Citește bine Comentariile, licheao, și observă că nu face nimeni pe comentatori loaze, nepoți ai lui goebbels, pluseriști penibili, lichele etc. Comentatorii te fac pe tine, haimana care înjuri pe cine are opinii informate și corecte. Recurgi mereu la minciuni și trucuri ca să salvezi un biet escroc, care ești. În definitiv, după multe luni nu ai opinie la vreun articol, dar ataci autorii. Oricine se poate convinge de marfa ieftină care ești și ce simbrie ai.

  76. Minți de dimineața până seara și înapoi, lichea Tolmin. Ba îi pui și pe alții să o facă. Cunoscătorii știu că Andrei Marga este cel care a atras atenția, prin traduceri și exegeze, în anii optzeci asupra lui Charles Peirce și Richard Rorty, dintre americani, și asupra altor gânditori. Sunt fapte, le constați în biblioteci. Dânsul este principalul cunoscător al ideilor contemporane în acest moment la noi.
    Te dai familiar cu domnul Andrei Marga. Minți pe șleau. Ca orice om ce se respectă, nici domnul Marga nu are atingeri cu lichelele. Acum,de pildă, fiind în Irlanda, se ocupă cu atât mai puțin de fabulațiile tale vulgare.
    Apoi, te dai comentator. Nu ai avut, licheao, vreun comentariu. Pe ce semnezi nu denoți nici lecură, nici idei, ci doar prezențe în subsol la serviciul diversiunii. Bine a zis cineva – hackerism vulgar și neosecurism pluserist. Nici acum nu ai citit articolul la subsolul căruia vegetezi de zile bune ca un șobolan.
    Nimeni nu s-a referit la comentatori când a vorbit de neonazism, de loază, de alte caracterizări. Ele sunt doar pentru tine. Îți sunt rezervate, nu te impacienta.

  77. tiberiu , D R , chelner de Italia —– Nu mai tropai la poarta ridicolului si a imbecilitatii ! ai intrat de mult !

  78. Vizibilă lichea Tomplin, ești doar penibil cu vulgaritatea ta deja proverbială. Mai bine ai citi articolul la subsolul căruia te cuibărești ca un șoarece, te-ai cultiva și ai avea o opinie. Exhortațiile tale nu sunt comentarii, nici măcar ceva demn de om.
    Diversiunea fiind, cum se vede, misiunea ta, nu ți-a ieșit. S-au înmulțit site-urile care preiau acest articol formidabil pe tema relațiilor SUA-China, care ne vor afecta din greu viața. Interesul pentru articol a trecut deja dincolo de fontiere. Nu se poate bloca o valoare cu măgăriile neosecuriste la care recurgi tu și asociații tăi.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.