Andrei Marga: Cooperarea SUA-China nu are alternativă

Până în 2020 s-au trăit în lume consecințele la distanță ale înțelegerilor Nixon-Kissinger-Mao Zedong-Zhou-Enlai din 1972, apoi, ale acordurilor de la Helsinki din 1975. Acestea au dat prioritate recunoașterii reciproce, ca subiecți de drept, a statelor existente și respectării drepturilor omului. Înțelegerile de mai târziu, Reagan-Bush-Gorbaciov și Kohl-Gorbaciov, le-au reafirmat. Cooperarea a înlocuit astfel „războiul rece”. Economia de piață nu a mai rămas doar în Vest, intervenția statului în economie nu a mai fost rezervată Estului, iar părțile s-au revendicat din drepturile omului.

Pe acest fundal, studiile strategice, adică cercetări ale organizării și evoluțiilor din societatea mondială, au luat avânt. Nu mai este posibilă înțelegerea lumii fără a arunca o privire în studiile strategice.

La noi, în mediul amatorismului la decizii din ultimul deceniu, abia dacă se poate înjgheba o dezbatere. Și cei pricepuți renunță, văzând cât se vorbește pe lângă subiect și cât de simplist se judecă. După ce România a ajuns în 2019 să bată recordul european cu cel mai mic consum de cărți pe persoană, cu cele mai puține zile de călătorie pe cap de locuitor și, mai nou, cu cele mai multe reclamații privind abuzurile din justiție!

Din nepricepere rezultă aberații. Cum s-a văzut și în recenta hotărâre a Guvernului – unică în Europa actuală – de a interzice cooperarea cu firme chineze! Într-o lume în schimbare, în care se cere creativitate, obtuzitatea creează handicapuri durabile.

Ordonanța de guvern împotriva Chinei

M-am ocupat constant de studii strategice. Am dat la noi prima examinare sociologico-filosofică a cotiturii din jurul anului 1990, când, la invitația universităților „Ludwig Maximillians” din München și Viena, am explicat prăbușirea „socialismului răsăritean” sub eșecul triplu al economiei etatizate, al monopolizării puterii politice și al dogmatismului (Die kulturelle Wende, 2004). Am pus în relief fundamente ale Europei (Filosofia unificării europene, 1998; The Destiny of Europe, 2011), ale Statelor Unite (Reconstrucția pragmatică a filosofiei. Profilul Americii clasice, 2017), ale Chinei (Ascensiunea globală a Chinei, 2015) și ale Israelului (Europa și Israelul, 2020). Am examinat alunecarea unor tinere democrații în „democrații cu conducător” (România actuală. O diagnoză, 2009). Am sesizat intrarea modernității târzii în nesiguranțe noi (Societatea nesigură, 2016) și am formulat o viziune asupra ordinii internaționale (Ordinea viitoare a lumii, 2017), având ca nucleu teza „geometriei variabile a supraputerilor”.

Evenimentele mi-au confirmat anticipările. Le-am amintit aici pentru a nu mai repeta analize.

Lumea formată în 1989 – cu globalizare comercială, extinderea democrației liberale, deschiderea frontierelor, o supraputere solitară – a intrat demult în schimbare. În jurul lui 2010, s-a intrat într-o lume diferită. China a urcat la statutul de supraputere – fapt socotit cea mai profundă schimbare de după “războiul rece”. Statul național reintră mai explicit în rol. Suveranitatea statală tinde să revină în poziția de reper al relațiilor internaționale. Democrația s-a pluralizat din nou.

Sub lovitura neașteptată a pandemiei, în 2020 a început o altă schimbare a lumii. În multe țări, polarizările sociale sporesc. Economiile lumii revin acum dinspre servicii, la producție. Robotizarea promite să fie a patra revoluție industrială.

Deocamdată, însă, abia câteva țări ating nivele anterioare de producere. China, de pildă, a declarat că în realizarea Drumului Mătăsii, în care a reunit peste o sută de țări, a pierdut în pandemie în jur de 20% din resurse. Se reevaluează importanța controlului public al activităților. Mobilitățile internaționale s-au restrâns. Cum a arătat Apelul Vigano, guvernări incapabile să combată epidemia, strâng șurubul. Nici pandemiei nu i se face față fără cooperare.

Astăzi, relațiile internaționale contează și mai mult în viața națiunilor, iar raporturile dintre supraputeri le imprimă direcția. Din interacțiunea supraputerilor economice (SUA, China, UE), militare (SUA, Rusia, China), politice (SUA, China), culturale (SUA, China, Europa), a supraputerilor emergente (Germania, Marea Britanie, India) și a puterilor noi (Turcia, Israel, Iran, Polonia și altele) se imprimă de fapt sensul istoriei actuale.

Ne rupem definitiv de China?

Ce avem în aceste raporturi acum? Înțelegere nu este, căci divergențe izbucnesc cotidian. La confruntare armată nu s-a ajuns, căci frica de război, cum spunea deja Richard Nixon, descurajează atacul. Avem însă o criză, ce constă în aceea că de la o zi la alta se aruncă acuzații: pe drepturile omului, pe depășirea granițelor de la sfârșitul „războiului rece”, pe intervenția în alegeri, pe amestecul în treburi interne.

Criza ce are loc sub ochii noștri angajează principalele supraputeri – SUA și China. Ea atrage în confruntare și alte țări. Respingerea „războiului rece” este și ea prezentă. În Europa, Germania, Italia și Ungaria au semnalat-o deja. În orice caz, criza permite observații noi.

Această criză are loc într-un context nou. Proliferarea nucleară nu a putut fi oprită. Unele țări au dobândit capacități amenințătoare, încât nici o putere nucleară nu mai este singură. Nu mai contează câte focoase deții, ci faptul că propriul teritoriu este expus. Teorismul a fost înfrânt, dar resuscitarea lui nu se exclude.

Lumea s-a umplut de disparități. De pildă, este o disparitate economică. Statele Unite au cea mai mare acumulare istorică de capacități, un produs național brut de mai mult de 18.000 de miliarde de dolari, cu ridicată productivitate a muncii și pondere de peste 20% din economia mondială. China are un număr incomparabil de lucrători (peste 780 de milioane), cu o bună pregătire și motivație și o economie în creștere – acum la peste 15.000 de miliarde dolari și pondere de în jur de 15%. Este apoi o disparitate financiară. Marile tranzacții din lume sunt în dolari SUA, dar cele mai mari rezerve de devize le are China – după unii, în jur de 4.000 de miliarde de dolari. Este, de asemenea, o disparitate investițională. Centrul de greutate al economiei mondiale s-a mutat în Asia de Răsărit, încât continuă fuga de capitaluri spre acea zonă. Este și o disparitate sanitară. Statele Unite au cea mai inovativă cercetare științifică și industrie farmaceutică, dar sunt lovite de pandemie. China, cu tradiția cea mai veche în medicină, a luat sub control pandemia și și-a refăcut nivelul de producere prepandemic.

După 1978, China a aplicat economia de piață și are astăzi o altă înfățișare. Statele Unite dețin avansul tehnologic, dar China a pătruns în avangarda inovației tehnice. Peste toate, China a arătat că istoria nu se lasă epuizată de alternativa capitalism sau socialism răsăritean. Dacă este să ne exprimăm în termeni accesibili, China ilustrează un capitalism al producției, combinat cu un socialism al distribuției și o conducere de către comuniști care preconizează democratizări în țara cu cea mai mare populație și o altă ordine mondială. Cum observa un secretar de stat american, politica axată pe „armonie” atrage. China se alimentează dintr-o moștenire culturală care abia se dezvăluie.

De ce China?

Dar China a anunțat un proiect care stârnește apele. Afirmarea Chinei potrivit ponderii ei demografice și culturale este miezul „reîntineririi (rejuvenation)” anunțate de președintele Xi Jinping (The Governance of China,2014). Calea aleasă constă în „luminarea minților” și „reforme”. Helmut Schmidt a sesizat primul importanța proiectului când a prezentat cartea liderului chinez la târgul de la Frankfurt am Main.

La prima sa conferință de presă ca președinte al SUA, Joe Biden constata nu de mult: „China are un obiectiv general. Eu nu îi critic pentru obiectiv, dar ei au ca obiectiv general să devină țara conducătoare (the leading country) în lume, cea mai bogată și cea mai puternică în lume. Aceasta nu se va petrece sub privirile mele deoarece Statele Unite vor continua să crească și să se extindă”.

Faptele pe care le-am rezumat pot fi pretext de confruntare. Depinde și ce viziune se folosește în a privi lumea.

China aplică învățăturile lui Confucius și tradiția proprie de reflecție asupra istoriei. Timpul este aici perceput plecând de la timpul lung, iar atitudinea ce se cultivă este favorabilă muncii stăruitoare, inovației, răbdării. Recenta investigație realizată în SUA în rândul studenților din alte țări a atestat faptul că încrederea studenților chinezi în patria lor este profundă.

În unele țări, s-a asumat în politica externă distincția, datorată lui Karl Popper, între „societatea deschisă” și „societatea închisă”, preluată prin intermediul lui George Soros, care a redus-o la „democrație versus autocrație”. Numai că istoria factuală arată un peisaj mai divers. Chiar analize ale armatei americane (Sarah Chayez, The Thieves of State, 2014) au arătat că unii „democrați” din democrațiile emergente sunt doar corupți. Alte analize (Dorothea Gädeke, Politik der Beherrschung, 2017) au arătat că intervenții din afară pentru „democratizare” pot strivi democrația însăși și că numai pe fondul autodeterminării fiecărei națiuni se poate atinge democratizarea.

Peste orice, este clar că nu se va putea continua indefinit cu confruntările la „rece” de astăzi. Poate fi periculos și, de fapt, nu se rezolvă nimic. Din capul locului, nu pot fi învingători într-o asemenea confruntare. De aceea, Joe Biden a repetat că nu vrea conflict.

Lege pentru ruperea acordurilor petroliere cu țări/companii „indezirabile“

Nu știm ce va face concret un actor sau altul. Fiind vorba de supraputeri, acțiunile se croiesc diferit. Dar, mai presus de toate, avem principiul unei ordini pacificate prin înțelegerile de la Beijing (1972) și Helsinki (1975), care încurajează cooperarea. Nu se întrevede în relațiile dintre supraputeri altceva, care să convină fiecăreia.

SUA domină economia mondială cu performanțe greu de egalat. Cum s-a spus, „China joacă în economia lumii rolul hotărâtor în toate domeniile imaginabile. Nivelul de salarii, dobânzile, ratele inflației, prețul materiilor prime și chiar al benzinei depind de date conjuncturale și de politica economică a Chinei” (Jean-Francois Susbielle, China-USA. Der programmierte Krieg, 2007, p.69). Pe agenda relațiilor celor două supraputeri rămân de luat decizii complicate. Dar nu ar fi rezonabilă ridicarea chestiunilor concrete la rang de chestiuni tactice, a acestora la rang de strategie și transformarea iarăși a strategiei în doctrină. Asemenea demersuri de obicei nu duc departe!

Nu este viabilă oprirea comerțului. Se poate reforma sistemul schimburilor internaționale, dar nu dă rezultate oprirea investițiilor și schimburilor. „Economia americană și cea chineză sunt strâns imbricate” (Susbielle) și prezintă azi „o împletire fără seamăn” (Theo Sommer, Die Welt auf dem Weg ins chinesische Jahrhundert, 2019 p.446), încât acțiunile unilaterale sunt contraproductive pentru cel care le inițiază. S-a și estimat că, în cazul unei răciri a relațiilor dintre SUA și China, fiecare parte ar pierde pe puțin 10% din produsul național brut. Revista Der Spiegel scria deunăzi că restricțiile comerciale ce se aplică deja în raport cu China vor avea efectul unui „bumerang”.

Altădată, China depindea strict de exporturi. Și acum depinde masiv, fiind „fabrica lumii”. Dar ea are, pe lângă rețeaua internațională creată în ultimele decenii, și rezerva uriașei ei piețe interne. Fie și cu o ușoară ridicare a veniturilor populației în China se creează o stimulare fără seamăn în societate.

Flit Chinei, loc mafiei

Fostul secretar de stat John Kerry a și pledat zilele trecute pentru a se încuraja cooperarea cu China. Nu știu dacă atât de pătrunzătorul Pat Buchanan (Why is Biden creating his own crises?, 24 martie 2021), care propunea să ne acomodăm cu un fel de „război rece” pe patru ani, are acum dreptate. Rămân la opinia că interesul mutual ar fi să se ajungă la cooperare, iar acest interes poate prevala la orice oră.

Un fapt nu poate fi contestat. Privind istoric, înțelegerile Nixon-Kissinger-Mao Zedong-Zhou-Enlai, care au îmbrățișat strategia cooperării, au rezolvat mult mai mult decât strategia conflictului. De aceea, debutul discuției de la Anchorage (Alaska), dintre responsabilii de politică externă ai SUA și Chinei, a putut fi aspru în deschidere, din calcule ce se pot bănui. Dar concluzia de cele două părți a fost netă. Reprezentantul american a spus „nu vrem conflict cu China”, iar partea chineză a precizat că cele două supraputeri au găsit „domenii de conlucrare (working together)”.

Începe sub ochii noștri, totuși, o eră nouă în relația supraputerilor SUA și China. Ele se vor socoti explicit în competiție. Vor fi aplicate tactici și măsuri noi. Dar, din punct de vedere strategic, nu va fi alternativă la cooperare. Va fi competiție, chiar pe liniamente surprinzătoare: SUA au anunțat că vor să creze alternativă la Drumului Mătăsii, China a anunțat că se ocupă de stingerea conflictului din Orientul Apropiat.

Nu este deloc nouă diferența de abordare a ordinii internaționale dintre cele două supraputeri. Se știe că SUA iau acordurile de după Al Doilea Război Mondial ca bază a ordinii. Președintele Joe Biden cere Chinei „să joace conform regulilor internaționale: fair competition, fair practices, fair trade”. China a spus deja cu câțiva ani în urmă, prin președintele ei, în grădina Casei Albe, că nu a participat la crearea acestei ordini, dar o respectă, promovându-și, totodată, opțiunile.

De fapt, Marea Chinei de Sud pare să fie nucleul discuției – după ce Congresul SUA a proclamat zona ca una de „national interest”, iar Parlamentul Chinei a declarat-o una de „core interest”. Soluția nu poate fi alta decât aplicarea acordurilor și înnoirea lor prin negociere.

Discuția despre valori este complexă și nu avem aici spațiu pentru ea. Asiaticii s-au întrebat demult: preluând tehnologiile și modul de producție din Vest, trebuie preluat și individualismul din societate? Între timp, japonezii, chinezii și alții au arătat că pot atinge eficiență economică mare, datorită mentalităților. Acum țările occidentale se întreabă dacă trebuie ca, de dragul eficienței, să slăbească democrația. Sunt de părere că discuția trebuie purtată, dar în termeni mai preciși, luând în seamă faptele.

Cum observă tot mai mulți cercetători, democrațiile, în forma de astăzi, au în unele țări dificultăți: „democrații au de luptat cu un handicap enorm la alegerea personalului de conducere. Stabilirea de candidați, campania electorală și alergarea după votul alegătorilor – aceste faze obligatorii ale unei alegeri democratice sunt supuse prea mult întâmplării. Opinia publică, adesea volubilă, este ea în situația să aleagă între competitori pe cel mai adecvat să conducă o țară?” (Jean-Francois Susbielle, op.cit., p.106-107). Unii apără o democrație ce a învățat din meritocrație (Helmut Willke, Demokratie in Zeiten de Konfusion, 2014). Am pledat pentru consolidarea controlului aleșilor de către alegători.

Opinia mea este că valorile democrației se cer apărate, dar și promovate consecvent. Nu valorile sunt în dificultate – nici nu sunt alternative mai bune. Dar sub haina democrației nu trebuie tolerat orice – sub nici un pretext. Spus fără ocolișuri, este de lucrat la rafinarea regulilor democrației, ținând seama de derapajele care au loc astăzi spre „postdemocrație” și, mai grav, spre penibilele „democrație cu conducător” și „stat de drept cu șef”, cum ilustrează România de azi. Fapt este că democrația este acum sfidată de inși rudimentari ajunși la decizii, înainte de a fi provocată de adversari. De aceea, formula „democrație versus autoritarism” nu epuizează alternativele: mai este și democrația propriu-zisă, ca formă de viață.

Se știe bine că SUA au tradiție eminamente individualistă, în China este o societate cu tradiție colectivistă. Ambele supraputeri se revendică din democrație și fiecare declară că cealaltă mai are de lucrat. Dar dincolo de polemica generală individualism-colectivism, care rămâne oricum deschisă, chestiunea valorilor este firesc să se discute.

Statele Unite reprezintă în continuare libertatea individuală și democrația liberală la propriu. China actuală vine cu valori originate în lunga ei istorie – practicalitate a vieții, sprijinire pe rațiune, încredere în știință, meritocrație și integritate. Așa stând lucrurile, premisele cooperării celor mai mari puteri ale zilelor noastre sunt acum mai promițătoare decât altădată.

În ultimii ani, se discută tot mai intens amestecul în alegeri. Democrații americani cred că a fost amestec străin în alegerile din 2016, deși s-a stabilit că nu s-a influențat decizia alegătorilor. Republicanii spun că s-au falsificat alegerile din 2020, dar probe nu au apărut. Alegerile dintr-o țară, după părerea mea, nu ar trebui să fie temă de politică internațională, câtă vreme fiecare țară își apără acuratețea alegerilor.

După Al Doilea Război Mondial, John F.Dulles a preconizat strategia „rollback” (împingerii înapoi), George Kennan a venit apoi cu strategia „containment” (indiguirii) față de China. Care este rezultatul? Cum a observat cel mai bun specialist german în temă Eberhard Sandschneider (Globale Rivalen. Chinas unheimlicher Aufstieg und die Ohnmacht des Westens, 2007), „politica confruntării nu oprește ascensiunea Chinei”.

Theo Sommer observa nu demult că sunt în fața noastră două alternative în relația cu China: „confruntare-criză-conflict” sau „comunicare-cooperare-coexistență”. El conchide că “în ciuda concurenței, în pofida coliziunii ocazionale și a ideologiilor complet diferite, coexistența și cooperarea sunt posibile” (p.434). Altfel, dacă astăzi privești China ca dușman, atunci mâine o vei avea ca dușman.

Soluția nu este, așadar, nici „împingere înapoi”, nici „indiguire”, ci „includere (Einbinden)” în ordinea lumii. Această „includere” oferă oricum avantajul, asigurat și de China, al unei stabilizări a lumii contra unor particularisme ce pot fi devastatoare. Lumea rămâne fundamental diversă, încât „scopul trebuie să fie un echilibru al puterii, care asigură pacea și bunăstarea tuturor. Together first” (p.458). Pe acest fundal relațiile în care se angajează diferitele țări sunt cele decisive.

În 1972, schimbarea în relația SUA-China și, odată cu ea, schimbarea lumii, au venit din noi aranjamente strategice. În materie comercială, s-a ajuns cel mai recent la înțelegerea Trump-Xi Jinping, care a dus la semnarea primei treimi a acordului vamal. Prin acest acord, cele două supraputeri urmau să-și deschidă mai mult ca oricând, în reciprocitate, vastele și râvnitele lor piețe. Va fi dus la capăt noul acord vamal? Va fi un nou acord strategic SUA-China? Sunt de părere că ambele se apropie, dar ia încă timp reașezarea pe direcția cooperării. (Din volumul Andrei Marga, Viitorul democrației, în curs de publicare)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 27
Andrei Marga 586 Articole
Author

147 de Comentarii

  1. „În materie comercială, s-a ajuns cel mai recent la înțelegerea Trump-Xi Jinping, care a dus la semnarea primei treimi a acordului vamal. Prin acest acord, cele două supraputeri urmau să-și deschidă mai mult ca oricând, în reciprocitate, vastele și râvnitele lor piețe.” (????)
    PRESEDINTELE TRUMP A IMPUS TAXE VAMALE CHINEI IN RPIMUL RAND. A CAUTAT SA ALUNGE CHINEZUL SECURICI INFILTRAT PRIN TOATE MIJLOACELE POSIBILE. HABAR N-AM CARE SUNT „SURSELE” DUMNEAVOASTRA. PROBABIL AMBASADA CHINEI SI SECURICII AVIZI DE COMISIOANE DE LA „INVESTITORII” CHINEZI, MANCATORI DE TOT CE EXISTA PE PAMANT – INCLUSIV CARNE DE OM – DELICATESA CULINARA INCLUSIV LA HELLYWOOD DE CAND CHINEZUL „INVESTESTE” SI ACOLO PRIN BANII LUI SOROSHEL – CHINA ESTE IN FALIMENT TOTAL ! NU EXISTA RELATIE COMERCIALA SAU PERMITEREA „INVESTITIILOR” CU CHINA DECAT DACA EXISTA NEGOCIATORI EXTREM DE PUTERNICI – CEEA CE NU EXISTA IN ROMANIA. CU CHINA NU SE POATE NEGOCIA. MINT – INSEALA – FURA. NU POTI FACE „INTELEGERI” CU O TARA CARE A FURAT SI FURA IN CONTINUARE TEHNOLOGIE MILITARA DE UNDE APUCA SI ARE O SOCIETATE FORMATA DIN SCLAVI SI OLIGARHI MAFIOTI CRIMINALI CU SANGE RECE – PSIHOPATI. NUMAI O TARA PUTERNICA CU ARMATA SI TEHNOLOGIE PE MASURA AR PUTEA NEGOCIA CU CHINA, DAR CHIAR SI ATUNCI, RELATIA CU CHINA AR FI UN „CAMP MINAT”.

  2. Un articol foarte bun, foarte documentat, foarte adevarat, pe care cretinii care ne conduc ar trebui sa il citeasca si sa inteleaga lumea in care traim !Pacat ca „nu se face primavara cu o randunica”

  3. Până să ne omoare confruntarea China-USA ne omoară „guvernul meu”! Daca și medicii spun că măsurile tâmpite luate de guvernul meu sunt tâmpite, ce cuvinte să-ți mai spun? Ne-am învârtit în jurul cozii un an de zile defazați fata de occident și am evoluat pe spirala îmbolnăvirilor. Acum guvernul „gat golaș de Transilvania” a căpiat și aplică măsurile din Franța sau Germania de parcă am avea aceeași mentalitate cu stăpânii de sclavi când noi suntem sclavi ștergători de cururi occidentale. Succesuri neo-marxisti/fasciști progresiști la lovirea la temelie a poporului român!

  4. Yes, mă Marin, dar cu psihopatia din tine cum rămâne? Înainte de psihopatie la alții ar fi cazul să vezi ce faci cu psihopatia ta. Aici este o analiză serioasă, informată și responsabilă, la care tu vii cu bocanci murdari, de pe alte meleaguri. Foarte bine puse în relief alterntivele:_ cooperare sau conflict? Din conflict câștigă doar proștii.

  5. „Livrările de mașini Tesla au atins un nou record, depăşind aşteptările analiştilor!”Unde? in China, fabrica Tesla din Shanghai (in timp ce fabrica Tesla din California e in somaj tehnic)
    Unde isi realizeaza profitul 80% din marile companii americane ?In China
    China conduce in GDP(PPP) cu 25.000 miliarde in fata SUA care are 20.000 miliarde,impotriva eforturilor CIA,IMF si WB de a mentine un decalaj intre SUA si China in termeni de GDP pe hartie,falsificand statistic grosier realitatea incepand cu 2013
    Dl profesor are dreptate :vrei sa faci comert si sa traiesti in pace si siguranta ,respecti China,vrei razboi, confruntare,armament invechit si costisitor,dai din coada pe langa SUA!

  6. Las-o baltă Marine. Nu faci decît să confirmi cel mai mic consum de carte pe cap de locuitor și cele mai puține zile de călătorie din Europa, cum puteai citi în articol. Problema pusă de autor nu este ușoară, dar până la urmă și răutatea din tine nu are alt răspuns. Da, de câte ori ai fost în China? Securicii chinezi! Ce faci cu securicii din tine?

  7. Cu tot respectul
    Dar aveti un rationament total gresit ,lipsit de logica ,apreciez totusi ca aveti un bun simt fata de alte persoane si nu va bagati titluri in header (professor/doctor etc).
    Cele mai puternice tari din lume ,sunt tarile care au rezolvat cu asa zisa criza “covrig” : China / Coreea de Sud /Rusia /India /Ungaria etc(fara vaccinurile lui bill) . Aceste tari , nu s-au lasat pacalite de pacalicii care vor sa conduca lumea , si economiile lor merg cu motoarele turate la maximum in timp ce pacalicii planetei (Anglia/Franta/Romania ,etc) si-au oprit propriile economii , stau inchisi in case si poarta chiloti pe fetze .
    Politicienii inteligenti din Ungaria , fac afaceri cu China
    Politicienii inteligenti din Germania , fac afaceri cu Rusia
    Tarile din U.E , discuta in Consiliul European ,ca partenere iar daca nu le convine ceva , pur si simplu NU ACCEPTA DIRECTIVELE LOR .
    Politicienii din Romania , nu se duc acolo ca parteneri , se duc ca “femei de serviciu” ,sa le spele veceurile .

  8. Dupa al doilea razboi mondial, lumea, asa cum o stim azi, a fost impartita intre cei doi poli de putere – SUA si Rusia – care au incercat sa-si extinda zonele de influenta si control, in functie de interese si posibilitati. In tot acest timp, acest joc numit evolutie, s-a jucat doar intre acesti doi jucatori, cu pierderile si castigurile pe care le stim. Sau nu.
    Aparitia unui al treilea jucator, la masa, cred ca i-a surprins, neplacut, pe primii doi. Nici nu l-ar accepta, dar nici nu-l pot respinge. Chiar nu stiu cum sa reactioneze.
    Partea prosta (ingrijorarea) pentru Rusia si SUA in acest joc strategico-politico-economic nu este aparitia Chinei, la masa de joc, cat mai ales a faptului ca dupa China, pot aparea si altii : Israel, Germania, Polonia, Turcia. Dar mai ales Anglia.
    Si, ca de obicei, noi am pariat prost.
    E doar o parere.

  9. numai cand folosesti cuvintele „informată și responsabilă” stiu exact cine esti si cu cine te-nfratesti. eu nu port „bocanci” si sunt roman din neam de neam mai securiciule. d-astia ca tine au ridicat totalitarismul in Romania executand taranii ca refuzau sa isi dea pamanturile in „cooperativa”. astia ca tine au evacuat oamenii din case si i-au bagat in lagare de munca. noi astia ne-am nascut pe vremea dictatorului si am trait in FRIG SI SARACIE. PAINE PRAJITA PE ARAGAZ CU GAZ LA MINIM ! DUZELE ERAU VERIFICATE SA NU FIE MARITE PENTRU A NU APAREA FLACARA MARE – CARE ERA IN FAPT ROSIE DE CAT AER SI ALTE DRACOVENII ERAU P-ACOLO. IN 1989 AM FOST IN STRADA! AM STRIGAT LIBERTATE ! VOI SUNTETI CEI CARE L-ATI UCIS PE DICTATOR CA SA DISTRUGETI ROMANIA SI SA EXTERMINATI ROMANII CARE NU AU CAUTAT DRUMURILE STRAINATATII! RUSINE SA NE FIE CA AM PERMIS CA VOI SA VA CATARATI PE NOI!

  10. @Un neica nimeni: ca maghiar iti spun Ungaria nu a rezolvat nici o criza Covid, lupta cu toate armele, in aceiasi grupa cu Cehia si Polonia!
    Noua ne place adevarul,nu manipula ca sa vina un ‘marin”=copil de batatura/ce gaseste baga-n gura = sa ne injure

  11. vad securiciul infiltrat chinez din tine insa …. sariti toti ca floricele in ulei cand vine vorba de „admiratia” voastra fara margini pentru pretina china. vezi ca si dictatotu’ admira china….. dictatorii astia si imperialistii au un sfarsit tragic. iar china va avea sfarsitul ei. se va manca din interior.

  12. @marine; du-te ma, saracie lucie,monument de minciuna,cred ca la tine in localitate esti ultimul vierme,parazit nenorocit!
    Habar nu ai de nimic, postezi numai minciuni si idiotenii,lasa-te de parada ca esti vreun roman de cinste,gainar marunt,te-ai gasit tu sa ‘analizezi’un articol al domnului profesor
    „IN 1989 AM FOST IN STRADA”:)))papagal nenorocit,esti plin de minciuni una mai mare ca alta, sekurist amarat

  13. D.le Marin si d.le Marele Urs , vedeti ca are Profesorul un ciine turbat in curte . Ei , si orice comentator care nu-i lauda articolul , sau ii aduce fie si o umbra de critica , este facut harcea – parcea de acel ciine turbat . Pe ciine , in fiecare zi il cheama altfel , dar il identificati usor dupa urlet .

  14. confruntare … sua – china ???
    sau doar
    confruntare … „guvernul meu” – china ???

  15. Nu poți să te uiți la harta lumii și, închizând un ochi, să zici că, în viziunea ta ultraintelectuala, lumea s-a micșorat. Culmea e că babuinii acceptă și aplauda această abordare.
    Pe de altă parte, China merge de destul timp pe meritocrație și pe experiența acumulată pe parcursul mileniilor. De aceea cooperează cu fiecare la nivelul la care respectivul (stat) a ajuns. Iar cu România, cu părere de rău, Dragonul Roșu este maximul de cooperare la care se poate ajunge. Din păcate…

  16. Apreciez cele relatate de D-ul Marga,in acest articol,bine documentat si corect expus.Dar cine sa inteleaga,cine sa-l citeasca si cine sa traga concluziile corecte? Unul ca cel cu pseudonimul „marin” sau cei din „GUVERNUL MEU”,care lucreaza impotriva acestei tari! Ce guvern din aceasta lume a mai dat o ORDONANTA in asa mod,sa fie excluse de la negocieri firme din CHINA?Numai niste INCOMPETENTI si niste ANALFABETI,care executa tot ce le dicteaza NEONAZISTUL,KLAUS WERNER IOHANNIS,care vrea razbunare pe acest popor.Oare de ce familia lui a plecat in GERMANIA?Toate tarile de pe acest PAMANT vor sa aiba relatii economice cu acest colos,numit CHINA,numai ai nostrii guvernanti nu vor.Da inclusiv GERMANIA are relatii foarte bune cu CHINA si RUSIA,dar ai nostrii politruci nu doresc acest lucru.La sfarsitul lunii martie,o delegatie chineza s-a intalnit cu o delegatie americana,in ALASCA.Americanii,jandarmii lumii au incercat sa-i puna la punct pe chinezi in discutiile avute,dar s-a intamplat invers.Nu numai prin „FURTURI”de tehnologie au avansat chinezii ci si prin propriile inventii si investitii in cercetare.Da am vizitat CHINA si am vazut acest lucru.Luati si cititi si despre descoperirile istorice din CHINA si o sa vedeti cate ca poporul chinez este un popor INVENTIV.De curand am vazut o fotografie cu echipa olimpica la matematica a SUA.Din cine era formata?Numai din copii chinezi.Stau si ma intreb unde o sa ne duca acest GUVERN,daca rezista la guvernare intreaga perioada,pana la alegerile viitoare!

  17. eu sunt doar roman. si traiesc in Romania. si vreau ca Romania sa fie LIBERA DE TRADATORII DE NEAM SI DE TARA. ADICA LIBERA DE VOI, SECURICII ALTOR INTERESE DECAT CELE ROMANESTI. DE 31 FURATI SI DISTRUGETI ACEASTA TARA. Roata se va intoarce la voi, curand. Toti platim aici pentru faptele noastre.

  18. Mă Marine în misiune, tu crezi că ceilalți sunt Sucă!? Te-ai sculat devreme ca nu cumva oamenii să citească fără ochelarii tăi un articol solid, argumentat, cultivat. Nu te mai da ce nu ești că nu poți fi crezut. Se vede ce faci, cu ce te ocupi.
    De unde știi că cineva se mânâncă între ei? Că mînâncă carne de om? Și alte prostii. Nu putem fi atenți la oameni și civilizați? Cine nu te lasă? Prostiile tale de speriat copii nu sperie pe nimeni. Decât pe inși de teapa ta.
    Vă pierdeți vremea, tu și clonele, cu prostii, în loc să puneți mâna pe carte. Nu l-am cunoscut pe domnul Marga, dar îl citesc cu interes. Și am voie să apăr opinii față de impostori, căci ce spune este probat.Și mai rumegați ceva, că de priceput slabă nădejde. Pentru voi. Sau mai bine lasă-l pe Sucă să vorbească!

  19. Poetul Mircea Dinescu, care este și un pamfletar de temut, i-a dedicat ministrul Muncii,preafrumoasa raluca, un poem.
    Cu titlul ”Rugăciunea preafrumoasei blondine pentru jandarmul călare pe situație”, dar și cu un moto nu mai puțin ironic (”Nu pot, nu pot, fată mare / Că mi-e murgul slab de șale.

    Mircea Dinescu
    – Rugăciunea preafrumoasei blondine pentru jandarmul călare pe situație

    Stimată și iubită, în veci, jandarmerie,
    te rog să-mi pui cătușele și mie.
    Și fiindcă disperarea mă devoră
    aș vrea să-mi dai amenzi din oră-n oră,
    s-audă și mulțimea de proști și gură cască:
    „Eu sunt ca voi, mă piș în ea de mască.”

    Că aș dori să uit acum câți ani-s
    de cînd îi cînt la drîmbă lui Iohannis.
    Mă jur să-mi explodeze-n piață mucii,
    de n-o să port cătușe marca Gucci
    și că la fitness preafrumosu-mi trunchi
    va exersa revolta în genunchi
    și c-o să fac precum un pui de lele
    șpagatu-ntre partide paralele.
    Dar din genuni iar glăsuiește Klaus:
    „Mă duc la schi, mi-e sete de repaus!”.

  20. nu cred ca sunt caini. Cainele este un animal extraordinar. Nu jigniti regnul animal si nu il confundati cu niste slugi naimite impotriva ROMANILOR SI AI ROMANIEI. Creatia lui Dumnezeu este peste tot si in noi. aceste „entitati” securistice sunt lipsite de „suflet”. Multumesc.

  21. Oare „putzoii” de la USR citesc ce scrie profesorul Marga? PS. Dle Marga, cind vorbiti de intelegerea Nixon- Kissinger-Mao- Chuo Lai, amintiti si de „filiera” romaneasca a acesteia!!

  22. cooperarea USA – CHINA …
    nu mai bine:
    discordia „guvernul meu” – CHNA ???

  23. am sa-ti las ultimul cuvant pentru ca se vede ca „securiceste” esti obisnuit sa il ai. esti individul de teapa: cine tipa mai tare, vorbeste mai mult si eventual iti da si-un pumn in gura, sigur are dreptate. este un comportament tipic de securisto-militian-deviat psihic. nu prea stii multe cuvinte, insa se pare ca esti antrenat sa ataci alte personae care au o parere diferita de cea pentru care ai fost naimit. nu ma intereseaza ce si cat citesti, insa observ ca nu prea mult. nu poti vedea mai departe de ochelari de cal = baii platiti pentru inlaturarea oricaror „obstacole” impotriva ideilor „pro-chinezoide”. informatiile despre devianta china pe care o admiri atat de mult sunt peste tot. nu trebuie decat sa cauti. din fericire oamenii se trezesc si vor sa stie ADEVARUL. Si ADEVARUL va va starpi pe toti cei care luptati prin minciuna si crima impotriva lui. Iti doresc SA SE APRINDA LUMINA (un bec macar) IN MINTEA TA CEA INTUNECATA.

  24. Mă Marine, care porți cam ilegal și fără vreo bază numele de Ceaușescu, nu te-ai ocupa mai bine, pentru tine – ca să nu se vadă psihopatia, măcar – de piață, unde nu poți strica aerul? Ce spui tu sunt pentru neduși la biserică. Tocmai aici este o poantă a articolului domnului Marga – s-a schimbat lumea, iar schimbări vin încă. Nu au legătură cu securicii tăi, dar au legătură cu viața oamenilor.
    În rest și tu și reziștii vă înșelați. Vreți să blocați lectura articolelor care spun lucrurilor pe nume și murdăriți orice discuție. Numai că și articolul ăsta este preluat la ora asta – am numărat – pe 13 site-uri. Două din afara țării!

  25. N-a fost nici un fel de Război Rece. De aceea m-am oprit după primul paragraf. A fost circ pt noi, oamenii de rînd, pt a ne ține-n frîu. Cei ce s-au cocoțat să conducă lumea din umbră au fost și sînt aceiași. Faptul că sînt țări numite socialiste, capitaliste, dictaturi samd sînt doar de fațadă.
    Dacă atîta n-a înțeles Marga…sau poate ne vinde gogoși cu geopolitica și „failed diplomacy”.

  26. Titlu Haaretz: The Jews Who Fought With Mao
    Subtitlu: They weren’t many, but Jakob Rosenfeld was one of them; China later honored him by putting his picture on a stamp.
    Bine de știut: Marele Zid Chinezesc a fost construit pe vremea lui Rosenfeld/Mao. Ei spun, cu jumătate de gură, că-i refăcut atunci. Să știți pe dați bani dacă ajungeți p-acolo.

  27. Fekete (sînt destui români cu numele acesta, Negru, maghiarizat) are dreptate, Orban a făcut ravagii cu covidu chiar dacă nu-i adevărat. Minte de îngheață apele. PCR, a judecat un tribunal austriac, pe baza a ce a spus inventatorul procedeului, nu poate arăta dacă cineva e infectat sau nu.
    „Hungary is suffering a devastating surge in COVID-19 deaths, despite the fact it has the highest vaccination rate in the European Union.”
    Iar uni cred că Orban ține cu poporul, că e naționalist.

  28. In rastalmacirea istoriei nu puteau lipsi piese grele ale Comintern, Nixon, Kissinger si Mao care in 1972 fructificau o diversiune, parodia cu tancuri si tradarii militare chineze a „conflictului sovieto-chinez” din a doua jumatate a anilor 1960! Vechea tactica a Comintern lasata mostenire de Stalin, farsa „dizidentelor” din Lagarul de Concentrare Bolsevic care
    a fost pusa in scena de Tito, a fost preluata de Hrusciov prin „dizidenta” lui Dej, ulterior de Brejnev, artizanul prin Andropov a TREI DIZIDENTE, chineza si la pachet ceho-slovaca si romaneasca in 1968. Pe acest fond ILEGALII COMINTERN Nixon
    si Kissinger au putut comite Pakt-ul cu China din 1972 cand Mao era pe punctul desavarsirii celei de-a doua „revolutii”, al doilea razboi civil pe modelul „Saltului inainte”-„revolutia culturala”! Al doilea Pakt, „Actul Final de la Helsinki”,
    pe adevaratul sau nume, a reconsfintit in 1975 granitele trasate samavolnic de Stalin si ILEGALII sai Roosevelt-Churchill, fiind comis tot de duetul cominternist Nixon-Kissinger, nenominalizat pt a nu bate la ochi, in tandem cu duetul la fel de cominternist Willy Braandt-Egon Bahr!!! In rest e gargara de camuflaj a unuia care ras talmaceste istoria pentru vopsirea
    in alta culoare a FIRULUI ROSU MARXIST/COMINTERNIST ce scrie cu sangele a MILIARDE de oameni istoria de peste 170 de ani!
    Ganditorii neinregimentati nu pot interpreta istoria de crime impotriva umanitatii ca o istorie guvernata de INTAMPLARE si de CONJUNCTURI create de un joc fair-play!!! Nu numai instalarea sefilor de state in patria mioritica de Comintern/Secu
    dupa 1989 demonstreaza controlul Confreriei marxist/bolsevice asupra statelor Lumii, procedura fiind aplicata si in 1945 si in 1918 si dupa 1848…Tot o forma de camuflaj fiind si trimiterea la „prostovanie”, distrugerea actuala a Romaniei fiind opera unor SPECIALISTI!!! ROMANIA NU E DISTRUSA DIN GRESEALA si nici DIN PROSTIE…

  29. @calin:tot evreii spun ca piramidele au fost construite de egipteni cu sclavi evrei,si niciodata,(retine)nu au existat sclavi evrei in Egipt (exodul e o minciuna- vezi Roger Garaudy – Miturile fondatoare ale politicii israeliene)si piramidele au fost construite de arhitecti,ingineri si meseriasi egipteni
    Ce trebuie sa intelegi este ca Marele Zid a mai fost refacut pe ici pe colo,pentru impresie,dar a fost construit in sec V i.e.n!

  30. pentru Timofte: alt securici explodat si sarit :)) poc-poc-poc in ulei ! cati mai sunteti?? cineva acolo „sus” la soros china va plateste bine de tot sa macaniti intru chinezoidarea Romaniei. ce v-ar mai placea voua o china aici. cu drone dupa romani, control si exterminare…. vine tavalugul peste voi toti. este o lupta acerba pentru resurse. este un razboi. iar voi vreti sa fiti „frati” cu china? nici rusia nu este frati cu china! china este un „prieten” foarte PERICULOS. daca nu esti cel putin la nivelul lor ARMAT, NU AI CUM SA TE APROPII DE EI. CE ESTE ATAT DE GREU DE INTELES? ESTE LOGIC! CAT DE VANDUTI SUNTETI ACESTOR CANIBALI ORIBILI? TICALOSILOR!

  31. Marionetele sinistre pnl=pdl si usr distrug toate relatiile cu China si bafmga batul prin gard la Rusia in mod inutil ca sa-si arate slugarnicia fata de Germania si USA. Care nu dau doi bani pe slugarnicia romanilor pt ca nimeni nu da doi bani pe slugi. Pentru ca programul de tara e asta: „Uite sefu ce slugi suntem noi” !

  32. @marin; cat timp atata lume iti spune ca esti un limbric sekurist cu partipriuri, du-te ma nene si te culca, eventual in grajd

  33. ROMANIA NU trebuie sa bage batu-n gard nimanui! Romania sa faca bine sa RESETEZE – CA TOT VA PLACE TERMENUL SOROS ATAT DE MULT – CLASA DE SLUGI POLITRUCE SI SECURISTICE IMPARTITA INTRE CHINA – RUSIA – BIDEU. ROMANIA SA AIBA POLITICIENI INTELIGENTI, DIPLOMATI SI FOARTE BUNI NEGOCIATORI! DAR INAINTE DE TOATE SA INTAREASCA ARMATA ROMANIEI CARE JURA INTRU PROTEJAREA POPORULUI SI CONSTITUTIEI SI NU A „STATULUI”. DACA MAINE STATUL ESTE VANDUT ARMATA VA IMPUSCA POPORUL? (RETORIC)SECURITATEA RESETATA SI ALESI OAMENI CARE IUBESC POPORUL SI TARA SI LUPTA IMPOTRIVA INFILTRATIILOR STRAINE. ROMANIA ESTE INFILTRATA DE INTERESE ANTI-ROMANESTI. DE INVADARE. PANA NU VOM AVEA PATRIOTI SI OAMENI LIBERI LA CONDUCEREA TARII NU VOM PUTEA NEGOCIA CU NIMENI NICIODATA. NU POTI NEGOCIA CU CINEVA DECAT DACA ESTI CEL PUTIN LA ACELASI NIVEL! SAU VREI SA ITI DAI TARA PE TAVA CHINEI SAU RUSIEI SAU LUI BIDEU – SOROS – KILL-BILL ETC. !

  34. Fekete, dacă zidul era atît de vechi trebuia să-l fi mirat pe Marco Polo întratîta încît să-i fi povestit uluit lui Rustichello da Pisa, colegului de temniță, ce a scris cartea călătoriei după moartea călătorului.
    Ciudățenie: se zicea că Zidul e singurul lucru făcut de mâna omului ce se vede de pe Lună înainte să zică, că n-au fost, c-au ajuns pe Lună.

  35. Tică de la 11,41, ești moartea pasiunii, diversiunea ta face parte din Manualul deviaționiștilor mentaliști pro-progresisto pro AUR, Șonșoacă, USR, Anti prostacii cațavencieni Bușcă, Trușcă, Binescu.
    Talent ai, timp de pierdut văd că ai, de ce nu aplici la o sponzorizare UE să finanțezi o publicație de tipul ELUCUBREȘIN CUȘER POST?
    De pildă, am văzut că susții un fals: Covid nu a fost creat în laboaratoarele chinez, ci a fost descoperit în Brazilia, încă din 2019. Desigur, cominteniștii brazilieni sunt la fel de periculoși ca cei autohtoni. Știe Victor Poantă di ce.
    Nu știu ce meserie practici, cine te informează-n falș și de ce, dar mi se pare că nu cunoști că Șonșoaică simpatiza în vara trecută cu USR.
    Fiind țăran la bază, nu cred că ești invidios pe celebritatea ei cu atât mai mult cu cât AUR este învinuit că ar fi legionari, antisemiți și extremiști. Nu cred că vrei așa etichetă, corect?
    Ca idee, domnule Tică de la ora 11,41, poți face mișto de Eufrosina Coccison, ferventă susțiitoare a unor subiecte perimate. Orice ar fi, te susțin, cum ar spune dezaxatul simpatic Mircia Bădia.

  36. Cooperarea SUA – China = cooperarea JOHANIS-PSD.
    În conformitate cu „legea lui OM” rezultă :
    conflicte, scandaluri, ură, bătălii, lupte, catastrofe, pandemii, războaie, etc.

  37. @calin; las-o balta,esti victima confuziei:))
    Citat corect”Marele zid e constructia umana care se vede din Cosmos- From low Earth orbit ” nu de pe Luna :)))
    Despre Marco Polo :”Ipoteza că Marco Polo nu ar fi călătorit în China se sprijină pe faptul că în relatările sale de călătorie nu sunt menționate nici zidul chinezesc, nici tiparul, ce era răspândit în China în acea perioadă. De asemenea, absența denumirilor chineze și mongole în operă, cât și o serie de neclarități susțin această ipoteză”
    Portughezul Jorge Álvares pe la 1516 e primul explorator european care vede Zidul

  38. Băiețandrii ăștia ai usrplus- Marin, Călin, neduși nici la biserică, dar nici la școală destul – se bagă în subiecte în care habar nu au, crezând că ideologia lor de gașcă (de putzoi, spune bine cineva mai sus) merită vreo atenție. Călin recunoaște că nici nu citește. Normal, este în misiune. Securismul i-a creat pe băiețandrii, securismul îi dirijează.
    Cealaltă unealtă, Marin, îi dă cu pericolul chinezoidării, cum zice el într-o limbă străină. Te-ai întrebat, mă Mărine, dacă cineva din China vrea așa ceva? Cum nici mare o putere (nici Germania, nici Rusia etc.) nu bagă în seamă această țară a noastră, cu dezastrul rezist +usrpluspnl de azi, nu o bagă nici China, mă băiete. Cine are bani de aruncat pe marini, călini și gașca?
    Serios este să vezi, cum spune și articolul, schimbarea lumii și să înveți. Numai așa va fi altă Românie decât cea a mărinilor, călinilor și securiștilor ce-i țin. Măcar una a lui Sucă – poate nu bogată, dar curată!

  39. D.LE MARIN , TROLII CU CARE VA RAZBOITI , PROVIN DIN militie, securitate , armata , activisti pcr, alti atirnatori la tita pcr-psd ; toti au pensii speciale si alte privilegii ; le tremura chilotii pe ei ca actuala putere politica le va matrasi aceste privilegii ; de aceea sunt asa agitati ; putin le pasa lor de Marga , de tara lor , de patriotism ; ei vor o stare de haos care sa paralizeze activitatea guvernului si parlamentului , crezind in disperarea lor , ca lucrurile vor ramine asa ; se tem pt. averile furate , d.le MARIN ; va pierdeti vremea cu ei ;

  40. „Laurette”, va inmultiti precum limbricii, clone securiste antisemit/marxist/bolsevice de joasa speta „rene/etc/etc”! Nu am nimic comun cu „Tica” in afara de faptul ca uneori e simpatic si ma face sa rad in hohote!Incercarile voastre disperate
    de a ma plasa in diverse tabere e lamentabila si trezeste mila! Eu atac ce spuneti si antisemitismul clocoteste in voi mai
    ceva ca magma intr-un vulcan activ, voi fiind reactivati ca legionari!Ce spun eu e coerent indiferent la ce epoca ma refer
    si asta pentru ca practica marxist/bolsevica/nazista/legionara are o coerenta, repeta aceleasi diversiuni in fiecare noua etapa istorica pe care o determina prin ILEGALII legendati la varful societatilor umane…Numai niste idioti fanatizati nu
    cedeaza in fatza evidentei ca UN PARTID MONDIAL, Internationalele Socialiste si Comunista, poate organiza sute de milioane
    de oameni sa declanseze maceluri mondiale in care sa fie ucisi miliarde de oameni si distruse cuceriri ale civilizatiei, nu o mana de miliardari care pot cel mult finanta ong-uri…

  41. stie cineva documentul guvernului romaniei care interzice comertul cu china?

  42. Zii Ion și lasă-l în plata domnului – în plata domnului de la securitate! Ion își face iluzii că Marin reprezintă ceva, iar alții vor trecutul. Înșelare puerilă.Cine crede că marinii, ionii, călinii etc. duc undeva decît la genunchiul broaștei, rămâne la nivelul lor.
    Să fim serioși – această țară are nevoie de oameni curați, capabili să gândească, să organizeze, să ajute pe alții. Aștia care au mereu o măciucă în mâna dreaptă și un cuțin în cealaltă nu au rezolvat vreodată România. Moța și Marin sunt lecții. Pierdere de vreme cu teme demult lămurite. Și cu inși rătăciți în prostii.

  43. „None of the Europeans who visited China or Mongolia in the 13th and 14th centuries, such as Giovanni da Pian del Carpine, William of Rubruck, Marco Polo, Odoric of Pordenone and Giovanni de’ Marignolli, mentioned the Great Wall”.
    Erau, precum azi, invidioși pe succesurile chinezilor.

  44. Se vede că s-a ales și tehnica securistă: când este un articol care iese din obișnuit prin valoare, inși năimiți caută să ducă discuția în altă parte. La primitivismele lșor. Nu știu despre ce este vorba, pun mâna pe wikipedia sau dicționare sau alte surse și se prefac că sunt cunoscători.
    Așa și cu acest Călin. Aici nu se discută istoria zidului chinezesc – sunt cărți de istorie pentru asta. Se discută ceea ce afectează relațiile lumii de azi -conexiunile SUA-China, sub aspectul strategiei. Este altă temă decât istoria zidului, pe care aproape oricine o știe.
    Dar nu se poate discuta normal căci vin acești interpuși, inculți și plin de confuzii. Care au și mari iluzii în ceea ce-i privește.
    Norocul este că adevărul tot iese la iveală. Nu-l poate opri nici securismul.

  45. ma alatur si eu felicitandu-l pe Domnul Marga pacat ca un analfabet ca Drula nu este inlaturat urgent de la conducerea
    ministerului si dat pe mana justitiei pentru tradare

  46. @Calin :neobositule,trebuie sa intelegi ca minciunile tale au picioare scurte,oricat ai fi de interesat sa le promovezi

    Citez” North African traveler Ibn Battuta, who also visited China during the Yuan dynasty c. 1346, had heard about China’s Great Wall, possibly before he had arrived in China.He wrote that the wall is „sixty days’ travel” from Zeitun (modern Quanzhou)
    Possibly one of the earliest European descriptions of the wall and of its significance for the defense of the country against the „Tartars” (i.e. Mongols) may be the one contained in João de Barros’s 1563
    Other early accounts in Western sources include those of Gaspar da Cruz, Bento de Goes, Matteo Ricci, and Bishop Juan González de Mendoza, the latter in 1585 describing it as a „superbious and mightie work” of architecture. In 1559, in his work „A Treatise of China and the Adjoyning Regions”, Gaspar da Cruz offers an early discussion of the Great Wall
    He first recorded instance of a European actually entering China via the Great Wall came in 1605, when the Portuguese Jesuit brother Bento de Góis „”etc…

    Pentru tine ,suntem mult mai multi romani cu capul pe umeri care sustinem relatii bune cu China,decat idioti care ataca China fara sa aiba habar despre ce e vorba

  47. Daca v-am spune ca altii s-au facut stapani pe propriile voastre gene?
    Posted in Bill Gates, Facebook, genetica, Mark Zuckerberg, VIDEO

    Transcriptul:

    Big Tech vrea să aibe ”copyright” asupra genelor oamenilor. Emisiunea ”Subiecte tari”, cu Boris Malagursky

    Oare trăim într-o dictatură digitală ? Dacă ne uităm înapoi la era colonială, marile imperii ale trecutului cucereau pământul altor popoare, le luau resursele și chiar făceau sclavi. ”Marile puteri coloniale” din ziua de astăzi sunt miliardarii marilor companii tehnologice, care cuceresc mințile oamenilor prin faptul că exploatează cunoașterea despre cine sunt, pe baza materialelor pe care oamenii le distribuie și pe baza activității de pe internet. ”În ultimii ani am alocat foarte mult timp construirii de tehnologii informatice, care sunt mai sofisticate decât are orice altă companie în acest moment. Sincer, multe guverne nu au ce avem noi”, spune șeful Facebook, Mark Zuecherberg. De asemenea, ei colonizează chiar viața. ”De fapt, Bill Gates continuă munca făcută de Monsanto”, zice Vandana Shiva, activist de mediu și autor de cărți anti-globalizare.
    Dar oare suntem măcar conștienți că se încearcă înrobirea noastră ? Este important să conștientizăm că ”miliardarii filantropi” (fie că vorbim de Bill Gates, George Soros, sau alții ca ei) nu sunt soluția pentru problemele noastre globale. Vandana Shiva:

  48. Și dacă aveți impresia că asta e o teorie scelerată a conspirației, ar trebui să știți că aproximativ 20 % din genomul uman (mai mult de 4000 de gene) deja fac obiectul cel puțin a unui patent în SUA. Ați auzit bine. Companii farmaceutice, oameni de știință și universități dețin patente pe multe gene din ADN-ul uman. Asta înseamnă că cei care vor să facă cercetare genetică pe ele trebuie să obțină o licență de la ei, pentru cercetarea pe genele pe care ei le ”dețin” (notă: așa pretind ei). Asta înseamnă că marile corporații decid cine poate face cercetare pe anumite gene umane, precum și stabilesc cât va consta terapia sau metoda de diagnostic dezvoltată din acea cercetare. Pentru noi asta e scandalos, dar e complet în acord cu lucruri pe care le înțeleg miliardarii: putere și profituri. Și ca să se asigure că nu ne vom revolta, ne colectează informațiile personale. ”Există un om care deține principalul mijloc de comunicare digitală de pe planetă. Fără să se împiedice de legislație, și deci fără să se împiedice de democrație”, afirmă Shoshana Zuboff, cercetătoare la Harvard. Ea vorbește, desigur, despre Mark Zuckerberg. Acești dictatori miliardari în dolari și-au folosit averea fabuloasă pentru a prelua controlul asupra sistemelor noastre democratice. Aceasta e o amenințare reală, și trebuie să vă treziți la realitate. ”Problema este că sunt prea puternici. Ei dețin puterea de a gestiona informațiile. Această putere le permite să își manipuleze utilizatorii, să scoată profit din informații și să-și zdrobească competiția”, spune cineva la un seminar Cisco. ”Eu aș zice că a venit timpul să dezmembrăm aceste companii (pentru a nu mai avea monopol). Eu zic că au devenit prea puternici, și că piețele bursiere nu pot să-i pună la punct”, spune altcineva la o emisiune Bloomberg.
    Spargeți monopolul marilor companii informatice, până nu e prea târziu.

  49. in anul 2019 ne-am imprumutat 3.7 md euro pe care i-am dat chinei. cam asta este deficitul balantei de plati. ne-am ales in mare parte cu fleacuri, cu produse de cea mai proasta calitate.

  50. Tot mincinos și ruginit ai rămas Calorifere! Te pretinzi tu dac, dar nu ești decât un primat răpciugos. Ce spui este demn de Năsui, Drulă și Barna al vostru. Ați dat voi vreo calitate? În vreun domeniu?
    Până una alta, cooperarea Chinei o caută toți cu cap. Afară de proști de la noi, ca tine și drulă, năsui și compania!

  51. Prin politicile pe care le promovează, China de azi, este mai aproape de fascism deși ideologia oficială este marxismul. Interesant este că mulți comentatori tună și fulgeră împotriva marxismului sub diferitele lui forme, mai noi sau mai vechi, dar se topesc de dragul Chinei. Mari apărători ai religiei trec sub tăcere prigoana statului chinez împotriva cultelor religioase pe care le percepe ca subversive deci periculoase pentru controlul total exercitat de regim asupra societății. De fapt comentatorii respectivi au ca trăsătură comună ura viscerală față de occident , SUA în special, deoarece a distrus imperiul bolșevic.

  52. Interesant, sa ne gandim ce se poate intampla in cazul cooperarii, cea mai pozitiva probabil ), restul variantelor nu cred ca merita discutate, duc prea repede la terminarea acestei „perioade scurte” din istoria omenirii, resursele nu sunt inepuizabile si nici timpul ramas!!
    In mod sigur este un sprint, la sfarsitul cursei, intrecerea pentru dominatie si castig, adica siguranta celui puternic.
    Sincer, eu nu prea vad siguranta )), vad doar agitatie, sa fie panica?
    Inseamna ca lumea este din ce in ce mai nesigura( asa spunea si Putin acum cativa ani), presimtirea, (nu constientizarea )) ca exista si un sfarsit, (chiar si al universului, dovedit finit, creste viteza , acceleratie, expansiunea )), asta poate sa duca la ceva irational, gandirea oricarui om fiind limitata.
    Sa fie inteligenta artificiala salvarea, sau e cutia pandorei?
    (Toti o doresc si spun ca cine o va inventa va fi stapanul lumii, in fine al planetei de fapt))

    Ce vor face, se vor grabi, cat vor intelege, sunt singurele fiinte rationale de pe planeta, isi vor da seama ca trebuie sa se uneasca pentru supravietuirea speciei, sau cred ca poate fi un invingator?
    Vor inventa „viata” artificiala si o vor lansa ca un ultim semn catre univers?
    Poate suntem primii si ultimii care pot face asa ceva, dar sansele sunt foarte mici, inevitabila pare autodistrugerea!
    Ce vor face cand viata miliardelor de oameni se va schimba fortat, inmultirea necontrolata intotdeauna duce la asa ceva.
    Ps.Poate virusul este inceputul vietii(cea mai simpla) si sfarsitul (cea mai complicata) este alfa si omega ))

  53. Dan Olteanu, mesteci noțiunile ca frunzele de varză!
    Tot ce spui este minciună, dovadă a lipsei de lecturi (poate în notițe de propagandă ieftină când se primește misiunea). Un om cinstit se informează înainte de a ataca. Că de polemică nu ești, precum se vede, în stare.
    Prima întrebare: de câte ori ai fost în China? A doua: Ce lecturi ai? Vezi că aici – începând cu autorul, mulți au lecturi solide și au fost în China și în lume.
    Aberația ta că cei care privesc pozitiv China sunt contra Americii este prostia ta.Este doar stalinismul – cine nu e cu noi este împotriva noastră. Trist în stupizenie! Sunt mulți americani, germani, francezi, japonezi etc., care privesc pozitiv China. Doar n-o să spui că sunt contra Americii! Un biet prost în subiecte în care habar nu ai!
    Treaba cu religia este mostră de imbecilitate. China are 10% din populație creștini, iar efectivul crește. Un președinte al Chinei a fost catolic, altul protestant. Sunt cărți, camarade, mai citește, totuși, ceva, înainte de a vorbi! Căci bați câmpii când habar nu ai!
    În rest, ce spui sunt clișee de învățământ ideologic pe stil nou. Nu merită nici o ceapă.

  54. „razboiul rece” a dus omul pe luna,ne-a dat computerele….
    da,tovarashi,CHINA ARE NEVOIE DE UN RAZBOI RECE!
    (macar 500 de ani de izolatzionism etansh pt. china,
    -nici un chinez nu are frati sau surori
    -nici un chinez nu te lasa sa crezi in D-zeu

  55. Nu am nimic cu China. Daca se ajunge la un acord sa construiasca o centrala nucleara la Cernavoda pot sa ma mut pe la Oradea, Baia Mare. Sunt baieti buni chinezii dar parca putin agresivi prin Honk Kong, cam expansionisti in Marea Chinei si tin ei mortzis sa-i faca pe aia din Taivan pe calapodul lor. Daca s-ar limita doar la comert nu e problema eu tot nu cumpar de la ei ci de la nemti. O scula cumparata de la ei s-a dus dupa 3 luni, o pompa de la nemti a tinut 11 ani (de 3 ori mai scumpa)

  56. Momentul acela critic in care „elitele” societatii, academicieni, etc. incep sa se prostitueze pentru CPP.
    UK isi mareste capacitatea nucleara, Franta anunta accelerarea pregatirii militare pentru un conflict in urmatoarea decada. Germania ar cam vrea o armata EU. SUA tipareste trilioane sa nu se duca in cap piata financiara. Totul va fi bine.

  57. Un articol echilibrat din partea profesorului Marga !
    De mirare oarecum … ‘mnealui nu e mereu asa de non-partinitor !

    🙂

  58. Daca nu suntem RASISTI = trebuie sa ne adaptam moralei prezentului … adica obligati moral si „stiintific” sa credem ca toti oamenii din toate rasele pot la fel (desi vedem la rasele de caini si la rasele de pisici ca nu toate-s la fel de istete sau de „active”) …

    Atunci …

    Orbi sa fim si sa nu vedem ca 1, 5 miliarde de oameni sunt cantitativ SI CALITATIV mai extra decat 0.3 miliarde !
    E imposibil ca CHINA =1,5 miliarde sa nu depasesca USA=0,3 miliarde … mai ales ca au ales calea cea buna = s-au efectiv vandut decenii pe nimic … salariile orezarilor fiind zero comparativ cu cele ale salariatior pentru ale caror tari produceau CA SCALVI marfa !

    China a ajuns vanzandu-se ieftin sa preia jmeker KNOW-HOW-ul celor cu care-a facut comert ! … aici nu chinezii-s prostii care vanzandu-se pe un blid de orez au „invatat” de la americani … le-au preluat prin „ieftinatatea TEMPORARA a munciii lor” eventual industrii si fabrici intregi re-locandu-le in China … obligandu-se sa devina profesionisti in ce fac !

    Chinezii au gandit, ce-au gandit … SE VEDE AZI … pe termen lung ! Nu mai dureaza mult si „ieftinatea” de sclav a chinezului … nu va mai fi ce-a fost … nu va mai dura mult si salarul chinezului va depasi salarul americanului … e vizibil in cresterea fara blocaj a Chinei !

  59. De ce cele deja intamplate ? … a zis-o Marx: Capitalistii isi vor vinde funia (=know how-ul) scump (= au muncit chinezii ca sclavii s-o cumpere pe funie) … funie cu care vor fi spanzurati (in doar economic-ideologic sens vorbind 😀 !)

    Inc-odata: Marga a reusit un articol bun (=echilibrat !) !

    Chinezii … daca-i chiar adevarat ca rasele umane sunt toate la fel de inteligente si-i o ponegrire nestiitifica sa numesti o rasa sau alta PROASTA … vor invinge USA prin SALTUL CALITATIV bazat dialectic pe CANTITATEA umana pe care-o detin !

    (lui Marga nu i-ar provoca deloc zambete „chestia” cu „saltul calitativ izvorat din cantitate” … el stie de ce chinezii vor trebui, cu dialectica necesitate, sa depasesca USA)

    PS: Cati cu IQ>130 are USA(la 0.3 mld) statistic si cati are China(la 1,5 mld), statistic, daca ambele rase (galbena si europida) ‘s la fel de inteligente statistic ? 😉

  60. unii specialisti spun ca chinezii au pana la 10 puncte in plus IQ.ului unui europoid si ca negroizii nu-s atat de destepti poe cat sunt tolerati !

    nu ma bag pentru ca nu-s eu cel care arunca primul cu piatra insaaaaaaa
    daca-i asa CHINA are statistic populational mai multi cu IQ>130o decat are USA la aceeasi densitate rasial-inteligenta …

    Fara a face caz ca unii specialisti chisr spun serios si sincer ca rasa galbena e la IQ peste rasa europoida !
    USA … trebuie sa piarda in fata … saltului dialectic corect izvorat din cantitate … chinezesc !
    Cine spunea asta acum 20 de ani … avea dreptae azi …si cine-o spune azi are dreptate peste 20 de ani … = China va lua din motive stiintific cantitativ umane locul USA de azi !

    E mersul lumii !

    😉
    😀 😀 😀

  61. A comenta ( nicidecum condamna) sau a incerca sa-ntelegi actiunile acestui guvern este o totala pierdere de vreme.
    Nici ei nu stiu astazi ce vor face maine, zau.
    Sa aveti o zi buna

  62. @ fekete tulipan; calin
    Explicatia e una mai prozaica.
    La sf sec 13 zidul nu doar ca nu mai avea nici un rol (yuanii stapaneau si la nord si la sud de el) ci era cu siguranta o ruina, cel putin pe largi portiuni. In vremea lui polo avea deja cel putin 100 de ani – depinde de sectiune; si e sigur ca yuanii nu l-au mai intretinut.
    Ce vedem noi azi ‘din cosmos’ e din perioada ming – mult mai bine realizat (din cel facut de jin n-a ramas practic nimic).
    In privinta veridicitatii marturiilor lui polo, marturiile lui astronomice (necunoscute in europa atunci) mi se par imbatabile. In plus
    „Ibn Battuta, who asked about the wall when he visited China during the Yuan dynasty, could find no one who had either seen it or knew of anyone who had seen it, suggesting that while ruins of the wall constructed in the earlier periods might have existed, they were not significant or noteworthy at that time.” wiki – marco polo

  63. Nu china e miza pentru sua.
    Dupa cum am mai spus aiurea, militar china e inexpugnabila pentru americani.
    Comercial cel mult problematica – de cand relocarea in india s-a dovedit o utopie. Blocarea malacca ar fi o bomba atomica diplomatica.
    Rusia e vulnerabila – belarus, crimeea, donetsk – dar MAI ALES transnistria.
    In alaska adm biden a incercat izolarea rusiei – orice altceva e secundar.
    Ucraina e aproape in faliment; si dupa declaratia explicita a lui biden de suport nu mai poate da inapoi. Planul lui friedman are deja decenii – razboi proxy in ucraina, cu romani si polonezi in linia a doua. Acum exista si baze, atat in polonia cat si in romania.
    In functie de lichidarea transnistriei vom vedea daca suportul american e unul serios sau nu. Daca ukranii se vor cantona inutil si perdant in donetsk e doar un bluff. Sau puff.

  64. plin de securici china aici. vanduti si ideologic deviati. china este o tara de sociopati educati in acest spirit din frageda princie. un control total asupra gandirii. „credinciosii” lor „crestini” sunt invatati in „bibliile” lor ca Isus a aruncat cu piatra :))) Isus a aruncat piatra ! si a spus: daca eu arunc piatra, inseamna ca asa teebuie sa faceti si voi. papa satanic pana si el a avut un soc si nu s-a inteles neam cu chinezu „re-educat” ideologic sa creada ce-i spune SA GANDEASCA partidul iubit. daca iubiti china atat de mult, mai securici tradatori DUCETI-VA SI TRAITI VOI IN CHINA SI LASATI-NE PE NOI IN PACE ! DRUM BUN, CALE BATUTA SI FARA DE INTOARCERE ! RAMANETI ACOLO ! NU UITATI SA NE SCRIETI CAT DE FERICITI SUNTETI CU RATING-UL DE CETATEAN SI CONTROLUL ABSOLUT AL GANDIRII!
    https://www1.cbn.com/cbnnews/world/2020/september/china-teaches-students-that-jesus-stoned-woman-to-death-changes-biblical-passage-in-textbook
    https://apnews.com/article/269b3de1af34e17c1941a514f78d764c

  65. @marin:daca ai fi citit si tu de 2-3 ori la viata ta anosta „Mos Goriot”daca ai fi avut in casa o biblioteca atunci cand conta,nu ai fi astazi atat de ingramadit intelectual!
    Argumente de prost cu P mare: „DUCETI-VA SI TRAITI VOI IN CHINA SI LASATI-NE PE NOI IN PACE ! DRUM BUN, CALE BATUTA SI FARA DE INTOARCERE ! RAMANETI ACOLO ! NU UIT..”
    Care „lasati-ne pe noi in pace”,mai tradator de tara ? Cara-te tu in India, la ciorile tale .

  66. “Statele Unite reprezintă în continuare libertatea individuală și democrația liberală la propriu”. După cum se poartă isteria contestării istoriei, ca la noi în anii 50, prin dărâmarea statuilor, stigmatizarea albilor pentru faptele bunicilor care au facut Statele Unite ce este astăzi, prin ce vedem privind șmecheria anticonstituțională a votului prin corespondență în unele state la ultimele alegeri de președinte, frica din universități, blocarea conturilor pe “rețelele de socializare” a celor ce au altă părere decât a unei minorități ipocrite și agresive, împânzirea Capitoliului cu zeci de mii de trupe de Armată înarmate până în dinți, procese pe bandă a celor care au crezut că pot face la Capitoliu ce li s-a prezentat de ani de zile ca victorii ale democrației americane în realitate corupte prin finanțare americană lovituri de stat în Primăvara arabă, Maidan, 10’August etc… afirmați pe care o faceți este sub semnul întrebării. Cu tot respectul domnule profesor Marga, nu-i mai prezentați numai ca nemaipomeniții democrației, arătați și cât a costat pe alții și pe americani menținerea acestei democrații. Filmele americane din anii 50-70 precum “Dulcea pasăre a tinereții”, “Toți oamenii Președintelui”sau @Cum să alegi un Președinte” arătau cinstit și se se ascunde în spatele a ce se prezintă ca democrația americană

  67. Vă luați după mintea săracă a lui Marin zis C. și alunecați în ceea ce nu este aici în discuție.Este primitiv, mă Marine, mă Profesor de cluj, mă nimeni în drum care se pronunță aiurea!
    Dacă cineva apreciază pozitiv China nu înseamnă că se mută acolo. Nici chinezii nu ar putea primi atîția admiratori cîți au astăzi. Nu despre acestea este vorba în articolul la subsolul căruia debitați inepții, ci despre strategia cooperării și strategia conflictului în relația SUA-China. Care afectează pe oricine.
    Mărin sau Profesor de cluj, sau alții de la acest subsol, după cum gândesc nu ar avea loc în nici o altă țară. Nimeni nu i-ar primi. Din păcate România s-a procopsit cu ei și încă nu știe ce să facă. Boala poate fi infecțioasă!

  68. #Horea, f interesant comentariul dvs. Cat reușesc să înțeleg din contextul fenomenelor geopolitice și economice contemporane, Marea Resetare este impulsul global al ieșirii din democrația liberală formata postbelic și din comunismul matrițat in URSS. Puterea noii ere va fi acaparata total de plutocrați, elite, nomenklatura și experții lor. Puterea va trece în posesia unor mercenari internaționali, transnaționali.In acest proces de tranziție globală se uzează cele două alternative în relația cu China: „confruntare-criză-conflict” sau „comunicare-cooperare-coexistență”. Plutocrația SUA,Japonia pare să fi ales prima varianta; plutocrația din Russia și UE varianta a doua. Deocamdată în decorul concurenței, în pofida coliziunilor ocazionale la summit- uri și a propagandei ideologilor- agenți ai hegemonilor care se acuza reciproc de malversatiuni, coexistența și cooperarea sunt posibile intre Imperii. Marfurile sufoca pietele și capitalurile ocupa tot. Democratia, libertatea suveranitatea statelor naționale vor fi desuete in acest secol al MariiResetari.

  69. Depinde cum va coopera stapanul de sclavi cu sclavo-chinezii…cu biciul sau cu paru. Nu exista decat eploatare si daca nu mai au ce exploata se dezvolta industria de pielarie si sapun. Nemtzii au facut asta.

  70. @Un cititor constant:protovanko,(ca esti femela)acest articol al d-lui Marga nu are cusur !Numai o panarama ca tine vede negru inaintea ochilor mai tot timpul
    Te poti lua de mana cu „Marin zis C.” si sa va aruncati deaqu in Dunare, deseuri bio ce sunteti..
    China e singura tara din lume cu care putem avea un comert corect, daca stim sa facem comert!China nu iti da un kilogram de comert si doua kilograme de politica, ca alte tari foste coloniale..

  71. Dacă cei ce conduc lumea au avut ceea ce numim China* în mână sute de ani (de pildă Războiul Opiumului 1 și 2, orașele colonii) rog chibiții știutori de cum stă treaba să ne spună cînd au pierdut-o din mână și cum?

    *China nu e o țară, un popor, o rasă, este un imperiu.

    Nan Huairen (născut Ferdinand Verbiest la 1623, Flandra, din părinți colectori de taxe…ghici ciupercă ce-i?), misionar iezuit, i-a învățat pe chinezi matematică și astronomie. Transferul de tehnologie continuă în zilele noastre. (poate-mi spune cineva că ceea ce-am văzut în multinațională, anii 2000, în SUA și Canada, adică transferul de tehnologie și know-how spre China, a fost închipuire, judecată greșită, cînd de fapt, cum se tot repetă, ar fi trebuit să văd IQ mare și hărnicie)

  72. mergeti … la orice magazin de electrocasnice, electronice, haine … din tara … dar si din strainatate … si o sa gasiti … NUMAI chinezarii …

    In 2009 … am fost cu un coleg … la o conferinta in Albuquerque. Colegul a luat o rochita cadou pentru sotia sa … iar, in avionul de intoarcere, s-a uitat la eticheta … si ne-a venit rau … scria „MADE IN ROMANIA”…
    DEH! … alte epoci … si tari de ALTADATA !!!

  73. De ce CHINA …va lua locul USA ?

    ” Cati cu IQ>130 are USA(la 0.3 mld) statistic si cati are China(la 1,5 mld), statistic, daca ambele rase (mongoloida si europoida) ‘s la fel de inteligente statistic ?”

    Cauzele’s de „salt calitativ izvorat din cantitate” ( = N-a gresit deloc Marx, acest batran, evreu intelept, hrashit in rele !) … chinezi avand de 6x mai multi oameni (rasial la fel de dotati genetic cu inteligenta precum americanii !) nu pot sa n-o faca …rezultatul deja se vede (China urca pe toate scarile valorice…!) Asta e TABU ?!

    Chinezii au de 6x mai multi homo sapiens cu IQ>130 decat au americanii …asta o spune biologia moderna ! Asta o cred stiintific-obligati si americanii ! … De ce pot chinezii ? … Pentru ca „inteligentii” chinezi sunt MONOLITICI, au aceeasi cultura si-s acelasi popor …condus ierarhic si … dresat cultural de milenii sa accepte ACTIV ierarhia socio-politica …etc.

    Bioetica si socio-biologia obliga la credinta in faptul ca IN TIMP … :

    de 6x mai multi cu IQ>130 vor avea de cel putin 3x mai INTELIGENTE rezultate decat … altii avand de 6x mai putini inteligenti … statistic, inteligent, vorbind !

    ((Sper ca nu va avea nimeni OBIECTII RASIALE cum ca unele rase umane’s mai proaste decat altele ( ideia asta e perimata decat s-a demonstrat ca evreii nu-s mai destepti genetic decar …restul ne-increzator in Yahweh al lumii !) ))

    MDA … exact ca-n istoria moderna a Japoniei …. China isi continua drumul … obligata de conditii naturale etologice!

    😉 😉 😉

  74. „comentatorii” chinezi de p-aici sunt ca mutu’ cu surdu’ pe gaura cheii ! parol nene iancule !! ?

  75. Japonia daca nu era atat de dens populata … n-avea avantajul relaului insa azio ideologic-propagandizat-ca-de-neinteles termen de:
    „salt calitativ izvorat din cantitate”
    (care nu-i deloc arithmetica ci e ceva PHILOSOPHIC mai profund decat, cred, chiar domnul prof. de filozofie Marga intelege 😉 )

    A scris un articol echilibrat ! Din ce cauze echilibrat (teutone?) doar ‘mnealui stie !

    Adevarul are picioare lungi, domnule filozof Marga
    … castiga faptic-demon.strabil
    mereu cursele impotriva minciunii (chiar oficiale fiind !)

    😉

  76. @marine …cu asta ce-ai vrut sa …exprimi ?

    😉 😀 😀 😀

    „”„comentatorii” chinezi de p-aici sunt ca mutu’ cu surdu’ pe gaura cheii ! parol nene iancule !! ?””

  77. Gresit-a ceva „Marx, acest batran, evreu intelept, hrashit in rele” … (prin celebrele-i PROFETISME vechi de pe parca …antice/clasice ?

    Intelegi pictural, acum, prin evolutia Chinei …sintagma marxista: „salt calitativ obligt izvorat din cantitate” ?

    PS: Ai facut ceva facultate pe timpul lui Ceasca , ai facut dupa … sau esti 😀 un biet „auto-didact” … slabutzule habarnist ? !

  78. Mă Mărine, dar ceva cunoștințe precise, ceva curățenie nu este permis de tine? Faci murdării în public, dar și aici, unde fiecare este cu gândul său? Te-au mai întrebat și alții, ca și pe emulul tău Călin și pe alte rable din usrpluspnl: ați văzut China? Ce ați citit, ca să puteți vorbi? Aveți vreodată habar despre ce vorbiți? Nu meritați să aveți cuvânt despre nimeni – toată lumea este mai presus de voi!
    Profesor de Cluj, iertare! Vizam alt nume, dar dintr-o grabă l-am trecut pe al Dvs. Scuze sincere! Subscriu la ce șe spuneți acestor loaze care strică orice discuție serioasă!

  79. Nu ne rămâne decât să constatăm, celor care vor mai prinde acele vremuri, dacă ce scrie în cărțile sfinte se va îndeplini : rasa galbenă va stăpâni Pământul !
    S-ar putea ca atunci și părerile religioase să se schimbe, deoarece vor fi confirmate de niște realități prevăzute cu mii de ani în urmă !

  80. Aveți dreptate să vă întrebați, domnule Emil: rezistă afirmația profesorului Marga, conform căreia „Statele Unite reprezintă în continuare libertatea individuală și democrația liberală la propriu”, din articolul de mai sus?. Desigur, sunt multe înțelegeri ale libertății individuale și ale democrației. Să obervăm că articolul spune „la propriu”. Articolul nu se referă la întrebarea dacă sunt respectate sau nu, dacă sunt bine sau rău practicate. Ce spuneți Dvs. este de necontestat. Doar că SUA oferă exemplul clasic al libertății individuale și al democrației liberale.
    Sunt, știm toți, înțelegeri diferite ale libertății, precum cea din Europa vestică, și practici diferite ale democrației (democrație socială, democrație a valorilor etc.), care se pot discuta. Dar putem fi de acord că libertatea civilă și democrația liberală, la propriu, sunt ale Americii. Că acum se petrec multe lucruri în numele lor, unele inacceptabile (stigmatizarea albilor sau dărâmarea de statui, de exemplu!), cum bine semnalați, se poate discuta, dar este altă discuție.

  81. @Calin: in cazul tau zicala”mama prostilor e permanent gravida,vine manuse !
    Astronomia are in China o vechime de 3000 de ani(https://en.wikipedia.org/wiki/Chinese_astronomy)
    Matematica : Ancient Chinese developed mathematics independently of other cultures. By the 11th century BCE, they had algebra, geometry, trigonometry, decimals, negative numbers, and a binary system. In the 13th century, a Chinese mathematician named Zhu Shijie developed the method of four unknowns.{etc,etc)
    cat mai mananci fara apa?
    Pentru tine, prostovane,toate cunostiintele europenilor la 1500 in astronomie,matematica,medicina vin via Inflorirea Araba de la indieni si chinezii antici
    Teorema lui Pitagora e a grecului,saracie? De matematica,geometria si astronomia Sumerului ai auzit ?

  82. Fekete/Negrule, te pomeneşti că tu crezi că acum e pandemie, molimă? Nu poți fi atît de îngrămadit. Dacă azi mint de-ngheață apele de ce n-ar minți cu ceva ce s-a-ntîmplat acum sute de ani, în locuri îndepărtate.
    Nu ştiu nu-ți cunosc părinții, de tine am auzit c-ai fost premiant, fi atent că-ți dau de-nțeles! Nu mai veni cu poveşti oficiale, a se înțelege minciuni, le ştiu, le ştie toată lumea. Dacă am ajuns să bănui că treaba cu Zidul e coşer îți dai seama c-am trecut de faza cu „vechi de peste 2000 de ani” sau cu inventatul astronomiei. Aşadar, dacă nu vi cu ceva nou, pe lîngă că te faci de ruşine sau te deconspiti, după caz, nu te mai bag în seamă.
    Pt că bănui că nu poți, răspundeți la următoarea întrebare inainte să mă țin de cuvînt: de ce numele de Fekete/Negru e de peste 10 ori mai numeros în România decît în Ungaria?

  83. @Calin: tocmai am avut Covid incepand cu 5 martie pana in 23 martie!Cu toate ca nu te cunosc,nu doresc nimanui sa treaca prin infectarea cu Covid,care este foarte reala si foarte prtimejdioasa!Am avut la viata mea episoade cu pneumonie,raceli,gripe,dar infectarea cu Covid nu se compara cu nimic,nu iti doresc indiferent cati bani dau pe tine!In rest ,chiar nu ma intereseaza viata ta searbada si faptul ca nu crezi in pandemia actuala!

  84. Atât S.U.A. cât și R.P.Chineza sunt, DE FACTO, state tehnocrato-fasciste, conduse de oligarhii.
    S.U.A. prin intrarea in vigoare a Patriot Act sub pretextul lui 09/11 a imitat R.P.Chineza.
    Sub pretextul luptei împotriva Sars-Cov-2, aka co(vid)19, Kmerii Roșii ai Vaccinarii Generale încearcă federalizarea DE FACTO a U.E. și transformarea sa intr-un stat tehnocrații-fascist.

  85. Mai întâi au răspuns crizei socio-economice anunțată pentru anul 2020, prin măsuri sanitare aberante și criminale, iar apoi au venit sa ajute cu sacul cu bani, de la euro FMI…
    Corectare: stat tehnocrato-fascist…

  86. @Calin …intrebam daca-s cumani pentru ca in zona au trait …”cumanii NEGRII” … 😉 … spre deosebire de „cumanii ALBI” mai la nord …
    😀 😀 😀 …etc.
    Poate tu (pare? ca) le sti mai bine … !

  87. @Neos … nu ti se pare straniu ca desi stiaun de criza si vorbeau de bani tipariti cu un an inaintea pseudo-covid-ului ….acum banilor tipariti-din-neant doar pentru a vampiriza prin concurenta neloiala, imorala, economiile, valoare lor, clesei de mijloc … le spune acum :

    „””Fond de reparatii cauzate de P(L)ANDEMIE”””” ?

    Nu-i asa ca prea bate la ochi ca totul e o manipulare de cea mai jaosa speta pentru cei mai prosti dintre cei proshti ?
    Intreb pentru ca te-am observat cu-mintea-la-tine !

  88. „Dan Olteanu”, cand sa zic, uite Domnule, mai sunt comentatori liberi de orice incorsetare ideologica, precum sunt eu, ai
    scrantit-o atat la inceput, cat si la la sfarsitul comentariului! Fascismul e un apendice al marxism/bolsevismului, dar nu
    aplicat in tarile bolsevice, ci in acelea capitaliste, ca o…”incununare a imperialismului”. Da,China e BOLSEVICA si prin
    persecutiile religioase si ale opozantilor ideologici, dar nu e fascista in sensul pe care-l imprumuti fortat!!! Ce faci, de fapt? Ceva mult mai grav decat apologetii pe fatza ai marxism/bolsevismului/nazismului/fascismului/legionarismului,faci o separare artificiala a fascismului de parintii lui cominternisti. Iar a doua eroare se refera la pretinsa „distrugere a imperiului bolsevic de catre SUA”!? Flacau, COMINTERNUL A REINTRAT IN ILEGALITATE, singura contributie a SUA si nu numai,
    ai uitat RFG-ul, fiind sa verse in buzunarele Comintern/Gorbaciov fiecare cate peste o mie de miliarde de dolari,respectiv
    marci germane. In contrapartida RDG a inghitit conspirativ imediat RFG si din 2005 oficial prin cominternista ENGIE, iar
    prin CAII TROIENI = fostele tari bolsevice, a fost transformata Europa intr-un COLHOZ BOLSEVIC!!! Daca asta-i „distrugere”
    cu un KGB-ist Tzar Rosu si o Uniune a Sovietelor de Capitalisti Comintern care tine in sah colhozul prin MIILE DE AGENTI
    functionari si cu gazul siberian…

  89. Confunzi noțiuni simple, Neos. Dai cu toporul în lucruri mai fine și mai subtile decât înțelegi. Fascism este cu totul altceva, tehnocrație la fel. Trebuie înțelese economie, politică, drept, multe altele, pentru asemenea discuție. Așa cum cugeți vom afla azi mâine că ne-au vizitat marțienii și ne-au lăsat mesaje.
    Să venim la realitate. Articolul, în prelungirea căruia suntem, pune în față alternativa strategia cooperării- strategia conflictului în relația SUA-China. Sunt țările care hotărăsc soarta lumii. Articolul argumentează pentru prima. În rest să nu ne luăm după zvonuri, speculații, manipulări mediatice. Este plină lumea de ele. Să rămânem la fapte și, fiindcă se călătorește greu, să citim.

  90. @Profesor de Iași …hai s-o lasam mai moale cu „complexitatea fascismului” daca a fost inventat de-un duzinar oarecare nu extraordianr de inteligent ca Benitto Mussolini !

    fascismul la fel ca si nazismul au o componenta ACCENTUAT nationalist-POPULISTA (nimic mai mult !) …
    apropos …@Profesor de Iași st de ce-a fost asasinat ROHM in „noaptea cutitelor lungi” …pentru ca a fost prea popuist in dauna celor putini, adica nu „il popolo”, „das Volk” … a fost prea „muncitoresc” ca sa folosesc o parte deseorim lasata deoparte din denumirea comßpleta a partidului national-SOCIAList !

    😉
    [de unde sti ca neos n-ar putea intelge ce zici 😉 … va „confundati” 😉 😉 😉 😀 ]

  91. „nasoul”, mistocareala nu-si are locul intr-o discutie serioasa! Musolini a fost un vechi agent al lui Lenin, legendat ca SOCIALIST de extrema stanga, patron al unei publicatii, aflat in coordonarea intimei creatorului bolsevismului, Angelika Balabanoff care era si TEHNICA, dar si ofiterul de legatura cu Centrul din Elvetia de la Zürich in timpul primului macel bolsevic mondial si ulterior la Geneva, la Liga Natiunilor unde a prestat si COMINTERNISTUL Titulescu…Nestiinta ta este
    deconcertanta, dar e dublata de un tupeu pe masura… „Noaptea cutitelor lungi” a fost o operatiune de epurare a SA-ului
    lui ROEHM/RÖHM de elementele nebolsevice din conducere pa care ILEGALUL Röhm ii scapase de sub control, de aceea a fost EXTRAS! Extragerea sa seamana cu a lui Zelensky, in ambele cazuri aplicandu-se metoda Stalin de schimbare a solistilor
    dupa ce si-au jucat partitura, asa cum a procedat cu NKVD-ul si conducerea Armatei Rosii, EXTRASII fiind trimisi in Spania
    pentru declansarea si purtarea Macelului Bolsevic Civil Spaniol. Dar despre Musolini si Hitler ca ILEGALI stalinisti am mai vorbit, initial la inceputul sec XX fiind legendati „socialisti”…

  92. @Charlie … daca tot te dai … 😀 … „”enciclopedic”” 😀

    Ce ziar si-a cumparat Hitler si cu ai carui dollari, la inceputul carierei , la „inceput de drum” 😉 ?

    „cu ai cui dollari ?” … de raspunsul la intrebarea asta depinde respectul meu fata de inteligenta ta … NU fata de tine ca persoana , careia-i sunt absolut neutral !

  93. nu e STRANIU ca si Mussolinii si Hitler si-au inceput” VIATA POLITICA” fiecare cu cate un ZIAR 😉 (mass-media avea atunci valoarea si „renumele” pe care-l au azi !)
    si nu e de mirarea ca cine l-a finantat , la inceputul „cietii politice” pa unul … l-a finantat si pe al 2-lea

    te duce bybyblika …ce implicatii au „ziarele” astora … in ridicarea USA si destramarea pst-belica a IMPERIILOR COLONIALISTE concurente ei (USA-ei)

    esti prea mic si prea vocal, buey Charlie, pentru …vanalize profunde pe tema „CUI BONO” … te-miedeci in vorbe-vorbe !

    incodata:

    Poti spune cine i-a dat lui Hitler dollarii cu care si-a cumparat ziarul … ajuns mai apoi celebru ! … si ce- castigat ulterior ww2 … acel „binefacator” prticipant cu cota si-n …Planul Marshal ? ( nu doar ca nu sti nimic … mai esti si mic … 😀 !)

  94. Technocratia High-tech a devenit coloana vertebrală a capacității de monitorizare și control a a cetățenilor americani sau chinezi de către statul corporatist. Ce nu este clar?

  95. Stimabililor, trei întrebări, poate păreri: 1. nu ar fi mai bine să lăsați istoria celor care sunt istorici de profesie? Tot felul de opinii amatoare, când este clar că istoria universală, în România este, din păcate, cam vag cunoscută (ca să fim eleganți!); 2. nu ar fi mai bine să discutați bolșevismul, mussolini, nazismul etc. când vom avea articol despre ele? Aici discuția este, vă amintesc, pe articolul Cooperarea SUA-China nu are alternativă. Nu suntem în stare să discutăm subeectul – nu-i bai! Dar să nu avem pretenții că este discuție – poate șuetă, poate bârfă, poate diversiune; 3. nu ar fi cazul să vă aduceți la zi înțelegerea lumii de azi? Vă place sau nu – dar în discuția de oameni maturi intelectul trece în fața sentimentelor personale – relația SUA-China a schimbat și poate schimba lumea. Clișeele, lipsa de informare, superficialitatea aici sunt contraindicate. Sunt doar semn de înapoiere culturală. Sper că nu vreți să-l dați!

  96. Multa lume lovita cu leuca, pe-aici, pe la subsolul articolului d-nului Marga. Dar si multe lucruri interesante. Totusi se adevereste intelepciunea proverbului: „Unde-i multa minte e si multa prostie”. La care as adauga: Si unde-i multa prostie e si multa inversunare. Uneori depresiv de multa inversunare. Pacat de energia consumata si de timpul pierdut de foarte multi pentru nimic. Da’ nu-i bai! Articolul este – ca de altfel orice produs al acestui autor – foarte interesant si, mai ales, instructiv. Daca d-nul profesor Marga a avut sau nu dreptate vom vedea cu totii. Trebuie doar sa avem intelepciunea chinezilor, adica sa avem rabdare si sa asteptam pe malul raului denumit viata. Nu peste foarte multa vreme vom vedea adevarul plutind purtat de unde sub privirile noastre. Si atunci sa ne amintim cine ce a spus si sa stabilim cine a avut dreptate si cine nu.

  97. „Minunata” china la care vizeaza securicii cu buzunarele asteptande de „comisione” in „conlucarea” chino-romaneasca – si nu invers ca noi nu avem armata lor. DUCETI-VA IN CHIIINAAAAA !! SA VEDEM CUM SUNTETI CONDAMNATI LA MOARTE PENTRU SPAGI !! VOI NU VRETI ACOLO, DAR ATI VREA SA ADUCETI UN ASEMENEA SISTEM AICI, PENTRU CA ROMANII SA NU MAI POATA RESPIRA FARA VOIA VOASTRA! HAI SIKTIR TICALOSI CRIMINALI CE SUNTETI ! CHINA ESTE MAI REA DECAT DICTATURA CEAUSISTA TRECUTA ! O SOCIETATE DISTOPIANA DE CONTROL ABSOLUT SI DE SARACIRE A POPULATIEI [PENTRU IMBOGATIREA OLIGARHILOR PSHIHOPATI CHINEZI !
    https://www.foxnews.com/tech/dystopian-how-chinas-top-notch-mass-surveillance-threatens-freedoms
    https://www.nytimes.com/2018/07/08/business/china-surveillance-technology.html
    https://www.sciencealert.com/china-s-dystopian-social-credit-system-science-fiction-black-mirror-mass-surveillance-digital-dictatorship

  98. „…Nu peste foarte multa vreme vom vedea adevarul plutind purtat de unde sub privirile noastre…” nu peste foarte multa vreme o sa vedem rahatzii chinezoilor plutind in apele Romaniei impreuna cu labele si cozile si oaselor a diferite animale, pasari si alte creaturi, pe care acestia le mananca. o natie pagana, fara Dumnezeu, cotropitoare si brutala. hotia-crima inseamna pentru ei supravietuire.
    „Toate aceste semne ni le-a prorocit parintele Arsenie prin anul 1945-1946 si ne-a citit [talmacit] din Biblie de la Apocalipsa ca se va ridica de la Rasarit un popor fara cruce, va bantui casele oamenilor, le va darama, le va nimici, se va calca om pe om, se va manca carne de om si se va bea sange de om. Cine va ramane din razboiul acesta va fi ales ca graul din pleava. Pleava zboara, iar graul ramane. Se va alege cine va ramane…”

    • Dacă se ajunge la opinia unor impostori înseamnă că soarta României este pecetluită. În loc de minți luminate și responsabile, care știu cum să așeze țara în rosturile ei firești, aceasta are parte de o adunătură care se dă viitorul fiind doar un trecut întunecat. Iarăși Securitatea produce asemenea diversiuni?! Trebuie băgat pe la subsoluri acest Marin ca să facă diversiuni cu murdăriile și incultura lui? Nu ne uităm la Polonia, Cehia, Ungaria, Bulgaria, ca să nu mai vorbim de altele, ci la haimanale cum se afișează le aceste subsoluri? Nimeni nu se mută în China, nu asta-i problema. Dar, într-adevăr, nici China, nici Congo, nici o altă țară nu ar avea nevoie de mărini, călini și alte loaze.

  99. @marine; sapa-ti o groapa individuala si ingroapa-te,viata ta oricum nu are sens,traiesti ca un parazit social, intelectul tau e intr-o grea suferinta ..
    Sa spui rahaturile astea in postari porcoase,despre o tara de care habar nu ai,e retard mental congenital
    Articolul d-lui Marga e briliant!

  100. mei prof.de iasi.constanta,strasbourg,cluj,de tiberiu ,etc,etc .vezi ca nu-ti faci datoria! lgbt-isti useristi nu-l comenteaza si nu-i aduc osanale autorului, iar tu nu stii sa-i atragi ! ai grija ,sa nu-ti pierzi postul !
    ba ,de cealalta parte CTP va face varza pe toti.de ce nu face marele filozof macar o scrisoare deschisa lui joianis sau orbanis, ca articole pe care conducatorii nu le baga in seama scriu toti gazetarii.
    fiti mai activi !

  101. puteti sa imi adresati cele mai oribile injurii si ganduri negre ale voastre. EU VAD CEEA CE VOI REFUZATI SA VEDETI PENTRU CA SUNTETI NISTE SECURICI PLATITI PRO-CHINA! adica sunteti toti mana acluias soros din spatele vostru. fie progresis, fie „liberal”, fie „socialist”. oricum v-ati denumi sunteti toti sugacii sursei raului. china este FALIMENTARA ! In spatele ei se afla killbill soros et comp. ai lor sunt banii de „investitii” ai „chinei”. prin saracirea plan-demica va disparea clasa de mijloc. se vrea, sper ca nu le va reusi! este un razboi de ridicare a celei mai crancene dictaturi infaptuite vreodata: DICTATURA OLIGARHICA DE TIP CHINA ! saracii vor fi exterminati si/sau vor trai in pesteri. bogatii vor trai intr-o lume deviata psihic. asa cum va place voua si noii oranduiri globale satanice. ceea ce face soros acum in spatele miscarilor atat de drapta cat si de stanga – planul a fost gandit in urma a zeci de ani a gandirii omenesti si specifice fiecarui mod de a gandi si a implementarii urii de „orice”. a cumpara de-a valma orice afacere in lume de catre „companii” chinezesti DA DE GANDIT ORICARUI OM NORMAL LA CAP CARE CAUTA ADEVARUL! IN FAPT SE CUMPARA TARI DISTRUSE ECONOMIC DE PLAN-DEMIE! CE VI S-A PROMIOS ? CA VETI FI STAPANI DE SCLAVI PE PLANTATIE SAU CA VI SE „STERG” DOSARELE CRIMINALE PE CARE LE AVETI PUSE „LA UMBRA”? ADEVARUL VA IESILA IVEALA SI VOI O SA RASPUNDETI TOTI INTR-UN FEL SAU ALTUL. DUMNEZEU NU LOVESTE CU PARUL…. VA UREZ LIBERTATE! ROMANIA TREZESTE-TE!

  102. Marin , lasa-i in plata Domnului ! Nu stiu ei despre PARINTELE Arsenie Boca , SI NICI NU-I INTERESEAZA ! Sunt setati . Toate postarile lor ( lui ) , se axeaza invariabil pe ” subsolurile ” si ” articolul d.lui Marga ” … asta este Biblia lor ( lui )

    • A venit și Doina Prostului și se revendică din lgbt, din ctp. Nu știu ce ar spune aceștia. Dar revendicarea lui Mărin din Arsenie Boca Biserica ar putea avea o reacție. Nu poți lua fără violență onestitatea unui călugăr ca sprojin pentru acțiuni necreștine! Doina Prostului, Mărin confundă articole de atitudine cu măscăriciile lor.
      Nistorescu, Marga, Știreanu, Radu Călin Cristea, Antonesei, Vasile Morar și alții dau proba unor personalități cultivate, responsabile, capabile să gândească situația în întregime. Cu purici ca doina prostului, mărini obositori și alți huligani de prin subsoluri nu se ajunge decât unde suntem: o populație controlată de animăluțe infecțioase!

  103. Sa zicem ca USA ataca Rusia si o cucereste. Dar ocupa si partea din nordul Chinei cu Mongolia cu tot.
    Chinezii vor avea vecin USA la nord, adica vor fi onconjurati strategic de americani. Iranul, Vietnamul si Indochina vor cadea usor. Japonia va fi terminata. Germania va fi la mana americanilor privind materia prima si gazele si petrolul.
    Din afacerea asta pierde Germania, Franta si alte state europene.
    Dar daca rusii se aliaza cu chinezii si iranienii .Germania va fi cu ei adoptand pozitia neutra, ungurii cu Germania si Rusia, si Romania va plati despagubiri de razboi si va pierde Moldova la rusi si Transilvania la aliatii rusilor.
    Banatul la sarbi si huni. Dobrogea la rusi si bulgari.
    Situatia este complicata.
    Dl Marga doar trabsmite un mesaj romanilor” Nu va temeti china este aliata cu americanii”…dar daca nu va fi asa???

    • cand spuneti america spuneti bideu. America lui Trump nu ataca pe nimeni. cum lui bideu i s-au luat toate prerogativele, inclusiv botonu’ rosu, despre ce vorbim ? in fapt este un RABOI HIBRID INTRE NISTE DEVIATI PSIHIC GLOBALISTI CARE SE IDENTIFICA CU SOCIETTAEA TIP CHINA adica control total si segregarea natiei intre bogati criminali si saraci lipiti. patriot act si toate nenorocirile scornite aka 9/11 au fost tot loviturile corporatiilor pentru implementarea controlului digital. si asta se vrea mondial, da? SINGURA CALE CA ROMANIA SA IZBANDEASCA ESTE INTARIREA ARMATEI ROMANE SI A SECURITATII PENTRU APARAREA ROMANILOR SI NU A URMARII CETATENILOR! Daca nu am invatat NIMIC DIN ISTORIE meritam sa repetam oroarea. NU AI CUM SA NEGOCIEZI CU CINEVA DECAT DACA DIN PUNCT DE VEDERE ARMAT/ECONOMIC ESTI PE ACELASI PICIOR DE EGALITATE! ALTFEL NU FACI DECAT SA DAI ROMANIA PE TAVA INTRU CONTROL ABSOLUT A UNEI CLASE DE SECURISTI CRIMINALI BRAT LA BRAT CU PUTEREA STRAINA INCALECATA PE ROMANIA! TOT CE NI SE INTAMPLA ACUM ESTE CAUZAT DE SECURIMEA ANTI-ROMANEASCA CARE CAPUSEAZA ROMANIA DE 31 DE ANI!

  104. Poate ca techno-fascism va convine, apropo de precizia noțiunilor.
    Conformismul academic al celor aflați pe statul de plata al Statului ne prezintă o realitate scolareasca a fenomenelor, indiferent de regimul politic și economic. Sunt ca cei care se agata de teoria economică in timp ce aceasta este infirmata de tipărirea de fiat money pe o scara pana acum inimaginabila, din motive de „resetare a realității”, adică a intrării in noua paradigma…
    Un om care a trăit , suficient, sub diferite regimuri opuse ideologic pe diferite continente, și are suficientă cultura istorică, înțelege, adică citește printre rânduri schimbările de paradigma civilizațională, indiferent de ce cred „intelectualii” romani de pe acest forum, formați de dascăli ai vechiului regim cu gândire oportunista și servila.
    Da, cele doua supraputeri vor încerca sa coopereze dar și sa se saboteze, in mod ascuns, reciproc.
    Ce mai contează dacă RPC nu este democrație nici de jure nici de facto dar este economie liberală de jure și de facto…

  105. „mistocarul antisemit” a prins grai si vine cu aberatia „ziarului agentului leninist Hitler”, in loc sa trateze realitatea ca nu Hitler,ci Musolini a fost patronul unui ziar celebru la vremea sa in miscarea…”socialista”! Hitler a fost legendat
    de Lenin la München la sfarsitul primului MACEL BOLSEVIC MONDIAL, acolo luand parte la rebeliunea bolsevica camuflata ca fiind una ANARHISTA, dar dupa cucerirea puterii a instaurat „Republica Sfaturilor/Sovietelor Soldatilor si Muncitorilor”
    pe model bolsevic rusesc!!! In noiembrie 1918 pornind de la Kiel, bande motorizate de „matrozi…rosii” s-au raspandit in toate Regatele si Principatele Imperiului German instaurand astfel de „republici ale Sovietelor” pe care tot bolsevicii lui Lenin le-a rasturnat cu ILEGALI legendati pe…”dreapta”!!! Lenin ii destinase deja Germaniei un nou rol, declansarea
    unui nou macel bolsevic mondial, in acest scop fiind declansata si rebeliunea din Ungaria a COMINTERNISTULUI Bela Kun care
    a pregatit instalarea „amiralului de…Balaton”, Horthy, creand astfel viitorul nucleu fascist/nazist Italia musoliniana,
    Germania hitlerista, Ungaria horthysta si viitoare semnatare ale Paktului Anticomintern. Pakt al ANTISEMITILOR la care urma sa adere CRIMINALUL BOLSEVIC/ANTISEMIT CONTRA UMANITATII…Antonescu!!! Ne norocitilor, renuntati la FLITUL ORDINAR
    cu „miliardarii evrei americani” finantatori ai marxism/bolsevismului, acei miliardari, ca si cei de azi au fost/sunt de fapt MILIARDARI MARXISTI/BOLSEVICI…FOSTI EVREI!!! Adica, evrei…CONVERTITI la IDEOLOGIA GENOCIDULUI!!! Ideologie care
    e aparata de humoroizii care se multiplica pe forum cu marota finantatorilor…”oculti” ai marxism/bolsevismului!!!

  106. Cum adică ”foști evrei”, Charlie, le-au renovat sau lipit cu superglue kukul, cum adică foști?
    Tu cum ești, ești bine? Ți-au cusut căpuțul bine de steluțele în colțuri pare, de sub maieul transpirat?

  107. „Poti spune cine i-a dat lui Hitler dollarii cu care si-a cumparat ziarul … ajuns mai apoi celebru ! … si ce-a castigat ulterior ww2 … acel „binefacator” participant cu cota si-n …Planul Marshal ? ( nu doar ca nu sti nimic … mai esti si mic … ? !)”

    Nimeni … nimic ?

    Intreb pentru ca daca nu e TABU si se poate da un raspuns istoric TRADAND identitatea celui care i-a dat DOLLARI lui Hitler sa-si cumpere primul si unicul ziar (dVB) implicat colateral fiind si-n subventionarea lui Mussolini … atunci multe necalritai de azi vor deveni inteligibiule in …”istoria universala” asa-zis necunoscuta in Mioritica !

    Nu intreb pentru a nu primii raspuns ci intreb pentru a LEGA LOGIC raspunsul de …ulterioritati !

    😉

  108. @Charlie … daca tot te dai … ? … „”enciclopedic”” ?

    Ce ziar si-a cumparat Hitler si cu ai carui dollari, la inceputul carierei , la „inceput de drum” ? ?

    „cu ai cui dollari ?” … de raspunsul la intrebarea asta depinde respectul meu fata de inteligenta ta … NU fata de tine ca persoana , careia-i sunt absolut neutral !

    😉 … 😀

  109. „Conformismul academic al celor aflați pe statul de plata al Statului ne prezintă o realitate scolareasca a fenomenelor, indiferent de regimul politic și economic. Sunt ca cei care se agata de teoria economică in timp ce aceasta este infirmata de tipărirea de fiat money pe o scara pana acum inimaginabila, din motive de „resetare a realității”, adică a intrării in noua paradigma…”

    „in timp ce aceasta este infirmata de tipărirea de fiat money pe o scara pana acum inimaginabila”

    RESPECT, MAN !

  110. clarkstonnews.com/henry-ford-the-nazi-party-and-eviltraitor-to-the-us/

    Totusi …stie cineva ISTORIE UNIVESALA sa vada implicatiile de cota-parte in Planul Marschal ale lui FORD ?
    inca si mai ABSTRACT !

    Stie cine unde era USA rraportat la imperiile coloniale daca „dni umbar” „cineva” nu provoca premeditat colatertal ww2 ce-a dus la ridicare USA ca putere imperiala in locul fostelor imperii coloniale dinaintea ww2 ?

    Multi vorbesc de istorie UNIVERSLA insa nu vad ca SUBTERAN …istoria reala confirmata azi .. a fost alta decat cea propagandizata in manuale !

    = Nu toti sunt prostic cei care fac pe prostii … cei c are nu-s ridicoli nu-s prosti ! 😉

    [exista o regula de baza prin care poate fi observata TELEOLOGIA istoriei: 😀 … respunsul dupa o meditatie contemplativa a urmarilor …raspunsul la i9ntrebarea istoric-fundamentala „CUI BONO ?” (care se bazeaza pe faptul ca oamenii nu fac constiinet ceva irational … mereu ce fac are o „ratiune” !]

  111. inca ceva …cine l-a finantat pe … Mussolini ?
    (daca ar sti Macorn asta … probabil ar fi mai retinut !9

    😉

    (nu tot ce se crede uitat … nu se mai stie ?)

    😀

  112. ELUCUBRESIN CUSER POST, evident, va fi sponsorizat prin subscripție publica de la retarzii admiratori ai lui Charlie cu reședință la Periș.

  113. „China a ajuns vanzandu-se ieftin sa preia jmeker KNOW-HOW-ul celor cu care-a facut comert ! … aici nu chinezii-s prostii care vanzandu-se pe un blid de orez au „invatat” de la americani … le-au preluat prin „ieftinatatea TEMPORARA a munciii lor” eventual industrii si fabrici intregi re-locandu-le in China … obligandu-se sa devina profesionisti in ce fac !”

    • Spune Marga altceva … in „cearceaful” lui de fragment-de-carte(poate de aceea claritatea vorbirii …faptul, candva citabil, ca-i fragment-de-carte nu articol temporar-trecator !) ?

    • in liceu in tinerete , intr-un orasel transilvanean, mi-aduc aminte de-o teorie pomenita de profesoara de romana
      o teorie copy-paste in evolutia literaturi romane o teorie a evolutiei accelerate prin imtarea unor opere literare internationale deja existente :

      – am uitat cu era numit promotorul ei (Tata ?)

      trebuie sa spun ca-n liceu ce-am „invatat” a fost doar din auzite … prea multa plictiseala si prea lent ritmul …etc.
      totusi, azi mi-aduc aminte si de „chestii” la care atunci n-am fost, premeditat, atent !
      Aveam un caiet-de-teza in care-mi scriam (cand aveam chef !) texte de la toate materiile predate
      il purtam sub haina la brau , deseori era ud 😀 …si n-aveam geanta !
      etc. :NU CONTEAZA !

      Stie cineva, din domeniu, „curentul” … cred din amintiri ca era ante-belic ?

  114. as putea tacea insa trebuie sa clarific ceva :
    „mistocarul antisemit”

    ma descrie gresit !

    In primul rand am eu insumi radacini semite pe linia materna … in aldoilea rand n-a scris nicaieri ceva propagandistica neadevarat la adresa etniilor semite !

    CLAR ? (Pentru cui nu-i e clar sa recitesca toate commentariile mele …arhivate de-a lungul anilor in www !)

    :*

    [trebuia sa spun asta altfel „si tacerea e un raspuns” ! 🙂 ]

  115. si cum ramane … cu rochia cea romaneasca … din tara apasilor ??? era de la o fabrica … din Bucuresti … pre sau post ’89 ?

    si noi pute(-a)m produce … haine … tenisi … calculatoare …diamante … diferite si de cele ale apasilor … si de cele ale mijitilor …

    de ce nu NOI … si de ce doar apasi … si mijiti ???
    pe cand NOI … si nu doar apasi … sau mijiti ???

  116. Nu sunteți mulți loazelor – deși la Mărin din colțul străzii și Călin de sub ladă s-a adăugat Offside. Tot dintre needucați care vreți să călăriți viitorul românilor!
    Că nu citiți este limpede. Că nu ați înțelege, la fel. Nu pricep de ce vă osteniți.
    Când nu ați putut contrazice cu nimic articolul? Domnul Marga – nu cred că își propune – dar trece încă un articol fără vreo obiecție. Că de alternativă la idei nici vorbă!
    Când articolul a fost preluat de zeci de site-uri și publicații și nu puteți opri oamenii să-l citească? Vreți diversiune, dar nu vă iese.
    Când vă umflați pieptul cu China, pe care nu o cunoașteți, dar unde nici nu veți ajunge în halul mental în care sunteți. China, Japonia și alte țări, SUA mai nou, nici nu acceptă în vizită loaze. Nimicnicia și golănia nu se înghit.
    Vorbiți de subiecte pe care nu le cunoașteți și de persoane care vă sunt pentru totdeauna deasupra. Cui prodest?

    • USA nu accepta VIZE pentru romani desi le suntem „aliati strategici” doamna !
      Sunt nevoit sa va corectez …grahamatikal !

      😀

      [ce va deduce „inteligenta” pro-activa din faptul asta ? ]

      😀

  117. @Sempronia …de ce sa contrazici ceva logic ß

    personal am zis-o …. Marga a scris astea intr-o carte din care …probabil se va vrea citat !

    Asta i-a clarificat si consistentizat oarecum gandurile … nu crezi, nu vezi, ca fragmentul asta se carte, articolul mai sus, e mai SERIOS decat obisnuitele lui … harticolashe-de-o-zi ?

    Pe cine faci tu proshti „duoamna” ? sau esti su tu „una” care nu vede fondul 😀 din cauza formelor 😀 ?

    Nu conteaza gramatica cat conteaza ca descifrarea greselilor grmaticale intaresc subconstient psihologic idei din spatele „greselilor orthographice” 😉 … 😉 … 😉

  118. „mistocarule”, pe voi astia va iubesc dulaii publicatiei, din nou m-au latrat la o replica postata la inceputul dupa-amiezii
    si e o procedura deja de rutina, in pline dialoguri, recte dispute incep sa latre blocandu-ma…E o rusine impardonabila.

  119. @Charlie … hahaha …fac si eu ce pot cand sunt liber ca sa suport pubicatia !
    N-o pot face tot timpul (am si alte trebi) insa cred ca prin comentarii devine mai citibila si mai interesanta …
    Nu crezi la fel 😉

    🙂

    [COTIDIANUL e cea mai liberala, in sensul bun, publicatie online romaneasca …dintre cele ECHILIBRATE , nici-pre-prea nici-foarte-foarte…evz-ul actual a ajuns searbad si deloc ce-a fost candva … pe termen lun vor pierde fara „ajutoare” guvernmentale …si-au pierdut COMPLET independenta ! IRECUPERABIL !]

  120. totusi … 😉 ce-au vrur sa zici si n-ai fost lasat Charlie ?
    poate poti reformula …

    🙂

    [PS: eu daca n-as mai scrie din-cand-in-cand romaneste … de unde ma aflu ! (si-n ce limbi diferite celor latine ma exprim)… uitam de mult limba asta ! 🙂 ]

  121. Noroc cu Mishteaux că mai descrețește frunțile. Numai că miștoul nu ține când sărăcia urcă, democrația se surpă și proștii iau decizii.
    Unul mai sus acuza articolul că nu e citit de șefi. Cred că se referea la johannis, csolos, dany barna, orban, bogdan rareș și alți șefi vremelnici. Nu știm dacă citesc articolul,dar cineva i-a văzut pe aceștia să citească ceva? Afară de rapoarte, poate, de la secu, de la poliție. Că cele de la economie – nu cumva! Trăim în regim prostocratic, băieți ai usrpluspnl, nu în alt regim. Nu se citește! Ați adus România la cea mai puțină cumpărare de presă și cărți din Europa! Ați adus-o la cel mai mic interes pentru călătorie pe cap de locuitor! Asta de realizare – una de proști, prostofili și prostocrați!
    A veni din orice regim nu te face automat servil și oportunist. E șansă că vine acest Neos cu vorbe goale, pe care le ia ca fapte, și cu experiența lui zisă în multe regimuri. Dar la ce i-a folosit, dacă nu a învățat decât descurcarea și supunerea? S-a opus vreunuia? A emis vreo idee clară? Sau suntem curajoși ca la Caragiale – o dăm anonimă!

  122. Este din ce în ce mai clar că jigodia cu nume de pioasă amintire a unor tragice evenimente, atent ales, dar și parșiv, cu clare intenții de a încerca imposibilul, adică a disculpa în asemenea hal niște criminali evrei precum Marx, Engels, Lenin, ca să nu-i amintesc decât pe cei mai vinovați de ce s-a întâmplat în lume din cauza lor, dar fără a-i uita și pe cei de azi în frunte cu Soroș, Gates, Zucherberg, Gates printr-o găselniță la fel de ridicolă , tâmpă de-a dreptul și nu de Brașov : „foști evrei” ! Și noaptea minții devine beznă, numai că perfidul ce strigă peste tot – Hoții ! … de antisemiști, este doar un biet de instigator menit să țină trează „problema evreiască” pentru a se putea justifica niște acțiuni , deloc kouchere din care , doar ei au de câștigat , culpabilizând într-una personalități de mărimea unora ca Mihai Eminescu, Ion Antonescu , Octavian Goga, vinovați că au rămas români și nu „foști”, dar cu intenția parșiv criminală de a culpabiliza pe nedrept un întreg popor ce s-a dovedit mult prea iertător prin credința-i iubitoare de aproapele lui, chiar și atunci când s-a dovedit că-i este dușman !
    O șarlă ce umblă cu antisemitismul în gură, precum câinii vagabonzi cu resturile aruncate peste gardul abatorului de niște muncitori miloși ! Nu-i postare de-a imbacilului fără a aduce cu ea, insistent și repetetativ celebrul
    „marxism/bolsevism/nazism/fascism/legionarism” și imbecila și puerila disculpare cu „foști evrei”, convins că până la urmă va produce, dacă nu revoltă, măcar ceva urme de antisemitism. În ce scop, vă las să ghiciți…… !

  123. Alt cui în cosciugul „miracolului chinez”.
    Sidney Rittenberg, a murit anul trecut la 98 de ani, a fost singurul american membru al CCP, sfătuitor a lui Mao pe vremea revoluției culturale (a se citi milioane de morți) și a altor conducători ce-au urmat.
    Părinții, evrei, tatăl „president of the Charleston City Council”, l-au dat la Academia Militară.
    Iar acum ține-ți-vă tare, e din NYT:
    „Sidney Rittenberg, an American soldier-linguist who stayed in China for 35 years after World War II as an adviser and political prisoner of the Communist Revolution, and later made millions as a counselor of Western capitalists exploiting booming Chinese markets”.
    În biografia lui se zice c-a fost închis în China 10 ani, 1967-1977, dar, se vede mai sus, n-a fost supărat pe ei.
    Păreri?

  124. I @Destept care observa impostori https://www.cotidianul.ro/un-havel-al-liberalilor-nostri-profesorul-andrei-marga/

    Neos spune:
    14 octombrie 2020 la 11:04

    Domnule Buduca, ce au in comun biografiile Lui Vaclav Havel si Andrei Marga???
    Havel, catalogat de regim ca posesor al calitatii de origine sociala nesanatoasa a fost OPOZANT al regimului comunist, si-a ASUMAT PUBLIC aceasta pozitie si a PLATIT pentru aceasta.
    Marga, catalogat ca individ cu origini sociale sanatoase, MEMBRU AL PCR si SEFUL UASCR la UBB, prin pozitia sa MANIFESTAT PUBLIC este atat COLABORATOR al dictaturii, culpa politica, cat si PROFITOR al acestuia, culpa delictuala. Nu a riscat nimic, nu i s-a intamplat nimic, ci doar o ascensiune rusinoasa marcata de complicitate asumata cu regimul criminalo-prostocratic al lui Ceausescu.
    Ca profesorul Marga dupa anul 1989 si-a luat pe dos vesta sa rosie, si a promovat democratie liberala nu are nici o legatura cu lipsa sa de caracter manifesta pana atunci. Ma intreb daca printre adulatorii sai inconditionali, din comentariile mai sus-publicate, nu se afla cumva studentii sai, dinainte de anul 1990, atinsi de schizoidie cronica…

    Neos spune:
    16 octombrie 2020 la 8:44

    @Daiana Ati fi amabila sa precizati modul in care m-as fi „tras de bracinar” cu Andrei Marga?
    Puteti enumera minciunile pe care le-as fi „debitat cu ghiotura”?
    Este dreptul meu sa comentez ce scrie in acest articol, autorul sau, despre „opozantul” Andrei Marga. Incercati sa m-il retrageti.

  125. II @Destept care observa impostori

    Neos spune:
    17 octombrie 2020 la 1:33

    „Profesor Ciurtea”, Va multumesc ca ati raspuns in locul lui „Daiana”.
    Practicati „arta amalgamului”, practica de necinste intelectuala, in sensul ca neputand sa raspundeti intrebarilor mele m-ati insultat si calomniat alaturi de numitul „Zmeu”, cu care nu am absolut nimic in comun, deoarece nu aveati nici un argument demn de acest nume: vulgari, mă băieți de trei parale, profund ipocriți, hîrburi în căutare de stăpân, vreți să spargeți amfore și monumente și să arătați că toți sunt ca voi etc., etc…
    Eu nu m-am „legat” de Havel, deci manipulati…
    Da, conteaza doar faptele omului, insa atentie, cu sau fara opera…
    Tovarase Ciurtea, cartea mea de vizita pentru tovarasia voastra este calitatea mea de luptator in rezistenta anticomunista conferita de Ministerul Justitiei din Romania.

    Neos spune:
    18 octombrie 2020 la 11:46

    Acesta este al doilea raspuns, dupa cel cenzurat prin nepublicare, acum o ora…
    Destramarea valorilor din Securistan nu am incetat sa o observ si sa o comentez in toata libertatea, pana azi, in rubrica rezervata comentariilor la „Cotidianul”, sub acelasi pseudonim, „Neos”…
    Nu este deloc putin grava, ci la fel de grava cu ce s-a petrecut in Romania inainte de anul 1990…

  126. Inși care nu au nici informația necesară subiectului ce se discută, nici cultura discuției și nici minime cunoștințe despre dialog se bagă cu bocanci necurățați din subsoluri în discuție.
    La Călin ar trebui chipurile, ca o țară, China, să dea exemen. Inși ce se dau generații noi, dar sunt ridicoli și vizibil neduși nici la școală și nici la biserică! Du-te insule și citește – nu povești de bătur câmpii – dacă ții la demnitatea ta! Slugăritul prostofil nu are viitor, chiar dacă acum, cu voi, are trecere!
    La Neos ar trebui ca autorii să fie trecuți prin sita lui, ca la graniță. El vrea neapărat să discute cu domnul Marga. Pentru aceasta, din cîte văd pe bloggul domnului profesor, este adresă poștală, este email, care sunt publice. Nu este nevoie de anonimat dacă ai cugetul curat – și încă de anonimat cu murdării.
    Nu are nimeni de dat examen nici cu Calin și nici cu Neos. S-ar putea să fie invers, dar nu mă preocupă.
    De unde, mă băieți, instrumente evidente ale întunericului!, asemenea pretenții? Poți fi, nene Neos, luptător, dar a fi luptător este una, priceperea în subiect și cultura sunt alta. Prețuire pentru luptători, dar în rest să ne ierte Dumnezeu. Din ce scrii se vede că înțelegerea subiectelor în care te bagi îți scapă.

  127. Nene Neos, nu are legătură Havel cu un articol despre strategia cooperării. Nici că ați fost luptător anticomunist, cum ziceți, nu are. Distincția pe care ați primit-o o au destui membrii pcr, unii cu funcții în fostul regim.
    Orice cetățean are ceva de spus pentru că este cetățean. Fiecare are sau nu dreptate. În ce scrieți la acest subsol nu aveți, căci nu știți despre ce vorbiți.
    Tot vreți discuție cu domnul profesor Marga. Cineva mi-a luat-o înainte și v-a spus – domnul Marga are adresă poștală, email, telefon, care sunt publice. Eu, vâzând alunecarea bine pe șanț, îmi permit să vă precizez aici două lucruri.
    Domnul Marga a fost, profesional, șef de promoție pe toate treptele. Am fost coleg cu dânsul și știu detaliat. Fiindcă înainte de 1989 vârfurile profesionale erau selectate pentru conduceri – a fost ales liderul studenților din UBB, apoi, observ că v-a scăpat, președintele studenților Clujului universitar. Și era epoca, cum s-a spus, a micii liberalizări a României! Că cineva nu a fost lider nu este de blamat, vai de mine!, dar nici nu este merit sau indiciu de valoare, cum credeți.
    Faceți și altă confuzie. Vesta roșie este proprietatea stelelor dvs. polare – johannis, barna, orban, cioloș! Domnul Marga a fost ales decan, rector (19 ani a condus UBB!), dar și președinte al pnțcd, funcție din care a demisionat, căci nu voia să conducă un partid sfâșiat de mentalități înguste ca a dvs. A primit premii profesionale și a fost apoi ales în conducerea pnl, de care s-a detașat când a observat degradarea.
    Mă tem că dvs. nu aveți caracter când falsificați date. A, nu vă convine diagnoza prostocrației? Aduceți măcar o probă, cât vreți de mică, că nu este așa.

  128. „mistocarule”, vad ca ai reflexele „profilor” si ale „gigeilor” cu „dovezile”! Asupra mea Securitatea actioneaza pe doua directii, imi blocheaza sau publica abia dupa cateva ore bune comentariile-replici pentru a nu mai fi citite de prea multi,
    respectiv foloseste clone care-mi preiau piratereste pseudonimul…Printre altele vorbeam de bestialitatea agentilor care
    in numele „democratiei” si „evolutiei istorice” fac propaganda marsava unui stat BOLSEVIC, China, condusa de un MAOIST fara scrupule, Xi Tziomping! Un fel de Ilici Iliescu-Genocid, pretins „persecutat” impreuna cu familia, tatal vechi cominternist,
    de catre macelarul a UN MILIARD de chinezi, Mao…Dar, mai multe vei/veti afla zilele astea la articolele noi…

  129. Sa ridem cu Prof. de cluj … sa ridem cu Tiberiu ! Sa ridem de prostii pretiosi ! Mai nene Neos , mai nene Neos ! Tipul isi copiaza propria postare ! PS – Pina la urma este vorba despre un fost nomenclaturist PCR , TRANSFORMAT IN NOMENCALATURUIST PSD !

  130. S-a umplut subsolul de inși care nu au cultură, se dau istorici fără a fi calificați, dar ba distribuie voiosi inepții sau fragmente smulse de ici de colo, ba provoacă. Un om cu cultura de istoric pusă la punct ca Radu Humor are dreptate. Acești inși nu clarifică vreo problemă, dar întrețin diversiunea. Ar fi bine să li se adune postările (știu că un sociolog s-a angajat mai demult!), căci ar ieși un tablou grăitor al noilor acțiuni ale securismului, pe care aceștia, chipurile, îl atacă. Cine are ceva de spus, o spune sub semnătură, nu anonim prin subsoluri devenite mizere. De ce nu-și publică pe față – în articole măcar, dacă nu în cărți – acești Charlici, Neoși, Mărini dejecțiile?. Să li se adune postările tot ar fi bine, ca să se vadă până unde ajunge ignoranța și lipsa de caracter în societatea de azi și de unde trebuie începută curățenia.

  131. „liberalule”, nu ai gasit alta solutie decat sa-l demasti pe GENERALUL PSEUDOISTORIC AL SECURITATII, „Humoroid” ca sa lovesti cu limbajul tipic al analfabetului „Ion Acatrinei” si alti „profi prostocrati” in toti aceia care va pun la zid
    bolsevicul descreierat, adulator al maoistului Tziomping care a pornit CRUCIADA COMUNIZARII PLANETEI? Cititi, ne norocitilor
    „Documentul nr.9” al acestui specimen care-l depaseste pe Mao!!! Inventator al lozincii „Visul chinez…marxist” care sub pretextul/subterfugiul retrasarii „Drumului Matasii” a pornit CRUCIADA BOLSEVIZARII PLANETEI…”pana la victoria finala”!
    Deja TREI SFERTURI din Africa se afla financiar si ideologic sub control bolsevic chinez, la fel Australia si Noua Zeelanda!

  132. Iată minunea, Neos, cu usrpluspnl, vorbește mai sus de „Securistan” și de „destrămarea valorilor” după 90. Trăim s-o vedem și pe asta! Nu știm ce și cine este nomenclaturist, dar chiar și așa se pot spune cîteva lucruri sigure.
    „Nomenclaturist psd”, cum zice Obositul, este mai bun decât unul de la usrpluspnl. Cei care au decis la psd măcar au mărit economia, construcțiile, pensiile, salariile etc. Usrpluspnl le-a scăzut bine.
    „Nomenaclaturiști pcr” au fost, ca oricând în istorie, de toate felurile – și valori și loaze. Valorile de atunci cam susțin România în ce are mai bun. Numai că acum, la usrpluspnl, nefiind valori, au rămas loazele – cum se vede la acest Obosit. Loaze doar infatuate, vulgare și în căutare de stăpân!

  133. ” PSD macar au marit economia , constructiile , pensiile , salariile , etc ” ! Asa declara Janos … iata cine este Janos ! Un tutar , un atirnator psd ! Si acest atirnator cu multe si marunte nick -i ( prof. de , inginer de , tiberiu , etc . ) isi permite libertatea sa jigneasca si sa insulte oameni cu mult superiori lui , intelectual si uman – ex. Neos , mishteaux , dar si altii ! Loaza, subsol , prostii , dejectii , cautare de stapini , ineptii , sunt cuvintele de baza ale postarii lui … de fapt, o unica postare ! Asa ca Janos ( sau cum te-o chema ) du-te , du-te , in China !

  134. De ce să meargă Janos în china, când aici s-a născut, aici a studiat, aici este casa lui? Turism poate face, sper că a și făcut? De ce un om care vede bine loazeria de la usrpluspnl să plece din țară? Cine este Obositul ca să dea astfel de sfaturi și să le socotească obligatorii? Între alete china este o țară cu oameni pregătiți, harnici, devotați țării lor. Că tot felul de obosiți vulgari și inculți vorbesc de ei cum vorbesc este fatalitate. Nimeni nu se sinchisește, căci prostul prost nu poate fi scos din prostia lui. Bine zis, Janos, s-a umplut România de loaze și de alte loaze pe post de țuțeri.

  135. Mă Obositule, ia pauză, căci debitezi alte enormități! Domnul Janos a scris, pe bună dreptate, că psd a mărit economia, construcțiile, pensiile, salariile etc., iar usrpluspnl le duc de râpă. Aritmetica – sper că mai este valabilă la loaze – confirmă ce spune domnul Janos. Dar obositul, în mărginirea lui vizibilă, contraargumentează: cine este Janos? Vezi mă Obositule că ești sub Caragiale – cu o dăm anonimă! O Românie europeană nu are nevoie de primitivismul unei asemenea cugetări! Orice om are dreptul la opinie și este liber. Contrazi-i opinia! Nu poți și atunci înjuri! Creatură de joasă speță!

  136. Valoarea unei persoane se vede într-un gest. Am citit articolul domnului profesor Marga, Cooperarea SUA-China. Articolul stîrnește gînduri, căci de cooperarea celor două depinde viața fiecăruia – poate jobul, poate salariul, poate viitorul copiilor etc. S-ar putea profita de articol și de discuție. Ce vedem? Inși care nu au citit articolul – Mărin, Călin, Neos, Obositorul, Charlie etc. – sau nu au cunoștințe, își dau cu părerea. Ei nu au contrazis cu ceva articolul. Ținta lor nu e vreo idee, ci să atace autorul și publicația ca nu cumva alții să le dea dreptate. Eu sper să i se reproșeze în curând domnului Marga că nu tace din gură, că are cultură, că știe susține o opinie, că este o voce cu prestigiu, că are idei etc.Țin să le spun acelora că este numai penibil. Să nu poți contrazice un articol, dar să ataci autorul este primitiv. Și fără rost. Se vede bine că grupul apără, cu diversiuni, o politică ce nu-i de apărat, fiind catastrofală pentru români. Numai că se înșeală – un articol precum ăsta este de mult preluat și ajunge la zeci de mii de oameni. Și eu l-am văzut pe alt site. Nu poți împiedica circulația ideilor, oricîți plătești, și nu poți împiedica adevărul.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.