SUA și China astăzi

Oricum s-ar lua lucrurile, lumea în care suntem este una în care supraputerile au cel mai mare impact asupra evenimentelor și, în bună măsură, au controlul. SUA, China și Uniunea Europeană, în economie, SUA, Rusia și China, în capacitate militară, SUA și China, în influență politică, SUA, China și Uniunea Europeană, în cultură, imprimă, prin interacțiunile lor, direcția lumii.

Pe acest fundal, în Ordinea viitoare a lumii (Editura Niculescu, București, 2017), reliefam noutățile aduse de președintele Donald Trump sub deviza „America First” – o corectură a globalizării, reconsolidarea financiară după ce SUA au sprijinit multe țări în era postbelică, întărirea rolului Americii în lume. Am reliefat noutățile angajate în China de președintele Xi Jinping cu „The Chinese Dream”– dezvoltare la nivelul cel mai competitiv, „deschiderea (the opening-up)” spre învățare din cele mai bune experiențe, „armonie” în politica externă.

Au survenit, cum se știe, vizitele în reciprocitate ale celor doi lideri, care au confirmat o conlucrare în beneficiu mutual. Renegocierea tarifelor comerciale între SUA și China nu a fost ușoară, dar nu a pus în discuție conlucrarea. După datele de arhivă, începutul epidemiei coronavirusului 19 la Wuhan, în provincia Hubei, a fost făcut cunoscut de partea chineză în 31 decembrie a.a., iar Casa Albă a salutat explicit posibilitatea de a coopera cu China într-o situație neprevăzută. Scott Wong („The Hill”, 23 martie 2020) scrie că la Washington China a fost lăudată repetat pentru abordarea coronavirusului. Nimic nu prevedea o răcire a relațiilor până la incriminări, închiderea de misiuni diplomatice și blocarea de firme.

Incriminările au început în legătură cu originea virusului. S-a acuzat un „virus chinez”, apoi un virus scăpat involuntar din laboratorul Institutului de Virusologie de la Wuhan, construit, cum se știe, cu contribuții chinezo-americano-franceze. Curând s-a reproșat întârzierea anunțării situației, apoi la discuția reprezentanților chinezi cu Organizația Mondială a Sănătății și, mai nou, la neținerea sub control a epidemiei.

Replicile au fost simetrice. S-a acuzat aducerea virusului la jocurile militare internaționale de la Wuhan, din 2019, sau de un necunoscut, în piața orașului, distorsionarea informațiilor și folosirea în campanii electorale a ocaziei de a acuza China, înainte de a fi fost răgaz pentru examinarea precisă a faptelor.

Nimeni nu are în momentul de față răspuns la chestiunea originii virusului – care este evident diferită de cea a regiunii izbucnirii epidemiei. Spitale din Spania și Franța au anunțat, de altfel, că au avut bolnavi cu simptomele covid-19 înainte de Wuhan. Serviciile secrete americane, germane, engleze au arătat că virusul are origine naturală. Nimeni nu a pretins, până acum, că a lămurit originea. În definitiv, virusologii, epidemiologii și istoricii maladiilor sunt cei care o pot face.

Ceea ce ne interesează aici este însă cursul pe care intră relațiile SUA-China, ca supraputeri de cea mai mare pondere astăzi, căci de relația lor atârnă atmosfera din lume și, desigur, viața celor mai mulți oameni. Mai ales că a debutat deja închiderea de misiuni diplomatice (consulate) în reciprocitate, unele firme sunt oprite în diferite țări, iar cercetătorii în regim visiting sunt socotiți spioni.

Se știe că vizita din 1972 a lui Richard Nixon în China a pus durabil relațiile celor două supraputeri pe calea unui progres care a amplificat dezvoltarea pe plan global. Istoria ulterioară a lumii s-a resimțit benefic. Este acum pandemia covid-19 de natură să înlocuiască această cale? Va opri o campanie electorală decenii de eforturi? De cealaltă parte, va rezista politica „modernizărilor”, prescrisă deja de Ciu-Enlai, în fața presiunii la repolitizarea relațiilor internaționale? Rămâne China la politica „deschiderii”? Toate aceste întrebări au revenit.

Despre supraputeri se discută mult, dar adesea facil, fără documentare. Mulți se bat cu pumnul în piept că știu despre ce este vorba. Și dacă cunoști bine lucrurile și rămâi onest și exigent, se cuvine să-ți spui, metodic, că nu le stăpânești destul pentru a formula certitudini pe un teren ce rămâne deschis multor eventualități.

În ceea ce mă privește, am studiat în SUA, ca bursier Woodrow Wilson (1992) și NED (1996), am susținut conferințe în universități americane (Columbia, Harvard, New School, Arizona, Chicago, Washington DC, Riverside etc.) și am scris cărți despre America (Reconstrucția pragmatică a filosofiei. Profilul Americii clasice, Editura Academiei Române, București, 2017). Admir forța creativă unică a Americii datorată constituționalismului, libertăților individuale și filosofiei ei de viață. Ca profesor, ca rector, ca ministru (al Educației Naționale și, apoi, al Afacerilor Externe) am fost de multe ori în SUA și am discutat cu oficiali americani de la cel mai înalt nivel.

În calitate de ministru al Educației Naționale, de rector și de profesor, am fost de multe ori în China. Cât a funcționat grupul internațional, am fost consultant extern al Fundației Hanban, care coordonează cele peste 1800 de Institute și programe Confucius de pe glob. Am susținut conferințe la Beijing, Shanghai, Hangzhou, Hong Kong, Quintao, QuFu și în alte locuri și am discutat cu autori și oficiali chinezi până la nivelul echivalent al vicepreședintelui țării. Am scris cărți despre China (Ascensiunea globală a Chinei, Editura Niculescu, București, 2015). Admir capacitatea de mobilizare a chinezilor pentru scopuri publice, inventivitatea lor, legată de reafirmarea unei lungi tradiții de ingeniozitate și profesionalism și, desigur, de o cultură străveche.

Culturile americană și chineză sunt deja impunătoare prin realizările lor. Ele nu încetează să surprindă.
Nu este nici un secret, desigur, că sunt surse de tensiuni între SUA și China legate de Taiwan și de situația din Marea Chinei de Sud. Congresul american a declarat Marea Chinei de Sud regiune de „national interest”, iar parlamentul chinez a declarat-o regiune de „core interest”. Nu se întrevede o soluție dincoace de cea negociată, dar se trăiește cu status quo-ul moștenit de acum câteva decenii.

Sunt, însă, patru domenii în care, de ani buni, vederile celor două supraputeri diferă și, din când în când, se ciocnesc vizibil. Este vorba de vederi relative la ordinea mondială actuală, la drepturile omului, la democrație și la politica externă.
Ordinea mondială actuală este rezultat al unor perioade istorice diferite – mai ales deznodământul celui de al doilea război mondial, încheierea „războiului rece” și unele aranjamente punctuale, cum a fost, de pildă, revenirea Chinei ca titular al reprezentării țării în organizațiile internaționale. Statele Unite cer Chinei să contribuie la apărarea ordinii mondiale actuale. China a răspuns, prin președintele Hu Jintao, că ordinea mondială actuală nu este creația ei, dar își exercită obligațiile ce-i revin.

Statele Unite fac din drepturile omului, de la Jimmy Carter încoace, piatra unghiulară a abordărilor. China actuală își asumă semnarea Declarației universale a drepturilor omului, din 1945, și își declară voința de a păși pe calea implementării drepturilor omului „paralel cu dezvoltarea proprie” și de a lega drepturile civile și politice de drepturile sociale, economice și culturale.

Statele Unite promovează „democrația liberală”, din care se inspiră multe alte țări, și cultivă universalismul libertății persoanei. China se declară pentru „democrația cu caracteristici chineze” – ceea ce înseamnă „echilibru” între „democrație și domnia legii”, „consultare și egalitate”, „participare și ordine”, „eficiență și justiție”, „drepturi individuale și drepturi publice” ca parte a „dezvoltării democratice”.

SUA apără o abordare a relațiilor dintre țări asigurată de acorduri internaționale. China a avansat pe linia deschisă de înțelegerile Mao Zedong – Nixon, care prevedeau profilarea ei printre puterile ce participă la direcționarea lumii. Jiang Zemin a lansat deviza „marii națiuni” și a asigurării „securității”, iar, în politica externă, viziunea „armoniei” și a „unității fără uniformitate”.

Aceste diferențe, când sunt împinse spre opoziție, pot da diferite stări. Este clar că „starea de pace” este tulburată acum. „Starea nici pace, nici război” este în practică o luptă de uzură a tuturor. „Starea de război” nu duce la nimic, căci nimeni nu câștigă din cataclisme.

Și din aceste rațiuni, ce țin, cred eu, de luciditate și responsabilitate, îmi asum cinci teze cu privire la tensiunile actuale dintre cele două supraputeri.

Prima este aceea că, politic vorbind, chestiunea originii coronavirusului 19 rămâne pe tapet până la lămurirea acesteia de către institutele specializate. Ea intră în subordinea temelor refacerii după pagubele imense ale pandemiei. Din nefericire, distrugerile sunt atât de mari, încât urgențele acțiunilor de refacere vor avea prioritate. Căutarea originii nu scade în importanță, dar va fi trecută în competența experților.

A doua teză este aceea că nici o țară nu este confundabilă cu clișeele care circulă, mai ales în cercuri prost informate sau informate superficial. Cei care cunosc istoria, știu foarte bine, de exemplu, că relatările despre SUA au fost distorsionate, mai ales în Europa primei părți a secolului XX, când în Franța, Anglia, Germania de atunci circulau tot felul de clișee.
SUA sunt țara celei mai impetuoase dezvoltări moderne și a unor acumulări unice. China se află adesea în avangarda modernității economice și tehnologice, care a înregistrat dezvoltări istorice și este atașată valorilor Națiunilor Unite. Este țara care înfruntă mărturisit dificultățile modernizării la scara unei populații de peste 1,4 miliarde de persoane – ceea ce rămâne o premieră a istoriei. Înfruntarea nu este fără succes recunoscut, chiar dacă opiniile politice despre China sunt, în chip natural, diverse, fiecare cu argumentele sale.

A treia teză este că orice supraputere poate decide orice față de oricine. Potrivit evaluării mele, nu este cazul părăsirii limbajului negocierilor în favoarea altor limbaje. Cel mai prestigios jurnalist german, Theo Sommer (China First. Die Welt auf dem Weg ins chinesische Jahrhundert, C.H. Beck, München, 2019), a și spus, de altfel, cât se poate de concludent, că, în raportarea la China, opțiunea „comunicare-cooperare-concurență” aproape că nu mai are nevoie de argumentare, fiind evidentă, și trebuie preferată din capul locului „liniei confruntare-criză-conflict”.

Supraputerile își pot aplica sancțiuni. Numai că, așa cum se știe dintr-o lungă experiență, sancțiunile acestea nu dau rezultate. Cu SUA este totdeauna de tratat – nimeni pe lume nu are alternativă la aceasta! China nu poate fi oprită – o spun experți demni de creditare (precum Jean Francois Susbielle, de exemplu).
Dependențele reciproce ale supraputerilor sunt atât de dense și de ample, încât niciuna nu mai poate opera pentru umanitate fără a le implica pe celelalte. Suntem, de fapt, într-o lume în care toți depindem de toți. Oricum, nu este de dorit o izolare sau autoizolare din nou a Chinei, care ar fi extrem de nefastă în urmări. Viața internațională s-ar scinda, iar costurile scindării s-ar resimți, cu siguranță, până în viața cotidiană a fiecărui trăitor.

A patra teză este aceea că politizarea continuă a chestiunilor vieții ține de societatea mediatică actuală. Politica este, într-adevăr, subsistemul conducător de evoluție al societății moderne târzii, în care trăim, dar de aici nu rezultă că în viața oamenilor este doar politică. Mai sunt economia, cultura, umanitatea relațiilor și multe altele.

În sfârșit, a cincea teză este aceea că rămâne, politic, valabil ceea ce spunea Bismarck, anume, că atunci când în față sunt, de pildă, cinci jucători de mare anvergură, este înțelept că ai mereu de partea ta cel puțin doi. Dar nu aș folosi această schemă pe partea cinică. Aș spune că argumentarea oferă astăzi baza normativă cea mai capabilă de rezolvări echitabile ale chestiunilor de interes general.

Situația a devenit, însă, aspră. Jean-Francois Susbielle (Chine-USA, la guerre programmée, Editions First, Paris 2006), cunoscut consultant al firmelor americane, franceze și chineze, atrăgea însă atenția, de ceva vreme deja, că supraputerile se îndreaptă spre ciocnire. Iar între timp nu au scăzut, ci, dimpotrivă, s-au înmulțit pledoariile pentru schimbări în direcția rigidizării frontului. Generalul Robert Spalding (Stealth War. How China took over while America’s Elite slept, Portfolio-Penguin, New York, 2019), de la Casa Albă, avansează un tablou al zonelor din societatea americană în care el consideră că este prezentă acțiunea chineză.

Sunt de părere că, în fond, nu există rațiuni suficiente pentru a părăsi o epocă de progrese pentru toți. S-ar putea examina ce s-a întâmplat și ce este de corectat. Dar se poate trage și azi concluzia că strategia îmbrățișată de Nixon-Kissinger și Mao-Zedong-Ciu-Enlai, în 1972, rămâne corectă. Prea puțini oameni ar profita dintr-o strategie opusă. Cu adevărat, aproape nimeni!
Și de o parte și de alta a fost, până de curând, realism. Președintele Xi Jinping scria că “ambele națiuni, chineză și americană, sunt națiuni mărețe (great nations) și ambele popoare sunt popoare mărețe. Eu cred că, prin determinare, încredere, răbdare și viziune, cele două părți își vor îndeplini scopurile, atâta vreme cât, ținând cont de situația generală, facem progrese în fiecare zi” (Xi Jinping, The Governace of China, Foreign Languages Press, Beijing, 2014, p.308). La puțin timp, președintele Donald Trump scria: “China are nevoie de o economie americană puternică, la fel de mult pe cât noi trebuie să facem afaceri cu chinezii…. Cumpărăm aproape 20 de procente din toate exporturile Chinei […]. Iar ponderea Americii crește an de an, încât bunăstarea Chinei va depinde tot mai mult de consumatorul american” (Great Again. Wie ich Amerika retten werde, Plassen, Kulmbach, 2016, p.61-62). Acestea fiind opticile asumate, o nouă înțelegere strategică nu este exclusă. Personal, o văd ca temă în 2021-22.

China este acuzată că obține multe idei și soluții prin enormul ei efectiv de turiști de pe tot globul. Dar se mai pot apăra secrete sută la sută în epoca interacțiunilor aduse de globalizare? Unde lipsesc reglementări, nu ai cum păzi secrete.
China se dezvoltă în ritm susținut grație, în esență, bunei pregătiri a unei populații de mari dimensiuni. Sunt pe lume țări cu populații mici, dar pregătite excelent, țări cu populații mici, cu pregătire deficitară, țări cu populații mari, dar insuficient pregătite. China a arătat că o populație enormă poate fi bine pregătită. Aici este secretul ei adânc. Poți concura China căutând să fii cel mai bun – în inovații științifico-tehnice, în funcționarea instituțiilor, în motivarea cetățenilor. Nu văd altă șansă.

Nu se pune, precum în “Războiul rece” postbelic, tema “sistemului social”. Pe de o parte, a câștigat convingerea că fiecare țară are dreptul la sistemul pe care cetățenii îl agreează în mod democratic. Pe de altă parte, “sistemele sociale” sunt oricum în mișcare. Tema piețelor și a competiției economice a devenit, între timp, prioritară.
În seria argumentelor, cel mai nou este cel al armamentelor. Statele Unite vor dispune, pe mai departe, de cea mai mare forță și de cea mai performantă apărare. China a experimentat cu succes, la rândul ei, arme antiantirachetă și rachete și a pus în exploatare avioane și portavioane de fabricație proprie.

Nu mai contează însă doar cantitatea de arme și nivelul lor de sofisticare, când forța de lovire este devastatoare. Pe de altă parte, Germania și Marea Britanie urcă în pondere globală, Franța și Turcia impun reconsiderarea staturii lor. De aceea, din rațiuni multiple, părțile vor opta, cred, în cele din urmă, pentru securitate colectivă în forma a noi înțelegeri.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Andrei Marga 586 Articole
Author

41 de Comentarii

  1. Partidul Comunist Chinez isi ucide de multi ani propriul popor ! Industrializare afara discernamat numai pentru a face productie si a invada pietele planetei cu toate porcariile ( romanul cand vrea sa vorbeasca dispretuitor despre o marfa ii zice ,, chinezarie ” ! ) a dus in China la un adevarat dezastru ecologic ! 40% din raurile Chinei nu mai sunt potabile in conditiile in care China are 20% din populaţia lumii dar are doar 7 procente din apa potabilă a lumii. Mai mult de jumătate din populaţia Chinei nu are acces la apă potabilă şi aproape două treimi din populaţia rurală a ţării folosesc apa contaminată.De la râul roşu din Wenzhou, contaminat de deşeurile industriale, la milioanele de peşti morţi în râul Fuhe din Wuhan, provincia Hubei şi până la scugerile de ulei din apropierea portului Dalian, din provincia Liaoning sunt doar câteva dintre exemplele de poluare masivă din China. Pentru sute de milioane de chinezi care locuiesc în zonele cu industrie dezvoltată, acest lucru a devenit deja normal. Aproximativ 20 la sută din terenurile agricole din China sunt poluate cu impurități, cum ar fi cadmiu, nichel, și arsenic. Cantități imense de cadmiu au fost gasite in orezul chinezilor . Cel puțin 170 de porci morți au fost găsiți într-un afluent al fluviului Galben. Acest lucru este un nimic în comparație cu 16 000 de carcase de porc, care au fost descoperite la începutul anului trecut, în râurile care furnizează apa către Shanghai. Aproximativ o mie de rațe moarte au fost găsite în râul Nanhe.Circa cinci sute de mii de kilograme de pești morți au fost aruncate în provinicia Hubei din cauza otrăvirii cu amoniac de la o uzină chimică. Aerul la Beijing este irespirabil si o ceata este prezenta constant in atmosfera capitalei !
    Asta-i pretul , si nu numai , pe care il platesc chinezii mebuniei si megalomaniei sefilor comunisti !

  2. Orice s-ar spune, superputerile DICTEAZA evenimentele si in acest fel scriu istoria! Numai ca situatia nu e noua existand de doua secole la dimensiuni continentale si ulterior globale. Nu ma mira marsarea pe „Noua Ordine Mondiala”, toti apologetii
    marxismului concentrandu-si fortele pentru a ne inculca ideea „necesitatii” stringente a „schimbarii”!? Deasemenea, o alta
    forma rafinata de rastalmacire care devine grobiana prin faptul ca doreste indepartarea de realitate, se refera la virusul bolsevic chinez,ordinea impactului lui mediatic fiind inversa,asa-zisa „scapare”(bineinteles „involuntara” din laboratorul
    Armatei Populare-Rosie de la Wuhan!?) precedand acuzarea intentiei genocidare a Chinei BOLSEVICE!!! De fapt, China a dat
    publicitatii dupa PATRU luni izbucnirea virusului intr-o „piata” si numai sub presiunea dezvaluirilor a fost nevoita sa recunoasca „scaparea” din laborator, oricum acuzatiile SUA au fost ulterioare si bazate pe fapte. Recunosc ca plin de revolta in fata acestui mod grobian de rastalmacire a realiatii cu scopul de a salva China bolsevica de responsabilitate
    m-a determinat sa nu mai citesc continuarea…

  3. @wasp: persisti în tembelisme, amice, când TI-AM SPUS, cap patrat ce esti despre „CHINEZARII” ca NU SUNT CHINEZESTI, nu-ti mai etala dobitocia! „CHINEZARII” = OBIECTE (CONSTRCTII, INCLUSIV) ÏN SPIRIT CHINEZESC, IMITATII/ INTERPRETARI ALE CIVILIZATIEI si CULTURII CHINEZESTI (ARHITECTURA si OBIECTE DECORATIVE, MOBILA, INCLUSIV) de catre restul lumii. TOT ce mâzgâlesti tu fiind intox dobitoc. CHINEZARII: Complexul arhitectonic de la Potsdam, Germania, al lui Friedrich II e-o „chinezarie”. Palatele de la Tzarskoie Selo ale Ecaterinei cea Mare = CHINEZATII. KREMLINUL, construit de italieni, continând si chinezarii. SUA sunt o „chinezarie”, fiindca si arhitecura si decoratiile interioare au izvoare chinezesti. ART NOUVEAU = chinezarie. Portelanurile europene (de la Meissen la Bohemia) au si chinezarii drept modele. Mobila Ludovic al XV lea si Napoleon III sunt CHINZARII. Parti din palatele lui Ludovic al XIV lea, XV lea si Napoleon III (Malmaison) = chinezarii. Ma exasperezi: prost si-ncapatânat în prostie, incultura si provocari tembele, asta esti! si priivindu-i pe chinezi, nici dracu’ nu-ti permite sa li te substitui, când tipii-l adora pe Mao, marele lor SEF, fara care tipii ar fi fost decimati, întâi în razboaiele civile, si dupa, la fel ca-ntre cele Doua Razboaie Mondiale, de catre japonezi! Ispraveste, cap sec!

  4. … demna de aprecieri elogioase aceasta rara si mai ales obiectiva contributie romanesca la problematica geopolitica extrem de complexa a lumii de azi…
    … sunt uimit, insa, de prima „reactie” la analiza domnului Marga ! … o insiruire detaliata de evenimente si date din China menite sa ateste esecul politicii guvernantilor de la Beijing, intre care autorul a evidentiat chiar si contaminarea apelor de acolo cu … „cel putin 170 de porci morti gasiti intr-un afluent al fluviului Galben” si „o mie de rate moarte …in raul Nanhe”
    Ajuta-l, Doamne, pe acest asa-zis „formator” de opinii si dă-i o bibliografie de studiat la tema !

  5. Bună întrebare: care vă sunt sursele băieți care bateți câmpii fără să fi fost vreodată în America sau China și fără să citați surse? Și fără să citiți. Este ușor a acuza când nu cunoști. Așa nu se discută nicăieri în lume băieți ai secu care nu mai terminați cu manipularea.

  6. Ajuta-l si pe charlie, intrucat si el vorbeste in dodii !

  7. Minți confuze, măi băiețași! Articolul discută relația SUA-China, de care depinde acum lumea, nu discută regimuri, ideologii, politici, care pot fi disc utate. Nu sunteți în stare de discuție? Aveți misiunea să deturnați? Văd că este destul să spui C hina că unii sar la gât. Îți dai seama, fără să vrei, care este securist.
    Dacă China este cum ziceți voi, de ce vă e frică de ea?
    De marxism nu este aici vorbă. Numa că îmi dau seama că și de marxism este mare frică dacă se cataloghează marxism orice nu place. Calmați-vă, căci nu se citește Marx! O spun eu, care sunt economist și cunosc realitățile. Dacă s-ar citi Manuscrisele economico-filosofice, Capitalul, Fundamentele criticii economiei politice s-ar învăța și la noi ceva. Toți marii economiști – de la Keynes, trecând prin Kornay, la Krugman sau Piketty – știu bine forța analizei din Marx. Și pe Marx îl depășesc unii fiind mai buni ca el, dar nu simpli amatori.
    Marx a spus că el nu este marxist – adică nu crede în dogme. Teoriile sale politice – cu dictatura proletariatului, etatizarea proprietății – țineau de context și sunt latura moartă a doctrinei sale, pe care istoria a depășit-o de mult. Este mult nou în lume, inclusiv față de Marx, încât mintea deschisă și cugetul curat sunt mai bune decât vechiturile – și marxiste și antimarxiste.Altfel, sunt vorbe goale. La drept vorbind, crizele nu sunt glume și ar trebui profesionalism la cei care vor să discute aceste lucruri. Istoria amatoare este sursă de sărăcie.

  8. Tot westul și-a exportat industria poluantă în est inclusiv în China unde chiar ei știu că legile fie nu se respectă fie nu există. Corporațiile de tehnologîe se rup în figuri cu inclusivitatea și diversitatea, susțin distrugerea unor simboluri ale omului alb și patriarhatului sau alte asemenea, dar se folosesc din greu de sclavi chinezi, africani etc pentru giga profituri. Bill Gates cum și-a câștigat miliardele.

  9. Wasp sau waxx, că e totuna din ce scri, dă sursele! Acum o dai cotită, după ce Ileana te-a desființat. Acum tot cu falsuri te ții, dar pricepem că habar nu ai și mânânci și tu o pîine cu diversiunile tale.
    Te bagi în discuții pentru care se vede că nu ai minimă pregătire. Ia în mână o carte și invită-ți confrații la o lectură cu voce tare. Poate așa pricepeți despre ce vorbiți.

  10. Nu am dorit sa comentez ce spun marxistii de pe forum, dar m-a obligat ticalosul ce nu are demnitate sa dea pseudonimul! M-am limitat la manipularea grobiana desavarsita in „Tezele din aprilie”! Spalarea pe creiere a fost radicala in comunism incat nici la 30 de ani de la trecerea la capitalismul secu nu da semne de ameliorare.De subiectul distrugerii mediului in bolsevism vorbesc de ani, ca si de diversiunea ordinara Comintern de a crea in Occident „miscari/partide eco” ce mistifica realitatea ca acolo fabricile au cele mai moderne instalatii, la inalte standarte de protectie, in timp ce in Lagar s-au produs cele mai cumplite catastrofe ecologice, Cernobilul, uzinele chimice, urmand uriasele lacuri de acumulare din China afectand grav eco-sistemul si generand transhumante! Tot in China, am zis recent, sunt importate sute de mil de tone de deseuri din materiale plastice, ca si de aparaturi electronice. Practic orasele Chinei traiesc in intuneric-smog din astfel de surse de poluare, chinezii purtand de cand se stiu in comunism masti! E o mare nerusinare sa aperi China bolsevica si sa inchizi ochii in fata realitatii cumplite, in paralel atacand SUA numai pt ca la Casa Alba e unicul presed nebolsevic de la 1900!
    „Rollason”, ticalosia ta doctrinara e stiuta! „wasp” postacul secu de „dreapta” a spus singurele adevaruri din viata sa cand s-a referit la „chinezarii”, dar tu confunzi voita, ca si marxistul ce a scris textul! E vorba de China bolsevica, nu de China generica cu o civilizatie milenara distrusa de pe la sfarsitul secolului 19! Incepand cu 1912 bolsevicii lui Sun Yat au distrus sistematic traditii,repere, lacasuri de cult pt a institui o…”Noua Ordine”! De chinezarii tot spun ca sunt surogaturi si in articol e vorba de China bolsevica de azi ce nu a produs nimic valoros cultural si plasarea ei in randul tarilor cu o inalta cultura e alta diversiune din pseudo-analiza! Chiar nu pricepeti titlul? „China si SUA ASTAZI”, nu acum 5000 de ani!

  11. @Economist Satmareanu : Keynes n-a fost un „mare” economist. Dezastrul economic mondial i se datoreaza („dezvoltarea prin împrumuturi”, FMI, împrumuturi devenite, astazi, mai ceva decât „sistemul” Ponzi-Madoff. Culmea fiind ca Madoff e condamnat în … SUA, tara care foloseste „sistemul” la nivel mondial. Atgumentul fiindu-i $, în care înca se mai face majoritatea tranzactiilor mondiale). Si-n rest, Marx a fost, într-adevar, un analist exceptional si-un admirabil economist. Manifestul lui se publica-n 1848, an al Revolutiilor nationale europene (cu exceptia Rusiei, în care prima revolutie sociala are loc la 1905, a doua, la 1917, punerea ei în practica – electrificarea si industrializarea tarii -, datorindu-i-se lui Stalin.

  12. A aparut un alt dogmatic infam, precis e „Rollason” cu…masca, „Economist Satmareanu”, care ridica in slavi maculatura celui mai mare ideolog si criminal al umanitatii, Marx!!! In disperare de cauza si neputinta intelectual-culturala ne acuza
    ca ne e „frica” de marxism, ca si cum in fata celor DOUA MILIARDE de victime ale marxism/bolsevismului ar trebui sa stam relaxati, asa cum stau ei, acesti apologeti bestiali! Un sfertodoct care vrea sa ne convinga ca in confruntarea SUA-China BOLSEVICA nu e vorba de ideologie si ca in China capitalismul e autentic. Sustinatorul abject al maculaturii lui Marx care
    e axata pe distrugerea societatii capitaliste cu orice mijloace si cu orice pret, apara China bolsevica ce joaca teatrul
    capitalismului!? Daca China poate fi apreciata,atunci pentru faptul ca nu joaca teatrul democratiei precum tarile fostului
    Lagar de Concentrare Comunist, mentinand rolul conducator al PC Chinez, jucand doar teatrul capitalismului. Ce spun aici
    surprinde o realitate, inclusiv in ce priveste marsavia prostacilor Securitatii ramasi fideli marxismului care se demasca
    sustinand „capitalismul chinez” care e practicat tot de securistii chinezi ca in Romania, Rusia etc de securistii de acolo
    cu deosebirea ca in China partidul bolsevic e singurul partid, iar ideologia sa e marxist/bolsevica! In ce-l priveste pe
    monstrul Marx, faptul ca a ajuns sa nu se mai recunoasca, nu-l absolva, declaratia sa fiind singura de concentratie…
    De fapt a vrut sa se delimiteze cu viclenie de invatzaceii sai care fusesera distribuiti pe liniile de izbire narodnica
    si anarhista in deplina coniventa, adica la ordinul sau. Narodnicii si anarhistii au avut misiuni teroriste, or maculatura marxista promova idealuri, respectiv asasinate de masa, a unor intregi clase si etnii, nu simple asasinate individuale…

  13. Iarăși și iarăși se vede bine înapoierea unora care nu știu istorie, dar vor să o propună pe a lor, improvizată, inevitabil. Este păcat că în România nu se publică istorii ale secolelor XX și XXI. La noi în Germania cercetarea istorică este avansată, țările care joacă rol în lume – SUA, Franța, Anglia, Israel, Polonia și altele – având nevoie să știe în ce coordonate se mișcă. Și istoria Eufropei și cea a Americii și cea a Chinei sunt lămurite și cei care discută ar trebui să citească. Faptul că ei înlocuiesc lectura cu impresii personale este de speță joasă. Marx a dispărut de mult, dar intereseul pentru el este mare și la Berlin, și la Harvard sau Yale, și la Paris sau Londra. Cei mai mari economiști, sociologi și politologi actuali s-au format prin raportare la Marx. Poți să nu fi de acord cu Marx, dar bagatelizarea este semn de lipsă a culturii. Poți să nu fi sau să fi marxian sau marxist sau jeffersonian sau jeffersonist sau popperian sau popperist. Nu aici este problema. Doar că trebuie argumentat, căci marele joc este cu argumente. Cine nu pricepe rămâne în urmă. În mod normal românii care discută ar fi normal să se intereseze de iedi noi și de argumente – altfel nu fac serviciu țării lor.

  14. citind comentariile imi dau seama cit de needeucati si neexpusi sinteti la realitate.
    Chinezii fura technologii de rup (sau li se da de-a moaca) si vor nenorocii intreaga lume daca nu sint opritzi imediat.
    Nu au nici un fel de oprelisti morale sau religioase sa creeze clone umane daca nu sint opritzi…
    pe Alibaba, finantata pe bani de Wall Streat..:) se vind ACEKEASI chinezarii pentru toate buzunarele manufacturate cu technologii din west…
    Nu mai gasesti nimic in nici un magazin ce nu e manufacturat in China…lucruri de calitate indoielnica care trebuiesc inlocuite in termen scurt…
    Au exportat modul lor de viata si productie…sa alergi in roata de soareci pe bani de nimic..la scara planetara

    filozofii habar nu au pe ce lume sint…bla bla bla si product vise marete si globaliste….puneti dracu mina de faceti ceva util ca sa realizati ce enormitati sustineti

    scris pe intelesul tuturor

  15. Hopaa ! Comentariile critice la adresa Domnului Profesor sunt cenzurate ! Bravos Dom Profesor !
    Asta-mi confirma aprecierile cam dure: lipsa de bun simt si megalomanie narcisiaca.

  16. Dezlantuirile tale fanatice si, scuze, rudimentare in continut nu te vor ajuta niciodata sa dialoghezi cu cineva !
    Fiind, dupa opinia mea, un „document” demn de studiat la tema „SUA-CHINA” si, inca, de gasit in librarii, astept cu interes comentariile tale referitoare istoria Chinei, politica SUA fata de China, etc sustinute de Henry Kissinger in volumul „Despre China”.

  17. Ce ti-e si cu telectualii narcisisti de stanga ! De parca asta-i problema, daca China este marxista, neomarxista sau maoista ?! Important este faptul ca oricum ai privi lucrurile, China este cel mai mare abator ever de constiinte umane, in comparatie cu care Gulagul pare o joaca de copii. Care a lichidat o imensa parte a culturii chineze si daca nu este stopat urmeaza sa lichideze intreaga Umanitate. De lichidarea Nepalului, culturi si credintei sale nu mai vorbim, sa nu-i enervam inutil pe filozofii ratati care vor sa ne converteasca la Marxismul cel subtil si neanteles de prostime. Care prostime poate trece peste multe dar nu si peste lupta de clasa…
    A propos dom` Satmareanu: de Lenin ai uitat ? Nu ni-l bagi pe gat si pe el cu formol cu tot ? Poate-i dezgropi si pe ideologii autohtoni, de la Roller la Pauker, cai mananca-n c-r si au nevoie de niste limbi catifelate si cultivate….

  18. @Friedrich : La voi in Germania au aparut toate smintelile care nu lasa in pace Europa si planeta de sute de ani : iluminatii , comunismul , nazismul , … ! Germania a tarat Europa si planeta in doua conflagratii mondiale in care au murit sute de milioane de oameni nevinovati ! La voi in Germania ,, cercetarea istotica avansata ” n-a inteles nimic din ce s-a intamplat cel putin in ultima suta de ani ! Germania vrea din nou sa calareasca Europa ! Mare dreptate au avut acei congresmeni americani care dupa WW II ar fi vrut ca Germaniei sa nu i se permita sa faca decat agricultura ! Acum il studiati in universitati pe Marx ! Cat de nebuni puteti fi sa o tineti gaia-matu cu comunismul lui Marx , cand el insusi a spus referitor la comunism ca nu este decat o UTOPIE ? Sunteti mai convinsi de comunism decat Marx ? Nebunia in Germania este netratabila ?

  19. E unul care se crede atotstiutor in materie de percepere a marxismului in Germania pentru ca traieste si combate acolo pentru Cauza! S-a dat pseudonim teuton pentru credibilizare. Zecile de comentarii in care i-am/le-am explicat ca cei mai multi falsificatori ai istoriei opereaza din Germania nu reusesc sa-l indoaie, sa-i zdruncine indaratnicia pe care si-o
    etaleaza cu duzini de pseudonime! In bibliotecile germane, americane si engleze se afla documente, respectiv lucrari ale
    falsificatorilor, paznicii genocidului marxist/bolsevic!!! Acesti descreierati, ca si cei de pe forum si Tatucul lor de la Cluj nu vor sa inteleaga ca Marx a fost ideolog si practician al genocidului! La fel procedeaza falsificatorii istoriei si cu Lenin si Stalin si ceilalti asasini, le infatiseaza „operele”, prestatiile jurnalistice, „dezbaterile ideologice” si nu activitatile terorist-subversive, ca si cum rebeliunile(le zic „revolutii”!?) si actele teroriste ar fi fost comise de altii, cu predilectie „spontan”, asa deodata „masele” s-au pornit sa le comita in locul lor si ei au aterizat la putere, ca venind de pe alta planeta. O marsavie criminala nemaintalnita…Marx, Engels, Lenin si Stalin ar fi compilat lucrari
    „stiintifice”, scris articole, s-ar fi angajat in dezbateri de „idei” si „rebeliunile…nationale”(ultima gaselnitza de cel mai prost gust, stiindu-se ca aceiasi criminali au pornit din Franta catre Italia, Germania, Austria, Ungaria si prin Principate, insurgenti teroristi multinationali!!!) le-ar fi comis „spontan” cetatenii!? La fel in 1871 in Franta, in 1905
    si 1917 in Rusia, in 1989 in Lagarul de Concentrare Comunist…Rusine sa-ti fie „Friedrich/Acatrinei/etc etc”…

  20. @Charlie: mai, desteptule, „chinezarii” sunt obiecte de arta facute pe alte continente (Europa, SUA, Australia, America de Sud. Imitatii, copii la indigo ale obiectelor chinezesti. Nu esti nici destept, nici citit. Decât sa fi intervenit aiurea, mai bine puneai mâna pe-un dictionar, sa te dumiresti. A fi-n aceeasi oala cu „wasp” numai cinste nu-ti face. @Aferim: ai dreptate. Îl cunosc pe Marga, si-i cunosc familia, si de multa vreme. Cu tipul se poate discuta, cu centura lui de siguranta, însa, ba. Desi. Andrei însusi rezumându-se la Heidegger si Habermas. Si privind SUA, înca nu i-a intrat în cap ca-s parte a trecutului, prezentul si viitorul fiind China-Israel-Rusia. Premisele articolului falsificându-i concluziile. Vad, ieri, din întâmplare, la-nceput, un dialog-documentar la I(srael) 24 în limba franceza. Si-aflu, de-acolo, lucruri uluitoare, si-anume, în afara de foarte strânsa colaborare (servicii secrete, inclusiv) Israel-China, cele doua au colaborat si colaboreaza la TGV Asia, unde Himalaya s-a umplut de tuneluri. Si colaboreaza si la Drumul Matasii. Lucru despre care Andrei (Marga) n-a aflat înca: ar fi fost, atuncea, mai rezervat privind sansele actuale si viitoare de competitie mondiala ale SUA.

  21. Tot vă chinuiți postaci plătiți să spuneți ceva și dați în străchini. Unii vă victimizați invocând cenzurarea, de parcă cineva și-ar pierde timpul cu aiureli. Ce spuneți voi este atât de aberant că se infirmă de la sine.
    În fapt, domnul Marga are și în tema relației SUA-China cunoștințele solide, viziunea și demnitatea de a exprima răspicat chestiuni complexe. Și indică sursele cu precizie, ceea ce ține de gânditorul veritabil.
    Au mai cerut-o alții – dați și voi sursele de documentare pe care vă bizuiți. Arătați unde este analiza voastră – un articol, o carte etc. Altfel ce faceți este doar reacția unor șoricei care s-au rătăcit. Aș mai completa întrebarea: când ați fost ultima oară în SUA? Dar în China? Ce ați văzut cu ochii voștri, dacă tot sugerați prostii?
    Mă tem că unii nu știți nici istorie, decât după ureche. Din filosofie pricepeți doar zvonuri. Chestiunile cu liberalismul, marxismul, Nietzsche, pragmatismul etc. sunt lămurite, încât nu vă extenuați – nu se lămuresc pe Dâmbovița sau Someș sau Bahlui. Nici scrierea istoriei secolului XX nu se face pe aceste maluri.
    Amatorismul este lejer de purtat, dar este pierdere de timp și nu duce decât unde a mai dus. La sărăcie de toate felurile.

  22. Ileano, bați voios câmpii. De unde cunoști pe domnul Marga, când spui că nu știe de Drumul Mătăsii? Vezi că este primul care a scris despre asta.
    Profesorul Marga predă de la începutul profesurii filosofia contemporană – adică filosofia de la disoluția școlii lui Hegel până acum, la Marcus Gabriel. El știe bine Heidegger și Nietzsche, dar și Peirce și Dewey și Confucius, după cum este elevul lui Habermas, Rorty și Riedel. Ar trebui citit înainte de pronunțare. Este adevărat, domnul Marga a publicat volume care au devenit greu de găsit. Dar nu putem vorbi de opiniile unui om dacă nu citim și cităm ce a spus.

  23. „Rollason”, cu o marxist/stalinista infecta nici nu ar trebui sa dialoghez, mai ales ca nu numai ca nu pricepi ce citesti, dar te exprimi si haotic! Era vorba de ce produc chinezii in China bolsevica, nu de copiile occidentalilor care, oricum redau obiecte si genuri arhitecturale din TRECUTUL de glorie, nu din Iadul marxist/bolsevic!!! Ceea ce
    produc azi bolsevicii chinezi in afara altor surogate sunt jucariile si papusile si animalutzele TOXICE…Am crezut
    la un moment dat ca se rupe ceva in sufletul tau incremenit in dogma, dar tu o dai cu Stalin si „electrificarea” in
    loc sa te preocupe ELECTROCUTAREA a sute de milioane de cetateni rusi care au avut ghinionul sa se nasca atunci…
    „@Charlie”, nici cu tine nu se poate dialoga in primul rand pentru ca pseudonimul tau de front nu e „@Charlie”, nu
    poti sa-mi fi nici apendice si nici alta extremitate! Henry Kissinger a fost/este, pentru ca nu s-a potolit, pe model
    Shora, cel mai valoros agent Comintern postbelic legendat in SUA, artizanul majoritatii diversiunilor planetare, insul
    care in colaborare cu mult mai celebrul agent sovietic din al doilea macel bolsevic mondial, Willy Brandt si mana sa
    dreapta Egon Bahr au comis marsavia Actului Final de la Helsinki prin care Occidentul ceda din nou in fata URSS,
    recunoscand granitele trasate in 1945 de monstrul marxist Stalin in cardasie cu agentii sai Roosevelt si Churhill…
    Dupa ce Churhill i-a indeplinit toate pohtele lui Stalin ordonate la intalnirile comune, brusc s-a transformat in cel
    mai aprig antibolsevic, „fanatic si…rudimentar”, pecetluind declansarea „razboiului rece”, tot la ordinul lui Stalin, care a avut scopul pregatirii celui de-al treilea macel bolsevic mondial! Vorbesti despre dialog, tu care esti incapabil
    sa gandesti ceva cu mintea ta asa, rudimentara cum ti-a devenit dupa operatiunea de spalare a creierului din comunism…
    A demasca genocidul marxist/bolsevic nu e fanatism…

  24. @Asistent P: Marga si cu mine de la Cluj ne stim, desteptule. Si de zeci de ani. Tip destupat si practic, bun organizator, când e vorba de initiative. ps : el si cu mine n-am avut aceeasi profesie. S-a casatorit, însa, c-una din colegele mele. Si-un sfat: renunta la Dewey (anii ’70), fosilizatu’. Nu-l pune-n aceeasi oala cu Confucius. + ca „scoala lui Hegel” nu s-a „dizolvat”. „Filosofii” europeni, occidentali, actuali= cu totii, dar CU TOTII, niste impostori. Filosofia murind cu Platon si Aristotel, batatoriti de barbari. Si vezi ca ea si religia sunt concurente, cu diferenta c-a doua e bogata, „colorata”, are aceleasi elemente cu povestea si epopeea (V.I. Propp, pe care nu l-ai citit). Si ca, fata de filosofie, se drapeaza-n mitico-magic. E polisemica. Citeste-i pe G.G. Frazer, Mircea Eliade, V.I. Propp… Si nu mai sari ca tzapu’, ca nu esti Dyonisos. @Charlie: am mobile produse-n „China bolsevica”, lemn pictat (flori si pasari, model clasic), lacuit natural. Stil devenit Napoleon III. Si despre STALIN vorbesti tu aiurea, nu numai despre „China bolsevica”, prima putere mondiala. Productie + export + yuanul, moneda de rezerva bancara internationala. STALIN n-a „trasat” nici o granita-n 1945. Europa de azi = rezultatul Tratatului de Pace dela Paris de dupa WW2. Abtine-te sa-nsiri prapastii: nici Marx, nici Stalin n-au fost „monstri”. Daca vrei unii, în URSS, sunt Hrusciov de clica tipului. Citeste-i, naibilor, Memoriile (monstrului. Fiindca HRUSCIOV a fost, într-adevar, un monstru)! Arunca-l, în schimb, la gunoi pe Conquest, care nici ruseste nu stia, si nici de citit vreo arhiva rusesca nu si-a dat osteneala, desi unele din ele erau si sunt în SUA. Si-o data cu el, pe madam Appelbaum, sotia polonezului prometeist Sikorski. Si pe fosilele de Galia Ackerman si Durandin Catherine. Pe sorosisti, adica (Liicheanu si clica, în România).

  25. Sper ca postacii marxisti din Garda pretoriana sa inteleaga macar cine e „Rollason”. Istoriografia bolsevica occidentala
    i-a sustinut o perioada lui Gorbaciov diversiunea sacrificarii lui Stalin pentru a salva partial bolsevismul, respectiv pe Lenin si pentru a-l smulge pe Marx din „catastrofa” produsa de inscenarea trecerii la „capitalismul cominternist de stat”!
    Ceea ce se intampla azi in Germania-Anglia si SUA, acest neomarxism abject e o consecinta a eforturilor concentrate de a-l
    absolvi pe Marx de propriul genocid si de genocidul discipolilor sai. Insasi inghetarea in aspectul teoretic cu ignorarea
    practicii teroriste a lui Marx demasca complicitatea criminala a actualilor sai apologeti!!! Sa credem ca „marxismul” pe care-l comit acesti complici contemporani exprima „marxismul” de care s-ar fi derobat Marx insusi? Toti teroristii care
    l-au secondat pe Marx au creat partide, sindicate, organizatii teroriste, ei impreuna cu FAMILIA LUI MARX in Rusia, Franta si in Spania(sindicatele create aici asigurand scrierea istoriei Spaniei pana la instalarea lui Franco si ulterior…

  26. Cine n-are școală de acasă – poate că este târziu! Numai că perseverezi, mă Șarlică, în chestiuni pentru care nu ai nici o pregătire. Nu-i rușine să porți ochelari, dar este jenant să nu vezi ce scrie negru pe alb și să rătăcești. E cald afară, dar ia o găleată cu apă rece pe cap, nene! Gardă pretoriană? Dacă cumva este solidaritate de gândire la mare distanță? Căci sunt și oameni normali, nenicule!
    Mă uit în postarea ta.Unde vezi tu noua ordine mondială în discuțiile astea?Ai și tu trei-patru expresii și dai oamenilor în cap cu ele, vorba aia, am-n-am treabă? Ordinea mondială este tot timpul nouă.
    De unde marx, marxism când se discută altceva? Nici nu contează ismele, Șarlicule, ci valoarea gândirii. Sunt pe lume marxieni luminați și antimarxiști proști. Uităt-te în oglindă! Cred că tot circul tău se va încheia cu interesul mai mare pentru – da, ai ghicit, Marx! Și mă tem că în capul tău nu-i decât ignoranță întreținută securistic. Dacă am fi în 1945 – mulțumim lui Dumnezeu că nu suntem! – ai vedea peste tot capitalism și hitlerism, căci oportunismul atrage impostura.
    Nici acum nu ai indicat sursele, deși le-ai promis acum câteva luni. Îmi dau seama că documentarea ta constă din afișe, caricaturi, zvonuri.

  27. (I) : @Charlie draga! Lui Stalin, om practic, i se rupea de „bolsevism”. Tipul a electrificat si industrializat o tara subdezvoltata si, la 1917, plina de vagabonzi analfabeti si nespalati (fostii serbi, care migrasera, de foame si de frig, la orase la abrogarea serbiei, la 1866), înca neajunsi sa crape-n transeele WW1. Scoala gratuita si obligatorie = comunismul, @Charlie draga. Apa curenta la robinet = tot comunismul, ca vrei sau nu. Locuinte de masa decente, nu colibe promiscui = comunismul. Tarile Europei Estice (unde-au fost revolutiile asa-zis „comuniste”, de fapt, de-un socialism originar, al secolului al XIX lea) erau cu toatele sarace, multinationale si multiconfesionale, fiindca parti ale unor imperii care se dezmembreaza-n WW1 (Otoman, Rus, Austro-Ungar. „comunismul” fiind rezultatul lor si-al toralitarismului interbelic – în România, Garda de Fier si dictaturile carlista si militara). Marx : niciodata n-a fost „cominternist”. Tipul moare tânar, cu mult înaintea Revolutiei din Octombrie 1917. Modelul lui Marx fiind Revolutia Franceza, 1789, „liberté, EGALITé, fraternité”. Revolutia franceza, care pozitiveaza capitalismul („starea a treia”). Acelasi pe care, însa, o jumatate de secol mai târziu, îl condamna Marx (si pe care-l condamni si tu, fie vorba-ntre noi). „Cominternismul”, nu-i o ideologie statala, @Charlie draga! E predecesorul Comisiei Europene si-al „globalismului” (din care Trump vrea sa scoata SUA, devenite prea dependente de China, tara „comunista”, si prima putere mondiala – în termeni de export, capital financiar (aproape toata lumea fiindu-i datoare Chinei, SUA-n primul rând) si-ndrazneala tehnologica – 1500 de km de linie ferata la 4000 de m înaltime, în Himalaia). Marx nefiind autorul nici unui „genocid”: tipul s-a nascut la Trier, în Germania, într-o familie de evrei (înstariti, dar evrei).

  28. @Charlie(II): Casa fiindu-i în marginea ghetto-ului orasului. 80 de ani mai târziu, tipul ar fi fost victima sigura ori a Noptii de Cristal, ori a unui lagar de exterminare nazist. Nu-l amesteca nici pe Franco-n afacere, individ odios. Picasso, care era membru, atuncea, al PC Spaniol, picteaza Guernica, masacrul Republicanilor catalani de catre Franco. Si, privind conditia femeii la vreme, Domnisoarele din Avinio. Nu „Avignon”, Avinio, cartier rau famat în Barcelona, si el, „domnisoarele” fiind prostituate. Singura maniera de-a avea un ban, ca femeie dintr-o familie saraca, daca nu gaseai un loc de munca de 12-14 ore/zi-ntr-o uzina. Ce se-ntâmpla-n SUA-Marea Britanie-Germania … actuale nu-i „marxism”. E abject, ai dreptate, însa nu-i „marxism”, e SOROSISM (= fascism). SOROS si alocând 1 MILIARD de $ pentru „democratie” în lume. „Democratia” lui fiind loviturile de stat ( = genocide – distrugerea unor civilizatii si culturi milenare, promiscuitate si cancer) si-n tarile europene si SUA, majoritatea sacrificata unei sau mai multor minoritati.

  29. In prostia generata de fanatismul marxist/bolsevic, individul care se intituleaza „Simona” nu-si da seama ca isi tradeaza mentorul recunoscand ca nu face altceva dacat sa invoce ceea ce au spus altii, niciodata ceva care sa-i apartina!!! Acesti
    indivizi nu sunt capabili sa emita ceva care sa le apartina exclusiv!!! Ceea ce sustin eu in baza unui studiu intens nu a mai fost spus de altcineva, mai precis de ABSOLUT NIMENI! Culmea e ca ma bazez pe aceleasi surse, ba chiar pe lucrarile falsificatorilor marxisti/bolsevici ai istoriei care, pt credibilizare, au prezentat evenimentele cheie rastalmacindu-le
    pentru a acoperi crimele impotriva umanitatii comise de Tatusii Marx-Engels-Lenin-Stalin si instrumentele lor…

  30. „Rollason”, rau ai ajuns daca emiti aceleasi ineptii precum „Ion Acatrinei”, dar infratirea in dogma sare chiar si granitele/zidurile! Comnternul este un PARTID MONDIAL care promoveaza teoria marxista a revolutiei mondiale prevazand
    disparitia statului dupa tranzitia socialista,asa ca ineptia cu „cominternismul ideologie nestatala” doreste disimularea
    bazei ideologice marxiste, o noua incercare esuata de postulare a unei bazaconii. Amesteci concepte, notiuni, idei intr-un mod devastator intelectual, asa explicandu-se acest fanatism exacerbat. Tu chiar crezi ca Rusia nu se electrifica daca nu
    cadea prada criminalilor contra umanitatii Lenin si Stalin? Unde a fost Turcia in aceeasi perioada a inceputului de secol
    20? Mult mai inapoiata decat Rusia a ajuns o putere economica mondiala. Chiar China voastra draga, unde a fost/ce a fost in urma cu cateva decenii? Cumva bolsevismul le-a plasat acolo unde se afla azi Turcia si China? In niciun caz, „vinovat”
    e capitalismul, chiar daca in China e unul mimat, cu performante bazate pe ce va este voua atat de drag, pe EXPLOATAREA CRUNTA a unui intreg popor…

  31. Nene Charlie, tovarășe, camarad, cum să-ți spun?, că domn nu se potrivește la felul în care cugeți, am analizat mai multe din postările dumitale – căci fac un studiu al exprimărilor sub anonimat. Prima constatare este că repeți aceleași obsesii – revoluțiile, cine este genocidar, cine este în spatele scenei etc. Ce susții este infirmat de mult de cercetarea istorică. Ar fi bine să-ți lămurești noțiunile, căci le folosești la întâmplare. N-ai descoperit nimic, dar iei o prostie personală ca ceva original. Dacă-ți face bine, mergi cu ea, dar adevărul este departe de mata. A doua constatare este că nu arăți formație nici de istoric, nici de sociolog sau politolog. Confunzi ce se discută și apoi faci o propagandă penibilă, care are efect invers decât scontezi. A treia constatare este că promiți interpretări, dar oferi simplă vorbărie. Va trebui, de dragul matale, să faci cunoscută muritorilor interpretarea de care faci caz și, vorba vine, să arăți pe ce te bazezi. Nici un om responsabil nu trăiește doar prin subsoluri și din resturi. A patra – ultima constatare – este că înlocuiești continuu discuția cu înjurătura. Cine are cunoștințe nu înjură. Până și viața în subsol ar trebui să aibă demnitate.

  32. „Sociolog…Ionascu”, nu-ti pot fi nici tovaras si nici camarad intrucat eu nu fac parte din Confrerie si nici din Legiune!
    Ai reusit sa reunesti intr-o postare toate ticurile verbale scapate firesc in intreaga ta cariera de postac securist care
    utilizeaza zeci de „identitati”! Pana sa-i studiezi pe ceilalti, studiaza-te pe tine si personalitatea ta multipla. Faci confuzii colosale cand vorbesti de „cercetare istorica”, „interpretari” etc. Nici nu ma mai obosesc sa-ti atarn de fiecare
    pseudonim de front tinichelele-expresii pe care incerci sa le explici prin „studiul exprimarilor”!? Acesta fiind motivul ca te prezinti „sociolog” crezand descreierat ca aceasta profesie ar acoperi si „studiul exprimarilor”! Niciodata nu am
    vorbit de „revolutii” fara sa pun cuvantul intre ghilimele! Criminalii marxisti il folosesc pt a transfera diversiunilor
    lor GENOCIDARE esenta notiunii de revolutie ce nu are legatura cu GENOCIDUL. Falsificatorii marxisti/bolsevici ai istoriei
    nu au reusit sa explice posibilitatea izbucnirii „spontane” a trei maceluri bolsevice mondiale, ultimul fiind in curs…
    Orice ati sustine, capitalismul nu inseamna razboi, pentru ca razboiul inseamna distrugere, haos, adica, contrariul a ceea ce permite capitalismului sa se desfasoare, STABILITATEA si CAPACITATEA DE CUMPARARE a cat mai multor bunuri de catre cat
    mai multi oameni! Cum poate fi catalogat DESCREIERATUL care acopera crimele impotriva umanitatii? Tu stii ce inseamna o injuratura neaosa, romaneasca? Cand va numesc TICALOSI nu va injur, ci va asez acolo unde sunteti, complici ai asasinilor!
    Nu exista crima perfecta…Mai devreme sau mai tarziu criminalii sunt demascati inclusiv cu contributia lor, excesul de zel in stergerea urmelor prin revenirea „obsesiva”(vad ca pseudonimelor tale le place expresia!)la locul faptei…

  33. Cu fiecare postare confirmi camarad Charlie cele mai rele bănuieli. Așa că rămâne cum am stabilit. Vorbele nu țin loc de probe.

  34. „Pseudo-sociolog”, eu nu am ce sa-i confirm unei nulitati care e framantata de „rele banuieli”!

  35. Camarade Charlie, ai rămas doar la ofense. Ce este mai pseudo decât priceperea în cazul tău, decât buna cuviință, care-ți lipsește vizibil? Cum ți-am zis, cine nu este în stare să probeze, înjură. Așa că rămâne cum am stabilit.

  36. „Pseudo-sociolog”, am dat aici in ultimii ani exemple de rastalmaciri flagrante ale evenimentelor care erau suficiente unui
    intelectual cu caracter si o minima morala! Falsificatorii de care vorbesc sunt insi de teapa ta care isi vand omenia pentru
    acoperirea unor crime abominabile…

  37. Camarad Charlie, ai dat exemple, că bați recordurile, ce probează că nu ai alergie la prostia proprie, dar ataci vulgar adevărurile istoriei. Nu este discuție în care intri care să nu fie umplută de ură, ofense, primitivism și, înainte de orice, de vorbele goale ale unui diletant în misiune. Nu ai dat nici un exemplu de răstălmăcire, ai doar închipuiri. Așa că rămânem la ceea ce am stabilit.

  38. „pseudosociolog”, Voi intrati in turbare, in frunte cu patronul vostru seful citatelor! Eu atac interpretarea falsa a istoriei de catre complicii asasinilor,, istoricii bolsevici. Faceti o mare confuzie intre date/evenimente si modul marsav cum au fost interpretate. Orice om normal, nu voi fanaticii marxism/bolsevismului genocidar ar fi tresarit la auzul a ceea ce sustin si am dat exemple din terorismul marxist/narodnic/ anarhist si din terorismul bolsevic!!! Am dezvaluit modul cum a fost declansat primul macel bolsevic mondial si lipsa totala de pregatire militara a tarilor beligerante, maxim PATRU LUNI si in special faptul ca in 1912 si apoi 1913 se desfasurasera DOUA razboaie balcanice
    fara a provoca razboiul european si mondial ca in 1914 cand nici nu se declansase la modul serios o confruntare austro-sarba! Nici macar nu mai revin la calitatea de ILEGALI bolsevici a adevaratilor decidenti din guverne, armate si servicii
    secrete civile si militare. Despre intrarea Romaniei intr-un razboi nimicitor cu armata romana neechipata, renuntand la
    o neutralitate de DOI ani, neutralitate RESPECTATA de cele doua imperii. Dar nu e cazul sa-mi pierd timpul cu un criminal ca tine/ca voi crezand ca faceti ce faceti din prostie si ignoranta… Sunteti la fel de criminali ca asasinii bolsevici
    care au comis genocidele pe care le acoperiti cu disperare…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.