Despre scălâmbăială și despre demnitate, fie ea și mioritică

După o experiență de viață, impresia mea este că paginile memorabile despre morală, demnitate și despre virtuțile, în general, ale omului, pagini care se odihnesc în bibliotecile lumii, au fost născocite tocmai ca un act reflex la dezastrul pe care îl percepeau oamenii de cultură ai acelor timpuri, ca o compensare a realităților sociale, ca o mângâiere a sufletului lor și totodată ca o încurajare culturală a celor nemulțumiți de ordinea lumii de atunci. Aceste sisteme de conduită și de gândire, în fond, sunt mai degrabă construcții sanitare și preventive, decât ideații abstracte, suspecte de naivitate ori entuziasm fără acoperire. Aceste variante de ființare au sporit, din cauza insuficienței indivizilor potriviți pentru a putea fi aplicate în viața comunității, iluzia și speranțele pentru o lume mai bună, pentru o viață, mai bună, de fapt. Așa se face că nemulțumirea de la baza unei societăți, acolo unde locuiesc cei mai mulți dintre indivizii reprezentați, periodic folosiți la votare pentru această șansă teribilă a lor, de a fi la putere și de a participa la decizii, chiar și indirect, a fost continuu speculată de ideologiile totalitare și, direct, de dictatori. Pot spune, fără prea mari prudențe asumate, că inclusiv sistemele democratice procedează la fel cu nemulțumirea din popor, o speculează pentru a alimenta falsa competițe care ulterior plasează la putere victorioșii reprezentanți ai poporului, cei care au beneficiat de cea mai consistentă încredere sau au reușit să facă alianțe care dețin o majoritate, alianțe formate din partide care au beneficiat, de regulă, de puțină încredere… Uneori, partidele dintr-o asemenea alianță sunt opozabile din punct de vedere ideologic și chiar inamice în exercițiul democratic. Însă pot ajunge într-o combinație să facă echipă, când vrea stăpânul și este poruncă în acest sens, chestie de stabilitate, sau când e de unde, la maree și după ploaie, când voința de putere, cum ar spune un pesimist, este pandemică. Reprezentanții poporului” nu mai poate fi acum o sintagmă care să te releve unei stări de bine, unui confort civic, este strict un cinism. Sintagma a devenit astăzi, într-o slugăreală întinsă ca o medievală ciumă, și întru totul comică. Numai reprezentanți ai poporului nu sunt aceștia, pot fi însă reprezentanți ai altor popoare, ai unor politicieni străini, ai ambasadelor, ai companiilor străine etc.

Reperul uman și poate chiar un întreg sistem referențial sunt obligatorii în societate. Și din acest motiv, în oglindă, au apărut norma și legea ca necesități sociale, ca reglementări ale comportamentului uman. În fond, aproape ca în cazul animalelor, comportamentul nostru este dominat de instincte și reglementat de frică și recompensă. La celălalt capăt al firii umane, poate exista comportamentul de tip stoic, unde indiferent de context, de condiții și de factorii agresori, concepția nu poate fi contaminată de nimic, rigoarea nu poate avea relaxări. Dincolo de existența culturală a unui sistem de gândire, o astfel de orientare rămâne în postmodernitate doar o melancolie, fără obiect și fără orizont real. Din contră, acum, viața însăși, locul de muncă, domiciliul și spațiile pentru circulație sau pentru aprovizionarea cu hrană au reguli ale compromisului. Demnitatea a devenit un dribling social, o non-demnitate, cum am putea-o numi după manual. Mi se pare absolut spectaculos ca diferite funcții din statul român se numesc, generic, demnități publice. Probabil este un fel de umor involuntar. Singura variantă de demnitate cu care astăzi se mai poate opera fără interferențe este aceea în Hristos, pentru că Hristos ca model existențial nu poate fi afectat de bolile timpului nostru terestru, ale lumii exterioare și nici ale celei din noi înșine. Acest model deține și prevenția, și regula, și soluția de după temporara relaxare a păcatului. În rest, conceptele nu mai pot fi aplicate în interiorul de zi cu zi al realității de acum, iar orice tentativă de izolare este coruptă de interdependențe, devine parțială sau aparentă.

Suntem obișnuiți ca demnitatea umană să funcționeze în fața agresiunilor de orice tip, să fie un răspuns, o rezistență la compromis atunci când compromisul este universal. Însă această stare de fapt este însăși semnul propriu-zis că în acea societate există un deficit de curaj și demnitate. Când demnitatea și reacția ne sunt încercate, este semnul primar că lucrurile nu sunt în ordine, că se întâmplă ceva. Când trebuie făcută această dovadă, dezordinea deja există. Iar semnul că se așteaptă de la celălalt ceea ce noi înșine suntem incapabili să trăim este o altă dovadă, că solidaritatea este compromisă, că nu se mai gândește nimeni la ea ca la o soluție. O societate normală (dacă am fi mai exigenți în opțiunile cu care ne investim aleșii în funcții, ar putea exista și un astfel de tip de demnitate, a vieții în firescul ei) nu ne pune la încercare. Nu este deloc sănătos pentru o societate ca demnitatea să se manifeste doar la agresiune, la impuneri conceptuale sau la acceptarea unor demențe doar pentru că aceia care le doresc sunt ei înșiși demenți. Dictatura testează demnitatea, iar democrația o corupe.

Există soluții la nivel individual pentru orice tip de criză, iar viața socială poate fi oricând înlocuită cu spațiul din sinele nostru. Mai poți fi demn și în varianta de a trăi cu maximă discreție, prin izolare și neatingere de tot ce este acum. Toate variantele au riscuri și soluții reparatorii. Însă pericolul cel mai mare este un sine exacerbat, luat drept model, sunt primii pași ai unei autosuficiențe – o anormalitate, printr-o logică simplă, și, în același timp, un păcat prin firescul lucrurilor. Inclusiv convingerile, pe lângă experiență, ca sursă primară, au și un bogat conţinut de abstractizare. Relaxările însă apar din felul de a fi, din constatarea rentabilității unui astfel de procedeu, din obișnuință, în ultimă instanță.

O lume pe care să o deposedezi de evidență va fi cadrul perfect pentru impunerea, inclusiv prin legi, a falsului și aparenței. Adevărul și firescul, pentru a nu contamina noua construcție a lumii, vor fi restricționate, rămase doar în idei neafirmate, fără posibilitatea înființării lor în realitatea nouă, ordonată strict după neputințele și bolile unor oameni, ci nu după virtutea și moralitatea omului. Vulgaritatea, handicapul și maimuțăreala care se insinuează astăzi în societate vor aduce cu sine un nivel valoric specific, corespondent, care, odată ajuns dominant, va face obsedant cele ale dominației. Va impune norme și rigori peste care nu va trebui trecut cu nimic ce ține de îndumnezeirea omului, ci doar cu ceea ce ține de sălbăticirea animală a lui. Indivizii acceptați să populeze o astfel de lume vor fi cei care se vor oglindi confortabil în aceasta, nimic altceva. Omul va fi inamicul cel mai de temut al omului, va trebui ascuns de om. Vor avea libertate de mișcare numai cei care coboară, nimeni dintre cei care urcă. Și nu cred că mai e nimic de făcut. În afară de a lupta pentru păstrarea sinelui, atunci când lucrurile vor deveni directe, fără măști și ascunzișuri, fără pretexte și mize false.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 11

9 Comentarii

  1. Exista pe acest pamint vreo organizatie mai hoata , mai ticaloasa decit adunatura de politruci ?

  2. NU exista MORALITATE si nici DEMNITATE in capitalism. Exista BANI si atat. Nici Dumnezeu nu exista. Uitati-va ce fac cei mai mari capitalisti si veti vedea.

  3. Cu Spanu ce s-a intimplat?Cine ne ma coloreaza articole cu sageti rosii si galbene Vad ca ati facut apel la Primăria Oltenească ,altul care bate câmpii

  4. in momentul in care transcenzi dincolo de bine si rau, cind renunti la a fi judecator, se schimba intreaga paradigma pentru ca nu mai exista aceasta dihotomie. exista doar intregul exact asa cum este el. manifestarea si acceptarea manifestarii sinelui capata alte valente nefiind legat nici de bine nici de rau. am incetat sa exist, numia tu esti aici (Rumi).

    Frica nu exista fiind o reprezentare a unor situatii create de minte, care nu se intimpla. De fapt iti folosesti mintea pentru a te autolimita, creind o alta realitate. Cu cit diseci mai mai mult gindul fricii cu atit esti mai paralizat iar adrenalina si cortizolul fac ravagii in organism. Este de fapt o actiune impotriva propriei inteligente, a sinelui, a ceea ce esti si a propriului tau corp pentru ca efectele fricii se manifesta in toate planurile.

    nu cred ca intelepciunea are legatura cu moralitatea… paradigma umana e creata de om si nicidecum de creator…ceea ce exista cu adevarat in univers este muuuult mai amplu si nu prea se leaga de modul in care a involuat soceitatea umana actuala. noi, oamenii, am lasat se se ocupe de mersul lumii bestiile, cei care au creat lumea actuala.

  5. Foarte bun articolul!Subscriu. Nu stiu daca cei care mai au demnitate si moraliate ,vor rezista mult timp fizic si psihic sub presiunea constrangerilor sistemului globalist <sub presiunea celor manipulati{spalati pe creier ]care cred ca au intodeauna dreptate si ca ,CONDUCATORII iau intodeauna decizii corecte iar directia turmei este cea buna de urmat. Falsa democratie, trambitata in lume, ingroapa definitiv urmele moralitatii,demnitatii omului, care daca le mai are este considerat un paria,un nebun,un ,,anti,,Daca un om mai are curajul sa-si manifeste demnitate ,moralitatea ,armata de denigratori,,bine organizati ,impreuna cu ,,institutii de stat,, media si organizatii ,pun tunurile pe el sa-l denigreze,sa-l reduca la tacere. I se interzic,drepturi si libertati, ii este contestata valoarea meritelor ,care au fost apreciate pana atunci,este exclus din viata sociala,izolat , asta pentru a fi dat exemplu celor care mai au inca curajul moralitatii si demnitatii . Nu punem in discutie ,cei lipsiti de caracter,profitorii de functii si bani,care niciodata nu au dat doi bani pe aceste calitati,care sunt dublicitari din nastere, care intodeauna se indreapta incotro bate vantul.Consider ca nu un sistem este intodeauna cauza raului ci oamenii ,care il accepta si il aplica.

  6. hai ai ai!
    -nenica,
    tu esti bun sa scrii indrumare pentru psihiatrii sadici!

  7. Da, apreciez și eu scriitura foarte îngrijită, de calitate a analistului. Dezamăgitor este faptul că ne tot învârtim în jurul cozii, nu punem degetul pe adevărata rană, ceea ce nu face nici domnul analist, așa încât compunerea dânsului seamănă cu o ,,predică de duminică,,, cum zic nemții. Și asta și dintr-un motiv evident: ambiguitatea, babilonia, bulibășeala conceptuală dominantă. Fără concepte fundamentate corect n-o să se poată construi nimic stabil. Da, politicul poate face bune dacă ar porni de la concepte validate de istorie, să zicem, dar, cum asta nu se întâmplă, face enorm de multe prostii, din mușchii lui, dar adevărate soluții în niciun caz. În acest sens, mă asociez în primul rând cu postarea super corectă a dlui SINGUR (care nu este chiar singur!) și a dnei Viki, cu excepția ultimei propoziții. Ba nu, dnă Viki, sistemul îl face pe om să devină neom și,odată impus de prin forță, ceilalți îl acceptă pencă nu au ce face, decât dacă se răscoală. Vorba lui Esenin, în ,,Toboșarul ceresc,,m: ,,Stele cad ca frunza-n vânt/ Cad în râu cu strălucirea/ Sus în cer și pe pământ/ Să trăiască răzvrătirea!,, Deci, ,,Hai la lupta cea mare…..

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.