Diaconescu: România nu va fi implicată în acțiuni militare

Fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că apreciază că va exista o reacție din partea Rusiei legată de atacul din Siria, dar situația nu va excalada necontrolat, astfel România nu va fi implicată în acțiuni militare semnificative, doar diplomatic.

„Sigur va exista un răspuns din partea Federației Ruse, dar, după părerea mea, va fi limitat, proporțional cu nivelul atacului. Deci acel pericol de excaladare necontrolată, dramatică a acestui conflict, în opinia mea, nu există. Deci nu avem a ne pune problema că am fi implicați în cine știe ce acțiuni militare semnificative. Dar responsabilitatea care ține de relația de parteneriat este cât se poate de evidentă, mai ales în ceea ce privește sprijinul pe care îl putem da politic sau diplomatic. Nu, nu se pune problema să fim în acest moment ca stat angrenați într-o operațiune militară sau o intervenție de acest fel”, a afirmat Cristian Diaconescu, pentru agenția de presă MEDIAFAX.

El a adăugat că reacția MAE și a Adminstrației Prezidențiale de condamnare a atacului cu arme chimice în Siria de către Bashar-al-Assad a fost una perfect normală, iar acum, după atacul SUA, Marea Britanie și Franța în Siria, România are și ea responsabilități prin prisma parteneriatului strategic.

„Pe de o parte am văzut că a existat o reacție din partea Ministerului Afacerilor Externe români și a Președinție prin care a fost condamnată folosirea armei chimice, ceea ce este cât se poate de corect. Ceea ce este normal, pentru că orice stat democrat și responsabil nu poate avea o altă reacție. Pe de altă parte, suntem într-un parteneriat strategic, dincolo de cel aprofundat cu toate cele trei state aflate în acest moment în coaliția occidentală care a intervenit în Siria. Deci avem responsabilități evidente de sprijin, de cooperare, pentru că în logica acestui parteneriat, reacția dintre România pe de o parte Statele Unite, Marea Britanie și Franța pe de altă parte sunt cât se poate de semnificative, mai ales din perspectivă securitară”, a explicat Diaconescu.

Fostul ministrul de Externe a mai precizat că după atacul cu rachete în Siria al Statelor Unite, Anglia și Franța, strategia acestor țări în acest moment trebuie să vizeze dezbateri ample în parlamentele acestor state și în Congresul SUA.

„Așa cum au anunțat SUA, Marea Britanie și Franța au hotărât să nu lase nesancționat gestul inadmisibil privind folosirea armei chimice în Siria împotriva populației civile Toate argumentele orientează decizia spre responsabilitatea lui Bashar-al-Assad. A fost o lovitură limitată. Ceea ce este important în acest moment este să se evalueze o strategie în ceea ce privește asigurarea, pe de o parte, a începerii unui proces de stabilizarea a Siriei, cât se poate de coerent, iar, pe de altă parte, în legătură cu faptul că Bashar-al-Assad a înțeles care sunt costurile unui astfel de demers și își abandonează politica de proliferare a armei chimice și aceea de a-și teroriza propriul popor. Dacă este vorba de o strategie ulterioară, politică, evident că atât în SUA, cât și în Marea Britanie și Franța este nevoie de o dezbatere în parlamente, Congres și este în acest moment, un aspect subliniat și de democrații din SUA, care desigur au salutat intervenția militară, dar care au spus că pașii următori, în primul rând din punct de vedere strategic sunt necesari, în al doilea rând este evident faptul că Congresul american trebuie să se implice”, a completat Cristian Diaconescu.

O alianţă formată din SUA, Marea Britanie şi Franţa a lansat, sâmbătă dimineaţă (ora 4.00 în România), un atac cu rachete de croazieră în Siria, cu scopul declarat de a sancţiona regimul Bashar al-Assad pentru atacul chimic comis la periferia oraşului Damasc. Anunţul bombardamentului a venit de la Donald Trump, într-o declaraţie de la Casa Albă, în care preciza că a ordonat armatei Statelor Unite lansarea unor „bombardamente punctuale” asupra unor ţinte asociate capabilităţilor de arme chimice ale „dictatorului” Bashar al-Assad. Preşedintele american avertizase încă de miercuri că Statele Unite vor ataca Siria în urma unui atac chimic atribuit Administraţiei Bashar al-Assad. Regimul aflat la conducere în Siria, precum şi Rusia au negat însă orice implicare acuzând că este o înscenare, un pretext pentru o operaţiune militară.

Iranul avertizează că vor exista consecinţe regionale după bombardamentele asupra Siriei. Iranul a avertizat sâmbătă că atacurile lansate de SUA, Marea Britanie şi Franţa împotriva Siriei vor genera ”consecinţe regionale”, relatează site-ul cotidianului The Guardian.

”Statele Unite şi aliaţii săi nu au avut nicio dovadă şi au atacat fără să aştepte o poziţie a Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice”, a tranmsis Ministerul de Externe de la Teheran. De asemenea, Iranul a avertizat că SUA şi aliaţii ei ”vor fi responsabili pentru consecinţele regionale ale acestei acţiuni”. Ministerul iranian de Externe a adăugat că puterile Occidentale s-au folosit de ”presupusul” atac chimic de săptămâna trecută din oraşul Duma pentru a submina poziţia lui Bashar al-Assad în războiul sirian. Iranul este unul dintre suţinătorii regimului condus de Bashar al-Assad.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

5 Comentarii

  1. Imi permit sa il contrazic pe distinsul pafarist:nu va fi nici o reactie din partea Rusiei,poate doar reactia Wassermann!Atata timp cat lumea e condusa de khazari si in SUA si in Rusia,putin a furat-o iar!

  2. Papagalul asta de ‘revolutionar’ ex-PSD ist, ignorant si fudul intr-ale politicii externe, sa taca drak’, de unde stie el ca, Romania nu va sacrifica vieti tinere, in razboiul idiot SUA/Siria ? Ce-are Romania cu Siria, aflata la mii km distanta, tara islamica, etc.

  3. Serios!? Hai ca m-am linistit! Pai bine musiu, daca nici Germania, Italia sau Olanda nu o fac,de ce mama naibii am face noi!? Noi avem razbelul nostru romano-roman…ce ne mai trebe altul…te bagasi in seama singur!

  4. Intreb si eu ,nu dau cu bata,cine-i Diaconescu si ce reprezinta el pentru Romania ?

  5. D-le Diaconescu cu ce să participăm noi, cu cele „3” nave de pe vremea lui Pazvante Chioru care de-abia se târăsc pe luciu apei și marinari dotati cu praștii ?!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.