Dionisie Andreica: „Regret că am vândut fără să negociez”

„Bună seara! Poate că aţi urmărit ştirile, dacă nu, vă spun că în Alba Iulia avem apă din belşug, foarte multe străzi au fost inundate, căci apa nu putea fi preluată de canalele oraşului, şi nu sunt surprins, pentru că a plouat foarte tare. Însă cu privire la cartierul Recea sau cartierul «rezidenţial», cum îl numesc cei de la RMGC, unde s-au mutat peste 120 de familii din Roşia Montană, am rămas foarte uimit şi surprins de ceea ce am văzut în cursul zilei de ieri şi de azi. Un cartier nou, făcut la «standarde», cum zic ei, cu canalizări moderne, nu a fost în stare să preia toată apa. Oare canalizările au fost făcute cu ţevi prea mari sau prea mici? Dacă aceste canale ar fi fost făcute aşa cum ar fi trebuit, nu cred că s-ar fi ajuns ca, la unele case, beciurile să se umple de apă la maxim: de jos şi până sus, la bec. 50% dintre case au avut această problemă! Unde nu a fost apă a fost nămol şi nisip, acesta provenind de sub dalele din jurul casei, care aşa de bine a fost tasat, că, la prima ploaie în cantitate mai mare, a fost scos de sub trotuare şi dus în curte, lăsând în urmă dalele şi trotuarele cu gropi enorme. Acesta este cartierul nostru rezidenţial şi «modern», atât de lăudat în presă de către cei care l-au construit! În realitate, este cu totul altceva: nămol, beciuri inundate, apă în poduri şi în case, geamuri şi uşi de cea mai proastă calitate. Poate că aşa trebuie să arate şi să fie un cartier construit pentru nişte cetăţeni care au acceptat, din anumite motive, să părăsească Roşia Montană şi să se mute în Alba Iulia? Nu ştiu dacă cei care tebuie să dea aprobarea acestui proiect ar vrea să locuiască într-un cartier ca acesta, în care, săptămânal sau lunar, trebuie să vină firma constructoare să repare, şi tot timpul să fim deranjaţi de zgomotele făcute de aceasta, în casă şi în curte. După cum lucrează această companie, nu-mi vine să cred că barajul de 180 de metri înălţime, pe care ar vrea să-l construiască la Gura Cornei, va ţine mai mult decât acest cartier…” (22 iunie 2010). Mesajul este trimis de Dionisie Andreica, un locuitor al mult lăudatului cartier Recea, pe care compania Gold Corporation l-a construit pentru mulţi dintre roşienii care au acceptat să-şi vândă casele şi să-şi părăsească locurile natale. Importanţa amănuntelor menţionate în scrisoarea de mai sus este copleşitoare, deoarece ele pun în lumină adevărul despre RMGC, despre manipularea şi propaganda goldistă duse la extrem. Pentru mulţi dintre roşienii care regretă astăzi pasul strămutării, nu mai e nimic de făcut. Ei sunt nevoiţi să-şi accepte soarta.

Dionisie este îngrozit că banii luaţi pe casa din Roşia s-au terminat

Deşi, văzut „din avion”, cartierul cu pricina arată bine pentru o colonie muncitorească de tip capitalist, când parcurgi la pas străduţele şi intri în curţi şi în minusculele grădini, observi că firma constructoare şi-a bătut joc, iar spaţiul exterior, pe care-l oferă cele mai generoase dintre „gospodării”, pare o glumă pe lângă grădinile şi curţile abandonate de acasă, de la Roşia. Casele, înghesuite una în alta, abia dacă sunt înconjurate de o palmă de pământ pe care încap cinci-şase puieţi de măr şi păr, câteva straturi de ceapă şi usturoi, câteva tufe de roşii şi cam atât. Dionisie Andreica îmi arată plăcile de ceramică de pe zidul exterior desprinse, nisipul de sub scări dus de ape, beciul inundat, pereţii interiori fragili, crăpaţi peste tot, să intri cu pumnul prin ei, stâlpii din lemn netrataţi şi neignifugaţi, ţigla prin care plouă în pod şi câte alte neajunsuri. Mutaţi la oraş, cu gândul că vor face un „viitor” celor două fiice ale familiei, Dionisie şi soţia sa, Viorica, s-au trezit într-un spaţiu străin, strâmt, milităros, standardizat. Într-un fel, poate că asta au căutat atunci când şi-au luat inima în dinţi şi au vândut la Roşia. Dar între promisiunile companiei şi faptele din teren se cască o prăpastie. El însuşi constructor de case, înţelege cel mai bine de ce aceste imobile colorate nu sunt încă „locuibile”: din lipsa de profesionalism al constructorilor, din lipsa de respect pentru calitate şi pentru armonia urbanistică. De fapt, întregul cartier este expresia superficialităţii maxime a companiei, dezvăluirea necruţătoare a clar-obscurului în care această entitate corporatistă îşi pune în aplicare planurile. Dionisie este îngrozit la gândul că banii luaţi pe proprietatea din Roşia s-au terminat, că n-are slujbă, că în scurt timp casa va ieşi din garanţie şi va trebui să plătească din buzunar toate reparaţiile ce vor urma…

Coşmarul unui orăşean de ocazie, dezorientat şi sărac

Dionisie Andreica are curajul să vorbească, spre deosebire de vecinii săi care, oricât or fi de nemulţumiţi, nu-ndrăznesc încă să-şi spună ofurile în public. Compania a semănat multă frică, dar şi multă laşitate în rândul lor. Unii sunt jenaţi că au ajuns la vorba celor ce nu vor să vândă, alţii sunt nostalgici şi duc dorul satului natal pe care-l vizitează uneori pe furiş, evitând să dea ochii cu foştii vecini. Cei mai mulţi regretă pasul făcut şi suferă pe tăcute. Revoltat de comportamentul companiei, Dionisie continuă descrierea coşmarului său de orăşean de ocazie, dezorientat şi sărac, din cauza unui gest necugetat: „Mulţi dintre vecinii mei or terminat banii. Şi-or mai păstrat acolo, ceva, ca să-şi facă un garaj, dar în rest nimic. Cumnatul meu trăieşte din alocaţia copiilor. Stă în casa primită de la Gold, dar n-are slujbă, ca şi mine. Pe deasupra, ne-au înghesuit în casele astea ca într-un campus militar. Poate, până la urmă, ne-om obişnui, căci ne-am sacrificat pentru copii, dar sunt multe anapoda, cartierul e construit pe minciună. În proiect şi în contract avem uşi de lemn, în realitate ne-au pus uşi de placaj în interior. În contract scrie că, la intrare, sunt puse geamuri de aluminiu cu termopan; în realitate, or pus geamuri de plastic, cele mai proaste care există. Dacă fuge un câine pe drum, se aude în casă, n-au nici un fel de antifonare. Pe urmă, străzile. La nici un an, îs toate crăpate, intră apa şi le distruge de tot. E o bătaie de joc cum n-am mai pomenit. Aşa cum au făcut cartierul, tot aşa vor face şi mina şi barajul… Nu mai putem crede nimic din ce vorbesc domnii ăştia. Sunt ca şi comuniştii: ce spun ei aia trebuie să facă toată lumea, dacă nu, nu mai eşti bun pentru ei”. Revolta fostului roşian e şi mai mare când îşi aminteşte că RMGC i-a promis că-i va găsi o slujbă în Alba Iulia (dintre toţi cei 120 de strămutaţi, Dionisie spune că doar vreo doi-trei mai lucrează la Gold). A mers la primăria din Alba Iulia, dar nici n-a fost băgat în seamă: „Aţi plecat din Roşia? Gata, nu mai aveţi dreptul la nimic din partea companiei. Vi s-au plătit casele, grădinile, ce mai vreţi? Compania nu e babysitter, nu poate avea grijă de voi ca de copiii mici, toată viaţa…”. Apoi, în disperare, a mers la Primăria Roşia Montană să ceară ceva de lucru, dar din nou a fost refuzat: „De ce vă mai căutaţi de lucru aici? Nu vă e ruşine să mergeţi la companie, să vă dea de lucru, că doară v-a dat bani pe casă…”.

„Domnule ministru Borbely, garantaţi dumneavoastră că mincinoşii ăştia vor construi barajul cum trebuie?”

Dionisie este sigur că toate construcţiile pe care le va face compania, dacă le va face, vor semăna cu cartierul din Alba Iulia. Când i-a vizitat ministrul Borbely, care este deja omul companiei, i-a zis: „Domnule ministru, dacă vor face barajul de la Corna cum au făcut casele de la Recea şi drumul de la Piatra Albă, nu-i văd bine pe localnicii de sub baraj şi nici pe cei din Abrud. Va fi o nenorocire. Cine garantează că mincinoşii ăştia îl vor face cum trebuie? Garantaţi dumneavoastră, domnule ministru?”. S-a uitat la el şi a zâmbit încurcat de tot… Dionisie îşi reia firul mărturisirii: „Eu, unul, nu pot să mai trăiesc în minciuna Goldului. Nu pot! Uite cartierul ăsta: din start or pornit cu o minciună. Or cumpărat pământul cu 3 euro metrul pătrat şi or spus că ni-l vor da cu acelaşi preţ, dar în realitate nouă ni l-or vândut cu 12,5 euro! Iată cum or făcut o afacere pe spinarea noastră. Regret că am vândut fără să negociez. Ar fi fost mai bine să fiu astăzi acolo, la Roşia, aş fi fost mai sigur pe viaţa mea şi a familiei mele…”.

„Compania nu mai are nevoie de noi, ne-a folosit, ne-a păcălit, ne-a smuls din grădinile copilăriei noastre…”

Unul dintre vecinii lui Dionisie Andreica se apropie cu sfială de mica terasă unde stăm de vorbă şi mă-ntreabă: „Ne daţi numele în ziar?”. Îl asigur că nu-i voi publica numele şi-l ascult, după câteva clipe, povestind cu o voce tremurată, cu lacrimi în ochi: „Ştiţi de ce a fost construit atât de prost acest cartier? Pentru că muncitorii n-au fost aduşi în funcţie de calificare, ci pe pile: eu îs nepotul prefectului, eu îs vărul primarului, eu îs fratele nepotului preşedintelui consiliului judeţean. Compania este foarte recunoscătoare tuturor acestor oficiali care o susţin să facă proiectul. Aşa se va întâmpla şi mai târziu, dacă va fi să obţină vreodată aprobările de exploatare. RMGC va crea locuri de muncă în primul rând pentru rudele ştabilor, pentru că este îndatorată până peste cap faţă de conducerea judeţului. În acest timp, unul ca mine, care a fost necugetat şi a vândut, stă pe şomaj în casă, cu copii mici. Trăiesc de pe o zi pe alta. Compania nu mai are nevoie de noi, ne-a folosit, ne-a păcălit, ne-a smuls din grădinile copilăriei noastre…”.

Un alt roşian care şi-a vândut apartamentul este Dan Mera, acum locuitor al Abrudului. Cu banii luaţi de la Gold abia dacă şi-a putut cumpăra o bucată de pământ pe care şi-a construit singur, cu sprijinul familiei şi al prietenilor, o casă. Dacă ar fi angajat o firmă de construcţii, nu i-ar fi ajuns banii nici s-o ridice la roşu. Şi el se simte păcălit, abandonat, izolat de toată lumea. De la casa lui până la baza eventualului baraj din Corna nu sunt mai mult de doi kilometri. Asta îl sperie, mai ales după ce a văzut că nu poate avea încredere în promisiunile companiei, în calitatea lucrărilor efectuate de firmele clientelare cu care lucrează. „Sunt îngrijorat”, spune, „că am ales să rămân sub viitorul baraj, dacă va fi vreodată ridicat. RMGC a construit un drum, la Piatra Albă, toată lumea ştie, care, fără să fi fost circulat, s-a rupt de două ori şi s-a prăbuşit în grădinile oamenilor. S-a construit apoi cartierul de la Recea şi, de un an de zile, tot repară case noi şi nu mai termină… Cum să stai liniştit când aceiaşi reprezentanţi ai companiei promit că vor face cel mai înalt baraj din Europa şi nu vor fi probleme? Noi am format un ONG orientat către dezvoltarea durabilă… Ne gândim la consătenii noştri, la neamurile noastre, la foştii noştri colegi de şcoală, care refuză să-şi vândă casele. Noi le-am vândut, am fost păcăliţi, dar ei nu vor pentru nimic în lume. Îi înţelegem. Noi am fost de acord cu mineritul, dar nu peste casele noastre, peste cadavrele noastre. De aceea, am pus mereu întrebarea: ce faceţi cu roşienii care refuză să vândă? Nu ni s-a răspuns niciodată. Mă interesază, ca ONG, ce vor face cu oamenii care nu vor să vândă. Pur şi simplu nu pot să accepte mental să se mute… Ce faci cu ei? Vei umbla cu parlamentarii şi cu guvernul până când vei obţine o lege ca să-i scoţi ca pe animale afară din satul lor, fără acordul lor? Sunt totuşi proprietăţile lor… De aceea, pentru foarte mulţi oameni care la început au susţinut proiectul, compania nu mai prezintă nici un fel de încredere. Suntem ai nimănui”.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ion Longin Popescu 69 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.