„DNA”-ul lui Tudorel Toader, luat la țintă în justiție

Două asociații de magistrați au dat în judecată Parchetul General la Curtea de Apel Pitești și solicită, printre altele, anularea ordinului prin care a fost înființată Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție.

Asociaţia „Forumul Judecătorilor din România”, Asociaţia Mişcarea pentru Apărarea Statulului Procurorilor şi procurorul Bogdan Pîrlog l-au dat în judecată pe procurorul general, prin Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) la Curtea de Apel Piteşti.

În cererea de chemare în judecată intrată în posesia Mediafax, se arată că solicitările celor două asociații și a procurorului sunt:

1. Suspendarea executării Ordinului nr. 252/23.10.2018 privind organizarea şi funcţionarea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, până la soluţionarea definitivă a cauzei, în temeiul art. 15 rap. la art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

2. Anularea Ordinului 252/23.10.2018 privind organizarea şi funcţionarea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie.

3. Sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.88 ind. 1 – art.88 ind. 9 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, modificată şi completată, precum şi a OUG nr. 90/2016 privind unele măsuri pentru operaţionalizarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (3) și (5) din Constituția Româniiei, art. 16 din Constituția României, art. 133 alin. (1) și art. 134 alin. (4) din Constituţia României, precum şi ale art. 11 şi art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României.

4. Sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în temeiul art. 267 TFUE, cu următoarele întrebări preliminare:

– Mecanismul de cooperare şi de verficare (MCV), instituit potrivit Deciziei 2006/928/CE a Comisiei Europene din 13 decembrie 2006, trebuie considerat un act adoptat de o instituţie a Uniunii Europene, în sensul articolului 267 TFUE, care poate fi supus interpretării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene?

– Conţinutul, caracterul şi întinderea temporală a Mecanismului de cooperare şi de verificare (MCV), instituit potrivit Deciziei 2006/928/CE a Comisiei Europene din 13 decembrie 2006, se circumscriu Tratatului privind aderarea Republicii Bulgaria şi a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005?

Primul termen al procesului este programat pentru data de 22 februarie, potrivit portalului instanțelor de judecată.

Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie a fost înființată de actuala Putere prin legile justiției.

Secţia de anchetare a infracţiunilor din justiţie din cadrul Parchetului General a devenit operaţională în luna octombrie 2018. La această secţie lucrează Adina Florea, propunerea ministrului Justiţiei pentru şefia DNA. Această Secţie anchetează infracţiunile săvârşite de magistraţi, inclusiv de către membrii CSM. Toate dosarele aflate pe rolul parchetelor din ţară şi de la DNA, în care sunt implicaţi procurori şi judecători, sunt instrumentate de această Secţie. În momentul în care a devenit operaţională, Secţia a primit peste 1.400 de dosare.

În 20 ianuarie 2019, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, anunța că va transforma în Direcţie Secţia de anchetare a magistraţilor, deoarece actuala conducere a Parchetului General, adică Augustin Lazăr, împiedică structura să funcţioneze.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

12 Comentarii

  1. Este elocvent ca cine l/a dat in judecata nu vrea JUDECATA in aceasta tara

    • Forumul Judecătorilor din România”, Asociaţia Mişcarea pentru Apărarea Statulului Procurorilor şi procurorul Bogdan Pîrlog nu vor investigarea infractiunuilor din justitie? Păi e de vazut cine nu vrea. Alde procuroarea Lancranjan zisă Veve, alde Ion Militaru, șefu procurorilor olteni, alde Pîrlog care a stat să pună sub acuzare jandarmii peste program. Toți prăpădiții ăștia cu robe sînt rezist,adică Soros. Deci, recapitulînd, dacă Soros nu vrea justiție în Romînia are și pîrghiile (adică sclavii) prin care să acționeze împotriva justiției. Ar fi cazul ca ministeru Justiției să observe că ăștia se țin mai mult de petiții decît de muncă și să pornească investigații. Nu sîntem dispuși ca ;i contribuabili să admitem plata de la buget a acestor „personalități”.

  2. Asta nu este știre demnă de Cotidianul. Practic, niște procuori mai cunoscuți ca fiind „rezistenți” (Soros adică) cer ca ei să nu fie investigați de Lege. Dacă cîțiva nebuni aruncă o piatră în lac, 1000 de ziariști o pot găsi? La astfel de anomalii, un ziar presitigios ca Cotidianul ar trebui să ignore astfel de subiecte penibile, care descriu o elementară lipsă de bun-simț a procurorilor respectivi. Azi dacă îți sparge casa, procurorii îți clasează dosaru cu autor neprins in 3 zile, da în schimb se țin de „proteste” fiindcă cineva vrea să-i pună la muncă.

  3. Alea nu-s asociatii reprezentative. Sunt mici grupuri de presiune de cateva persoane afiliate statului paralel.

  4. Sa speram ca acest infam ministru de un cinism revoltator la adresa poporului roman,va sfarsi acolo unde ii este locul pentru suferintele pricinuite romanilor de eliberarea a mii de delicventi pentru care a garantat el!

    • Vezi ca prostia ucide!Nu i-a eliberat ministrul, bre!Asa te-ai informat tu pe FB? Recursul compensatoriu l-a dat rezistenta voastra de la SIE, madam Pruna.Asta presupune ca, impricinatii sunt trimisi un pic mai devreme in fata instantei pt. a decide eliberarea conditionata, ca doar nu sunt condamnati pe viata.Nu ministrul decide asta, ci instantele decid eliberarile.Si fara recursul compensatoriu, multi dintre cei eliberati se reintorc in puscarii pt. noi fapte comise.Dar de ce sa lasam adevarul sa ne strice o propaganda #rezist buna?!!!

    • @ maleficient
      Adevarul este ca TOATE infractiunile comise de catre aceste persoane eliberate NU ar fi fost comise daca erau inca in puscarie.
      Legea produsa de PSD mai are doar vagi asemanari cu cea propusa de Pruna. PSD si Tudorel nu doresc insa sa isi asume vreo raspundere…

  5. Urmarind evenimentele si observand ca Dragnea, Valcov, Toader, Teodorovici si altii trepadusi mai mititei sunt cozile de topor ale Rusiei si lucreza deja la lumina pentru destabilizarea Romaniei,intreb cand vor fi arestati si judecati acesti ticalosi care la actele lor de coruptie mai adauga si acte de inalta tradare in favoarea celui mai periculos dusman al Romaniei, Rusia! Cu fiecare zi care trece distrugerile provocate de acesti nemernici devin iremediabile. Se impune ca maxima urgenta arestarea intregii bande de tradatori.

    • de ce nu dormi tu la ora 01.45? nu ti-ai luat hapurile ? mintea ta obosita la acea ora a „fatat” numai prostii si, cu certitudine, ti-ai produs singur o „entorsa” a creierului tau foarte mic. ca de gaina.

    • @k.w.m.
      Va simti loviti in plin in interesele voastre diavolesti, rusnacule? Vi s-a pus lanterna in ochi? Ia-ti tu hapurile ca sa ai curaj si spune-i presedintelui tau ca are creier de gaina. Ptiu, drace!

    • Smarandache, daca cel mai periculos dusman al Romaniei este Rusia, al Germanie care o fi? ca au cele mai mari contracte economoce cu Rusia din UE. Coloniea Romaniea nu poate avea contracte economice directe cu Rusia, ca trebuie sa cumparam gazul rusesc prin firme germane interpuse.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.