România are un sistem de asigurări sociale de sănătate foarte centralizat iar majoritatea cheltuielilor pentru sănătate provin din surse publice, dar cheltuielile generale sunt foarte scăzute, se arată într-un raport privind utilizarea resurselor Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) pentru perioada 2011-2019. Nu a fost pus în practică un sistem de finanțare a serviciilor spitalicești care să se bazeze pe costuri reale. Mai mult decât atât, CNAS pentru a evidenția eforturile privind intensificarea planurilor de reformare a sistemului medical, trebuie să identifice noi surse de finanțare și să aibă o mai bună preocupare de recuperare a veniturilor și încasarea acestora pentru a pune în valoare serviciile medicale acordate pacienților și alinierea la standardele europene, se arată în document. Sistemul rămâne subfinanțat (atâta timp cât există mai mulți beneficiari decât plătitori) și centrat pe spitale și nu există nicio acțiune clară de a raționaliza infrastructura spitalicească și de a trece de la serviciile de îngrijire medicală cu internare la serviciile de îngrijire medicală ambulatorii și primare.
Curtea de Conturi atrage atenția că sistemul de sănătate din România va rămâne subfinanțat în condițiile în care vom continua să avem mai mulți beneficiari ai serviciilor de sănătate decât plătitori. Astfel, la sfârșitul anului 2019, la sistemul public de asigurări sociale de sănătate contribuiau doar 6,74 milioane de români, în timp ce peste 12 milioane erau asigurați, dar scutiți de la plata CASS.
O altă concluzie a raportului relevă situația fragmentată a rețelei spitalelor din România în ceea ce privește dotarea cu echipamente medicale, capacitatea de rezolvare a cazurilor complexe și distribuția geografică a acestor unități. Mai mult, răspunsul medical rămâne centrat pe spitale, neexistând nicio acțiune clară de a raționaliza structura spitalicească și de a trece de la serviciile de îngrijire medicală cu internare la serviciile de îngrijire medicală ambulatorii și primare. În prezent, potrivit datelor publicate, există un număr de 375 spitale de stat. Începând cu anul 2010, Ministerul Sănătăţii a promovat un pachet normativ care a conturat cadrul juridic necesar pentru descentralizarea unui număr de 375 de spitale publice dintr-un număr total de 433, aflate în reţeaua Ministerului Sănătăţii. Astfel, prin O.U.G. nr. 48/2010 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul sănătăţii în vederea descentralizării, respectiv pentru descentralizarea sistemului sanitar, s-a realizat transferul unui număr semnificativ de spitale în administrarea consiliilor locale şi judeţene, cu excepția câtorva spitale de nivel secundar și terțiar care au rămas în subordinea Ministerului Sănătății, respectiv un procent de 10%.
Unitățile sanitare variază ca dimensiune, de la spitale universitare mari care oferă servicii terțiare complexe până la spitale mici care au între una și trei specialități de bază. În cadrul spitalelor se evidențiează o serie de diferențe în ceea ce privește dotarea cu echipamente medicale, capacitatea de rezolvare a cazurilor complexe și distribuția lor geografică. Tipurile de servicii furnizate în spitalele mici se limitează în general la tratarea pacienților cu diagnostice necomplicate, cum ar fi infecțiile ușoare ale căilor respiratorii superioare, pentru care se efectuează numai o gamă redusă de proceduri medicale. Unele spitale din centrele universitare (precum cele din orașele Cluj și Iași) funcționează în mai multe clădiri (până la 25 – 30 de clădiri/spitale), cu distanțe mari între secțiile aceluiași spital. Acest lucru subminează în mod semnificativ calitatea actului medical, crește costurile și utilizează ineficient resursele.
Analiza gradului de echitate a sistemului de sănătate arată inechități legate de acoperirea serviciilor de sănătate în ambele medii (urban/rural) și din punct de vedere al teritoriului (regiuni, județe) și, de asemenea, existența unor anumite grupuri vulnerabile (de exemplu cele de etnie romă). Există o diferență semnificativă între gradul de acoperire urbană și cea rurală, care era cu până la 20% mai mare în zonele urbane în anul 2012 (94,1% acoperire în zonele urbane comparativ cu doar 74,6% în zonele rurale). În perioada 2011-2015, la nivel național, densitatea medicilor de familie a fost de 0,5/1.000 de locuitori în zonele rurale comparativ cu 0,73/ 1.000 de locuitori în zonele urbane, restul de furnizori de servicii medicale lipsind din mediul rural. Toate aceste inechități teritoriale între mediul urban și cel rural sunt reflectate în indicatorii de sănătate. În perioada analizată, mortalitatea infantilă (0-1 an), un barometru sensibil al inechității în starea de sănătate, a înregistrat diferențe geografice importante (între județe/regiuni și medii); există o diferență de aproape trei ori între cele mai mici valori (6 sau 6,5/1.000 de nou-născuți vii, înregistrate în București și Cluj) și cele mai mari valori (16 sau 19,4/1.000 de nou-născuți vii, înregistrate în Mehedinți și Sălaj).
Mortalitatea infantilă a fost semnificativ mai mică în mediul urban și la nivel național (7,7/1.000) decât în mediul rural (12,3/1.000 de nou-născuți vii). În unele județe (Cluj, Buzău, Dolj, Constanța, Sălaj și Vrancea) mortalitatea infantilă în zonele rurale a fost de două până la trei ori mai mare decât în zonele urbane. Diferențe geografice semnificative s-au înregistrat și în ceea ce privește malnutriția protein-calorică la copiii cu vârsta între 0-2 ani, cu variații ale indicilor raportați între 0% în județul Timiș și 8,2% în județul Mehedinți.
Sectorul sanitar are la bază o infrastructură care a fost concepută cu zeci de ani în urmă, când nevoia de servicii medicale era diferită de realitatea zilelor noastre iar rețeaua de spitale este adesea fragmentată (multe spitale sunt formate din mai multe pavilioane care uneori sunt situate la distanță unul de celălalt, sunt folosite clădiri vechi care nu permit integrarea optimă a circuitelor intraspitalicești și creează dificultăți în adoptarea de noi tehnologii din cauza limitărilor fizice inerente ale clădirilor, lipsesc facilitățile de acces fizic (de exemplu, pentru persoanele cu dizabilități). Prin urmare, adaptarea infrastructurii la nevoia de servicii medicale actuală (boli netransmisibile, acumularea problemelor de sănătate, complexe de comorbiditate, existența tehnologiilor complexe etc.) este în multe cazuri imposibilă sau mult mai costisitoare decât construirea unor clădiri noi pentru a consolida activitățile în anumite spitale. De asemenea, cu precădere în spitalele vechi cu circuite deficitare, controlul infecțiilor nosocomiale este inadecvat, ceea ce are un efect negativ asupra siguranței pacientului și care atrage cheltuieli ce pot fi evitate.
Furnizarea echipamentului medical necesar este încă departe de standardele din țările europene avansate și, deseori, distribuția teritorială și utilizarea echipamentelor medicale în unitățile de stat nu sunt cunoscute. Există dovezi despre variații semnificative la nivelul unităților medicale și al regiunilor geografice și că distribuția acestora nu reflectă nevoile medicale ale populației.
Strategia Națională de Sănătate pentru perioada 2014-2020 este documentul de politică actual prin care se propune un calendar pentru transformarea sectorului sanitar în vederea asigurării eficienței, a calității și a accesului echitabil pentru fiecare pacient. Viziunea pentru perioada 2014-2020 constă în inversarea piramidei de servicii și asigurarea treptată a unei acoperiri mai largi a nevoilor medicale ale populației prin serviciile care constituie fundamentul sistemului (îngrijire comunitară, consolidarea serviciilor furnizate de medicii de familie și îngrijirea specializată în regim ambulator).
O parte semnificativă a bugetului sănătăţii este finanţată din taxele la ţigări şi alcool şi în taxele generale, incluzând din anul 2010 atât programele naţionale de sănătate cât şi plata datoriilor către firmele de produse farmaceutice şi alţi furnizori (arierate). Deși minimizarea numărului de paturi aprobate reprezintă unul dintre principiile de bază privind minimizarea costurilor iar dotarea unităților sanitare cu aparatură performantă poate asigura o mai bună calitate a actului medical, sistemul românesc a rămas, la nivelul anului 2018, în continuare concentrat pe serviciile intraspitalicești, cu 6,9 paturi la 1.000 de locuitori (cu 22% mai multe decât media UE și un număr mare de internări (21,1%), cu aproximativ 18,3% mai multe decât media UE).
În perioada 2011 – 2018, România s-a situat aproape întotdeauna printre țările cu cel mai mare număr de externări la 100.000 locuitori, fiind depășită în toată această perioadă de Bulgaria și respectiv, de Norvegia în anii 2016 și 2017. În concluzie, potrivit datelor publicate, în perioada 2011-2018, la nivelul țării noastre s-a înregistrat o ușoară tendință de creștere în ceea ce privește numărul de paturi din spitale, iar în ceea ce privește numărul de externări, acestea au înregistrat un trend fluctuant.
Starea de sănătate a populației din România este deficitară iar speranța de viață la naștere este cu mult sub media UE, atât în ceea ce privește bărbații cât și în ceea ce privește femeile. Ratele mortalității legate de sistemul circulator și mortalitatea infantilă sunt deosebit de ridicate și există o mare discrepanță între speranța de viață în condiții bune de sănătate, estimată la naștere și speranța de viață, care arată că oamenii petrec o perioadă de viață îndelungată în condiții de morbiditate și dizabilitate.
Doar 55 % din populație are acces la servicii de alimentare cu apă, iar calitatea acesteia este inferioară standardelor. În plus, România are una dintre cele mai mari rate de decese potențial evitabile prin asistență medicală și prin prevenție, care nu ar trebui să aibă loc în condițiile acordării unei asistențe medicale prompte și eficace. Accesul la asistență medicală rămâne o preocupare majoră iar în ciuda unui sistem obligatoriu de asigurări de sănătate, doar 86 % din populație era asigurată în 2014. Accesul la serviciile de sănătate este împiedicat și de lipsa de cadre medicale. Numărul de medici și de asistenți medicali pe cap de locuitor este foarte scăzut în comparație cu media UE (248 de medici la 100 000 de locuitori, în comparație cu media UE de 347; 601 asistenți medicali la 100 000 de locuitori, în comparație cu media UE de 836).
Sistemul de sănătate din România se bazează pe un model de asigurări sociale de sănătate în care rolul statului este major. Ministerul Sănătății este responsabil pentru guvernanța generală, în timp ce Casa Națională de Asigurăride Sănătate (CNAS) administrează și reglementează sistemul.
Atât Ministerul Sănătății, cât și CNAS sunt reprezentate la nivel local prin autoritățile județene din domeniul sănătății publice și prin casele județene de asigurări de sănătate. Serviciile de asistență medicală sunt furnizate în 41 de județe și în București, în conformitate cu normele stabilite la nivel central. Casele județene de asigurări de sănătate cumpără servicii de la furnizorii de servicii medicale (medici generaliști/medici de familie, medici specialiști, laboratoare, spitale, furnizori de servicii de îngrijire la domiciliu etc.) la nivel local; în plus, furnizorii de servicii medicale pot fi plătiți de Ministerul Sănătății (MS) în cadrul programelor naționale de sănătate.
Angajatorii nu contribuie în mod direct la sistemul de asigurări sociale de sănătate din România. Până în 2017, angajatorii își transferau cota contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate către CNAS în numele angajaților, dar, cu toate acestea, angajatorii omiteau în mod sistematic să plătească. În urma adoptării noii legislații, angajații au devenit responsabili pentru plata primei complete și, în același timp, salariile au crescut pentru a include suma pe care trebuiau să o acopere angajatorii. Însă, prin adoptarea noi legislații, în sensul că angajații au devenit responsabili pentru plata primei complete, acest lucru s-ar transpune în faptul că, fiecare asigurat să beneficieze de servicii medicale proportional cu contribuțiile de asigurări sociale de sănătate.
Serviciile de sănătate utilizate de alte grupuri (cum ar fi copiii și studenții sub 26 de ani, femeile însărcinate, persoanele cu dizabilități și bolnavii cronici) sunt finanțate din contribuțiile de asigurări sociale de sănătate ale populației active.
Guvernul consideră că unitățile medicale mobile constituie un instrument pentru îmbunătățirea accesului la servicii în zonele rurale și în regiunile îndepărtate, iar în 2018 au fost furnizate opt unități mobile de screening pentru cancerul de col uterin în cadrul unui proiect finanțat de Banca Mondială.
Distribuția neuniformă a unităților de îngrijire medicală înseamnă un acces mai limitat la serviciile primare și la cele de specialitate în zonele rurale. Aceeași tendință se manifestă și în distribuția inegală a medicilor, problemele legate de acces fiind amplificate de infrastructura de transport defectuoasă. De asemenea, accesul la asistența medicală este redus în zonele rurale ceea ce determină neacoperirea nevoilor de asistență medicală a întregii populații, aceasta apelând la serviciile de specialitate din centrele universitare.
În concluzie, se arată în raport, în România disponibilitatea serviciilor medicale a rămas inegală la nivelul țării. În acest sens, se reține faptul că nu a existat o repartizare echitabilă a personalului sanitar raportat la numărul de locuitori.
În perioada 2011-2019, plățile din FNUASS au înregistrat, în general, un trend ascendent, de la 17,8 miliarde lei în anul 2011, la 41,8 miliarde lei în anul 2019, ceea ce reprezintă o creștere de aproximativ 134%. Pe de altă parte, creșterea încasărilor la acest buget a fost de aproximativ 100%. Începând cu anul 2016, cuantumul plăților pentru bunuri și servicii – categorie care deține cea mai mare pondere a plăților la Capitolul ”Sănătate” – a fost influențat de transferurile din bugetul FNUASS către unitățile sanitare pentru acoperirea creșterilor salariale. Astfel, ponderea plăților din acest fond pentru acoperirea creșterilor salariale în total plăți pentru ”Sănătate” a crescut de la aproximativ 1% în anul 2016, la 24,5% în anul 2019.
Această creștere afectează cu atât mai mult FNUASS cu cât nu s-a asigurat o sursă de finanțare pentru aceste cheltuieli. Astfel, se poate concluziona că aceste influențe salariale au fost suportate din contribuțiile legale de asigurări de sănătate, denaturând destinația legală a acestora. Un aspect deosebit privind încasările la bugetul FNUASS rezultă din analiza situației primilor 50 de debitori cu obligații fiscale restante la acest buget, înregistrate și neachitate la data de 31 decembrie 2019, publicate pe site-ul ANAF. Astfel, CNAS avea de încasat de la acești debitori suma de 1,55 miliarde de lei, reprezentând 3,7% din bugetul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate pe anul 2019.
Normal ca este la pamant! O sumedenie de cetateni nu contribuie la fondul de asigurari de sanatate. Nici etnicii bronzati, nici disporezii care bantuie prin Europa, dar atunci cand vin aici au pretentia sa fie ingrijiti, nici ” specialii „, care avand pensii nesimtite nu platesc nimic.
Duduie Romania sub conducerea peneleprelor.
Stati sa vedeti cand o sa fie un duo Partidul NuLilor + Uniunia Scufundati Romania, o sa fie ca-n povesti
da? si pentru o atare propaganda manipulatorie, sistemul de sanatate (pe langa cel de pensii)trebuie privatizat pt a fi profitabil alogenilor care au ocupat tara, cu ajutorul cozilor de topor tradatorilor, peneleprelor, nazistilor usr sorosisti onegisti si corporatisti spalati pe creier cu „valori” occidentale!
Stați să vedeți catastrofa la sănătate din statstici dacă mai guvernează PNL. Mai demontâm și ultimele uzine, dăm afară din admistrația publică deci reducem violent contributorii, cupărăm rachete, elicoptere și avioane americane de conceție expirată din mileniul 2. Medicul în loc să consulte bolnavul pentru orice moft trimite la RMN , CT și gramadă de analize, în privat, decontate total sau parțial de CAS. Am telefonat la Polisano și alte “private” din Sibiu pentru o urgență, o căpușe culeasâ în Cheile Turzii și răspunsul a fost “Nu ne ocupăm de așa ceva”! Urgențele de la Spital de Urgențe m-au dirijat la Spitalul Militar une o rezidentă mi-a extras-o fără probleme. Câți bani a primit Sputalul militar Sibiu care rezolvă urgențe de când cu criza Covid și câți sputale private? Asta nu intră în voluminoasa analiză? Curând când săracii cei mulți bolnavi și suferinzi vor sta la programare cu anii la poarta spitalelor dintr-un sistem de sănătate “eficient economic și super dotat cu aparatură” tot PSD va fi devină. Câțu, Chichirău, Dan, Armand, Isar etc meritoși absolvenți de mari universități, “schimbul de mâine” misionarii dezinteresați ai democrației capitaliste ne arată pe zi ce trece de ce sunt înstare și ce ne așteaptă.
375 spitale de stat din care 371 construite de comunisti. Jos comunismul!
Lasa vrajeala, pe bronzati si diasporezi nu-i baga nimeni in seama daca nu ies cu plicul iar aia sunt extrem de putini. Ce te faci cu maharii neplatitori care beneficiaza mereu de tratamente costisitoare in cele mai bune spitale.
@vanatorul de aiureli: asistatule, nu confunda spaga data la doctori si asistente cu cheltuielile de cazare, masa si tratament. Va aduceti puradeii la spital cu Mertzanul, ori BMW-ul, ba faceti si scandal si va luati la bataie, iar ceilalti pacienti, platitori de asigurari, sunt obligati sa va suporte.