Doliu național în memoria celor arși de vii

Ce se aude? Dar chiar se aude? Se aude și încă cum! Temistocle se trezește speriat, se freacă la ochi. Casa se cutremură din toate încheieturile. Ce să fie? Ce să fie? Se dă jos din pat pe deplin buimac. Își caută papucii.

Zgomotul se aude din ce în ce mai asurzitor. Temistocle se îmbracă la repezeală, iese în grădină, se duce la poartă. În mijlocul străzii, Bebe tocmai a făcut un găuroi cât toate zilele. Mânuiește picamerul cu dibăcie. Fluieră și găurește, găurește și fluieră. Fără de oprire. Temistocle își duce palmele pâlnie la gură și strigă, strigă de nebun:

 – Bebe! N-auzi! Bebe! Băi tu n-auzi?!

– Ce?

– M-ai înnebunit de cap! Oprește-te! N-ai auzit că e doliu național?!

– Ce vrei, Temistocle?! Ce-ți trebuie!? N-ai somn!?

– Lasă picamerul! Stai locului! E doliu național!

– Unde a zis asta?! Cine a zis?!

– Păi îți zic eu acum! Lasă picamerul, aprinde o lumânare, roagă-te pentru sufletul lor!

– Așa zici? Adică tu zici? Tocmai tu, Temistocle? Parcă dormeai! Cum să dormi dacă e doliu național cum zici?!

– Nu dormeam, stăteam așa în pat și mă rugam.

– N-am mai auzit așa ceva, Temistocle, zice Bebe oprind picamerul. Păi aprinzi o lumânare și te rogi frumos cu fața la răsărit. Nu dormi, nu stai în pat. Ce fel de rugăciune e asta? Nu e, îți spun eu că nu e!

– Bați câmpii, Bebe!

– Ba tu bați câmpii! Eu găuresc aici de mă rup de șale și tu stai culcat și te rogi! Păi cum vine asta? Și, pe deasupra, vii pe capul meu și mă iei la rost!

– Păi sigur că vin dacă e doliu național!

– N-a zis nicăieri că e doliu național! Zi tu drept, cine a zis, unde a zis, când a zis?! Ei, vezi că te-am încurcat? Na, zi cine a zis!

– Păi a zis, zice Temistocle cu jumătate de gură, trăgându-și mâneca de la halatul lui vișiniu, cam ponosit, cam ros de vreme, ce să mai vorbim.

– N-a zis băi Temistocle. Cine să zică? Are cine să zică? Crezi ca are cine să zică în țara asta? Tu nu te uiți în jur? Zi drept, nu te uiți în jur?! Sau vreți să-ți spun eu? Să te trezesc eu? Zi drept, vrei să te trezesc eu?!

– Mă rog, n-a zis dar e doliu național.

– Și cine mă rog a hotărât că e doliu național?! Președintele? Acela nici nu știe să vorbească, băi Temistocle. N-are gură președintele ăsta, pricepi?!

– Da, el n-a zis. E drept, el n-a zis că n-are gură.

– Păi vezi?! Primul Ministru n-a zis pentru că ăsta nu e prim ministru. E un circar, așa să știi, Temistocle. Ascultă-mă pe mine, e un circar de doi lei. Cum să zică el că e doliu național? Păi vezi? Nu e în stare!

– Pentru cei arși de vii e doliu național. Este, știu bine că este.

– Dacă ăștia nu-s în stare să zică nimic de doliul național pentru cei arși de vii, atunci cine a zis, Temistocle? Cine a zis, lămurește-mă tu pe mine! Să te văd!

– Păi acum un ceas, pe rețelele de socializare, ne-am hotărât să ținem doliu național, să ne rugăm, să aprindem lumânări pentru cei arși de vii!

– V-ați hotărât?! Cine v-ați hotărât, Temistocle, că nu pricep?!

– Păi sunt oameni din Suceava, din Arad, din Giurgiu, din Iași, din Galați, din Brașov, din București, din Aiud, din Videle, din Alba Iulia, din Brăila, din Calafat. Sunt și foarte mulți din diaspora, din Italia, din Germania, din Franța, din America…

– Și v-ați hotărât să țineți voi, așa de capul vostru doliu național?! Adică partidele astea din Parlament nu-s în stare să țină doliu național pentru cei arși de vii, Președintele nu e în stare să țină doliu național pentru cei arși de vii, Primul Ministru nu e în stare nici el și voi sunteți în stare, să știi, Temistocle, nu pricep!

– Păi tocmai de aia îți cer să încetezi cu munca asta cu picamerul. Pentru că noi ținem doliu național pentru cei arși de vii. În toată țara, acum, în clipa asta, milioane de români au decretat cu de la ei putere doliu național în memoria celor arși de vii!

– Uite ce e, Temistocle. Eu aici nu muncesc. Să-ți fie clar. Eu prospectez. Pricepi sau nu, Temistocle? Exact aici, uite în hăul acela, vezi, acolo, în hăul acela, e o trecere secretă spre Shambala. O caut de ani de zile. Am citit într-o carte pe care mi-a dat-o un vecin. Cum, care veci? Acela cu barbă liliachie, filozoful. Da, nu mai e, a murit anul trecut. Dar îți spun eu, am o bănuială, s-a ușchit în Shambala. Pe aici s-a ușchit. Dar eu vreau să lărgesc gaura, am lărgit-o deja, n-am chef să-mi julesc genunchii. Acum e destul de largă.

– Și ce vrei să faci? întrebă îngrijorat Temistocle.

– Cum așa? O șterg în Shambala, devin nemuritor, Temistocle, așa să știi.

– Acolo e doar un hău, cine știe unde ajungi! Și uite ce putoare vine de acolo! Drumul spre Shambala trebuie să fie un drum de lumină!

– Ei, na, vrei să mă înveți tu pe mine!

– Eu zic să lași picamerul, mai lucrezi și mâine, azi e doliu național pentru cei arși de vii! Înțelegi? Nu se cade. Uite, ne așezăm amândoi pe bordură, ne rugăm, aprindem o lumânare și ne rugăm!

– Știi că-mi placi, Temistocle?! Eu acum cobor în Shambala.

– E numai o canalizare din aia veche, cine știe unde ajungi, o să-ți rupi gâtul, uite, se vede de aici, e un hău periculos. Nimeni nu are zile dacă intră acolo, vezi să nu cazi!

– Mă bați la cap aiurea, Temistocle! Vrei să spui că tu chiar crezi ce spui?! Ce știi despre oamenii care au ars de vii? Știi tu ceva despre ei? I-ai cunoscut? Te gândești cum au murit așa, arși de vii? Crezi că dacă aprinzi o lumânare ai rezolvat ceva? Oamenii ăia au ars de vii, Temistocle! Știi ce înseamnă să arzi de viu? Și vii aici și faci pe nebunul! Dacă Președintele n-a fost în stare să se ducă acolo, să cadă în genunchi, să se roage, tu crezi că ești în stare?! Dacă Prim Ministrul ăsta nu e în stare să conducă o țară, tu, Temistocle, crezi că poți sa faci în așa fel încât să te asculte ceilalți?! Uită-te la mine, Temistocle! Pe mine mă doare-n cot de tine, mă! Dacă-ți dau una-ntre felinare, te-am ras, Temistocle! Uită-te la tine, mă, Temistocle! Revino-ți! Mă faci să râd!

– Să nu îndrăznești să dai în mine! strigă Temistocle făcând un pas înapoi.

– Dar ce? Ți-e frică!? Te pocnesc de nu te vezi!

– Să nu dai!

– Dar ce, Temistocle, vrei să suni la 112? Vrei să chemi poliția? Îi doare la bască de tine, băi Temistocle! Poliția trebuia să-i bage la gherlă pe toți, băi, dar pe toți! La bulău, să-i bată cu funia udă, să le smulgă unghiile, băi Temistocle! Oamenii ăia au murit arși de vii, Temistocle! Erau acolo la spital ca să scape cu viață cumva și au murit arși de vii, băi tu pricepi ce grozăvie? Temistocle, e o mare crimă! Dar tu vii aici în halat cu brașoave de-ale tale și faci pe nebunul! Te satur eu îndată!

– Să nu dai! Bebe, stai locului!

Vreme de-un ceas s-au certat, s-au înjurat, s-au aprins. Și-au tras pumni, s-au îmbrâncit, s-au pocnit cu un soi de furie oarbă, cu un soi de durere nelămurită, cu ură, pe alocuri, au mai și râs, le-a dat sângele pe nas, s-au trântit pe jos, printre bulgării de pământ, și-au tras scatoalce, s-au lovit în plex, cum se pricepeau mai bine, s-au ridicat, și-au pus piedică, s-au scuipat, s-au umplut de sânge și, într-un târziu, luptându-se pe muțește, s-au rostogolit în hăul acela întunecat care i-a înghițit pentru totdeauna.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.