Chiar dacă am crescut cu imaginea de învingător a parcă-veșnicului Pațaichin, nu-s vreun mare cunoscător de caiac-canoe, așa că, atunci cînd vine vorba de sportul âsta, stau mereu cîteva secunde, ca să mă întreb care e padela și care e pagaia, care e caiacul și care e canoia. Dar, cînd vorbim despre domnul Ivan Pațaichin, sportul e, oricît ar părea de bizar, doar o ramă. De aur, e drept, dar numai ramă. Fiindcă, dincolo de rama de aur sportiv, platina omului Ivan era cea care umplea cadrul.
Desigur, gramatica oficială nu recomandă formula ” domnul Ivan ” , fiindcă domnu’ Ivan e, de puțin timp, cumva mort. Doar că orice om cu ceva minte proprie știe că regulile există ca să fie încălcate, atunci cînd trebuie, mai ales dacă sînt oficiale. Așa că, vorba domnului Moromete, ” noi obișnuim „. Mai ales dacă e vorba de oameni ca domnu’ Ivan. Sau Ivan Deltovici, dacă vrem să-l onorăm cu patronimicul său simbolic de fiu al Deltei Dunării.
Nu, nu l-am cunoscut personal pe domnu’ Ivan. Dar nici nu cred că era nevoie. Deși, desigur, ar fi fost un motiv de bucurie. Bucuria aceea aproape miraculoasă, venită din peștera preistorică pînă în zilele smartfonului, cînd dai de un om bun, ca pîinea caldă, într-o lume care e, mereu, majoritar sălbatică. Asta cred că transmitea mereu domnu’ Ivan, de la distanță, de pe ecranul televizorului. Iar ceea ce ne spun despre el, acum, apropiații lui, nu face decît să confirme ceea ce simțeam noi, cei care îl vedeam din cînd în cînd, de departe.
N-avea figura blondă a lipoveanului tipic, adică a rușilor staroveri, de rit vechi, fugiți acum cîteva secole din Rusia reformatorului pro-occidental și crud Petru cel Mare. Semăna mai degrabă a piele-roșie din preeria triburilor americane. Și asta cred că a și fost : unul dintre ultimii mohican ai unor vremuri apuse, cînd cuvîntul era cuvînt și o strîngere de mînă sau două priviri de oameni cumsecade valorau triplu față de un metru cub de contract.
De ce ar putea fi atît de important pentru noi bratîșka Vanea ? Fiindcă acest rus lipovan ne-a arătat o cale ca să ieșim din glodul romînez pietrificat : cum să nu intrăm în panică atunci cînd se sparge barca ori de rupe pagaia, ba chiar cum să cîștigăm medalii de aur în asemenea condiții ; cum să fim modești, onești și cu mult bun simț, chiar dacă sîntem, eventual, niște monumente vii ; cum să facem mereu ceva și pentru alții mai necăjiți ca noi, chiar dacă am putea trăi liniștiți și fără efortul ăsta. Etc.
După ce ne-am lămurit, pînă la greață, cu neamțul prezidențial care ne tot bagă în glod cernobîlic, de mai mulți ani, poate că ar fi momentul să ne uităm și spre modelul pe care ni l-a oferit, gratis, de vreo jumătate de secol, rusul lipovan numit Ivan Pațaichin. Desigur, rușii nu sînt demult la modă, mai ales de ceva vreme. Și evident că scriu asta fiind plătit de Putin. Dar, chiar-și-așa, înainte de a citi vreo dezvăluire despre submarinul atomic rusesc ascuns în garajul acvatic al lui Ivan Pațaichin din Mila 23, poate n-ar strica, pentru igiena și salvarea nației romîneze, să înțelegem că domnul Ivan Deltovici Pațaichin ne-a arătat, în felul lui simplu, de băiat din Mila 23, o cale de a ieși din glodul național deja pietrificat.
Și, da, uitasem : pletele lui Ivan, în vremurile deformante ale comunismului ceaușist, și coada lui de mohican bătrîn, dar vertical, erau ca un steag invizibil, care a fluturat mereu, pentru cine avea ochi să-l înțeleagă.
Ni boisa, dedea Vanea : chiar dacă nu contăm, noi, cei de pe malul strîmt, am înțeles lecția ta. Și, cînd o să cinstim, de sufletu’ tău, sto gram, o să știm care e e calea pe care ne-ai arătat-o, simplu, fără bătăi cu pumnul în chept.
Ca o pagaie ruptă, care cîștigă un aur mai tare decît medaliile.
Un tribut de pus la suflet… Multumiri!
O rusine, un articol tip kkamakka, tipic minoritarului Postu, adulatorul Pippidei!
@brusli baiete ai gresit locul unde ai postat, trebuia la cel cu Caramitru.
Omagiu, adică, din moment ce „tribut” înseamnă cu totul altceva în romînă. În rest, suntem de acord: frumos omagiu!
Multumim „domnule”Apostu. Mi s-a luat o piatra de pe suflet, nestiind cum sa-mi adun cuvintele pentru a-mi exprima suferinta sufleteasca la auzul mortii lui Ivan Pataichin. Va ramane unul din cei mai iubiti si pretuiti romani. Un erou. Era atat de modest dar atat de demn, atunci cand se evoca gloriosul sau periplu olimpic, mondial si european. Dumnezeule Doamne imi aduc aminte cum povestea el intr-o emisiune TV, acum vreo 40 de ani cum si-a cunoscut, sau mai bine zis cum si-a vazut prima data sotia, aflat fiind sub masina proprie la care mesterea ceva, minunandu-se ce picioare frumoasa are…?!Tare as fi vrut sa-l cunosc si personal sa-i spun cat de mult il pretuiesc si ma mandresc ca sunt si eu roman la fel ca si el…?! Dumnezeu sa-l ierte ! Sa-ti fie tarana usoara,Draga Domnule Ivan Pataichin ! Marele erou al poporului roman !
„Domnu’ Ivan”, inca un rand te rog!
O pierdere imensa pentru Romania si pentru sportul mondial. Un om prea modest pentru timpurile pe care le traversam, a fost si un credincios adevarat pentru ca in toata viata sa se vede ca a fost condus de Cuvant: Oricine se va înălţa, va fi smerit şi oricine se va smeri, va fi înălţat. Dumnezeu sa te odihneasca in delta Raiului campionule!
Foarte frumos omagiu. Recunosc că am purtat și eu vreo 10 ani coadă (și) inspirat de marele campion.
Recunosc ca sunt „mistret”, vorba unui amic… : ))
Desi si in limba romana are si un sens de „contributie la…”; in acest caz, contributia (subinteleasa) la omagierea celui plecat.
Excelent articol…
Subscriu….
R.I.P. Maestre Ivan….
Mila Ivan Patzaichin – aceasta este propunerea mea de a i se da numele satului natal al Marelui Campion Român .
Rog pe Domnul Nistorescu , întreaga redacție să întreprindă demersurile necesare spre a-l eterniza pe Eroul Patzaichin .
Greu de adaugat ceva acestei binemeritate – desi atipica – Laudatio! Multumesc autorului.
Dumnezeul sa-l ierte si sa-l odihnesca pe lipoveanul nostru …. romanesc!
patzaichin e submarinul nostru!