„Domnu` preşedinte, ia uitaţi cum miroase, pătrunjel adevărat!”

Câtă fascinație acest pătrunjel. Nicolae Ciucă, Rareş Bogdan, fostul ministrul al Afacerilor Interne Lucian Bode şi alți lideri locali ai partidului, printre care și Mihai Cristian Lazăr, cel mai tânăr primar din România, bărbați de stat unul și unul… Dar pătrunjelul,  ce mai,  aceste flori de toamnă. Ar mai fi însă și morcovii, ceapa roșie. De fasole ce să mai vorbim, că a cumpărat două pungi  domnu` președinte Ciucă. Pungi ecologice.

Și domnul Ciucă, politicos și receptiv la nevoile colegului Rareș Bogdan, adulmecă pătrunjelul și se încredințează… cu adevărat miroase bine.

Iohannis l-ar vrea, da poporu`, ba! Că sondajele nu miros, pardon, nu arată prea bine 

Liberalii vor să meargă în alegeri singuri și cred că au candidați puternici și că vor putea să câștige la alegerile din 2024. A spus-o Nicolae Ciucă la Prima News, deşi toate sondajele îi arată pe liberali mult în urma PSD şi chiar în spatele AUR.

„Dacă partidul îmi va cere să candidez, voi candida!”

Și chiar dacă preşedintele PNL a susţinut că este prematur să se pronunţe în legătură cu o posibilă candidatură la prezidențiale, nu exclude acest lucru, doar că trebuie aşteptate sondajele.

Dacă partidul îmi va cere să candidez, voi candida. Într-un congres, într-un Consiliu Naţional, sunt forurile partidului care vor decide chestiunea aceasta. Ştiţi care este chestiunea. Eu am declarat şi mi se pare absolut normal să le spunem oamenilor, fraţilor, credeţi că are rost acum, mai este un an până atunci, să intrăm într-o competiţie care nu ştim cum se va termina? Are rost să declanşăm această campanie acum?”, a declarat Nicolae Ciucă.

Sunt preşedintele Partidului Naţional Liberal, partid cu blazon şi eu când le-am cerut oamenilor să ne angajăm în alegeri oamenii m-au întrebat, vă angajaţi cu noi? Şi am spus da. La Sinaia. Ăsta a fost dialogul. În momentul de faţă este o decizie neformalizată”.

PNL şi-a propus la Sinaia „să câştige alegerile”

„Partidul Naţional Liberal la Sinaia şi-a propus să câştige alegerile. (…) Partidul Naţional Liberal a câştigat alegerile europarlamentare – 27%, zece europarlamentari. Partidul Naţional Liberal a câştigat alegerile prezidenţiale – 64% alegerile locale – 34,5%. Este adevărat s-a întâmplat pe un context, o scădere de zece procente, ceea ce nu se va mai întâmpla la alegerile următoare. Sunt convins că activul de partid care mă ascultă acum înţelege ceea ce vreau să spun”, a conchis Ciucă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

14 Comentarii

  1. Ce s-ar face conducătorii fara acești trepăduși care le cara valiza atomica! Fiecare cu valiza lui! Putin cu valiza atomica,Ciuca cu papornița cu pătrunjel! I-ar ii fraieresc pe fraieri așa cum au făcut timp de 33 de ani! „Saru mana,aveți pufuleți”? Niste javre care nu se dau duse de la ciolan!

  2. Nasul fin și Maciuca mecanica fac din generalul izmenar un candidat ideal pentru prezidențiale. Dupa ce o mirosit rahatul navetistului, a lgbtiqistilor de la UE, a securistilor din brigada CIA-SRI, a scunzilor și înalților reprezentanti NATO, acum a venit rândul sa miroase verdețurile din piata băgate sub nas de rujatul cu unghi lăcuite, ca sa-si dovedească convingerile de susținător a energiei verde cu burta și serpar peste intestinele supradezvoltate. El nu vrea, dar dacă partidul, securitatea, UE, NATO și Jhoannys i-o cere, se sacrifica. E ceva de genul eu nu vreau sa ma prostitueze chiar cu toate jegurile globaliste, dar dacă partidul mi-o cere, ma sacrific.
    PS. Dacă toți cei enumerați mai sus i-o cer și i-o cer și damele din partid și el le-o da pe unde poate, nu va fi o problema pentru STS sa-i dea șansă să fie în fruntea tarii. O colonie nu își alege guvernatorul. O colonie își pune guvernatorul prin mecanisme democratice. Furtul și masluirea alegerilor. Modelul Clotilda și Bideul cu zimții ruginiti în zona craniana sunt definitorii. Traiasca România verde in frunte cu pătrunjelul sau bogat in vitamina K, tovarasul Maciuca Nico Lae. Așteptăm o lege a pătrunjelul prin care acesta să fie protejat de ea și declarat” Planta ornamentala obligatorie în fiecare locuință. Pătrunjel cu miros de cafea cu burta NATO și tradare națională.

  3. Mare de tot limbist acest pomadat de batistuta si penibil la superlativ , chiar de toata jena ! Dar , nu conteaza , mai are inca multe sa-i dea la mirosit lui Ciuca , leustean , țelina , tarhon , etc..Iar Ciuca o sa-i dea la mirosit ‘de la fasole’ , sa-i cada parul din nas , n-asa ?

  4. Prin promovarea lui rares bogdan,PNL va continua sa piarda procente,aparitiile acestui nevertebrat,pupincurist,parvenit,etc. provoaca doar scarba.

  5. Doamne ce pupincurist acest lingau! Provoaca scarba numai cand il vezi, darmite cand auzi minciunile lui!

  6. Bă tu ej nebun?!Ăștea au văzut prima oară pătrunjel !!Așa e când mânci numai la popotă si la cantina parlamentului .În loc să alegeți țărani autentici care știu mersu țării ați ales trepăduși care să vă fure și să vă mintă.

  7. Scârbă totala! De la umbreluțe colorate PDL, liberalii au trecut la legume-fructe cas! Apa trece, hoții rămân! Numai pentru faptul că au liberalizat energia în interesul străinilor, liberalii ar trebui sa dispară de pe scena politică! Ce mă întristează? Faptul că prea multi tineri drogați cu creierii spalati XXX ii urmeaza! Ăștia sunt urmașii regimului burghezo-mosieresc care au așteptat să vina americanii să-i mulgă de peste 50 de ani! După ce Romania a fost mulsa de sovietici acum e mulsă de vestici! Romania, o vaca buna de muls până o înțărca de tot balaia!

  8. pai dupa ce a desfiintat pensiile speciale in 30 de zile merita asa ceas, cat despre lazile de pe taraba am vazut cum au cazut ca dovada ca doar ce au fost aduse si puse acolo, aceleasi naravuri ale pupincuristilor politici ca pe vremea lui ceasca!!!

  9. Vedem niște proști dar când te gândești ca in spatele lor există consilieri de imagine , colegi parlamentari ziariști neveste ,copii …nu le spune NIMENI ? Că sunt penibili ? Marțafoiul ăla chilios zici că e clovn o haină de blană mergea … doamne ce lingăi ….ce penibili ……

  10. Slanina este (chiar ambulanta), mai trebuia cumparata fasole … Sper macar ca era patrunjel din ala de pe marginea santului, pe care urineaza toti ciinii vagabonzi ai satului ! …

  11. Din păcate pentru domnii liberali, domnul Ciolacu s-a trezit mai devreme și a trecut prin piață mai înainte.
    Acu’ ar mai trebui ca domnu’ Rareș cel frumos să se dea cu low costu’ până la Bruxelles ca să se miroase un pic cu diasporezii pe care îi iubește nețărmurit. Hai că nu-i greu. Trebuie, doar, să nu mai țină chiar așa la vedere ceasu’ ăla de trei’j dă mii dă euroi. Nu de alta, dar să nu cumva să coboare (ceasu’ zic) înaintea ‘mnealui.

  12. Pute a drog, cumva, batistuta, și de asta i-l bagi sub nas slaninosului mergător? Oameni buni, trăim doar, da, doar in minciuni și escrocherii! De ce afirm? Pentru că:
    1. Pe motiv că nu pot avea afaceri le-au crescut confortul financiar tuturor bugetarilor de lux din politica, numiților politic și servitorilor politic!
    2. Legal nu au voie sa aibă afaceri, dar în ultima vreme, se descoperă polițiști, judecători, procurori, politicieni care au afaceri de sute de mii euro, dar au rămas cu confortul de lux cu care au mințit la facerea legii cu dedicație!
    3. Mita, da, mita, se practică în orice domeniu chiar daca au salarii sau indemnizații nesimțite!
    4. Politicienii, spunea Dragnea, sunt înjurați, scuipați+ și pe baza acestei minciuni reale pentru că, asta e comportamentul politicienilor romani fata de cetățenii din Romania, și-au crescut indemnizațiile și multe beneficii pe care nu le merită, ajungând că în Romania sa activeze la modul real categoria „Oligarhi confortanti pe bugetul statului român” inclusiv Plavanul geniul lenii și nesimțirii crase! Și se minte și se fura pe banda rulanta in continuare!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.