Dosarul Microsoft reloaded

Platforma suport pentru concursul în urma cărora şcolile îşi schimbă directorii este portalul MONMedu – unul dintre modulele PODCA SMIS 37655 – „Creşterea calităţii sistemului educaţional preuniversitar din România prin implementarea de instrumente moderne de management şi monitorizare” implementat de Ministerul Educaţiei în parteneriat cu AID, Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei, condusă de Alexandru Cumpănaşu.

În istoricul AID, partener al Ministerului Educaţiei, identificăm şi înfiinţarea Centrului Naţional pentru Integritate, finanţat de Ministerul de Interne la vremea aceea, 2009, cu peste 900.000 euro. A stârnit multe controverse acest parteneriat pregătit cu minuţiozitate pe parcursul a 3 ani, încă din timpul în care ministerul era condus de Nica, până la semnarea lui de către Vasile Blaga. Și Cristian David a fost implicat în conturarea acestei colaborări.

Una dintre aplicaţiile portalului, anul trecut, a întâmpinat dificultăţi serioase: o bună parte dintr-un grup ţintă de 1000 de profesori a acuzat încălcarea drepturilor privind protecţia datelor cu caracter personal, reglementate prin Convenţia de la Strasbourg din 28.01.2001, ratificată prin Legea 682/2001 si prin Legea 677/2001, a art. 8 din CEDO şi ale art. 26 si 53 din Constituţia României. Ceea ce nu clarifică dacă aplicaţia şi-a atins scopul astfel încât să se poată efectua deconturile, iar această informaţie nu se regăseşte raportată public. Drept care unii bănuiesc că s-a încercat rezolvarea ”problemei”, căutându-se alte căi.

Dezvoltarea PODCA SMIS37655 a început încă din 2012. Când Ecaterina Andronescu s-a întors ca ministru la Educaţie şi Daniel Funeriu, fostul ministru şi cel în mandatul căruia s-a finalizat Legea nr. 1/2011 aEducaţiei Naţionale a devenit consilier prezidenţial pentru Educaţie al lui Traian Băsescu. Secretar general adjunct al Ministerului Educaţiei când Funeriu a fost ministru, era Monica Anisie, astăzi cea care îşi asumă concursul pentru ”reprofesionalizarea” şcolilor, prin înlocuirea directorilor. La încetarea mandatului lui Daniel Funeriu, Monica Anisie l-a urmat în corpul de consilieri de la Cotroceni şi a revenit în MENCȘ, ca secretar de stat al învăţământului preuniversitar anul acesta, pe 12 februarie. În raportul de activitate din 2015, Sorin Mihai Câmpeanu, ministrul Educaţiei în acea perioadă şi prim-ministru interimar, specifica despre PODCA SMIS 37655 că “are contibuţii în creşterea eficienţei şi comunicării dintre factorii implicaţi în sistemul educaţional preuniversitar; în debirocratizarea procedurilor prin introducerea de mecanisme moderne de gestiune a portofoliului profesorului; în consolidarea managementului strategic”.

Daniel Funeriu şi Monica Anisie

Alte module ale PODCA SMIS 37655 sunt: ”400 de persoane din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Știinţifice şi din instituţiile coordonate, precum şi din cadrul Inspectoratelor Școlare Judeţene şi din cadrul Inspectoratului Municipiului Bucureşti, instruite pentru utilizarea sistemului informatic; 1015 persoane din 1000 de unităţi de învăţământ preuniversitar, instruite pentru utilizarea sistemului informatic; 1 studiu la nivel naţional privind birocraţia în învăţământul preuniversitar şi propuneri de debirocratizare a acestuia; 1 set de 10 proceduri unitare la nivel de sistem, pentru asigurarea şi menţinerea calităţii şi debirocratizarea învăţământului preuniversitar; 8 focus grupuri regionale de dezbatere; 1 raport de prognoză privind modalităţi de debirocratizare a sistemului de învăţământ preuniversitar; 1 seminar naţional de consultare cu actorii interesaţi şi implicaţi în debirocratizarea învăţământului preuniversitar; 1 studiu privind calitatea sistemelor educaţionale la nivel internaţional – indicatori relevanţi; 1 studiu privind evaluarea calităţii din perspectiva descentralizării – modele europene” – şi au fost prezentate la conferinţa de presă din 7 decembrie 2015, care a anunţat închiderea programului fără a intra în detaliile rezultatelor, de exemplu, fără referire la performanţa segmentului care-i implică pe cei 1000 de profesori. Furnizorii serviciilor informatice pentru PODCA SMIS 37655 au fost Asocierea S&T Romania şi Everlight Solutions, având ca subcontractori SIVECO Romania şi Frontal Communication.

Legat de concursul în desfăşurare, pentru ocuparea posturilor de directori în şcoli, întrebările pe care o mulţime de profesori le-au adresat ministrului Educaţiei şi secretarului de stat prin scrisori deschise şi postări pe site-urile oficiale şi prin reţelele de socializare sunt tehnice, reclamă lipsa informărilor despre rezultatele PODCA SMIS 37655 şi subliniază asemănările datelor profesionale pe care le au de încărcat candidaţii pe platforma MONMedu cu cele care ar fi fost solicitate anul trecut, ca parte din program.

Cu experienţa unor colaborări şi finanţări din fonduri europene ale unor programe desfăşurate de Ministerul de Interne cu AID, partenerul principal al Ministerului Educaţiei în PODCA SMIS 37655, pentru responsabilizare socială faţă de integritate şi anticorupţie, anul acesta, din martie şi până în decembrie, Pro Democraţia, al cărui preşedinte de onoare este Cristian Pârvulescu, a atras alături Direcţia Generală Anticorupţie – DGA, DGA Bucureşti şi judeţul Ilfov, condusă de comisarul şef de poliţie Adrian Anisie şi PROEDUS (centrul pentru proiecte educaţionale al Primăriei Capitalei), condus de Florin Diaconescu şi finanţează programul ”Lideri pentru Integritate”, cu scopul de a forma tineri liceeni pentru a deveni cetăţeni model de integritate şi moralitate, prin implicarea lor în diverse activităţi şi metode non-formale de prevenire a infracţiunilor de corupţie. Prin parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului Bucureşti, iau parte la acţiunile programului 2400 de liceeni din Bucureşti. La iniţiativa Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Știinţifice – MENCȘ, pe 19 aprilie 2016, la Palatul Naţional al Copiilor din Bucureşti, a avut loc un spectacol artistic şi educativ cu tematică anticorupţie, segment al programului „Lideri pentru integritate” programat în cadrul activităţilor din „Școala Altfel”.

Nu există nicio legătură din punctul de vedere al conţinutului, între cele două programe. PODCA SMIS 37655 este structural şi cuprinde întregul învăţământ, aplicaţiile celui de-al doilea urmăresc schimbări de paradigme în mentalul adolescenţilor şi tinerilor.

Există însă nenumărate legături între cei care le implementează. Atât din punct de vedere instituţional, cât şi din punctul de vedere al resurselor umane care sunt implicate. E foarte adevărat că în faţa unui nou proiect, e natural să-i implicăm pe cei cu care deja am lucrat, pe cei care ne sunt apropiaţi, chiar membri ai familiei. Însă pentru o societate care să primească toate beneficiile unor astfel de demersuri, e nevoie de transparenţă, respectul deplin al legilor şi o vădită dorinţă de a veni în sprijinul semenilor prin abilităţile şi funcţiile fiecăruia.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Andrei Radulescu 226 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.