
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică seara, că există ”un mare semn de întrebare asupra atitudinii Parchetului General” în privinţa modului de anchetare a dosarelor care vizează protestul din 10 august.
”Ancheta va stabili, dar un mare semn de întrebare asupra atitudinii Parchetului General există aici. (…) Parchetul, procurorii, nu investighează pe cei care au produs aceste stricăciuni, care au bătut jandarmi, care au dat foc la mobilier stradal, care au spart, care au distrus… Nu investighează pe niciunul, ci doar investighează pe jandarmi, în condiţiile în care sunt specialişti care spus că jandarmii şi-au respectat şi regulamentul propriu şi legislaţia în vigoare”, a declarat Liviu Dragnea la România TV.
El a mai spus că a observat o coordonare a protestatarilor din 10 august. ”Vorbim de un miting neautorizat,vorbim de protestatari paşnici, care au fost în mai multe rânduri în Piaţa Victoriei şi nimeni nu a reacţionat împotriva lor, dar acum s-a văzut clar o organizare, o coordonare, s-au văzut clar acţiuni de violenţă extremă, de o violenţă extremă împotriva Jandarmeriei, a jandarmilor şi din imaginile de atunci s-a văzut clar că au încercat să intre în clădirea Gucvernului”, a adăugat liderul PSD, potrivit mediafax.ro.
Dragnea: S-a discutat că se mai doreşte un miting de protest, tot violent, la sfârşit de octombrie
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat duminică seara, într-o emisiune televizată, că se mai doreşte organizarea la sfârşitul lunii octombrie a unui nou miting de protest similar celui din 10 august şi a adăugat, în acest context, că aceasta este „intenţia lui Klaus Iohannis”.
„În acea seară, Iohannis a pus o postare, el a dat semnalul. A vrut să dea două semnale, să timoreze jandarmeria şi să le spună protestarilor violenţi <Staţi liniştiţi că nu păţiţi nimic> şi <Continuaţi, veniţi şi staţi câte zile e nevoie ca să vă atingeţi obiectivul stabilit, anume de a da jos Guvernul prin violenţă>”, a declarat, duminică seară, la România TV, preşedintele PSD Liviu Dragnea.
Liderul social-democrat a menţionat şi posibilitatea organizării unui noi miting violent. „S-a tot discutat, în ultima perioadă, că se mai doreşte organizarea unui miting, tot de proteste, tot violent probabil, undeva la sfârşitul lunii octombrie, mergând pe ideea că jandarmii care sunt deja anchetaţi, care sunt puşi sub acuzare să fie timoraţi şi atunci să poate să facă ce vor. Cred că asta e intenţia lui Klaus Iohannis. Adică ceea ce a făcut este o lovitură puternică împotriva unei insitutţii a statului care asigură odinea pulbi şi instituţiile statului (…) Te duci la haos. Este iresponsablitate, deci duci România în haos”, a precizat Dragnea.
Ce tara am ajuns , condusa de un mercenar strain iohanis ce printr-o manipulare mizerabila a reusit sa-i faca pe unii saraci cu duhul sa-l sustina in manifestarile lui antiromanesti!
Aceasta dezbinare interna si denigrare externa produsa de iohanis si acolitii sai , se pare ca este mai grava decat decaderea economica in care am ajuns !!!!!!
@lili.Mare jara!!!Cine oare te plateste ca servici nu ai,analizand orele de la comentariile postate de tine.Cred ca 100% faci parte din cei de la # rezist si esti drogata tot timpul!!!
De ce NU merge Dragnea la CEDO sa Reclame Decizia Instantei supreme din Romania, in schimb ataca zi de zi Justitia la TVurile PSDiste, RTV si A3?!
„cioc, cioc, cioc, batea nebunul/cioc cioc, cioc, batea cu pumnul”ce sa faca si Porcarul sef Dragnea ? tot ne ameteste cu Iohannis,cu amnistia,cu iubita lui care ii ingrijeste monturile,cu lovitura de stat,cu cei 4 asasini,etc,etc Adica „comunica”,cea mai importanta meserie la PSD!
Pai daca sotul doamnei Carmen doreste sa duca ” Romania in haos ”, adica calca in bocancei CONSTITUTIA ROMANIEI cu multa abnegatie si pasiune, asa cum a facut-o in repetate randuri PRESEDINTELE ROMANIEI in functie din noiembrie 2014, Parlamentul ROMANIEI, in care actuala Putere: PSD-ALDE are o majoritate lejera, poate sa il suspende dar cred ca domnii Liviu Dragnea si C.P.Tariceanu au teama de cei care il sustin pe omul din Dealul Cotrocenilor, in fapt sunt cei care se amesteca copios si abundent in trebile noastre interne dupa ticalosia din dec.’89, adica: rusii, americanii si acolitii lor: evreii, francezii, englezii, germanii ! Sa nu ne mai dam dupa coltul mesei, ROMANIA este jefuita ca in codru de 29 de ani de resursele solului si subsolului, in dispret pentru mediu, de cei amintiti mai sus, precum coloniile din Africa si America de Sud in contrast izbitor cu apartenenta noastra la organismele astea: N.A.T.O., U.E., Parteneriat Strategic cu … SUA .Cred ca actuala Putere PSD-ALDE, mister Liviu Dragnea, mister C.P.Tariceanu, deranjeaza jaful, faramarea ROMANIEI, iar atunci JUSTITIA, folosita ca o unealta, arma, de cei care se amesteca in trebile noastre interne, incearca sa ii bage in puscarii prin procese aranjate de catre slugoii lor din organele abilitate ale statului care au menirea sa judece asemenea procese ! Suntem un popor bajocorit in propria tara, iar in trendul asta putem sa fim faramati ca stat national unitar, putem sa redevenim cnezate si voievodate ca in feudalismul timpuriu, vai mama noastra !
De cat cu drogati in piata si in PARLAMENTUL ROMANIEI,mai bine cu „ciuma rosie”.De bine de rau aceasta „cima rosie ” a luat si niste masuri,corespunzatoare pentru cresterea nivelului de trai a populatiei.Ce fac cei care se duc la miting din # rezist???Consuma droguri,nu au servici pentru ca nu le place munca,s-au pus in slujba unora care vor sa ajunga la putere prin forta nu prin alegeri,cersesc bani pe la straini,etc.Daca va place democratia asteptati alegerile si atunci mergeti la vot.E normal ca acest personaj caraghios KLAUS WERNER IOHANNIS sa mai incerce odata cu cei drogati si cu cei din PNL si USR sa rastoarne guvernul,sa-si puna „GUVERNUL MEU”,dar pe cine???Pe acest betiv de LUDOVIC ORBAN,pe cineva din USR,sau poate aduce pe cineva de la FDGR sa-l numeasaca prim-ministru.Daca el ajuns presedintele acestei tari,prin tertipuri juridice a ajuns ca FDGR-ul condus la nivel national de el sa devina succesorul celei mai mari organizatii naziste din ROMANIA-DEUTSCHE VOLKSGRUPPE-,cu o avere imobiliara considerabila,plasata acum sub aripa GERMANIE „democrate”,doreste rasturnarea actualei puteri ce sa mai vorbim.Sa iasa in PIATA cu geaca rosie.El sfideaza tot acest popor si nu i se intampla nimic.Prin hotii obtine case in SIBIU,participa ca” translator „la infierea unor copii peste hotare,face naveta la SIBIU pe banii nostrii,merge in excursii si in vacante unde doreste,etc.Dar intreb si eu cati bani a platit impozite la stat pe incasarile din meditatii???De ce nu restituie banii incasati fraudulos pe chiria casei obtinuta prin falsuri statului???Ce exemplu sa luam de la acest personaj care denigreaza in exterior aceasta tara???Cred ca se pregateste sa plece in GERMANIA dupa terminarea mandatului,la parinti,sora si alte rude,dar trebuie sa mai acumuleze ceva avere.
incapatinatul este si disperat, singura lui solutie sa fie reales sa mitinguiasca tara pana o termina ireversibil
Corect!
Delir si disperare si un individ al carui loc e la Jilava, asta il face sa delireze in asemenea hal!
Am vazut aseara din interviul de la RTV si am ramas uimita cat de proasta e Denisa Pascu, numai jurnalist nu e individa anosta si slugarnica!
La un moment dat, Dragnea vorbeste despre Constantin Nita, fost lider PSD condamnat anul trecut si aflat in puscarie pentru Mita!
Dragnea ii spune Denisei de la RTV ca Nita e nevinovat, ca NU au eixstat probe pentru conamnarea lui!
Un jurnalist PROFESIONIST ar fi intrebat IMEDIAT: De ce NU merge la CEDO sa reclame Decizia Instantei din Romania?
La fel, dl Dragnea s-a aratat FARA pic de Incredere in Justitia care probabil il va trimite la Jilava, dar el NU a spus nici un cuvintel ca VA MERGE la CEDO in caz ca va fi condamnat!
Dl Dragnea, care le stie pe toate, sa nu stie el ca POATE merge la CEDO sa Reclame o Decizie judecatoareasca nedrepta si ilegala?!
Sa nu stie nici Avocatii lui, bine platiti?!
Rusine, Infractor de Jilava, acolo iti vor putrezi oasele, sper sa ajungi cat mai curabd!
Aceeasi intrebare pentru Dragnea si in cazul Condamnarii Definitive la 2 Ani cu suspendare, pe care el a primit-o in Dosarul Referendumul: De ce NU merge Dragnea la CEDO sa Reclame Decizia Instantei supreme din Romania, in schimb ataca zi de zi Justitia la TVurile PSDiste, RTV si A3?!
De ce NU mergeti dle Dragnea la CEDO sa reclamati Condamnarea aia Definitivă, la 2 ani cu suspendare, în dosarul Referendumului?!
Rusine, escroc de Jilava!
De ce credeti, oare, ca Mihai Gadea sau Mircea Badea sau Denisa Pascu(de la Romania TV) NU ii pun aceasta intrebare?
Si nici unul dintre colegii din PSD?!
Ca nu o pune Opozitia amorfa, NU ma mir!
mesajele puterii catre tara: o duminica la rtv, o duminica la a3! acolo poti sa zici toate nazbatiile. iar johannis nu prea mai are ce face, romania este deja in haos: legislativ, fiscal, moral,cetatenesc. nu mai zi de guvern, cel mai caraghios dela 1877 incoace.
Esti cam bolnavior, mai este un loc liber la Balaceanca!
Felicitari, tare observatia!
Cu „jurnalisti” ca Denisa Pascu sau Mihai Gadea sau Mircea Badea, poate Dragnea sa MINTA si sa Manipuleze si sa bata campii cat vrea la TVurile PSDiste!
Rusine!
A-propos, de Referendumul care consuma Milioanele de Euro si care ii „preocupa” pe Romanii saraci ai dlui Dragnea, uite aici:
https://adevarul.ro/news/societate/video-inteleg-romanii-sate-despre-referendum-Ii-mananca-cur-n-au-face-1_5bb0e0cbdf52022f7503463f/index.html
…………………………………………..
Care neam necurat, care zodie
Te-au fătat, blestemată jigodie?
Ciumă roșie ești sau pecingine?
Băga-te-am la mă-ta-n origine!
Te-ai lățit peste țară, plasmodie,
Pese-Dragnea de curve, jigodie.
Un județ, un partid plus o nație,
Am ajuns negrii tăi pe plantație.
……………………………………………
Ciumă roșie ești sau pecingine?
Băga-te-am la mă-ta-n origine!
cine zice ala e, neispravitule
mukles nazistule.