
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat o cerere din partea deputatului comunității evreiești din România, Silviu Vexler, privind proiectarea drapelului statului Israel pe clădirea Parlamentului marți seara.
În Parlament, se celebrează marți Ziua Solidarității și Prieteniei dintre România și Statul Israel.
”Deși s-a aflat aproape continuu într-un mediu ostil, Statul Israel a rămas un simbol al democrației, un model pentru o societate tolerantă, dar și un reper global pentru cercetare și inovare. Unul din partenerii esențiali ai României atât în Orientul Mijlociu, cât și la nivel mondial, Statul Israel a sprijinit în permanență țara noastră și poporul român, aducând contribuții majore care s-au concretizat în numeroase domenii de interes național”, se arată în solicitarea președintelui Federației Comunităților Evreiești din România.
Potrivit parlamentarului, între România și Statul Israel există relații privilegiate, care au caracter strategic, constituite pe legături fundamentale de ordin istoric, politic, cultural și moral.
‘Având în vedere că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 86/2024, va fi celebrată Ziua Solidarității și Prieteniei dintre România și Statul Israel, am deosebita onoare să propun proiectarea drapelului Statului Israel pe întreaga clădire a Parlamentului României în seara zilei de 20 mai 2025. Acest gest simbolic va fi o oportunitate excelentă pentru a reitera și dezvolta relația puternică de prietenie dintre cele două țări, va reafirma caracterul special și dinamic al parteneriatului dintre România și Statul Israel și, în același timp, va pune în evidență contribuția esențială a Parlamentului României la consolidarea acestor relații esențiale pentru țara noastră’, a transmis Silviu Vexler.
Cum poti sa fii de acord cu asa ceva? Ce rusine! 😡🤬😢😭
O alta cladire importanta ar fi trebuit folosita pentru a purta s t eagul I s raelului , nicidecum una politica .
O F mare E R O A R E .
Dar pe cand si drapelul palestinienilor ?
Israelul comite genocid in Fasia Gaza , iar lumea asa zis democratica si civilizata nu
zice nici pîs.
Occidentul are dubla masura pentru fapte mai putin grave , daca ne raportam la Rusia .
Tot simbolic, intreg Parlamentul ar putea sa faca o plecaciune, in cinstea prieteniei de nezdruncinat.
Poporul roman nu este prieten si solidar cu criminalii, genocidarii si teroristii israelieni!
SimiON stie, i s-a spus de peste 1 an, iar e a sfidat, a zis ca-i pacaleste pe toti, dar voi stiti cine l-a „pierdut” SimiOFF ?
Petrișor Peiu AUR, a ridicat ode Israelului în parlament. PNL, USR,și o parte din PSD a plecat din sala. Simion a propus un proiect de lege prin care 800000 de evrei să primească cetățenie română. Mai ușor cu AUR
Mare e grădina Domnului ! Ciprian de la Roznov , necunoscutul absolut de la șefia Camerei Deputaților , execută , prestează …
Muraru sper sa ”se scoata” daca ”striga” vizual ca Nicusorul lor iubeste Tara Sfanta? De fat nici nu poate pt nu ca crede in valorile Bibliei. In vechiul Testament se vorbeste de unirea femeii si barbatului de credinta in Dumnezeu, de cele Zece porunci, din care el s-a ales cu apelativul Plicusor, de fuga lui Lot din Sodoma pe care Nicusor o apreciaza atat de mult incat de Rusalii a aprobat parada lor…
In timp ce Liderii Marii Britanii, Canadei şi Franţei au ameninţat luni cu sancţiuni împotriva Israelului în cazul în care acesta nu opreşte o nouă ofensivă militară în Gaza şi nu ridică restricţiile privind ajutoarele, Romania sarbatoreste prietenia cu Israel. Nimic despre politica Israelului de infometare si de nimicire a intregului popor palestinian?
Mai demult, un fost prim ministru vorbea de o achizitie.
Cut the BS! Victoria in alegeri nu a fost validata. Nu ai dreptul sa ti-o atribui tie furand -o romanilor.
Nu vrea perciunatul si sa ne taiem imprejur? Asta e obraznicie!
Chiar asa ? E si Tricolorul acolo, sau…………………..
Romane, Romane !!!
Care prietenie, că Nicușor va cere arestarea lui Netanyahu dacă vine în România. Cel puțin așa a declarat în campanie, dacă n-o fi mâncat cu polonicul, iar acum are grețuri!