Drulă zice de bine de liberali

Dosarul vaccinurilor anti-COVID-19 instrumentat la DNA este o acţiune „strict de hărţuială”, a susținut preşedintele USR, Cătălin Drulă, într-o conferință de presă la Braşov. Din dorința de a-i lua apărarea colegului său, fost ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, Drulă afirmă că nici liberalii n-ar prea fi de vină. Dar aruncă vina pe „domnul Gheorghiță“ și pe cei care „ au fost împotriva măsurilor de prevenţie – adică PSD, AUR şi Şoşoacă”.

Este un malpraxis judiciar, un dosar care nu are niciun fel de substanţă. Mai mult, vizează şi persoane care nu au fost în lanţul de responsabilitate în ceea ce priveşte comenzile de vaccinuri – acestea se desfăşurau prin acel CNCAV, care coordona vaccinarea, condus de domnul Gheorghiţă (Valeriu – n.red., preşedintele fostului Comitet Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea – CNCAV) şi contractele cu Uniunea Europeană erau acolo. Dincolo de faptul că nu sunt un apărător al domnului Cîţu şi am avut diferende foarte mari, şi cu domnul Iohannis – cei care au decis aceste lucruri – nici faţă de ei nu are substanţă acest dosar. Comenzile au fost făcute la nivel european, România a comandat mult sub media europeană – de 10 doze/persoană, iar la noi s-au cumpărat 3 şi ceva – iar motivul pentru care unele au rămas nefolosite este tocmai sabotarea vaccinării (…) şi să nu uităm cine sunt cei care au fost împotriva măsurilor de prevenţie – adică PSD, AUR şi Şoşoacă”, a afirmat preşedintele USR.

Conform acestuia, inclusiv un raport întocmit de actualul guvern după vaccinare nu vorbeşte despre implicarea vreunui ministru USR în acest proces.

„Acest guvern a elaborat, în 2022, un raport la finalul vaccinării, care se numeşte ‘Misiune îndeplinită’ şi pe care l-au dat jos de pe site-uri, în care cei care l-au făcut şi vorbesc despre vaccinare spun că este un succes – preşedintele Klaus Iohannis, premierul Ciucă – la momentul raportului şi Gheorghiţă, care acum este directorul spitalului SRI. Nu există acolo vreun membru, vreun ministru USR pentru că vaccinarea a fost în coordonarea PNL”, a afirmat Cătălin Drulă.

Voiculescu, la DNA. ”Viaţa îţi este mai simplă dacă nu îl superi pe procuror…”

Totodată, el a menţionat că dosarul este „strict o acţiune de hărţuială”, iar procurorul care instrumentează dosarul – unul cu „convingeri antivacciniste”.

Foştii miniştri USR ai Sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă s-au prezentat, vineri, la DNA, pentru a fi audiaţi şi anunţaţi de către procurori că au fost puşi sub acuzare pentru abuz în serviciu, în dosarul privind achiziţia de vaccinuri împotriva COVID-19, în care prejudiciul ar fi de peste 1 miliard de euro.

E oficial: Cîțu e urmărit penal

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

2 Comentarii

  1. ” Premiera la ICCJ, care constată că starea de alertă a fost prelungită de o structură-fantomă ”

    Inalta Curte a anulat deja una dintre cele 24 de hotarari de guvern prin care
    banditii au tot prelungit lunar „starea de alerta”,
    fara baza legala TOTI o vor lua in mana sau o vor suge-n …..

    restu de 23 HG tot asteapta la Inalta, dupa cate stim;
    aia anulata joi, 17 noiembrie 2022 (2022!)
    a avut la baza contestatia facuta de aurelian popa
    -fara indoiala un infiltrat printre „negatzionishti”…..

    REFERITOR LA ” o structură-fantomă „:
    -banditzii au 20-30 de organisme inglobate in structuri gen CNSU,CNSSU(!)
    toate graviteaza in jurul Alrahatului care pandeshte in mijloc ca paianjenu,

    Ministerul Sanatatii cica -asa pretind ei-
    doar isi indeplineste „obligatia legala” iesita de pe urma CONCLUZIILOR IMPARTIALE
    ale structurilor (CNSU,CNSSU,etc)
    si de pe urma „competentei de netagaduit” a celor 2-30 de organisme,
    măi să fie!
    -e schema clasică a Mafiei,
    interpusi la interpusi.

  2. Care-s meritele acestui gunoi de USR de-si permite cu tupeu sa spuna vrute si nevrute?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.