DSU ne recomandă să avem un rucsac de urgență. Ce trebuie să conțină

DSU îndeamnă populația să pregătească rucsacul de urgență pentru a supraviețui 72 de ore fără ajutor extern. Setul de provizii este necesar în caz de cutremur sau inundații. Detaliile tehnice sunt disponibile pe platforma fiipregatit.ro.

De Bianca Dumbraveanu - Redactor coordonator
DSU ne recomandă să avem un rucsac de urgență. Ce trebuie să conțină

Sursa FOTO: Pexels

DSU îndeamnă populația să pregătească rucsacul de urgență pentru a supraviețui 72 de ore fără ajutor extern. Setul de provizii este necesar în caz de cutremur sau inundații. Detaliile tehnice sunt disponibile pe platforma fiipregatit.ro.

Departamentul pentru Sutuații de Urgență recomandă cetățenilor să își pregătească un set de provizii pentru evenimente neprevăzute. Acest rucsac trebuie să asigure resursele necesare pentru cel puțin trei zile de supraviețuire. Indiferent că este vorba despre cutremur, inundații sau incendii, pregătirea din timp oferă protecție. Aplicația DSU oferă toate detaliile necesare pentru a organiza corect acest rucsac în fiecare locuință, anunță autoritățile.

Platforma oficială fiipregatit.ro oferă liste clare cu obiectele necesare pentru diverse riscuri. Este important ca acest rucsac de urgență să fie depozitat într-un loc ușor de găsit.

Conform ghidului oficial, apa reprezintă cel mai important element din kit. Este recomandată o cantitate de patru litri de apă pentru fiecare persoană în fiecare zi. Alimentele trebuie să fie ușoare, compacte și să nu necesite gătire sau refrigerare. Conservele, batoanele energizante și alimentele deshidratate sunt variantele ideale pentru situații critice. Nu uitați să includeți și mâncare specială pentru bebeluși sau pentru animalele de companie.

„Indiferent de tipul situației de urgență – fie că vorbim despre cutremur, inundație, incendiu sau alt eveniment de risc, rucsacul de urgență îți poate asigura resursele necesare pentru a te descurca pe cont propriu timp de minimum 72 de ore”, au transmis reprezentanții DSU, pe Facebook.

Documente, medicamente și obiecte de igienă

Rucsacul trebuie să cuprindă și o trusă de prim ajutor cu medicamente personale și rețete medicale. Documentele de identitate, actele de proprietate și o sumă de bani în bancnote mici sunt obligatorii. De asemenea, setul trebuie să includă obiecte de igienă personală precum săpun, dezinfectant și hârtie igienică. Un fluier, o lanternă cu baterii de rezervă și un radio pe dinam sunt unelte de mare ajutor. Hainele de schimb și o pelerină de ploaie trebuie să completeze bagajul de urgență.

Sfaturi pentru depozitarea corectă a proviziilor

Specialiștii recomandă verificarea anuală a tuturor obiectelor și înlocuirea alimentelor sau bateriilor expirate. Apa trebuie păstrată în locuri răcoroase și schimbată la fiecare șase luni pentru siguranță. Dacă rămâneți adăpostiți acasă, umpleți preventiv căzile și alte recipiente mari cu apă.

CITEȘTE ȘI: DSU vrea să cumpere „rucsacuri zburătoare”

Distribuie articolul pe:

6 comentarii

  1. Inveti teroristul DSU sa traga cu arcul…Doar fiola cu cianura scurteaza agonia proiectelor falsificate, expertizelor MLPAT falsificate de primari si avizelor ISC/ISU falsificate de spagarii lui Racovita si Iamandi.

  2. Atit timp cit rucsacul mi-l fac eu cu cele necesare si nu mi-l vinde Arafat sau firmele lor asociate, . . . merge.

    1. merge–

      Dtimate domn ,daca privim fotografia afisata in articol ,vedem cat se poate de clar, ca aceste rucsacuri sunt gata facute .

  3. Smecherii au descoperit o afacere cu acest rucsac de urgenta, care este exact ca o frectie la un picior din lemn.

  4. Mirceo (arha, ților) fă-te că lucrezi. Cade unul în lacul înghețat (de cele mai multe ori minciună), trimit 5 autospeciale, 2 salvări, scafandri salvamontiști, elecopter…cînd hipotermia, dacă nu ești înecat deja, vine-n cîteva minute. Dar fetița salvată de indian la Craiova a stat 20 de minute. Era bine îmbrăcată.

  5. Care sunt „neprevăzutele” alea pe care le prevede DSU? De ce tocmai acum?
    Iar se bagă-n seamă Arafat înveșnicit în funcții și-n rele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.