În România zilelor noastre s-au petrecut fapte grave, dar acestea au trecut repede în uitare. Că ele periclitează valori cruciale ale conviețuirii și democrației a contat pentru prea puțini. Să luăm în seamă trei dintre ele.
Serviciul Român de Informații, Procuratura și Înalta Curte de Justiție și Casație au fost obligate de presă să desecretizeze stupefiantele protocoale de cooperare semnate de prin 2008 încoace. Un început de lămurire asupra ilegalităților s-a putut face. S-a confirmat, astfel, că la alegerile prezidențiale din 2009 șefii serviciilor secrete, procuraturii, justiției au „cooperat” ca un efectiv „stat paralel”, pentru un anumit deznodământ al votului. Pe de altă parte, „cooperarea” a dus în timp la numeroase inculpări în tribunale. În pofida statului de drept democratic și a democrației dificil cucerite, România s-a trezit că este condusă pe ascuns, cu mijloacele poliției politice. Aceasta face, de fapt, „selecția” în societate. În ultima decadă, s-a ajuns, așa cum s-a semnalat recent, ca până și instituții de știință și cultură să semneze asemenea protocoale și să capete șefi în consecință.
Oricum se vor suci datele, recursul la protocoale ale cooperării procurori-judecători-securiști-culturnici rămâne motiv de nesfârșit blam. În epoca democratizărilor din Europa Centrală și Răsăriteană, cu cea mai lungă perioadă de pace pe continent, când multe țări lărgeau libertățile și drepturile persoanelor, regimul din România lucra în secret la controlul cetățenilor și instrumenta justiția în scopuri politice. În țările europene se discută, mai nou, de riscul „obosirii democrației”, de „poluarea legislativă”, de ”post-democrație”, dar și de imperativul revenirii la „integritatea” procurorului și la „neliniștea etică” a judecătorului. România ultimului deceniu bate însă recordul derapajului și al persistenței în confuzii. Mulți concetățeni bănuiesc justificat că noua Securitate și ramificațiile ei fac de fapt alegerea în funcții, de la președinte la diverși șefi. Întrebarea este, până la urmă, aceasta: numai controlați de servicii secrete pot fi conduși românii? Democrație ei nu merită? Nu este justiția mai presus de imundele „lupte” ale cuiva?
Ministrul actual al justiției a luat act, în mod salutar, de încălcările libertăților și drepturilor democratice comise de procurori, judecători și serviciile secrete, probate abundent în 2017 și 2018, și a dispus revocarea procurorului șef al direcției anticorupție. Peste 20 de rațiuni juridice temeinice au fost invocate pentru revocare. Niciuna nu a putut fi contrazisă, nici măcar retoric. În orice țară, o singură rațiune era suficientă pentru a înlocui un funcționar de minister, oricare ar fi el. Președintele țării a refuzat însă revocarea, încălcând la rândul lui Constituția, după ce s-a declarat satisfăcut de o procuratură care avea la activ nu numai încălcări, ci și fraude. În situația creată, Curtea Constituțională a cerut respectarea Constituției și a impus președintelui revocarea. Este aici un alt motiv jenant: un președinte care jură să respecte Constituția nu numai că nu ia act de fapte certe sesizate public, dar caută tertipuri pentru a o încălca, din interese meschine. Cum să mai respecte cetățenii legile, dacă primul dintre ei le încalcă dezinvolt?
Din mai 2018, după ce Curtea Constituțională a emis verdictul, inși socotiți intelectuali cheamă la proteste contra deciziei ministrului Justiției și pentru extinderea prerogativelor președintelui. Toate în detrimentul statului de drept democratic prevăzut explicit de Constituție! Este vorba de proteste nu pentru apărarea de libertăți și drepturi – demers care ar fi de salutat oricând – ci pentru a bloca hotărârea instanței constituționale supreme. Sunt protestele unor autoproclamați exponenți ai democrației, pe care nimic nu i-a legitimat și care se revendică dintr-o înțelegere a istoriei pe care nimeni nu a validat-o. În aceste condiții, se ridică legitim întrebarea: doar atât au de făcut astăzi cei care se socotesc intelectuali – să întrețină vederi sectare, lipsite de legitimare și de nimeni validate, care pot aranja clici, dar nu rezolvă ceva pentru societate? Și aceasta, într-o țară brăzdată de abuzuri, nedreptăți și sărăcie, care are nevoie de schimbare democratică precum de aer!
Aceste fapte nu sunt banale. Ele sunt explicate în fel și chip. Unii mai fac caz de ideea „războiului social european” de acum un secol. Invocată incult, pe urmele unei istoriografii infirmate de multă vreme, schema a alimentat deja desfigurarea democrației, câtă era, în România. Iar oficiala lozincă a „luptei anticorupție”– în care mai poate crede cine nu se informează până la capăt sau cine vrea să pună decizii în mâna unor instrumente – a dus, în realitate, la extinderea corupției: mari, mijlocii și mici.
Pentru mințile mature, explicația, oricare ar fi, nu este însă, justificare! Iar apelul la considerente clasate și la logici inexistente nu are cum justifica fapte extrem de grave.
Sursa acestor fapte merită însă căutată. Oricum se camuflează datele, sursa majoră este disprețul pentru meritocrație. Desigur, și în trecut un om de cultura vastă și clarvăzătoare a lui Virgil I. Bărbatul acuza faptul că la noi inșii ajung în funcții, iar apoi li se găsesc merite. Constantin Brâncuși semnala intrarea țării pe mâna „diștepților” incapabili de lucruri bine făcute. Liviu Rebreanu, pe mâna nepricepuților! Tudor Arghezi vorbea de proliferarea lipsei de caracter. Simptomatic, astăzi, asemenea semnalări alarmante nici nu mai neliniștesc, căci răsturnarea ordinii de merit a devenit atmosfera.
S-a intrat vârtos în situația în care pe scara decidenților au fost aduse persoane care nu înțeleg domeniul și ce anume au în răspundere, dar se simt bine în funcții. Și vor să le păstreze cu orice mijloc – inclusiv dintre cele abjecte: sfidarea profesionalismului, civismului și eticii!
Ilustrările sunt la tot pasul. Nu era oare altcineva mai calificat să conducă serviciile secrete decât un căpitan care a eșuat în studii la politehnică? Se voia, de fapt, convertirea din nou a serviciilor în poliție politică? Nu se găsea un jurist bine format și cultivat pentru a conduce direcția anticorupție din ministerul public? Sau scopul nu era asanarea instituțiilor, ci cu totul altul? Nu cumva cel la care duce firul, președintele, încurcă noțiuni simple („politician” cu „politruc” sau, mai nou, „motivația” cu „motivarea”, dacă se vrea, „Motivation” cu „Begründung” etc.)? Sau are dificultăți în a face distincții – bunăoară, între „statul de drept” și „statul de drept democratic”? Sau poate nu știe despre ce vorbește când iese din citirea hârtiuțelor – doar ca un exemplu, recent, lăuda „a good job” la Mariano Rahoy, în vreme ce parlamentul spaniol pregătea măturarea acestuia sub acuzații severe! Nu se vede cu ochiul liber că inși gonflați din spate propun „platforme” de nivelul compunerilor de clasa a șaptea? În situația amintitelor protocoale, în orice stat care se respectă, procurorul general ar dispune anchetarea. La noi, procurorul general stă smirnă, depășit de gravitatea faptelor. Nu observăm că unii intelectuali întorc fața spre trecut spre a nu răspunde de necazurile la care au contribuit de mai bine de un deceniu?
Peste toate, în epoca schimbărilor îndrăznețe din lume, în România, în loc să se discute profesional, curajos și responsabil chestiunile dezvoltării, s-au consumat deja energii imense în legătură cu arestări, procuratură, tribunale, funcții. Iar ceea ce se oferă azi de la vârful statului – politica internă de conflictualizare a grupurilor și de obstrucționare a inițiativelor benefice și politica externă de excursii – duc înainte degradarea.
Cel mai profilat, prin operă, psiholog din cultura română, Nicolae Mărgineanu, pleda pentru scoaterea „istețimii” dintre criteriile de evaluare a oamenilor. Aceasta rezolvă totdeauna prea puțin. Între timp, s-a ajuns oarecum în colțul opus, la valul diplomelor fără acoperire și, mai grav, la selecția ocultă a decidenților. Mecanismul desemnărilor unipersonale, la care recurg, prin siluirea Constituției, chiar cei care jură pe ea, și absența competiției oneste și a concursurilor controlate public pentru ocuparea pozițiilor de decizie asigură teren fertil mediocrității în fiecare moment. Cu efectul imparabil: se irosesc resurse și se distrug oportunități, dar nimeni nu este chemat să răspundă. Cel puțin deocamdată!
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.