La Căminul Artei (etaj) atrage atenţia o expoziţie de grup, de pictură, grafică şi acuarelă. Monica Gorovei, Romeo Ionescu, Monica Oniţă şi Vali Belmega propun patru viziuni distincte şi totuşi legate printr-un numitor comun: sensibilitatea şi o relaţie – chiar dacă diferit manifestată – cu trecutul cultural şi estetic.
Ponderea simezei o constituie acuarele şi pastelurile Monicăi Gorovei, artistă cu un parcurs expoziţional excepţional de la începutul anilor ’70 până acum. Formată în atmosfera artistică şi culturală a Iaşiului, Monica Gorovei a păstrat de-a lungul întregii creaţii o notă romantică în dragostea nedezminţită pentru peisaj, o componentă romantică în modul de apropiere de locurile pe care le alege pentru creaţia ei, în felul de a trăi contactul cu copacii, cu apele, cu lumea înconjurătoare. Toate peisajele sale sunt stări de suflet. Desigur, multe poartă un nume care le plasează geografic, cum ar fi, în această expoziţie, „Copaci la Hadera” sau „Casă veche la Hadera”, localitate din Israel, care aduc cu ele şi misterul unor spaţii speciale, emoţia unei prime întâlniri cu o natură alta decât cea de acasă. Majoritatea însă sunt subtile reacţii la schimbarea orelor, a anotimpurilor, la variaţiile luminii între gama caldă a amiezii de vară, a ceasurilor amurgului sau la tonalităţile violete ale nopţilor amintind de simbolismul bacovian.
În transparenţa acuarelei se conturează fragile personaje, umbre ale unui gând, ale unei trăiri, ca în „Doamnă pe malul mării”, sau sclipire albă, abia individualizată în „A plecat o doamnă”.
Dar visul, sensibilitatea abordării sunt departe de a fi edulcorate. „Mare, noaptea” şi „Drama de la Maerling” sunt încărcate de forţă în pensulaţie, în culorile profunde, reliefate pe suprafaţa pânzei, devenite aproape expresioniste.
Monica Gorovei, Compoziție
Monica Gorovei construieşte o lume în care natură, fragile personaje poartă bucuria de a trăi, de a primi în suflet vibraţiile existenţei. O lume născută dintr-o autentică vocaţie de colorist şi o pasiune de a picta ce se revarsă din fiecare lucrare.
Cu 11 ani în urmă, esteticianul Victor Ernst Maşek scria cu prilejul unei expoziţii a artistei: „Denumită, pe drept, de admiratorii ei «regina culorilor», ea a dat glas nenumăratelor tomalităţi cromatice ce au devenit subiectul principal al tablourilor sale. Pentru că, fie că şi-a ales ca subiect un peisaj cu coroană arboricolă sau un buchet de flori, întotdeauna pictura sa cu tentă nonfigurativă s-a priceput să păstreze şi să redea cu o tehnică desăvârşită tonalităţile cele mai subtile şi mai frumoase. Tuşa sigură şi precisă a multora dintre acuarelele sale dezvăluie un pictor stăpân pe meseria sa, care cunoaşte şi mânuieşte cu un adevărat profesionalism pictura”.
Tot la Iaşi a studiat şi trăieşte şi pictorul Romeo Ionescu, cu un masterat în artele decorative, restaurator la Institutul de Arheologie al Academiei Române-Filiala Iaşi. Din artefactele arheologice îşi trag seva compoziţiile sale, în care descoperim, topite în cheie modernă, meandrele, secvenţele de labirint ale vaselor de Cucuteni, ce înlănţuie în structuri amintind de concepţia cubistă personaje-idol purtătoare de senzualitate. De altfel, ceea ce intrigă în creaţiile sale este tocmai amalgamarea unei structurări intelectuale, guvernate de legi compoziţionale stricte şi senzualitatea personajelor cu forme steatopige, ivite din accentuate curbe. Prezent pe simeze din anul 2000, în expoziţii colective din Iaşi, Cluj, Bucureşti, Constanţa şi Sinaia, cu personale la Iaşi şi Bacău, Romeo Ionescu pare să anunţe dezvoltări ulterioare ale căutărilor sale. Stau mărturie, în această selecţie de opere, două lucrări abstracte, în care izvorul de inspiraţie pierde din forţă. Cu o gamă cromatică restrânsă, subordonată desenului ferm, compoziţiile atrag în primul rând prin substratul cultural, prin figurile care capătă valoare de arhetip, prin imaginea de puzzle în care ochiul se bucură să descopere forme, relaţii între figuri, o simbolistică devenită contemporană.
Romeo Ionescu, Idoli
Interesantă este bipolaritatea matematică-pictură a artistei Monică Oniţă, sosită şi ea tot de la Iaşi. Un „Autoportret”, o natură statică cu vas cu flori atestă o sensibilitate autentică, cantonată într-un univers intimist, zugrăvit în culori calde, în alburi diafane, între nostalgie şi interesul pentru realitatea obiectelor.
În sfârşit, Vali Belmega surprinde în această expoziţie prin diferenţa de realizare dintre „Studiu pentru peisaj”, lucrare aproape realistă, cu împăstări accentuate, cu un substrat expresionist-cromatic, şi compoziţiile de mai mari dimensiuni, cu personaje feminine tratate în manieră cubistă, riguros construite.
Expoziţia de la „Căminul Artei” are o dublă importanţă. Propune o pictură care nu ignoră rostul ei tradiţional, acela de îndemna la reflecţia asupra frumuseţii şi diversităţii lumii, de a se constitui într-o bucurie pentru ochi, de a comunica în repere vizibile, imediat accesibile trăirile artistului. Şi, poate la fel de important, aduce în atenţia iubitorului de artă bucureştean pictori din altă zonă a ţării, prin forţa lucrurilor mai puţin cunoscuţi în Capitală, şi care dovedesc că „nasc şi în Moldova… artişti” ce merită ştiuţi şi apreciaţi.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.