Elevii excepționali vor putea termina școala mai repede

Ordinul ministrului Educaţiei pentru aprobarea metodologiei privind promovarea a doi ani de studii într-un an şcolar în învăţământul preuniversitar a fost publicat miercuri în Monitorul Oficial.

Elevii capabili de performanţe şcolare înalte pot promova doi ani de studii într-un an şcolar, ca parte a parcursului educaţional subsumat învăţământului preuniversitar obligatoriu.

„Accelerarea promovării se realizează prin parcurgerea a doi ani de studii într-un singur an şcolar de către elevii care au rezultate şcolare excepţionale şi care au capacitatea fizică şi intelectuală de a se adapta cerinţelor parcurgerii acestui proces şi integrării lor într-o clasă cu elevi de vârstă mai mare. Parcurgerea a doi ani de studii într-un singur an şcolar se face pentru doi ani de studii consecutivi: anul în care este înscris elevul în urma promovării, în regim obişnuit, (…) şi anul următor acestuia, pe care elevul îl parcurge suplimentar, în acelaşi timp cu anul curent”, prevede metodologia.

Potrivit acesteia, parcurgerea a doi ani de studii într-un an şcolar se poate realiza o singură dată în fiecare dintre ciclurile de învăţământ primar, gimnazial şi liceal.

Clasele de început de ciclu de învăţământ se exclud din programul de parcurgere a doi ani de studii într-un an şcolar.

În învăţământul primar înscrierea în programul de parcurgere a doi ani de studii într-un singur an şcolar se poate realiza începând cu nivelul de vârstă specific clasei a III-a.

Elevii care se înscriu în programul de parcurgere a doi ani de studii într-un an şcolar trebuie să îndeplinească următoarele criterii de selecţie:

* pentru cei care se înscriu pentru parcurgerea claselor a III-a şi a IV-a – să aibă, în anul şcolar anterior anului curent, calificativul „Foarte bine” la fiecare disciplină de studiu; să aibă, în anul şcolar anterior anului curent, calificativul „Foarte bine” la purtare;

* pentru cei care se înscriu în program la nivel gimnazial şi liceal să aibă media generală 10 la fiecare disciplină de studiu; să aibă, în anul şcolar anterior anului curent, media anuală 10 la purtare;

* pentru toţi elevii care se înscriu în program să promoveze un test interdisciplinar din curriculumul clasei anterioare clasei curente cu un punctaj de cel puţin 80% din totalul punctajului acordat pe test.

„În vederea organizării şi desfăşurării în bune condiţii a programului de parcurgere a doi ani de studii într-un an şcolar se va constitui, la nivelul unităţii de învăţământ, în urma hotărârii Consiliului de administraţie şi prin decizia directorului unităţii de învăţământ, o comisie de monitorizare a programului”, mai prevede metodologia.

Parcurgerea celor doi ani de studii într-un an şcolar se realizează prin frecventarea a cel puţin 50% din cursurile şcolare aferente anului curent şi a cel puţin 40% din cursurile şcolare aferente celui de-al doilea an de studiu conform planului personalizat de învăţare elaborat de comisia de monitorizare, studiu individual, consultaţii/tutoriale asigurate de profesorul pentru învăţământul primar/profesorii clasei celui de-al doilea an de studiu.

În vederea promovării a doi ani de studii într-un an şcolar, elevul va fi evaluat la fiecare disciplină/modul din planul-cadru de învăţământ al celor doi ani.

Totodată, elevul va participa la formele de evaluare curentă de la ambele clase şi va fi evaluat conform Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, precum şi planului personalizat de învăţare care prevede şi formele de evaluare.

„Pentru încheierea situaţiei şcolare, elevul susţine evaluări periodice sumative, pe durata anului şcolar, după cel de-al doilea modul şi pe durata celui de-al cincilea modul”, se mai explică în document.

Părintele sau reprezentantul legal şi elevul pot solicita modificarea programului de studiu al elevului, în baza unei cereri adresate Consiliului profesoral al unităţii de învăţământ.

Recomanda

6 Comentarii

  1. Un extraordinar prieten al meu, genial, expert in calculatoare, soft, programare, retele (astia nu prea stiu sa faca retele, varza totala) tot tacamu’, a urmat intr-o doara facultatea de mecatronica Politehnica. Toate bune si frumoase, pana cand, la cursuri profesorii il chemau sa predea orele. De ce? PENTRU CA HABAR N-AVEAU, SARACII! Tot ce tine de aceasta felie profesionala este invatat non-stop si practica. Nu exista facultate pentru asta. Nici macar informatica. Cei mai buni profesionisti in domeniu NU au scoala, dar stiu engleza si au capacitatea de a invata cartile peste noapte – da. Genii cu adevarat. Omul invata orice! De la instalatii, constructii, TENCUIELI (nu le mai fac decat masinile!), absolut orice, pana la programare si RETELE. One of the kind. Sper sa mai existe asemenea oameni. Daca acesti copii sunt atat de geniali, incat pot trai din munca lor si din ce au invatat (asa cum era dragul meu prieten), atunci, da, nici macar nu au nevoie de „scoala”. Oricum scoala nu te invata nimic. Doar obedienta.

  2. „Linderman spune:
    08 ian. 2025 la 17:10”

    … iti poti imagina ce insemna pentru un copil gentic sortit GENIALITATII care gandeste ani inaintea colegilor de clasa …sa stea zile- saptamani-ani intregi AUZIND aceleasi adevaruri rutinate si obositoare … „la infinit” intr-o clasa de „normali” ?
    TE ROG
    imagineaza-ti cum s-ar simti un copil NORMAL: 8 ani intr-o „SCOALA AJUTATOARE” 🙁 … e mai rau in cazul genialului !
    🙁

    🙁

  3. Dar de doctorate nimic…?…n-ar putea cei de la grădiniță să-și dea doctoratul și pensie speciale?..Dar atenție numai copiii celor cu funcții politice vor avea dreptul cât și stângul…🤣🤣🤣

  4. Credeam ca pot sa termin la 11.. nu sa stau pana la 3 ca tocilarii.. ca eu vreau sa ma fac politician. nu trebe scoala pentru asta.

  5. Asta-i OK !
    Mishteaux s-a plictisit in scoala … ! PE BUNE !

    exact cum un copil nascut cu o inteligenta genetic-deficitara trebui sa faca o „SCOALA AJUTATORE” nu una destinata „normalilor”
    LA FEL un copil genetic GENIAL trebui sa aiba ocazia sa faca o scoala care … NU-L PLICTISESTE !

    Din experinet personala in viata a lui mishteaux … un geniu e intelectual comparativ „normalilor” precum un”normal” comparativ unuia oböigat genetic la o … „SCOALA AJUTATOARE” !

    Va asigur ca cei genetic obligati la salturi educationale NU VOR PIERDE NIMIC din asta dimpotriva
    cei care ar putea pierde SARIND ani de scoala ar doar cei
    FALS etichetati ca GENII …sau geniile care nu vor sa invete iute ! Geniile relaxate (de facto mai „inteligtenti” decate cei etichetati asa … ! Vezi cazul NOBEL-iatului „Richard Feynman” IQ~125)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.