Emmanuel Todd: În loc să salveze Vestul, au distrus Europa

Declinul Vestului se datorează dispariției protestantismului, spune istoricul și sociologul francez Emmanuel Todd, într-un interviu publicat de revista Le Point. El spune că valorile muncii și disciplinei sociale caracteristice creștinismului au fost esențiale în ascensiunea lumii anglo-americane, iar acum aceste valori dispar.

Emmanuel Todd este cunoscut ca unul dintre primii intelectuali occidentali care au previzionat prăbușirea URSS, în volumul ”La chute finale”, publicat în 1976. Todd, criticat pentru opiniile sale privind Rusia, a publicat în urma cu un an volumul ”La defaite de l’Occident”, în care susține că lumea a intrat în cel de al treilea război mondial și că civilizația vestică se îndreaptă spre înfrângere. În interviul pentru Le Point, Todd spune că ”vaporizarea protestantismului în SUA, Anglia și în întreaga lume protestantă a dus la dispariția a ceea ce era forța și specificitatea Vestului”.

Există doua niveluri ale prăbușirii Occidentului, spune Todd. Primul este cel economic. ”Globalizarea a adus Statele Unite, în special, în incapacitatea de a produce armamentul necesar pentru Ucraina. Americanii i-au împins pe ucraineni spre dezastru în timpul ofensivei din vară executată cu echipamente militare insuficiente”. Todd mai spune că PIB-ul SUA are un caracter mai degrabă fictiv, din cauza deficitului comercial care se agravează de la un an la altul și ca repornirea economiei americane este împiedicată de faptul că Washingtonul poate produce dolari cu costuri zero.

Al doilea nivel al prăbușirii Vestului este cel ideologic. ”Protestantismul, care a impus valorile muncii și disciplinei sociale, a dat avânt Occidentului, in special lumii anglo-americane. Vaporizarea protestantismului în SUA și Anglia și în toată lumea protestantă a făcut să dispară forța și specificitatea Occidentului. Variabila centrală este dinamica religioasă. După stadiul „activ” urmează stadiul ”zombie” și acum putem vorbi despre un stadiu ”zero” al religiei în Occident”, spune Emmanuel Todd. El consideră că legalizarea căsătoriilor între persoanele de același sex este ”indicatorul suprem” a tranziției de la stadiul ”zombie” la stadiul ”zero”

”În starea de zombi, oamenii nu mai merg la liturghie, dar totuși își botează copiii; dispariția botezului este evidentă astăzi, stadiul zero atins. În stadiul de zombie, îngropăm morții, respectând astfel refuzul Bisericii de a incinera; astăzi, difuzarea masivă a incinerării devine cea mai generală și ieftină practică, stadiul zero este atins. În cele din urmă, căsătoria civilă din perioada zombi a avut toate caracteristicile căsătoriei religioase antice – un bărbat, o femeie, copii care trebuie educați. Cu căsătoria între persoane de același sex, care nu are nicio semnificație pentru religie, părăsim statul zombi și, datorită legilor privind căsătoria între persoane de același sex, putem avea o dată pentru noul stat zero al religiei”, spune Todd într-un interviu pentru Le Figaro, publicat tot la începutul acestui an.

În teoria lui Todd, stadiul ”zombie” al religiei în Occident cuprinde mare parte din perioada ascensiunii americane în prima jumătate a secolului 20, ceea ce Todd numește ”Marea Americă, de la Theodore Roosevelt la Eisenhower”. ” fost America care păstra valorile pozitive ale protestantismului, eficiența sa în educație și în relația cu munca, capacitatea de a integra individul în comunitate”. Însă ”matricea protestantă a dispărut odată ce SUA au ajuns la apogeul puterii”, iar la aceasta a contribuit, în opinia lui Todd, și faptul că președintele Joe Biden este catolic.

Todd, considerat un intelectual anti-american, spune că America ”cade în nihilism și în divinizarea nimicului”. ”Acest nihilism trebuie înțeles în sensul voinței de a distruge, dar și în sensul negării realității”, spune Todd. Acest tip de nihilism ar fi cel care îi împinge pe americani să agraveze conflictele, iar Gaza este cel mai recent exemplu.

Potrivit lui Todd, procesul prăbușirii Vestului a început cu mult timp în urmă, însă a fost mascat de căderea URSS. ”Prăbușirea URSS a mascat faptul că, începând din 1965, Statele Unite se aflau într-un declin industrial și intelectual. Expansiunea occidentală favorizată de căderea URSS a mascat căderea sistemului occidental însuși. Constatăm acum acest lucru, când americanii sunt blocați în Ucraina. Industria lor nu mai poate și sunt obligați să caute obuze de calibrul 155”.

În opinia lui Todd, o modalitate de a salva Vestul este integrarea Rusiei, ceea ce au încercat fostul cancelar german Gerhard Schroeder și fostul președinte francez Jacques Chirac, în anii 2000. Însă aceste demersuri au fost zădărnicite de americani, ”pentru care împiedicarea apropierii dintre Germania și Rusia era un obiectiv”, pentru că ”această apropiere ar fi însemnat eliminarea Statelor Unite din sistemul european”. Din acest motiv, spune Todd ”americanii au preferat să distrugă Europa, în loc să salveze Occidentul”.

Printre afirmațiile aprig comentate făcute de Emmanuel Todd în interviul pentru Le Point se numără aceea că există multe paralele între istoria culturală a Rusiei și cea a protestantismului vestic. ”Protestantismul occidental și comunismul au în comun obsesia legată de educație. Comunismul din Europa de Est a creat o nouă clasă de mijloc. Apoi, chiar aceste noi clase de mijloc au decretat că sunt niște democrații liberale în acțiune și că rușii sunt niște monștri”.

Emmanuel Todd i-a deranjat mult pe cititorii britanici spunând că prăbușirea Angliei anunță căderea Americii. ”Anglia este mai slabă decât Franța. Englezii nu dețin cu adevărat arma nucleară, nu o pot folosi fără acceptul SUA. Nu sunt capabili nici măcar să stârnească ură în fostele colonii africane, așa cum o facem noi, francezii. Clasele conducătoare din Anglia au fost un model pentru elitele americane de la conducere. Actuala nebunie a ațâțării la război a englezilor are cu siguranță o influență foarte negativă asupra americanilor”, a spus Todd.

 

Recomanda 46

19 Comentarii

  1. teutonii robitizati au inteles mesajul : ” uragane la …BERLIN!” si-au
    votat parlamentar impotriva voinetei americanilor
    nu dau TAURUS ukranilor deis USA favuse subteran lobby la RAMMSTEIN pentru asta !
    Lui SCHOLZ i-a fost frica
    si parlamentarilor primid actele vizand „NINGE PE FED!” stiu
    a doar cu rusii ne-suparati-pe-ei se mai pot intrema din RECESIUNEA facuta lor de
    NORDSTREAMUL bidenist !

    ALLES BULLES mein Freund ! Alles Bulles DEASUPRA … tuturor ! ❤️🤦‍♂️🤞

  2. America s-a distrus începând cu anii 1985,când o gruparea neomarxista,cu origini europene s pus mâna pe învățământul universitar ! Apoi după 1992 au apărut la conducere cei mai slabi președinți,sclavi absoluti ai mlaștinii și deep-stat de la
    Washington ! Această perioadă a culminat cu guvernarea represivă și cretina a lui Obama,taxată la vot în 2016 de perioada Trump ! Speriați, meseriașii l-au subminat imediat dupa victorie,culminând cu revolta negrilor,BLM și acuze de rasism exagerate ! Pt a acoperii mizeriile și crimele lui Obama și pt continuitate au pus președinte pe senilul Biden,sclavul mlaștinii și deep-stat de la Washington! Au distrus biserica creștină,au promovat exagerat homosexualitatea,dreptul absolut al minorităților de orice fel ! Au inventat teme(pandemia,criză energiei,criza climatică, războiul din UCR și Gaza etc !

  3. ”În starea de zombi, oamenii nu mai merg la liturghie, dar totuși își botează copiii;”
    -in religia „IUDEO-crestina”
    Doamne iarta….
    nici pa Todd asta nu-l vedem bine,
    o fi botezat cu briciu??

  4. Omenirea a devenit oficial lagar de concentrare….
    Tehnologia wireless 6G ar putea folosi oamenii ca sursă de energie, explică studiul
    Echipa UMass Amherst spune că a creat un mod ieftin și inovator de a colecta energie reziduală din VLC – folosind corpul uman ca antenă. Invenția lor poate recicla energia reziduală pentru a alimenta dispozitive portabile și, eventual, electronice mai mari.
    „VLC este destul de simplu și interesant”, spune Jie Xiong, profesor de informație și științe informatice la UMass Amherst, într-un comunicat universitar . „În loc să folosească semnale radio pentru a trimite informații fără fir , folosește lumina de la LED-uri care se pot aprinde și stinge, de până la un milion de ori pe secundă.”
    Ceea ce face ca VLC să fie atât de atrăgător pentru viitorul tehnologiei wireless este faptul că infrastructura pentru a-l utiliza există deja. Datorită tehnologiei moderne și dispozitivelor inteligente, casele, vehiculele, luminile stradale și birourile noastre sunt toate iluminate de becuri LED și ar putea, de asemenea, să transmită date.
    „Orice lucru cu o cameră, cum ar fi smartphone-urile, tabletele sau laptopurile noastre, ar putea fi receptorul”, explică Xiong.
    6G s-ar putea baza pe „scurgerea” VLC
    Echipa explică că sistemele VLC se confruntă cu o „scurgere” semnificativă de energie, deoarece LED-urile emit „semnale RF pe canal lateral” – sau unde radio. Dacă oamenii de știință sunt capabili să recolteze această energie RF, o pot folosi.
    https://studyfinds.org/6g-use-humans-as-power-source/
    https://studyfinds-org.translate.goog/6g-use-humans-as-power-source/?_x_tr_sl=auto&_x_tr_tl=ro&_x_tr_hl=en&_x_tr_pto=wapp

  5. planul kalergi se coace de peste 100 de ani…niciodata nu a fost despre salvarea vestului haha! ci despre distrugerea libertatii si a individualismului, dar cu PRECADERE DISTRUGEREA RA S E I AL B E in randul „vulgului”. asa cum planul nazist era superspecia alba, acesti paraziti vor ca special a l b a sa fie conduca o lume metisata, lipsita de valori, traditie si educatie, astfel incat sa nu stie ce este aceea LIBERTATEA. adica, sa isi piarda LIBERTATEA DE A ALEGE – DARUL INGINERULUI.

  6. „in spatele americii sta oculta iar in spatele ocultei sta satan”

    In spatele lui satan sta Dan Ilie Ciobotea ! Cine-i viitorul satanist, Mache Spagoveanu ?

  7. …clasa de mijloc a aparut dupa anii 30, cand celalalt sistem politic a inceput sa demonstreze ca se poate si altfel…si a rezistat pana in 90 cand, sabotat din interior, acesta a fost daramat si amerlocii s-au crezut stapanii lumii…spune un comentator pe-aici ca nu are legatura religia cu stiinta…poate nu direct, dar un om de stiinta credincios poate nu ar profesa in domeniul armelor biologice, nucleare samd…tot el se contrazice, spunand faptul ca religia slujeste cel mai mult statului…in acest caz de ce statul ar renunta, si-ar sabota singur un instrument prin care domina masele?…nu frica de divinitate este lucrul la care face referire autorul ci setul de valori promovate de credinta- respect fata de semeni, familie, de munca samd…si, cu sinceritate, prefer sa vad oamenii iesind duminica de la slujba decat dintr-un club de fite, drogati la maxim…ce ne asteapta?…nimic bun…

  8. 2-3000km separa vestul de est. Daca vestul doreste sa se autodistruga este fix problemaa vestului. N-are decat s-o faca. De ce sa ceara estul sa-i urmeze „decăderea” cand ii priveste pe vest ce decid ei pentru ei.

  9. Declinul industrial nu este pestele mare il inghite pe cel mic, numai companiile mari le este permis sa existe, cum depsesc o marime vor fi achizitionate de altele mari sa nu le puna in pericol veniturile, ca viitoare potentiala concurenta, caz tipic Amazon.
    In Romania odata cu apropiere intrarii in UE marile magazine si-au facut aparitia, magazile de cartier deschise in anii 90 sau preluate din socialism au fost treptat inchise. Le-a fost permis unuia foarte mare sa se bage peste magazine minuscule care nu aveau cum sa faca fata unor Cora sau Carrefour. Basescu ca primar, viitor presedinte a fost favorabil acestor gen politici, „taxa” pentru primirea in UE sau NATO. Printre multe altele.
    La fel cum a fost acum cu intrarea in AirSchengen in afara tratatelor UE au dat puteri Austriei sa decida peste suveranitatea nationala.
    Decaderea suna a desumflarea unor pretentii de „preamarire” nemeritate.

  10. Pai SUA nu a fost superioara mai mult de 5 min, dupa ce Europa a fost distrusa de razboiul mondial. Cu trecerea timpului lucrurile au revenit treptat la normal. Cat despre crestini e drept ca sunt buni de lucru pentru ca folosesc „opiu pentru popor”.

  11. „nae spune:
    15 IAN. 2024 LA 22:12”

    UITI ca si-n CAPITALISM exista palnuri cincinale si economie planificata !
    UNDE ?!
    In MONOPOLURI si OLIGOPOLURI (FASCISMUL ca stadiu post-evolutiv al CAPTALISMULUI ne-mai salbatic, maturizat deci !

    IQ=?
    😉
    „EXTREMES MEET” 😎 ! … spune englezul si chaiar asa …sistemic la extreme CAPITALSIMUL se INTALNESTE arhetipal cu COMUNISMUL !
    LA EXTREME

  12. @mishteaux
    EXACT cum pre-propheteai straniu : URAGANE la BERLIN !

    Crezi ca iese politic cu scandal SI TOTUSI se parge SEMAPHORUL ?

    [ESTI GRANDE ! DEASUPRA NU DOAR A TEUTONILOR ! ]

    SHALOM maestre ❤️❤️❤️

    (ca GENIU REAL va spun ceva simplu: NU EXISTA COINCIDENTE HAOTIC NON-DETERMINISTE 😉 ! Totui , azi, mondial pre-premeditat 🙁 !)

  13. „@²mishteaux❤️❤️❤️ spune:
    31 DEC. 2023 LA 10:51
    Ce e … „3301” … chiar esti „tata” unei echipe de genii discret selectate (pentru un mega scop ” fluturele brazilian” care batand informational „plapand” din aripi provoaca URAGENE la … BERLIN ?)
    Q
    pentru ce-a exista „exeprimentul QANON” … ca o reglare empirica a „paianjenilor din retea” … fie ei super-moderne A.I-uri
    … „periculoase” propagandistic social ? 🙁 😉

    Multi vad … putini pricep !
    si DA ! E adevarat ca un margaritar in noroi pare … fara valoare snobilor !
    Esti prea tacut pentru ce INTERNATIONAL observabil poti ! (cati stiau din timp ca „PUTIN va pierde LOCAL doar pentru a cstiga GLOBAL” si ca ce facea el prin straniul razboi cu cai de lemn … era doar „fierberea la foc frantzuzsec” a BROSTEI in ciorba !

    IQ=?
    😉

    [PS: sa sti ca uni valahi te deja inteleg, macar cu . MINTEA DE PE URMA ! -> „23 ianuarie” 🙁 ]

    „NINGE PE FED!” -> 😎😎😎”

    ca entitate puternic-KABBALIST-vizionara: SUBTERANA(!) ,
    camuflata ca ARBEITERDENKMAL 🙁
    trebuie sa avertizez nemtii 🙁 –> GRIJI la „TAURUS” dat ukranilor pentru ca
    nu deageaba … va bat apropouri cu … URAGANE LA BERLIN ! Vor sigur urma … POLITIC (doar?) !
    DE CE VA SPUN in limita „libertatilor de exeprimare” 😀 toate astea ? Pentru ca am spate massiv ! Ca geniu de ne-inlocuit !
    si-ntre timp cred ca stiti ca-s PROPHET ! si vedeti ce probleme massive straniu provocate subliminal-social de … 😐 !

    ALLES GUTE IHR FREIER ! 😐

    IQ=?
    😉
    Desi …

  14. Somebody essentially help to make significantly articles Id state This is the first time I frequented your web page and up to now I surprised with the research you made to make this actual post incredible Fantastic job

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.