(VIDEO) Protest masiv, au paralizat Berlinul

Mii de agricultori, transportatori şi susţinători ai acestora s-au adunat luni la o manifestaţie la Berlin pentru a protesta împotriva planurilor guvernului Olaf Scholz de a elimina reducerile de taxe pentru motorină, relatează agenţiile de presă străine.

Demonstraţia masivă de la Poarta Brandenburg survine după săptămâni de proteste ale fermierilor şi şoferilor de camion faţă de reducerea subvenţiilor la motorină pentru sectorul agricol.

 

Venit la protest pentru a se adresa manifestanţilor, ministrul de finanţe Christian Lindner a fost acoperit de strigăte şi de claxoane de tractoare, dar în cele din urmă a fost lăsat să vorbească după ce preşedintele Asociaţiei Agricultorilor Germani (DBV), Joachim Rukwied, a făcut un apel către aceştia.

Printre huiduieli şi alte strigăte venite din mulţime, ministrul a încercat să le explice protestatarilor că statul german trebuie să ţină sub control deficitul bugetar şi că are nevoie să-şi sporească cheltuielile militare ca urmare a războiului din Ucraina.

Coaliţia de guvernare a cancelarului Scholz, formată din social-democraţi, liberali şi Verzi, a atenuat deja planurile iniţiale, prin reducerea progresivă a subvenţiilor la motorină pe parcursul a trei ani şi menţinerea unei scutiri de taxe pe vehicule pentru sectorul agricol, dar fermierii cer menţinerea facilităţilor din prezent. Subvenţia la motorină există în Germania de 70 de ani şi ea trebuie păstrată, a indicat Joachim Rukwied.

Economia germană s-a contractat anul trecut şi guvernul federal se vede nevoit să reducă cheltuielile, demers în care se înscrie şi reducerea subvenţiilor pentru sectorul agricol.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6

13 Comentarii

  1. Sa-l trimitem pe Jandarmul nostru zelos cu pusca sa traga in bujii. Sa vezi ce fug nemtii. Poate vrea sa se faca mecanic auto si il trimitem sa schimbe bujiile impuscate de la tractoarele nemtilor.Sa il trimitem si pe procurorul ala care a autorizat sa o ridice pe tipa de la ONG. POATE ASCULTA SI TELEFOANELE LUI SHOLTZ.

  2. In Germania , că în tot occidentul de altfel se continuă ” resetarea”.Distrugerea zootehniei și a agriculturii pt.s face loc alimentației pe baza de insecte in paralel cu sărăcirea dorită. Aviara , pesta cu vacc.respective urmăresc același scop…

  3. Super stire !! Romanii nu sunt singuri ! Nemtii s-au trezit si ei si ne sustin !

  4. Gaura neagră numită Urcaca va înghiți toată Europa.
    Civilizată și Educată,…măRog…😜
    [°°°RumBurKaK-UrKaK BuiMaK-RumBurKaK°°°]

  5. Ar trebui să-i lase și pe ai noștri în București, la guvern. Să-i țină în claxoane pe miniștri că așa.. dacă stau la marginea orașelor nu deranjează pe nimeni.

  6. Articolul e clar: bratwurstul german de Finante a explicat ca nu mai exista bani pentru motorina fermierilor pentru ca trebuie cumparate arme pentru vitejii cocaineni, care apara Ioropa. Frumos! Slava!

  7. Si frantuca, pe cand? Asta e nimica toata, sa vedem ce urmeaza, spiritele sunt in flacari. P.s. acum plavanul si bugetari de lux din politica romaneasca, nu mai sunt cu germania in gura ca exemplu demn de urmat? Sikkkktir mincinosilor de lux din politica si guvernul roman.

  8. Câte dosare penale au făcut poliția germană protestatarilor tovarășe predoiu?…să-ți fie rușine pui de PDL-ist!..

  9. Este o diferenta intre politicienii germani si ai nostri: sunt macar sinceri si spun ca nu au bani pentru ca: deficit si arme. Ai nostri nu vor sa recunoasca, problema e aceeasi.Se duce shandramaua.

  10. Dacă stăm să cujetăm un pic, de vreo 70 ani nemțălăii trișează. Nu joacă corect. O ard cu competiția, cu concurența, când de fapt ei subvenționează motorina pentru agricultură. La ei nu mai e ajutor de stat care e strict interzis coloniei România!

  11. Dein februarie 2022 vestul a reusit sa piarda 3 colonii mari din Africa (ultima Niger), Arabia Saudita, UAE, Egipt (au intrat in Brics), cota usd in rezervele mondiale a scazut cu 10%. Ii intind ceilalti ca pe elastic, dar sst, ca inca nu s-au prins…vin vremuri interesante.

  12. Se impute treaba băi ăstea purtători de pensii speciale.Agricultorii nu vă mai hrănesc că voi ati trimis banii la măscăriciul de la Kiev și ati cumpărat motorină de la americani la triplu preț .Meritati streangul și nu mai e mult că dacă nemtii nu mai suportă mizeria nu știu ce or face ceilalti.

  13. Eu am o pensie de 50.000 lei. Ciolacul mi-a crescut-o cu 6.900 lei. In Sep. ac imi da si diferenta recalculata pana la 20.000 lei. Sa-i dea bunul dumniezeu sanatate !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.