Enigmele infinite. Vocalize în Do Major (XIV)

42. Alba – neagra

Alba – neagra conţine (şi încă în mod ostentativ!) enigma în sine. Încercând să rezolve o asemenea versiune denaturată, mulţi s-au păcălit şi continuă să se păcălească.

Variantele vulgare din faţa diferitelor gări nu sânt decât nişte trucuri pentru credulii care nu acceptă că pot fi duşi de nas atât de uşor. Însă adevărata alba – neagra vine din adâncurile istoriei, când Enandros din Milet a practicat această îndeletnicire sub forma ei oraculară: pe cel ce i se adresa, îl ruga să pună o piatră fie sub scoica albă, fie sub una dintre cele două scoici negre aflate în mijlocul unui cerc. Apoi se aşeza şi el, şi oaspetele său, şi martorii de ocazie la mai mulţi paşi de circumferinţa cercului. Aşteptau. Nimeni nu mai punea mâna pe scoici şi, în liniştea ce se lăsa, un nor de ceaţă învăluia suprafaţa izolată. Când se ridica ceaţa, oaspetele pătrundea în cerc şi ridica scoica: dacă piatra mai era acolo unde a pus-o, răspunsul la întrebarea cu care a venit era pozitiv, dacă piatra nu era nici sub prima scoică neagră, răspunsul era negativ, dacă piatra nu se mai afla nici sub cea de a treia scoică, omul nu mai avea chiar nici o speranţă.

Se spune că profeţia astfel exprimată n-a dat niciodată greş: că, înaintea unor bătălii,  au venit şi iluştrii comandanţi de oşti la Enandros şi vai de cei ce nu ţineau cont de cele astfel aflate.

Piatra îşi muta locul – sau nu – fără ca Enendros sau altcineva să intre în cerc şi cu atât mai puţin s-o atingă. S-a vorbit şi s-a scris despre aceasta, însă enigma a rămas veşnică. Nici marii înţelepţi ai antichităţii şi nici alchimiştii medievali n-au reuşit să-i dea de capăt, deşi ne-a rămas mărturie o bogată bibliografie în legătură cu încercările lor.

Alba – neagra conţine (şi încă în mod ostentativ!) enigma în sine. Încercând să rezolve o asemenea versiune denaturată, mulţi s-au păcălit şi continuă să se păcălească.

43. Enigmă sau prostie?

Ruiz Juan Ramirez are doar cinci ani şi este renumit în cartier pentru inteligenţa sa ieşită din comun şi pentru cunoştinţele sale precoce. Alţii spun că e doar un copil obraznic. Şi, în fine, sunt şi dintre cei ce-l socotesc chiar dimpotrivă: oligofren. Obositor de retardat mintal.

Zilnic, Ruiz Juan Ramirez te asaltează cu întrebări stupide. De pildă:

– Cine a fost mai mare: Beethoven sau Shakespeare?

– Asta-i o prostie! Cum să compari un compozitor cu un scriitor?!

– Bine. Atunci, cine a fost mai mare: Goethe sau Shakespeare?

– Şi asta-i o întrebare tâmpită! Amândoi au fost şi rămân foarte mari!

– Da, dar care e mai mare?

– Unul a fost neamţ, celălalt englez.

– N-au fost scriitori universali?

– Ba da.

– Vezi? Atunci care dintre ei a fost mai mare?

– …

– Bine, nu ai habar! Rămâne o enigmă pentru tine.

– Asta nu-i o enigmă, ci o prostie.

– Bine. Dar ce-i o prostie?

– Ceva lipsit de sens.

– Şi o enigmă?

– Ceva la care nu ai un răspuns.

Zilnic, Ruiz Juan Ramirez concluzionează:

– La o prostie ai răspuns? N-ai!

Auzind despre el că la doar cinci ani se vorbeşte în cartier despre inteligenţa sa ieşită din comun şi despre cunoştinţele sale precoce, însă şi că e fie un copil obraznic, fie un oligofren, tot Ruiz Juan Ramirez e cel ce concluzionează: „Iată o adevărată enigmă!“ Şi tot el adaugă: „Sau o adevărată prostie“.

44. Fericirea veşnică a muribundului

„Doar viitorul ipotetic şi trecutul relativ se pot schimba. Prezentul rămâne întotdeauna egal cu sine însuşi. La el nimic nu se adaugă şi nimic nu se pierde“, i-ar fi spus Nihilistul lui Erostrat, cel ce a incendiat Templul Artemisei din Ephes doar pentru a-şi face, în felul acesta, un loc în istorie.

Aducându-şi aminte de asemenea vorbe – care ar fi fost rostite cu peste două mii de ani în urmă -, starea lui Julius Zimberlan s-a schimbat uimitor: păi, deşi medicii i-au prezis că mai are puţin de trăit, dacă doar prezentul contează, iar pe el în clipa aceea nu-l doare nimic, înseamnă că trebuie să fie fericit: nu-l mai interesează nici ratele de la bancă, nici criza economică mondială, nici trădarea asociatului său. Scăpând brusc de toate astea – şi încă de multe alte mizerii reale sau doar închipuite -, Julius Zimberlan chiar trăia un sentiment de fericire cum n-a simţit niciodată. Vorba latinului: Nihil habenti nihil deest, adică Celui care nu are nimic, nu-i lipseşte nimic. Şi, tot pentru prima oară în viaţă, sentimentul acesta de fericire nu l-a mai părăsit: se uita cu milă la toţi cei din jur, preocupaţi, aplecaţi sub povara grijilor zilnice, a ambiţiilor nerealizate şi a orgoliilor rănite. Aşadar, toate acele gânduri sunt atât caraghioase pentru cel a ajuns la un prezent veşnic…

Iar cei din jurul său, la rândul lor, se uită ei cu milă la bietul muribund ce se stinge atât de inconştient în faţă ochilor lor.

„Inconştient? Fericit!“, le răspunde Julius Zimberlan, contrariindu-i încă o dată.

45. Dulcea compătimire în doi

Luni, posomorâtă, domnişoara Julia Zimberlan descuie uşa şi intră în apartamentului ei, unde n-o aştepta nimeni. Aşa că nu făcu decât ceea ce-i trecu prin cap. Începu s-o doară spatele şi se autocompătimi.

Marţi, posomorâtă, domnişoara Julia Zimberlan descuie uşa şi intră în apartamentului ei, unde n-o aştepta nimeni. Aşa că nu făcu decât ceea ce-i trecu prin cap. N-o mai durea spatele şi se autocompătimi mai tare.

Miercuri, domnişoara Julia Zimberlan descuie uşa şi intră în apartamentului ei, unde n-o aştepta nimeni. Aşa că nu făcu decât ceea ce-i trecu prin cap. Dar tocmai atunci începu s-o supere otita şi se autocompătimi.

Joi, domnişoara Julia Zimberlan descuie uşa şi intră în apartamentului ei, unde n-o aştepta nimeni. Aşa că nu făcu decât ceea ce-i trecu prin cap, n-o mai supărară urechile şi se autocompătimi.

Vineri, la începutul a ceea ce toată lumea numeşte mai nou week-end, domnişoara Julia Zimberlan descuie uşa şi intră în apartamentului ei, unde n-o aştepta nimeni. Aşa că nu făcu decât ceea ce-i trecu prin cap şi se autocompătimi mai vârtos ca în zilele precedente.

Sâmbătă fu ziua cea mare: domnişoara Julia Zimberlan se mărită.

Duminică, doamna Julia Kramer, fostă Zimberlan, avu cui i se plânge c-o dor iar dinţii şi că nu ştie cum să-şi cheltuiască mai departe viaţa. Dulcea compătimire în doi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.