Erori în milioane de facturi la energie

ANPC continuă controlul la furnizorii de energie electrică și gaze. A făcut aproape 100 de controale, alte 100 sunt în curs. Mai mulți operatori au emis facturi fără compensarea prețurilor sau nu răspund la timp solicitărilor. Peste 2.000.000 de facturi s-au stornat de la un singur operator.

Până în acest moment, comisarii ANPC au terminat 94 de acțiuni de control în întreaga țară, alte 100 fiind în curs de derulare.

Până acum, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 645.000 lei, la care s-au adăugat 4 propuneri de încetare a practicilor comerciale incorecte în raport cu consumatorii și măsura recalculării tuturor facturilor care nu respectă prevederile legii.

De exemplu, la Electrica Furnizare, prin procesul verbal de constatare a contravenției, s-au stornat 2.232.224 de facturi la care nu se cuprinse conceptele de compensare/plafonare de la 1 noiembrie 2021, informează ANPC.

Dintre cele mai importante abateri constatate de către comisarii ANPC:

• nu a fost aplicată plafonarea și compensarea prețurilor conform OUG118/2021 începând cu 01.11.2021

• tabelul privind consumul energie electrică de pe site-ul companiei nu cuprinde consumul zilnic de referință, inclusiv marja de 10%

• informările privind compensarea facturilor de energie electrica și gaze naturale, transmise clienților, nu conțin elementele din care este compus prețul la care se aplică compensarea

• nerestituirea la termen a avansului achitat la trecerea la alt furnizor

• nerespectarea termenului de răspuns la solicitarile petenților de încheiere a contractelor de furnizare pentru energie electrică și gaze naturale, punând consumatorii în situația de a nu cunoaște statusul contractului o perioadă de până la 60 de zile

• contractele emise nu conțin prețul serviciilor din prețul gazului, doar prețul total, astfel încât consumatorul nu poate verifica modalitatea de calcul al compensării acordate

• diferențe de preț între 2 notificări privind prețul emis de operatorul economic unui consummator

• împiedicarea, sub orice formă a comisarilor ANPC de a exercita atribuțiile de serviciu: nerespectarea termenului de răspuns

• procedură nesigură: operatorul economic nu s-a asigurat că notificările privind majorările de preț au fost primite de consumatori

• practică comercială incorectă: majorările succesive ale tarifelor nu au fost determinate de modificări legislative

• furnizarea de energie electrică, fără licență

• nerespectarea termenului de facturare și facturarea comasată pe două luni.

Comandamentul pentru Energie își continuă verificările până pe data de 31 martie 2022.

În această perioadă, în cazul în care constată nereguli la facturile de energie electrică și gaze naturale, consumatorii pot depune o reclamație online sau în scris (prin poștă sau predare personală la sediile Comisariatelor Județene pentru Protecția Consumatorilor, ale căror adrese sunt stipulate pe site-ul www.anpc.gov.ro).

Totodată, pentru sesizări, ANPC a pus la dispoziția consumatorilor din toată țara un număr de telefon și o adresă de e-mail dedicate. 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

11 Comentarii

  1. Nu conteaza ,suntem in Romania , nimeni nu-i vinovat , nimeni nu raspunde ! Cine trag ponoasele ? Noi toti , oamenii de rand ! Asta nu-i tara noastra , e tara lor ! Vivat !

  2. Vax albina cu amenzi de doi lei la profiturile lor de miliarde de euro obținut pe spinarea proștilor și statului trădător și hot! Bine că organele de control incaseaza milioane de euro venituri de la aceste companii multinaționale care se ocupa cu distribuția. Romanii au fost așa de prosti încât nu au reușit să înființeze firme de distribuție energie electrică și profitul sa rămână în țară. Reglementare a prețului kwh la nivelul de dinaintea liberalizării/ hoției liberalilor!

  3. O eroare, doua … sa zicem … zece sau o suta inca mai merge, se accepta, sa zicem … dar „erori în milioane de facturi la energie”, asta se cheama deja grupare de crima organizata !

  4. Nu sunt erori ,cei ce au emis facturile au încercat ,și era să le meargă.Unele facturi sunt deja plătite.

  5. Praf in ochii cu compensarea.O famile cu copii,4 persoane este si normal sa consume mai mult decat 1 singura,si nu intra la compensare.De fapt noi platim si facturile discriminatilor care se leaga la stalp.Fac asta ,fiindca le merge.

  6. Bai analfabetilor functionali, de ce folositi cuvinte si expresii in alta limba decat limba romana? Va e rusine cu limba romana sau ca sunteti romani, abjectilor!? Ce inseamna „stornare” sau care e cuvantul/expresia in limba romana, bai panaramelor abjecte?
    In alta ordine de comentarii, e furaciune programata prin ordonante cu dedicatie si NU erori de calcul! Fara o baza reala, nimini nu isi permite sa incalce legea! Sa va fie clar tuturor! In absolut toate consiliile de administratie ale societatilor, numitii politic sunt principalii beneficiari de sume uriase din bugetul societatii, buget adunat de la consumatori! Escrocherii pe baza legala se numesc toate!

  7. „Unele facturi sunt deja plătite.”

    Babele platesc si toate facturile cu minus. Domnul a dat, domnul a luat.

  8. Totul e o hoție ,nu funcționează mai nimic,așa arată România lucrului bine făcut.Era o vreme când ne fura Caritas Cluj si poi FNI.Nu mi e mult și ultimul stinge lumina.Dar facturile cum de sunt numai cu „greșeli” pe plus?

  9. Erori ??!! HOȚII, au fost mereu in facturi,..Și inainte de ”liberalizare”, cu acest ”bummm” al prețurilor, demonstrat au fost grave fraude in facturi.. Era vorba de sume de retrocedat către populație, Ai văzut ceva de atunci ,.. Au fost uitate retrocedările, Cum explici ?? De erai tu in cauză dator, până acu te scoteau din casă.. Evident sunt patrioți de incredere puși la administrat și condus sursele de energie,.. cu ochii albaștrii.

  10. Bai ziaristii lui peste prajit. Greu va prindeti si va duceti mereu dupa fenta securisitlor. Aceste erori nu sunt erori neintentionate din gresala ci s-au facut la ordin de codru verde ca sa agite, sa-i irite si sa-i tina ocupati pe cetateni cu grija platii facturilor aberante. Nu va bate la ochi ca toate firmele de electricitate si gaze au gresit toate o data???

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.