Estimarea OIM: 215 milioane de șomeri la nivel global în 2018

Relansarea modestă a economiei globale nu a reușit să producă o îmbunătățire a situației pe piața globală a muncii, iar Organizația Mondială a Muncii (OIM) estimează că numărul șomerilor va crește cu alte 13 milioane de persoane până în anul 2018, transmite CNBC, potrivit Agerpres.

Potrivit raportului „Global Employment Trends 2014” publicat luni de OIM, numărul persoanelor fără un loc de muncă a crescut cu aproape cinci milioane anul trecut ajungând la 202 milioane de persoane. „Dacă tendința actuală va continua, situația șomajului la nivel mondial se va înrăutăți și mai mult, ajungând la peste 215 milioane în 2018”, estimează OIM.

Împreună Asia de Est și de Sud au fost responsabile pentru peste 45% din cei cinci milioane de șomeri apăruți în 2013, precizează OIM, urmate de Africa Sub-Sahariană și Europa. În schimb, America Latină a contribuit cu mai puțin de 50.000 din șomeri, aproximativ un procent din creșterea totală a șomajului înregistrată în 2013.

OIM avertizează că, la fel ca și în anii precedenți, în 2013 șomajul îi afectează în mod disproporționat pe tineri. De exemplu, în țări precum Spania și Grecia rata șomajului în rândul tinerilor rămâne peste pragul de 50% și sunt puține semne de îmbunătățire în pofida îmbunătățirii economiilor celor două țări. OIM estimează că aproximativ 74,5 milioane de persoane cu vârsta cuprinsă între 15 și 21 de ani erau șomeri în 2013, cu aproape un milion mai mult decât în 2012, ceea ce duce rata globală a șomajului în rândul tinerilor la 13,1%.

„Situația globală de pe piața muncii rămâne dezechilibrată și fragilă”, a declarat directorul departamentului de cercetare de la OIM, Raymond Torres. „Este adevărat că există semnale încurajatoare de revenire în acele economii avansate cele mai afectate de criza financiară globală care a izbucnit în 2008 însă raportul arată că aceste progrese economice nu vor fi suficiente dezechilibrele majore de pe piața muncii care s-au acumulat în ultimii ani”, a adăugat Raymond Torres.

OIM prognozează că în fiecare următorii ani la nivel global vor fi create aproximativ 40 de milioane noi locuri de muncă, mai puțin decât cele 42,6 milioane de persoane care sunt așteptate să intre pe piața muncii în fiecare an.

Pentru a asigura o revenire sustenabilă a pieței muncii, raportul OIM subliniază că este necesară combinarea măsurilor pe termen scurt (politici macroeconomice de stimulare a creării de noi locuri de muncă) cu noi acțiuni pentru a soluționa dezechilibrele de durată.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.