Liderul deputaților PNL nu neagă că a existat o discuție privind grilele de salarizare ale demnitarilor, dar că aceasta a avut loc în biroul liderului de grup PSD, respectiv Ovidiu Popa.
„Toată discuția între liderii de grup pe această chestiune a fost în prezența secretarului de stat Văcaru (Ciprian, fost secretar de stat în Ministerul Muncii susținut de PSD – n.red.) și a dlui Florin Manole și a avut loc în biroul liderului de grup PSD”, a spus Gabriel Andoranche într-o declarație pentru Cotidianul.
Fostul ministru al Muncii de la PSD a refuzat să comenteze discuția legată de grilele de salarizare ale demnitarilor.
„Suntem pe ultima sută de metri și cred că interesul nostru al tuturor celor care ne dorim o lege bună este să îndeplinim acest jalon. După aia putem să discutăm politic orice altceva. Dar, deocamdată, avem o treabă. Asta va fi reacția mea la orice subiect legat de legea salarizării în următoarele 5-6 zile, până când expiră termenul pe care l-a dat președintele Nicușor Dan”, a spus Florin Manole, într-o reacție pentru Cotidianul.
Diana Stoica: „USR nu a fost implicat în transmiterea către Ministerul Muncii a propunerilor de grile pentru demnitari”
„Indemnizațiile parlamentarilor sunt înghețate la nivelul valorilor din 2019.
Un reprezentant PSD a susținut că se va constitui o majoritate parlamentară pentru adoptarea noii legi a salarizării doar dacă indemnizațiile parlamentarilor vor fi cele negociate la nivelul liderilor de grup ale partidelor care urmau să susțină un proiect al unei noi legi a salarizării.
USR a susținut ideea îndeplinirii jalonului PNRR și adoptarea de principiu a unei noi legi a salarizării.
Grilele au fost preagreate de liderii grupurilor PSD și PNL, iar liderilor USR și UDMR din Parlament le-au fost aduse la cunoștință grilele preagreate de către cele două grupuri parlamentare mari.
USR a cerut ca valoarea sumei forfetare care se calculează în funcție de valoarea indemnizației să fie plafonată la valoarea actuală, să NU crească odată cu eventuala creștere a indemnizației.
USR nu a fost implicat în transmiterea către Ministerul Muncii a propunerilor de grile pentru demnitari”, a declarat Diana Stoica, pentru Cotidianul.
Dragoș Pîslaru: „Am primit în plic coeficienții pentru demnitari. E pe mail”
Dragoș Pîslaru, ministru interimar al Muncii, a spus vineri că „după venirea sa ca ministru, ca parte a unui acord politic, am primit un email de la Camera Deputaților prin care mi s-a comunicat că liderii de grupuri politice semnatare ale acordului au convenit asupra grilei de demnitari”.
Dragoș Pîslaru: „Prin urmare, grila de demnitari este propunerea celor 4 partide, ca să fie foarte clar, cu dl Florin Manole, dl Văcaru (Ciprian, fost secretar de stat la Ministerul Muncii – n.red.), toată lumea care era implicată în acordul politic…”.
El a adăugat că mail-ul a venit a doua zi după ce a fost semnat acordul politic de la Palatul Cotroceni pe legea salarizării.
„Mi-au transmis o grilă de demnitari (…) acea grilă pe care o vedeți inclusiv în proiectul de pe 17 iulie este grila transmisă de liderii grupurilor politice și, cu această observație, aș vrea să transmit un mesaj: grila de demnitari nu a fost pusă de guvernul Bolojan, ci a fost primită ca parte a acordului politic între cele 4 partide parlamentare, cu acordul și inițiativa de toate cele 4 partide, inclusiv PSD”, a răspuns Dragoș Pîslaru la întrebarea Cotidianul.
Întrebat de Cotidianul dacă grila de salarizare pentru demnitari a fost primită în plic, Dragoș Pîslaru a spus „da”. „Am emailul de la Camera Deputaților, a doua zi după ce a fost întâlnirea la Cotroceni cu acordul politic am primit aceste grile”.
Dialogul dintre Dragoș Pîslaru și reporterul Cotidianul poate fi urmărit de la minutul 1:04:05.
Partidele s-au înțeles pe sub masă să crească salariile politicienilor
Cotidianul a scris pe 30 iulie, citând surse politice, că partidele s-ar fi înțeles pe sub masă să crească salariile demnitarilor în legea salarizării. Concret, parlamentarii erau nemulțumiți că salariul lor ar fi fost cât al subsecretarilor de stat.
Iată, factual, evoluția coeficienților și a valorii de referință față de draftul lui Florin Manole. Precizăm că, după demisia acestuia, Dragoș Pîslaru a preluat interimatul la Muncă și a lucrat două variante ale legii.
- Varianta Florin Manole – coeficient parlamentari 5,44, valoare referință 4.325 de lei (cât salariul minim de la 1 iulie) – 23.355 de lei, secretarii de stat aveau 5,76 x 4.325 = 24.912 lei
- Varianta Pîslaru, luna mai – coeficient 6, valoare de referință 4.100 – 24.600 de lei, secretarii de stat 5,60 x 4.100 = 22.960 de lei
- Varianta Pîslaru, iulie (creșteri etapizate pe 5 ani) – coeficient 4,85, în 2026/2027 – 6, în 2031, valoare de referință 4.100 = 19.885 de lei (varianta minimală) și 24.600 de lei (varianta maximală de peste 5 ani), secretarii de stat 4,37 – 5,10, varianta maximală 20.910 lei
Acum, parlamentarii au 18.720 de lei indemnizație brută. Oricum ar fi, ei ies pe plus chiar din primul an de creștere.
*valorile sunt brute
Asta este ciocoimea pesedistă! La un program la Parlament de marți până joi și trei luni de vacanță vor 5.000 E/lună !!!
Pai restul ce dracu sint?
Pnl,usr,udmr,sint super ok?
Gindire de 2 lei.
Toti,absolut toti sint niste (editat) ordinari
Toți sunt la fel: USR,PSD,UDMR,PNL
Cat munceste un parlamentar intr-un an, avand in vedere ca are 3 luni de concediu:
Parlamentar: aproximativ 1.200–1.400 ore/an după programul parlamentar.
Salariat cu normă întreagă: aproximativ 2.000 ore/an înainte de concedii.
Deci parlamentarul are, ca program oficial, cam 60–70% din orele unui salariat cu normă întreagă.
Parlamentarii nu sunt salariati, n-au salarii si nu muncesc. Ei sunt reprezentatii din Parlament ai celor care i-au votat (ales) si primesc indemnizatii, decat si sume de intretinere a birourilor parlamentare. „Ce stie taranu’, ce-i aia sofranul” !
Aceste indemnizatii sunt exagerat de mari, fata de salariul mediu din tara. Iar pe aceste indemnizatii primesc si pensii speciale. In alte tari europene primesc cu mult mai putin.
tu compari salariile a 1,3 milioane de bugetari cu indemnizatiile a 465 de demnitari alesi ? Cu mentalitatea asta te consideri profesor, sa-i educi pe copii ?
Cresterea salariilor demnitarilor este jalon PNRR. Dincolo decasta este si o masura de combatere a coruptiei. Credeti ca mai fura vreun demnitar daca va avea o indemnizatie indestulatoare?
O glumă extraordinara, parlanentarii au ” într-un fel sau altul – furat tot timpul, sigur indirect de obicei prin inteapusi strategjc in functiile cheie”, ce naiba suntem chiar atat de proști ?. Din păcate pentru noi, in mare majoritate suntem un popor care nu vrea sa „creadă ” nici dacă vede adevărul in fata, ce naiba”, avem ce am ales, cele mai mizerabile corcituri pe care le-a născut națiunea română, avem ce am ales pentru că, mai mult nu vrem, avem ce am ales după „chip si asemănare „, ce sa mai negam, cand avem adevarul in fata, corciturile din parlamentul României. Avem ce am ales …
Măi Popescule, dar tu ai mintea unui țânc!
De ce crezi că intră astia in politică? Pentru ca sunt putori și știu ca au acces la furaciuni fara sa pățească nimic. Pentru ei, salariul sunt bani de buzunar. Grosul il iau din alta parte.
Din salariu crezi ca ajung ei milionari in euro?
Oricât de îndestulător le-ar fi salariul, tot vor fura cand prind ocazia.
V-ați pus în gând să aduceți AUR la guvernare? Pe Pâslaru cine l-a adus în guvern măi Iliuță? Mare tolomac ești! Unul de la PNL îți stătea în gât.
Cică, Bolo a aprobat construirea a 4 stadioane în panta! Asta- i caz de brutarie!
Pentru cine mai fac stadioane, cand populatia este scadere continua?!! Dar banii sunt risipiti pe investitii care nu vor produce nimic. O guvernare de doi lei.
aprob pozitiv
Se poate aproba și negativ! Tebanii spun că tebanii sunt mincinoși! Negarea negației!
Se numeste nesimtire!!! Tara nu-si permite sa dea obligatiile prevazute de legea facuta chiar de ei, inflatia la pensii, taxeaza de doua ori CASS, impozitarea pensiilor de la 3000 de ron considerandu-le sume desfranat de mari, dar pt ei isi permit mariri. Ce merite au acesti flamanzi care au adus tara intr-o fundatura de neiesit? Intr-o tara cu saracie lucie pt populatie nu se poate nimic, ei nesimtitii isi maresc salariile?! Scuzati, nicio indulgenta nu poate ocoli aceasta eticheta de oameni fara cel mai elementar bun simt. Nu este permis ca ac lege sa fie aplicata. Avem drepturi egale. Pt noi tara nu-si permite? Nici pt ei care ne-au saracit printr-un desfrau nerusinat.
Cu totii niste farisei si ipocriti. Avem nevoie de o alta clasa politica. Asta inca nu a terminat cu jaful. Toti demnitarii ar fi trebuit sa aibe salariile inghetate pe 5 ani, asa cum si noi avem pensiile ne indexate.
arabu ala arafat pacare lati facut doctor, spune ca voi sunteti morocari, iar ca el e EDITAT arab, care e o rasa mai superioara, pestot in europa
arabu ala arafat pacare lati facut doctor, spune ca voi sunteti morocari, iar el arabu e o rasa superioara
arabu ala arafat pacare lati facut doctor, spune ca voi sunteti morocarti, iar el arabu e o rasa superioara
regimul si-a votat cresteri de salarii, in timp ce pentru indexarea pensiilor, salariilor si ajutoarelor sociale nu au bani… tipic clasei securisto-politice de dupa 90
Meritau la pușcărie ,nu grile , după ce au dus țara de râpă! salariații se reduc,in schimb se înmulțesc angajările pe pile!
”Suntem pe ultima sută de metri și cred că interesul nostru al tuturor celor care ne dorim o lege bună este să îndeplinim acest jalon. După aia putem să discutăm politic orice altceva. Dar, deocamdată, avem o treabă.„ ”Dupa ce bagam in traista” putem discuta orice. Ce raspuns EDITAT!!! Scuzati…..este fabulos. Nu ii mai putem suporta. Faci infart cand stii in ce groapa au bagat tara si cat au taiat EDITAT de la noi.