EXCLUSIV Declarația de interese financiare ar putea fi reintrodusă. Președinta CCR: Am declarat neconstituțional pachetul, nu în mod specific declarația

Simina Tănăsescu: „Toată sintagma aceea, cu tot ce implică ea, a fost declarată neconstituțională. Am avut în vedere, cumva, la pachet, ansamblul reglementării, nu în mod specific declarația de interese financiare”.

Elena Crangasu - senior editor
EXCLUSIV Declarația de interese financiare ar putea fi reintrodusă. Președinta CCR: Am declarat neconstituțional pachetul, nu în mod specific declarația

Simina Tănăsescu; foto: Cotidianul

Simina Tănăsescu: „Toată sintagma aceea, cu tot ce implică ea, a fost declarată neconstituțională. Am avut în vedere, cumva, la pachet, ansamblul reglementării, nu în mod specific declarația de interese financiare”.

Într-un interviu exclusiv pentru Cotidianul, președinta CCR, Simina Tănăsescu, spune că nu i se pare „un lucru înțelept lipsa de transparență” privind averile demnitarilor și că trebuie găsit un echilibru între protecția vieții private a acestora și interesul cetățenilor. Despre declarația de interese financiare, eliminată de judecători ieri din proiectul adoptat, președinta CCR a spus că nu a fost declarată neconstituțională în mod specific declarația de interese financiare, ci tot pachetul care ținea de „amendamentul Mirabela”, contestat la Curte. Ea explică în acest interviu cum pot parlamentarii să reintroducă declarația de interese financiare.

Cotidianul a întrebat-o pe președinta CCR, Simina Tănăsescu, dacă i se pare normal ca declarațiile de avere să fie ținute la secret. Președinta Curții a răspuns că trebuie găsit un echilibru între protecția vieții private a demnitarilor și transparență.

„Într-o decizie din 2025, Curtea a arătat că modalitatea în care se realiza atunci, în baza versiunii anterioare a legii, publicitatea declarațiilor de avere și, respectiv, de interese, era una care nu respecta pe deplin principiul proporționalității vizavi de necesara transparență a vieții publice, dar și de necesara protecție a vieții private.

Și, deci, în acest echilibru delicat, dar permanent, dintre transparența unor activități publice și, respectiv, protecția vieții private a demnitarilor, protecția vieții private a demnitarilor, a avut câștig de cauză. Este un lucru consacrat și bine cunoscut, inclusiv din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, protecția vieții private a demnitarilor este mai restrânsă decât cea a cetățeanului obișnuit. Chiar și având în vedere acest aspect, Curtea a apreciat atunci, cu o majoritate de voturi, că echilibrul nu este pe deplin păstrat.”, a afirmat ea.

„Lipsa totală de transparență nu mi se pare un lucru înțelept”

„Acesta e motivul pentru care legiuitorul a venit acum și a găsit o nouă formulă”, a adăugat Tănăsescu, referindu-se la „declarația de interese financiare”.

„Lipsa totală de transparență nu mi se pare un lucru înțelept. Mă număr printre cei care nu au achiesat la ideea unei absențe totale a transparenței în privința declarațiilor de avere.

Pe de altă parte, este de domeniul evidenței că trebuie respectată și viața privată a oricărui demnitar, în parametri mai restrânși decât cei specifici cetățeanului obișnuit. E un vot pe care l-am dat ieri, deci nu fac aici nicio indiscreție, nu cred că este inspirată o lipsă totală de transparență, dar cred, în schimb, că această zonă, care nu e o sabie a lui Damocles, nu e un punct fix, are o oarecare marjă în care se poate discuta despre echilibrul dintre viața privată și transparența publică merită atenție. 

Nu cred, deci, că lipsa totală de transparență e benefică, dar rămân convinsă că e posibilă identificarea unei soluții în care și transparența să fie asigurată, dar și doza minimă, dar necesară, de protecție a vieții private a demnitarului să fie corespunzător respectată”, a argumentat președinta Curții.

De ce s-a respins declarația de interese financiare

Cotidianul a întrebat de ce a fost respinsă această variantă de compromis găsită de Parlament, declarația de interese financiare, mai ales că nu a fost contestată. Președinta CCR a răspuns că decizia Curții nu s-a referit explicit la declarația de interese financiare, ci la tot „pachetul” contestat privind declarațiile partenerilor, „amendamentul Mirabela”, cum a fost denumit.

„Aici intervine competența Curții Constituționale. Curtea se pronunță doar asupra aspectelor cu care este sesizată. Dacă acest aspect de compromis nu a făcut obiectul sesizării, și tocmai ați menționat asta anterior, acest aspect particular nu a fost analizat de Curte. Sesizarea s-a referit la publicitatea, transparența declarațiilor de avere ale soțului sau soției, sau ale persoanelor care întrețin relații asemănătoare celor dintre soți.

Și pe acelea Curtea le-a declarat neconstituționale. Fac parte din complet in integrum, pentru că  decizia a fost luată cu unanimitate în această privință. Deci acea sintagmă a fost declarată neconstituțională în ansamblu. Aspectul referitor la declarația de interese financiare, ca variantă de compromis identificată, nu a fost deferit controlului Curții, în mod particular. Dacă nu a fost deferit, Curtea nici nu l-a examinat. Dacă nu l-am examinat, nu m-aș putea pronunța de pe acum, înainte de o posibilă sesizare ulterioară”, a explicat ea.

Parlamentul poate face din nou modificarea

Simina Tănăsescu a adăugat că parlamentarii pot include iar declarația de interese financiare, având în vedere că legea se întoarce în Parlament.

„Înțeleg că s-a convocat o nouă ședință extraordinară a Parlamentului, săptămâna viitoare, pentru a se ține seama de ceea ce a stabilit Curtea în cursul acestei săptămâni. Și, deci, mă aștept ca o nouă evaluare a acestei legi, o nouă abordare a legii, să ducă la o soluție ușor diferită. Cum declarația de interese financiare face parte din pachetul mai amplu referitor la transparență, mă gândesc că poate parlamentarii ar dori să aibă în vedere și modul în care se face transparentizarea aceasta.

Cred că nu mă pot pronunța pe acest aspect. Pe de o parte, nu a făcut obiectul controlului, în acest moment, deoarece Curtea nu a fost sesizată. Pe de altă parte, e posibil să ajungă din nou la noi, în măsura în care legea va mai fi vreodată deferită Curții”, a detaliat.

Cotidianul: Deci, acest aspect cu interesele financiare nu a fost acceptat pentru că făcea parte din amendamentele referitoare la declarațiile partenerilor în ansamblu, care au fost declarate neconstituționale?

Simina Tănăsescu, președinta CCR: Da. Deci, când am declarat neconstituționale, am declarat astfel toate aspectele referitoare la relațiile asemănătoare celor dintre soți. Toată sintagma aceea, cu tot ce implică ea, a fost declarată neconstituțională. Am avut în vedere, cumva, la pachet, ansamblul reglementării, nu în mod specific declarația de interese financiare.

Cotidianul: Deci, dacă parlamentarii vor veni separat cu un astfel de amendament, Curtea va decide la momentul respectiv?

Simina Tănăsescu, președinta CCR: Dacă va fi din nou sesizată.

Puteți citi aici interviul integral

INTERVIU Simina Tănăsescu, despre întâlnirea cu Bolojan: „Interpretări de rea-credință”/ Opinie separată în cazul Fritz/ Cum pot fi totuși publicate declarațiile de avere

Context

În Parlamentul României, după multe negocieri, partidele din fosta coaliție au ajuns la un consens referitor la publicarea averilor demnitarilor. Proiectul de lege prevedea ca persoanele din funcții publice pentru care se impune astfel de documente să depună la ANI atât o declarație de avere, cât și una de interese.

Mai apoi, agenția ar fi trebuit să genereze automat o declarație de interese financiare, care compila cele două documente. Acest nou document urma să fie făcut public de ANI. În declarația de interese financiare, valoarea bunurilor pe care le dețin persoanele care completează documentele nu ar mai fi fost comunicată în sumă exactă, ci sub forma unor praguri. În aceste declarații ar fi fost publicat și prețul de obținere al unui bun.

Ieri, Curtea Constituțională a României a declarat neconstituțional amendamentul din legea ANI prin care agenția trebuia să publice pentru publicul larg o combinație dintre declarațiile de avere și interese depuse de demnitari. Prin această decizie, averile demnitarilor rămân complet la secret.

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.