Execuţie transformată în tortură într-o închisoare din Oklahoma

Un condamnat la moarte din statul american Oklahoma a decedat în urma unui atac de cord după ce execuţia sa a fost oprită, din cauză că injecţia letală nu şi-a făcut efectul, scrie BBC. Oficialii închisorii au tras perdeaua pentru ca martorii să nu observe ce se întâmplă, în momentul în care şi-au dat seama că ceva nu este în regulă.

“A fost ceva oribil. A fost o varză totală”, spune avocatul condamnatului.

Clayton Lockett, 38 de ani, care în 1999 a împuşcat mortal o tânără de 19 ani ce l-a surprins furând din casă, împreună cu doi complici.

Executia condamnatului de culoare Clayton Lockett a fost oprită după 20 de minute, când una dintre venele sale s-a spart şi “cocktail-ul” letal nu a mai ajuns în cantitate suficientă în sânge.

Condamnatul a început să aibă convulsii puternice după administrarea substanţelor, iar după câteva minute procedura a fost oprită de directorul închisorii. Unii jurnalişti au declarat că Lockett îşi mişca capul şi braţele ca şi când ar fi încercat să vorbească.

Medicul închisorii a cosntatat că sedativul administrat nu a a ajuns în sângele condamnatului într-o cantitate suficientă, iar apoi injectarea substanţelor letale a produs “o sufocare şi dureri atroce”, scrie New York Times. “A fost foarte greu să vedem aşa ceva. Părea a fi tortură”, au spus avocaţii condamnatului.

Condamnatul a fost declarat decedat abia după jumătate de ora de chin, din cauza unei crize cardiace.

După acest incident, o execuţie care trebuia să aibă loc la scurt timp, în aceeaşi încăpere, a fost amânată.

Incidentul oribil din Oklahoma a venit pe fondul unor discuţii tot mai intense în SUA pe marginea injecţiei letale. UE nu mai livrează în SUA pentabarbital, cel mai folosit anestetic pentru asemenea execuţii, motiv pentru care autorităţile americane au început să recurgă la surogate. Un site din SUA arată, spre exemplu, că substanţa folosită în cazul lui Lockett a mai fost utilizată o singură dată, în Florida, în 2013, şi într-o doză de cinci ori mai mare. Mai mult, se pare că statul Oklahoma, dorind să păstreze secretul asupra sursei de provenienţă a substanţei, nu a urmărit istoricul produsului şi al producătorului.

În SUA, singura ţară occidentală în care se aplică pedeapsa cu moartea, anul 2013 a adus un număr foarte redus de execuţii – 39 – faţă de 43 de execuţii în 2012. Începând din 1999, anul record, cu 98 de execuţii, numărul acestora a scăzut cu 60%.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.