Exportăm, de la începutul anului, cantități record de gaze către Republica Moldova, acoperind practic între necesarul de consum al vecinilor. Din datele interactive Transgaz https://transgaz.ro/ro/line-pack-intraday, se vede cum pleacă zilnic, pe sub Prut, 5 milioane de metri cubi de gaze, cele mai mari cantități înregistrate vreodată pentru schimburile bilaterale cu moldovenii. Se întâmplă acest lucru pentru că Moldova este, în prezent, total dependentă energetic de România, de când au fost deconectați de la gazele rusești (începând cu 1 ianuarie, în urma întreruperii tranzitului de gaze rusești de către Ucraina ).
Nu numai la gaze sunt dependenți moldovenii de noi, ci și la electricitate, pentru că nu au producție proprie, odată ce termocentrala Cuciurgan , din Transnistria, nu funcționează, pentru că, la rândul ei, nu dispune de gaze.
Dacă luăm în considerate că și sistemul de transport gaze al moldovenilor este operat de Transgaz-ul românesc, care l-a preluat, din 2022, dar și că le oferim spațiu de stocare pentru gaze în depozitele noastre subterane, putem spune că dependența Moldovei de noi este totală.
Revenind la schimburile de gaze cu vecinii de peste Prut, trebuie spus că exportul reprezintă circa 20% din producția curentă de gaze a României. O parte din acest export reprezintă gaz stocat în vară de moldoveni, dar cea mai mare parte este chiar gaz extras din subsolul României de Petrom ori Romgaz.
Pe măsură ce a crescut exportul de gaze către Moldova, a scăzut cel către Ungaria. Nici 2 milioane de mc nu mai trec către Ungaria, de unde, până spre sfârșitul anului trecut, treceau 7 milioane mc. În fapt, acesta este un tranzit, pentru că ungurii aduc gaz rusesc via Turcia, Bulgaria și România, noi împreună cu sârbii rămânând singurele rute disponibile pentru unguri, după ce Ucraina a devenit un capitol închis pentru gaze.
Pe total. atingem în acest zile de weekend, deci cu un consum redus, un total disponibil de 50,9 milioane mc, din care producția curentă de peste 24 milioane de metri cubi și extracția din depozite de 21 milioane mc. Se adaugă 6 milioane mc import.
Azerii finalizează construcția unei termocentrale începută acum doi ani, iar la noi, proiectul termocentralei Iernut de trei ori mai mică, nici măcar […]
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, a anunţat joi demisii în lanţ în rândul şefilor instituţiilor responsabile de sectorul energetic, declarând […]
7 Comentarii
De asta avem printre cele mai mari prețuri la gaze din Europa. Pentru că statul român, prin mediocra clasă politică, donează gaz Ucrainei și Moldovei. Bineînțeles că banii trebuie recuperați, dar de la poporul prost care nu știe să dea de pământ cu politicienii idioți.
Vrem sa stim la ce pret si daca platesc gazele naturale ?
Tot din Cotidianul stim ca Cernavoda furnizeaza energie electrica pentru Moldova si pentru eroicul , devenit noul Mesia , Zelenski.
Cel putin ungurii platesc pentru gazul romanesc.Din Moldova nu vom vedea nici un ban ,iar Romania pare condamnata sa sustina la infinit acest stat parazitar.Plus Ucraina.Dar asa a iesit la vot, nu avem de ce sa ne plingem.Traim sub dictatura majoritatii!
Miloaga de Maia Sandu este multumita de prosteala in care au ajuns clasele politice romanesti , sa le dea gaze pe moka, iar bietii romani din tara ,tremura de frig in case, sau platesc facturi la niste preturi enorme.Din pacate cu toate nenorocirile vazute de toti ca se intimpla la ora actuala in Romania ,poporul roman sta foarte linistit si indiferent.Intradevar fredoneaza imnul nostru drag cu desteapta-te romane ,dar ei raman incontinuare sa doarma .
de fapt cel mai mare trafic de combustibil e dat de cel din rezervoarele avioanelor ce tranziteaza Romania:
-1’000’000 de avioane pe an,cate 2 pe minut in fiecare minut
pe relatia europa de vest-dubai-restu planetei.
-problema e ca zboara peste Bucuresti si le dam blesteme!
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
De asta avem printre cele mai mari prețuri la gaze din Europa. Pentru că statul român, prin mediocra clasă politică, donează gaz Ucrainei și Moldovei. Bineînțeles că banii trebuie recuperați, dar de la poporul prost care nu știe să dea de pământ cu politicienii idioți.
Exportam pe naiba, e doar pomană iar acest lux, România nu și-l mai poate permite
Vrem sa stim la ce pret si daca platesc gazele naturale ?
Tot din Cotidianul stim ca Cernavoda furnizeaza energie electrica pentru Moldova si pentru eroicul , devenit noul Mesia , Zelenski.
Cel putin ungurii platesc pentru gazul romanesc.Din Moldova nu vom vedea nici un ban ,iar Romania pare condamnata sa sustina la infinit acest stat parazitar.Plus Ucraina.Dar asa a iesit la vot, nu avem de ce sa ne plingem.Traim sub dictatura majoritatii!
Miloaga de Maia Sandu este multumita de prosteala in care au ajuns clasele politice romanesti , sa le dea gaze pe moka, iar bietii romani din tara ,tremura de frig in case, sau platesc facturi la niste preturi enorme.Din pacate cu toate nenorocirile vazute de toti ca se intimpla la ora actuala in Romania ,poporul roman sta foarte linistit si indiferent.Intradevar fredoneaza imnul nostru drag cu desteapta-te romane ,dar ei raman incontinuare sa doarma .
si trebuie, sa ne ajutam fratii de peste Siret ai sa intre si ei in marea Uniune Europeana.