Familia Clinton. SUA, mai importante decât orice alegeri

Fostul preşedinte democrat Bill Clinton şi soţia sa Hillary Clinton, fost secretar de stat şi ex-candidată democrată la Casa Albă, l-au felicitat miercuri pe republicanul Donald Trump după victoria acestuia la alegerile prezidenţiale din 5 noiembrie şi au subliniat totodată că „SUA sunt mai importante decât rezultatele oricăror alegeri”, informează EFE.

Într-un comunicat de presă, cei doi Clinton au felicitat-o pe vicepreşedinta americană şi candidată democrată la preşedinţie Kamala Harris şi pe partenerul ei de tandem care a candidat la postul de vicepreşedinte, Tim Walz, pentru „campania pozitivă şi plină de speranţă” pe care au realizat-o şi i-au urat fostului preşedinte Trump mult succes şi să „guverneze pentru toată lumea”.

Hillary Clinton a candidat împotriva lui Trump la alegerile prezidenţiale din 2016, pe care le-a pierdut în favoarea magnatului din New York, care a obţinut atunci primul mandat prezidenţial şi care acum, opt ani mai târziu, se va întoarce la Casa Albă după ce a câştigat scrutinul de marţi împotriva Kamalei Harris.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

14 Comentarii

  1. Ha, ha! Clintonii măi ghine s-ar întouarce la ce știu iei să facă! Iel să cânte la suflatuari, ia la piscuit…

  2. Limba Politica

    Recomand antropologilor americani , ca , dupa decesul celor doi – din FOTO , sa studieze cu atentie , la microscop electronic , structura si compozitia LIMBILOR celor doi soti Clinton.

  3. Nu înțeleg nimic din acest articol in afara de publicitate familiei Clinton. Și ăștia vorbesc nimic în comunicate?!

  4. Ca sa vedem fanatism marxist malign! Cistiga Trump si felicitata

    paiatza.Eu ma gindeam ca Trump mai are dreptul constitutional de a candida inca odata pentru ca are doua mandate dar nu consecutive.

  5. ”Famiglia” e parte din ”deep state” american și sunt mucegaiul de deasupra, vizibil,.De tăcea filozof rămînea..

  6. I-auzi! Clinton, el, nu Scorpia, având Alzheimer. Declarat. Un criminal, de altminteri: a bombardat si distrus Yugoslavia si adus islamismul si-n Europa. Tipa nefiind, nici ea, mai prejos.

  7. ce rosu-i Bill la fata!! Inca nu i-a trecut roseata decand radea sa moara nu alta, de giumbuslucurile lu prietenu lui, betivu Eltzin…e he ce vremuri!! Acu’ursu nu mai vrea sa joace… a invatat sa cante la pian …al dracului urs!

  8. Daca ai facut ceva solid,in apa crezand ca nu te vede nimeni, imdiat produsul vine la suprafata..nu scapi de el..PS.Nicio aluzie!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.