Festivalul Filmului Românesc de la Seattle

Institutul Cultural Român din New York a fost co-organizatorul Festivalului Filmului Românesc de la Seattle, alături de asociaţia non-profit ARCS, căreia îi revine nu doar meritul iniţiativei, ci şi implicarea directă, plus găsirea unor sponsori care au completat o parte din bugetul necesar. Asemenea parteneriate sunt obligatorii, dacă dorim o cât mai mare difuzare a filmului românesc, pe cât posibil, în cât mai multe state din America. Directoarea Institutului Cultural din New York, scriitoarea Doina Uricariu, a iniţiat mai multe parteneriate în acest sens şi a propus mai multor universităţi şi asociaţii culturale din America proiecte de tip festival, microfestival şi retrospective dedicate filmului românesc, regizorilor, actorilor, scenariştilor de prim-plan. Festivalul Filmului Românesc de la Seattle, intitulat Un ochi care râde, un ochi care plânge, a fost o reuşită deplină, urmând să aibă loc de aici înainte în fiecare an. În acelaşi timp, Institutul Cultural Român din New York are proiectate câteva micro-festivaluri ale filmului de scurtmetraj şi documentar. Fireşte, Institutul propune noile filme apărute în România mai multor festivaluri internaţionale de film ce se desfăşoară pe teritoriul SUA. Institutul ne-a oferit o listă cu peste 50 de asemenea Festivaluri şi îşi propusese să facă o analiză a Festivalurilor de film americane în care filmul românesc nu a fost promovat.

Referitor la festivalurile ce se axează pe creşterea audienţei şi cunoaşterii în medii academice a filmului românesc, ultimul nou festival de la Seattle este un bun exemplu.

E Pericoloso Sporgersi, regizor Nae Caranfil

Festivalul a avut loc sub genericul lui tradus în limba engleză prin One Eye Laughing, One Eye Crying. Titlul a fost foarte bine ales trimiţând la celebra sintagmă râsul-plânsul care defineşte stilistic şi mental atâtea paradigme ale artelor, nu doar în România şi nici doar în poezia marelui Nichita Stănescu. Râsul-plânsul sunt prezente deopotrivă în cultura aşa-zis înaltă şi în aceea populară, definind carnavalescul şi realismul din ultimul val al filmului românesc.

Festivalul Un ochi care râde, un ochi care plânge este primul festival de film românesc din zona Pacific Northwest şi a fost co-organizat de ICR New York şi asociaţia culturală ARCS (American Romanian Cultural Society), fondată de Otilia Vieru Baraboi, lector în departamentul de franceză la University of Washington, din Seattle, Ileana Marin, de la departamentul de istorie comparată a ideilor la aceeaşi universitate, şi Ioana Miron, avocat.Cele trei doamne au propus acest proiect, venind în întâmpinarea solicitării profesorilor şi a studenţilor de la University of Washington. Proiectul răspunde şi dorinţei diasporei româneşti din Seattle de a avea mai mult acces la producţiile cinematografiei româneşti contemporane.

Festivalul filmului românesc de la Seattle a cuprins cinci proiecţii, conform următorului program.

În prima zi a avut loc proiecţia filmului Sunt o babă comunistă (2013), regia Stere Gulea. Filmul beneficiază de o distribuţie remarcabilă, din care fac parte actorii Luminiţa Gheorghiu, Marian Râlea, Ana Ularu.

Superman, Spiderman sau Batman, de Tudor Giurgiu

După 25 de ani de la căderea regimului comunist, această comedie îndrăzneşte să privească înapoi cu oarecare acceptare şi nostalgie. Viaţa molcomă de provincie a soţilor Emilia şi Ţucu se schimbă brusc atunci când fiica lor revine din Canada, însoţită de logodnicul ei, un american în faţa căruia părinţii încearcă o nevoie comică de a epata şi adoptă aparenţe uşor hilare. Ceea ce ar fi trebuit să fie o întâlnire plină de fericire şi bucurie se transformă repede într-un coşmar dramatic şi psihologic, dar coşmarul este în acelaşi timp teribil de amuzant. Părinţii fetei află că tânărul cuplu nu o duce prea bine cu banii, dimpotrivă, şi se arată dispuşi să facă orice sacrificiu pentru ca viitoarea familie să trăiască în bunăstare. Există ciocnirea de mentalităţi, există scene în care amărăciunea şi optimismul se întâlnesc, parodiind realităţi şi iluzii deopotrivă.

În iarna aceasta, filmul lui Stere Gulea va fi prezentat la Ottawa şi Vancouver cu prilejul Festivalului de Film al Uniunii Europene.

După proiecţia filmului au avut loc discuţii aprinse, legate mai ales de semnificaţiile fiecărei scene. Acestea au fost moderate de Monica Filimon, invitată să participe la Festival. Monica Filimon este o foarte bună cunoscătoare a filmului românesc şi actualmente este profesor de Literatură Engleză la Kingsborough Community College, CUNY, în New York.

Regizorul Ioana Uricaru şi Doina Uricariu, directorul ICR New York

Seara a avut loc Gala de deschidere a Festivalului de la Seattle, care s-a desfăşurat cu strălucirea acestui gen de evenimente, care vor să aducă pretutindeni luminile de la Cannes, gesticulaţia vedetelor de la Oscar. Păstrând proporţiile, trebuie spus că strălucirea a aparţinut mai degrabă conversaţiilor inteligente şi prietenoase ce s-au legat între organizatorii festivalului, invitaţi şi iubitorii filmului românesc.

A doua zi s-au difuzat câteva scurtmetraje:Legenda activistului în inspecţie, din Amintiridin Epoca de Aur (serie regizată de Hanno Höfer, Răzvan Mărculescu, Cristian Mungiu, Constantin Popescu, Ioana Uricaru, 2009; în această serie, care s-a bucurat de un mare succes naţional şi internaţional, cinefilii se bucură să-i revadă pe actorii: Ingrid Bisu, Eugenia Bosânceanu, Smaranda Caragea, Aristiţa Diamandi, Ion Grosu, Ştefan Iancu, Dan Ivănesei, Claudiu Maier, Alexandru Papadopol, Iulian Postelnicu); Trafic(regia Cătălin Mitulescu);Visul lui Liviu (regia Cornel Porumboiu, 2004); Superman, Spiderman sau Batman(regia Tudor Giurgiu, 2011); Stopover (regia Ioana Uricaru) Această selecţie de scurt-metraje combină lirismul cu ironia, satira cu adevărul istoric.

Au urmat discuţii, mult aşteptata sesiune Q&A la care au participat mulţi studenţi, profesori şi membri ai diasporei, care s-au întreţinut cu regizoarea Ioana Uricaru.

Monica Filimon

În partea a doua a zilei s-a difuzat filmul Anatomia unei plecări (2012), regizat de Oliver Şerban Tătaru, invitat special al Festivalului din Seattle, film produs de David Lindner-Leporda de la Filmallee din München.

Documentarul autobiografic al regizorului Oliver Tătaru rezonează cu fiecare dintre cei ale căror familii au fost afectate de o pierdere sau schimbare majoră. Din distribuţie fac parte părinţii regizorului – Adriana şi Marius Tătaru – şi regizorul însuşi, care îi intervievează în faţa camerei de filmat.

În Anatomia unei plecări, Şerban Oliver Tătaru reface traseul familiei sale, care a emigrat din România la sfârşitul anilor ’80. Scenariul confruntă – după mai bine de două decenii – amintirile părinţilor săi despre ţara pe care au părăsit-o. Aceste amintiri poartă în ele viziunea sumbră despre o ţară care li s-a părut inertă, îngenuncheată, stigmatizată de un sistem dictatorial, din care lipsesc toate drepturile omului şi sunt condamnate toate încercările de a spune adevărul. De cealaltă parte a semnificaţiilor acestui film, spectatorii descoperă destule accente de romantism şi nostalgie, ecouri afective izvorând din memoria unui spaţiu în care există un soi de paradis pierdut.

Vizionarea filmului Anatomia unei plecări a fost urmată de sesiunea Q&A avându-l ca invitat special pe regizorul Oliver Şerban Tătaru, întrebat, fireşte, care e partea de ficţiune din scenariul filmului său.

Jose Alaniz

În cea de-a treia zi a festivalului, publicul a vizionat É Pericoloso Sporgersi (1994), un film mai vechi al lui Nae Caranfil. Pe genericul filmului apar câteva nume de actori îndrăgiţi: Natalie Bonifay, George Alexandru, Marius Stănescu, Mihai Bisericanu, Carmen Tănase, Cezar Boghina. Filmul este conceput ca un triptic, ale cărui voleuri narează aceeaşi poveste, schimbând însă povestitorul, care este, pe rând: o studentă, un soldat şi un actor de teatru. Întâmplările se petrec într-un oraş banal de provincie din România, la începutul anilor ’80. Destinele celor trei personaje se intersectează, iar rezultatul acestor “ciocniri” schimbă ideile fiecăruia despre valorile vieţii, fie acestea legate de carieră, politică sau iubire.

Filmată la puţină vreme după căderea comunismului în România, co-producţia româno-franceză É Pericoloso Sporgersi este o comedia-dramă, în care se ilustrează cu prisosinţă exact râsul-plânsul ce dă titlul acestui reuşit festival. Monica Filimon a stat în centrul discuţiilor şi sesiunii Q&A care au urmat după vizionare.

Un film care a fost aşteptat cu mare nerăbdare de spectatorii din Seattle a fost şi Despre oameni şi melci (2014), regia Tudor Giurgiu. Această comedie străbătută de amărăciune pune în valoare stilul bine individualizat al regizorului Tudor Giurgiu, bazat pe un umor caustic, cool, bărbătesc, preţuit de toţi cei ce i-au văzut filmele. E de tot hazul şi necazul modul în care e transplantat visul american, visul capitalist în societatea românească de la începutul anilor ’90, când, după căderea lui Ceauşescu, toţi românii credeau, cu naivitate şi lipsiţi de mijloace, într-o îmbogăţire rapidă şi transformarea visului de mai bine în realitate. Râsul şi amuzamentul amar sunt generate exact de mecanica şi utopia eliberării peste noapte de coşmarul şi inerţiile comuniste.

Regizorul Şerban Oliver Tătaru

La discuţiile ce au urmat vizionării a participat José Alaniz, profesor la University of Washington, Seattle, la catedra de limbi şi literaturi slave din cadrul departamentului de literatură comparată.

Galele de deschidere şi de închidere au fost organizate cu suportul Euro Lounge Café – North Bend; Balkan Market – Lynnwood; Pannonia Smokehouse – Shoreline, şi au avut meniu tradiţional românesc.

Festivalul Filmului Românesc de la Seattle Un ochi care râde, un ochi care plânge a avut loc la SIFF Film Center, care dispune de o sală cu o capacitate de cca. 100 de locuri şi reprezintă un cinematograf legendar pentru iubitorii de film din Seattle, atrăgând constant un public foarte divers din punct de vedere profesional, cultural şi etnic. Aici se organizează deja festivalurile de film francez, italian, ceh şi polonez. Ca urmare, Festivalul a beneficiat de publicitatea celei mai prestigioase instituţii de film din zonă. De asemenea, festivalul s-a bucurat de o amplă publicitate făcută de ICR New York, ARCS şi University of Washington din Seattle, bucurându-se de mii de vizualizări.

Ioana Uricaru, Doina Uricariu şi Eduard Andrei

Filmele din Festival au fost însoţite de o prezentare a regizorului, scenaristului, operatorului şi echipei de actori din distribuţie, audienţa fiind astfel introdusă în creaţia “noului val” al cinematografiei româneşti. În acest sens, s-au realizat portrete complexe ale cineaştilor respectivi, o trecere în revistă a filmografiei acestora şi a festivalurilor de film internaţionale la care aceste filme au fost difuzate şi s-au bucurat de succes, fiind adesea premiate.

Pe tot parcursul festivalului s-a înregistrat o audienţă maximă, peste 450 de spectatori.

Pe lângă marele efort logistic – coordonarea organizatorului local ARCS cu ICR Bucureşti, stabilirea contactelor necesare cu Centrul Naţional al Cinematografiei, cu regizorii, producătorii şi regizorii filmelor, cu invitaţii speciali, negocierea contractelor şi a taxelor de difuzare a filmelor din Festival -, ICR New York a contribuit financiar la realizarea Festivalului prin acoperirea costurilor de transport pentru invitaţii Ioana Uricaru, Monica Filimon şi Oliver Şerban Tătaru, şi a drepturilor de difuzare pentru anumite filme. În acest sens, Institutul de la New York i-a contactat pe producătorii şi distribuitorii filmelor selectate, respectiv distribuitorul pentru SUA (acolo unde a fost cazul).

Luminiţa Gheorghiu în pelicula Sunt o babă comunistă în regia lui Stere Gulea

Publicul din Seattle i-a întâlnit cu multă bucurie pe oaspeţii de onoare ai Festivalului, regizoarea Ioana Uricaru, criticul de film Monica Filimon şi regizorul Şerban Oliver Tătaru, care au susţinut colocvii despre cinematografia românească a „noului val”, regizorii vorbind şi despre propriile lor filme. Alături de aceştia, a fost invitat de pe plan local José Alaniz, profesor la departamentul de limbi şi literaturi slave din cadrul University of Washington din Seattle.

Ioana Uricarus-a născut în România şi locuieşte în prezent în Statele Unite. Este regizoare, critic de film şi profesor de Cinema Studies la Middlebury College din Vermont. Şi-a obţinut doctoratul în Critical Studies la University of Southern California (2011), unde anterior a urmat şi un program de masterat în Film and Television Production (2007). Înainte de studiile în SUA, a obţinut o licenţă în Biologie la Universitatea Bucureşti (1994) şi una în Regie de Teatru şi Film la UNATC Bucureşti (1999). A publicat numeroase studii şi articole şi a susţinut conferinţe despre Noul Cinema Românesc. Propriile sale filme au fost prezentate la Cannes (2009), la Sundance (2011) şi la Institutul de Film American / AFI (2007). Este unul dintre regizorii serieiAmintiri din Epoca de Aur (Mobrafilms, 2009), care a fost prezentată la Festivalul de la Cannes în 2009, la categoria Un Certain Regard. În 2010, acest film a câştigat Premiul Publicului la Premiile Gopo din România. Primul lungmetraj al Ioanei Uricaru, After the Wedding, a primit finanţare de la Cinéfondation din cadrul Festivalului de la Cannes şi de la programul Sundance Directors. ScurtmetrajulStopover(Mobrafilms, 2010) a făcut parte din selecţia oficială la Sundance Film Festival 2011, Seattle şi a fost prezentat, de asemenea, la festivalurile de film internaţionale: Cambridge, Transilvania, Morelia, London East End, Rehovot, Tacoma, precum şi la Jacob Burns Film Center, Film Society of Lincoln Center, New York.

Monica Filimon s-a născut în România şi s-a stabilit în Statele Unite în 2003. În prezent este profesor de literatura engleză la Kingsborough Community College, CUNY, în New York. A obţinut un Master în Studii Americane de la Universitatea din Bucureşti (2002) şi un doctorat în Literatură Comparată de la Universitatea Rutgers (2011). Între anii 2010 şi 2011 a fost deţinătoarea unui prestigios Premiu Mellon pentru doctoranzi. A publicat numeroase articole despre cinema-ul francez, german şi românesc, iar în momentul de faţă, lucrează la o carte despre Noul Cinema Românesc.

Trafic, în regia lui Cătălin Mitulescu

Şerban Oliver Tătaru, născut la Sibiu şi stabilit în Germania, unde a imigrat în 1989, a absolvit Robert Mayer-Gymnasium din Heilbronn (1994) şi a urmat studii de antropologie şi sociologie la Ruprecht-Karls Universität din Heidelberg (1995-97). De asemenea, a studiat regia pentru film documentar şi jurnalismul TV la Facultatea de Film şi Televiziune din München (1998-2010).

Este cunoscut, între altele, ca autor al documentarelor Anatomia unei plecări (2012), Paparazzo (2006) sau Beograd (2004) – ultimele două menţionate în co-regie cu Sabrina Wulff. Filmul din selecţia festivalului de la Seattle, Anatomia unei plecări, a fost prezentat în premieră la Dok Leipzig în 2012 şi difuzat în acelaşi an pe postul TV Bayerischen Rundfunk (BR), iar în 2013 a fost nominalizat la First Steps Award, a făcut parte din programul Berlinalei, a primit Premiul Culturii Bavareze, a câştigat la secţiunea de film documentar din cadrul Biberacher Filmfest şi la cea din cadrul Festivalului de film Astra.

Despre oameni şi melci, regizor Tudor Giurgiu

Un alt eveniment (primul cronologic) a fost organizat de ICR New York la propriul sediu, în sala Auditorium, sub titlul Mitologii monstruoase în comunism şi post-comunism. La acest eveniment, conceput ca un “preambul” al festivalului de la Seattle, ICR New York a avut-o ca invitat special pe Ioana Uricaru. Cunoscuta şi îndrăgita regizoare Ioana Uricaru a prezentat publicului newyorkez, în avanpremiera Festivalului de la Seattle, cele două filme de scurtmetraj ale sale:Stopover” (2010, cu celebra actriţă Monica Bârlădeanu) şi Legenda activistului în inspecţie(din seriaAmintiri din Epoca de Aur, 2009). Ambele filme vizionate au trezit hohote de râs, trăind acea empatie care apare între martorii unor realităţi trăite şi bine cunoscute. Această regizoare inteligentă are o capacitate remarcabilă de a surprinde clişeele, locurile comune, adăugându-le ingredientele fabulosului, carnavalescului. Ea trece invizibil linia ce desparte realul de suprareal, realismul de suprarealism, şi face acest lucru fără să apeleze la îngroşări, sublinieri sau plicticosul quod erat demonstrandum. Pe lângă calitatea filmelor sale, Ioana Uricaru are şi darul de a comunica cu orice tip de audienţă, este o bună povestitoare, o teoreticiană în lumea filmului, un om de cultură plin de dezinvoltură şi aplomb. Publicul s-a bucurat să afle direct de la tânăra regizoare date despre noul său film Lemonade, ce urmează a fi produs de Mobra Film. Regizoarea nu a decis încă cine va fi actriţa care va interpreta rolul Mariei, dar e convinsă că aceasta nu poate fi decât o actriţă din România. E drept că a notat cu umorul ce o defineşte că e mai greu să strângi bani pentru producerea filmului dacă nu ai în distribuţie o Angelina Jolie sau alt nume aflat în topul unui box-office american. Ioana Uricaru s-a bucurat auzind comparaţiile pe care le-au făcut unii dintre spectatorii din sală între filmele ei de scurtmetraj şi nume celebre, precum Hitchcock. A povestit cu lux de amănunte cum a filmat tehnic anumite scene, în special scena caruselului din Legenda activistului în inspecţie. Această hilară şi absurdă scenă, cu un perpetuum mobile, în care urcă un sat întreg şi urmează să se învârtă la nesfârşit, dat fiind că nu mai e nimeni pe pământ care să oprească caruselul. Filmele Ioanei Uricaru aduse la New York şi toate filmele de la Festivalul din Seattle au demonstrat cu prisosinţă că râsul-plânsul poate fi interpretat oricând precum în definiţia dată de Bergson râsului: du mécanique plaqué sur du vivant.

Succesul primei ediţii a Festivalului Filmului Românesc de la Seattle va transforma, cu siguranţă, acest festival într-o tradiţie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.