Profesionişti ai dansului, dansatori, coregrafi au sosit la Viena, la cea de a 29-a ediţie, a “ImPulsTanz Festival”, care a transformat oraşul, timp de cinci săptămâni, între 12 iulie şi 12 august, în capitală mondială a dansului contemporan.
Când la sfârşitul secolului al XVIII-lea, perechile pluteau pe ritmul în trei timpi pe ringurile de dans vieneze, lumea a fost la început şocată, dar valsul a cucerit întreaga lume. Astăzi ritmurile şi sensul dansului au căpătat valenţe noi.
În trecut, au onorat festivalul “ImPulsTanz” mari coregrafi şi companii renumite, ca “Nederlands Dans Theater”, “Merce Cunningham Dance Company” sau “Baletul de Frankfurt”, cu coregraful american William Forsythe. Wim Vandekeybus, Marie Chouinard şi Mark Tompkins au rămas fideli festivalului de dans austriac.
Marca festivalului, fondat în 1984 de Ismael Ivo şi Karl Regensburger, este combinaţia de stiluri, de la dans clasic şi contemporan la hip hop, trecând prin jazz şi dansuri populare tradiţionale. Spectacole au loc în zeci de locaţii, de la cele mai prestigioase la ateliere, curţi, care atrag din ce în ce mai multe tinere talente.
Anul acesta, 40 de producţii, prezentate mai ales la “MuseumsQuartier”, dar şi la “Schauspielhaus” şi la “Akademietheater”, au încântat spectatorii.
Festivalul a fost deschis cu piesa “Chutes incandescentes”, a canadianului Benoît Lachambre, în duet cu cântăreaţa-dansatoare Clara Furey. “Două feline. Două corpuri nervoase care se atrag sau se ameninţă. Două voci care îşi împletesc variaţiile melodice pe Mahabharata. Revărsare de incandescenţă”, nota un critic. Impresie a făcut performance-ul inclasabilului bulgar Ivo Dimchev, un maestru al improvizaţiei, care a oscilat între neo-peepshow şi cabaret.
Compania Rosas în Drumming
Invitatul principal al acestei ediţii au fost simbolul dansului belgian, Anne Teresa de Keersmaeker, şi cei 14 dansatori ai companiei ei, “Rosas”, cu o nouă interpetare a “Drumming”, piesă a cărei premieră mondială a avut loc în 1998, chiar la “ImPulsTanz”.
Tot din Belgia, Jan Fabre a adus la Viena o nouă punere în scenă a pieselor sale istorice, “The Power of Theatrical Madness“ şi “This is theatre like it was to be expected and foreseen“, ambele considerate de specialişti lucrări-cheie ale istoriei contemporane a dansului.
“Mi s-a cerut de mai multe ori să remontez aceste spectacole, dar voiam să las să planeze mitul lor, mărturisea coregraful-plastician-om de teatru. Astăzi, în ora Twitter, Facebook şi a cultului instantaneului, aceste piese care glorifică ideea contrară şi găsesc din nou locul!”
Spectacolele durează patru, respective opt ore, fără pauză, spectatorii intră şi ies când vor. Ele au fost imaginate iniţial de un tânăr de 26 de ani, ca un fel de câmpuri de luptă coregrafice, în care strigătele şi isteria gestuală fac legea. Un vocabular îndrăzneţ care nu şi-a pierdut nici astăzi radicalitatea.
Un alt Belgian, Wim Vandekeybus, a propus “Ultima Vez”, în care aliază dansului filmul şi fotografia.
Unul dintre punctele de mare interes ale acestei ediţii l-au constituit trei reprezentaţii oferite de fostul dansator-étoile al Operei din Paris, Manuel Legris, în momentul de faţă director al prestigiosului Balet al Operei din Viena, împreună cu invitaţii săi. Ei au interpretat o serie de piese semnate de coregrafi celebri: cehul Jiri Kylian, americanul John Neumeier, francezul Angelin Preljocaj, germanul Patrick de Bana şi spaniolul Nacho Duato.
Patrick de Bana, care a cunoscut un imens succes cu “Marie-Antoinette”, dansat de Baletul din Viena, a urcat pe scenă, ca şi Silvia Azzoni, Alexandre Riabko, Helena Martin, Tamako Akiyama şi Dimo Kirilov Milev.
Aurelie Dupont şi Manuel Legris în Il faut quune porte
Patrick de Bana a semnat trei coregrafii şi a dansat două, una dintre ele cu coregrafa-dansatoare Helena Martin.
Spectatorii au asistat la reîntâlnirea pe scenă a fostului cuplu de dansatori de la Opera din Paris, Manuel Legris şi Aurélie Dupont, pentru două duete: „Il faut qu’une porte…”, în coregrafia lui Jiri Kylian, inspirat de tabloul „Le Verrou” de Jean-Honoré Fragonard, şi „Le Parc”, de Angelin Preljocaj.
Au fost prezente la Viena şi alte mari nume ale dansului, ca britanicul Jonathan Burrows.
Cofondatorul festivalului “ImPulsTanz”, brazilianul Ismael Ivo, a interpretat “Francis Bacon”, creaţie a austriacului Johann Kresnik. Nu pot fi trecute cu vederea reprezentaţiile de dans modern african ale lui Koffi Koko din Benin sau dansul japonez buto, al lui Ko Murobushi.
Alături de aceşti dansatori de renume mondial au fost programate 14 tinere talente, venite din toată Europa, care concurează pentru Premiul “Jardin d’Europe”.
Categoria “Choreographic Platform Austria” a regrupat peste 30 de artişti şi companii austriece.
Workshopuri, seri de lectură, lansări de carte au completat programul.
Capitală a tuturor dansurilor, Viena rămâne şi cea a tuturor îndrăznelilor acestei arte.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.