
PSD a ajuns la limită, a afirmat, joi, liderul organizației din Arad, Mihai Fifor, care susține că ”nu poți construi nimic cu parteneri care confundă guvernarea cu spectacolul ieftin și negocierile cu bășcălia”.
”Răbdarea PSD a ajuns la limită! Nu poți construi nimic cu parteneri care confundă guvernarea cu spectacolul ieftin și negocierile cu bășcălia. Dacă unii continuă cu imaturitățile, blocajele și ironiile sterile, PSD nu va mai avea de ce să rămână la masă. România nu are timp de pierdut cu orgolii și calcule mărunte. Oamenii așteaptă soluții, nu replici acide. PSD a venit la aceste discuții cu toată seriozitatea, expertiza și buna credință. Am spus din prima clipă: nu vom accepta niciodată măsuri care lovesc în populația vulnerabilă. Ne-am opus categoric oricărei creșteri generale a TVA – o măsură oarbă, care ar sărăci și mai mult milioanele de români cu venituri mici și medii”, a scris Fifor pe Facebook.
El a adăugat că PSD susține aplicarea unui impozit progresiv, ”o măsură de bun simț și justiție socială”.
”Am spus nu taxării cu 100 de lei a pensiilor minime. Am spus nu taxei aberante pe tranzacțiile bancare. Am spus nu tăierii burselor și ajutoarelor pentru cei care chiar au nevoie. Și am reușit să le blocăm. Pentru că PSD nu negociază suferința oamenilor! PSD e singurul partid care s-a ținut, mereu, de partea românilor. În timp ce alții fac glume, noi venim cu soluții. Susținem aplicarea unui impozit progresiv, așa cum fac aproape toate statele europene – o măsură de bun-simț și justiție socială. Cine are mai mult, contribuie mai mult. Asta înseamnă echitate”, susține liderul PSD Arad.
Mihai Fifor a avut, în final, un mesaj pentru UDMR: ”Și ar mai fi ceva: UDMR ar face bine să-și vadă de propria prestație. Până să facă glume despre ‘terapie de cuplu’ între PSD și USR, poate ar fi mai util să se uite în propria curte. România are un deficit de 3% după doar patru luni. Și nu știm nici azi ce s-a întâmplat cu banii pentru investițiile locale. Poate că aici ar trebui să se facă terapie. Terapie de responsabilitate”.
Intra rusii peste tine si tu te gandesti? Crezi ca am uitat asa usor?
Visul psd este Georgescu premier si ei cu aur la guvernare. Este tot ce isi doreste Grindeanu si cea mai ramas di psd
Pai asta e foarte simplu. Fara PSD nu trece niciun guvern. La doua voturi de investitura picate, gata, alegeri anticipate.
Numai ca s-ar putea ca dupa alegeri AUR sa faca guvern singur. Asta e problema PSD.
vifor,tudose,dragnea,dancila,groparii armatei. vifor zis si 3 submarine -cap gol
tot voi ati adus tara in colaps dar tot voi va dati virgine?
10 ani sa nu mai calcati la guvernaree!
„PSD e singurul partid care s-a ținut, mereu, de partea românilor.”
Nu ştiu când vor ȋncepe internările spitalele prevăzute ȋn PNRR ( poate că la Sfântu’ aşteaptă ) , dar până atunci „ne bazăm”pe cele 8 spitale regionale promise de PSD …… numai să aflăm locaţia lor .
În rest , s’auzim numai de bine că de rău suntem sătui !
de partea romanilor! Care romani, poti sa ne spui si noua, sa nu murim prosti!
Aia cu vapoare si avioane??
@Auzi, (12 iun. 2025 la 19:33 )
Sunt curios de răspunsul domnului Mihai-Viorel Fifor la ȋntrebarea d-voastră .
În rest , s’auzim numai de bine că de rău suntem sătui !
PSD ar trebui sa sustina alegri anticipate, daca sunt romani!
UN GUVERN EXCLUSIV DIN USR….SUNT CEI MAI CAPABILI .. ACEST GUVERN , SA FIE INFIINTAT , LA RAHOVA ..!!
Ăsta-i ultimul om serios din partidul ăla de securiști, hoți, rromulani și trădători.
Ha, ha! Blambecii PSD-ul’i dacă nu provuacă alejeri anticipate, o iau la vale pe scara istoriei….
Covrigarul a fost mai inteligent de cat „matematicianul” lui peste prăjit. A aruncat o piatră în apă(intrarea usr la guvernare) și acum toți desteotii lui Mucusor încearcă să o scoată din apa! Un popor de handicapați pentru care nu merita sa mori!
Fifor e taios ca un muzeograf sereist ce se afla
Alt pesedist halucinant acest
Fifor! Spectacol ieftin pe naiba… E unul foarte scump, în care biletele sunt tăiate, alături de alți ioropeni, de chiar partidul dumisale. Fifor e precum capra râioasă care ține coada sus!
Când te bagi in tarate, te mănâncă porcii! PSD nu trebuie sa intre la guvernare sub nicio forma! Să-i lase pe oamenii lui Mucusor să conducă Romania! Aceștia oricum vor fi luați cu pietre!
Voi pesedeul ati bagat tara in faliment .Te superi ca vacarul pe sat.Cine crezi tu ca VA IA PE VOI ÎN SERIOS?HOTI și Tâlhari asta sunteti de 30 de ani.Mai bine ati migra cu totii în Triunghiul Bermudelor.
– grup infractional organizat
gura pacatosului….”Pentru că PSD nu negociază suferința oamenilor! …” nu, desigur ca nu o negociaza deoarece e sfinta…
„Borfasilor”(citat marian ceaușescu), dacă va dau ordin stapanii, va reveniți cu răbdarea…