Financial Times: Regimul din Ungaria, demn de Rusia lui Vladimir Putin

Versiunea de democraţie a premierului ungar Viktor Orban ar primi cu siguranţă elogiile omologului său rus Vladimir Putin, un lucru paradoxal pentru un politician atât de visceral în ostilitatea sa faţă de Rusia postsovietică, transmite Mediafax, citând Financial Times.

Premierul Ungariei aminteşte de o traiectorie familiară de la haos economic la autoritarism politic, apreciază Financial Times. Ca şi în Rusia lui Putin, statul de drept este subordonat unui sistem monopartid, comentează Financial Times, în ediţia electronică.

La fel ca în Rusia, ungarii pot vota în continuare, cetăţenii pot protesta şi presa privată îl poate critica pe premier, dar aceasta este o falsă democraţie. Instituţiile statului, tribunalele şi radioteleviziunea publică sunt în mâinile partidului de guvernământ Fidesz.

Susţinătorii lui Orban arată spre haosul economic moştenit de la administraţiile socialiste precedente, care au îmbinat incompetenţa şi corupţia. Însă premierul a depăşit orice efort rezonabil de a crea un mediu stabil pentru redresare.

Ivan Krastev, preşedintele Centrului pentru Strategii Liberale din Sofia, îl descrie pe Viktor Orban nu atât ca ideolog, ci mai degrabă ca un „oportunist radical”. Trecând de la stânga la dreapta spectrului politic, el a profitat de şansa de a exploata naţionalismul ungar într-un moment de criză.

Unii autocraţi exploatează speranţele şi aspiraţiile oamenilor, notează Krastev, prezentându-l ca exemplu pe premierul turc Recep Tayyip Erdogan. Alţii preferă să profite de temerile şi prejudecăţile cetăţenilor, iar din această categorie face parte şi Orban.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.