Firea, primar cultural doar cu pixul

Aproape că nu există apariţie publică a primarului general al Capitalei la care să nu auzim ce intenţii generoase are din punct de vedere cultural. În plus, Gabriela Firea pare să fie şi clarvăzătoare, dar acest lucru nu ajută foarte mult bucureştenii. „Am fost de la început conştientă că Bucureştiul nu are prima şansă în această competiţie pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii pentru anul 2021”, spunea Gabriela Firea după ce comisia de experţi a anunţat că Bucureştiul, Baia Mare şi Cluj-Napoca au pierdut în faţa proiectului propus de Timişoara pentru Capitala Europeană a Culturii. Pentru primarul Bucureştiului „era evident că prima opţiune a celor care analizează astfel de dosare e spre oraşele mai mici”.

„Micul” oraş Timişoara este al treilea oraş din România ca număr de locuitori, dar primarul bucureştean nu se încurcă cu datele. Altfel ar fi realizat că proiectul pe care s-a limitat să-l sprijine numai din pix a costat primăria pe care o conduce mai bine de un milion de euro în perioada 2014-2016. Pentru fiecare dintre ultimii doi ani de proiect, Bucureşti 2021, susţinut la ARCUB, a primit câte 500.000 de euro din bugetul Primăriei, de patru ori mai mult decât a avut finanţare în 2016 demersul câştigător al timişorenilor.

Surse de la audierea privind susţinerea proiectului bucureştean în faţa comisiei de experţi europeni au arătat că discuţia a ajuns de mai multe ori la absenţa Gabrielei Firea în calitate de primar general. Doamna Firea a fost singurul primar al unuia dintre cele patru oraşe candidate care nu a venit să-şi susţină oraşul deşi se afla în libertate. Atât edilul Timişoarei cât şi cel din Cluj-Napoca au fost alături de echipele care au conceput proiectele venind la Bucureşti pentru anunţarea câştigătorului. Soluţia pe care a preferat-o Firea a fost aceea de a trimite o scrisoare, dar şi de a avea un înlocuitor. Viceprimarul. Coincidenţa, desigur, a făcut ca Firea să aleagă tocmai rezolvarea cu care a venit şi primarul suspendat din Baia Mare, aflat în prezent în arest la domiciliu.

Cât despre elanul cultural al doamnei primar general, Cristina Modreanu, critic de teatru şi curator, anunţa la începutul acestei săptămâni: „Acum că ne-am resemnat cu Capitala Culturală Europeană, a venit momentul să ne apărăm totuşi măcar viaţa culturală pe care o are deja Bucureştiul: facem deci un apel către toţi consilierii aleşi în Consiliul General al Primăriei Bucureşti şi către doamna primar Gabriela Firea să-şi onoreze contractele cu asociaţiile realizatoare de proiecte culturale în Capitală! În acest moment, în ciuda contractelor semnate şi a prezenţei siglelor PMB (mai mari decât de obicei şi poziţionate central, aşa am primit indicaţii) pe toate afişele proiectelor în derulare în cadrul programului Acceleratorul de idei, bugetul ARCUB este blocat din nou de către primărie. Data trecută – în luna iulie – dna. primar a susţinut că este o greşeală a fostului primar pe care ea o repară, de data asta a cui este oare?”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Tupa 152 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.