Cornel Onilă, fostul episcop al Hușilor, condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol și abuz sexual, a reușit să se facă de tot râsul la Curtea de Apel Galați, unde instanța voia să afle de la el ce justificări ar avea pentru probele grele din dosar, respectiv filmulețele deocheate, înscrisurile și, mai ales, mărturiile seminariștilor pe care i-a abuzat ani la rând, când el, când arhimandritul Jitaru, scriu jurnaliștii de la publicația vasluiană Vremea Nouă.
Conform motivării întocmite de judecătorii de la Galați, Onilă a negat tot și a azvârlit toată răspunderea pe… Inteligența Artificială.
Ruşinos pentru Biserică. Corneliu Bârlădeanul, condamnat
Cu alte cuvinte, „Artificial Intelligence” s-a dovedit atât de perversă și păcătoasă, încât i-a creat taman lui toate filmulețele, în care apare siluind seminariștii, în odăi cu pereți plini de icoane. Văzând însă că judecătorii zâmbesc ironic la auzul unor asemenea trăsnăi, mai ales că ei, spre deosebire de falsul erudit Onilă știu bine că Inteligența Artificială și-a luat mai mult avânt public undeva prin 2015, iar în 2007 – 2008, de când datează primele lui filme, nici pomeneală de „I.A.” la Huși, Cornel Onilă a schimbat apărarea, menționează aceeași sursă.
cati i-au pupat mana acestui (editat)
Sii, cati or mai fi prin chiliile bisericesti!
Sii, uite cui a dat Statul moca, terenuri, hoteluri, paduri si lacuri, gatere, etc…
Ăștia sunt popii din subordinea prea afaceristului Daniel ortodoxul securist general.
de parca Inteligenta Aia i-a pocit mutra de pervers in poza!
(hollywood stie cel mai bine:
-acolo banditu are fatza de bandit,
fraieru are fatza de fraier
si toate femeile au muian de curve!)
doar 2 coment.
ehei, dak era IPS TEODOSIE ,atunci sa fi vazut comentatorii cu spume la gura !