Fostul şef al IGSU: „Iarna nu-i ca vara” și la munte nu este ca la câmpie

Fostul şef al IGSU, Ion Burlui, care a demisionat miercuri din funcție după accidentul aviatic, susţine că structurile de intervenţie şi-au făcut datoria în cazul accidentului aviatic din Apuseni.

Generalul de brigadă Ion Burlui a transmis, joi, o declaraţie de presă referitoare la „demisia de onoare” din funcţia de inspector general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU.

„Acțiunea de căutare a victimelor accidentului din Munții Apuseni a fost condusă, de la nivelul zonei de căutare, de grupa operativă a Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Alba, iar coordonarea acțiunii s-a făcut de la nivelul IGSU, prin grupa operativă”, spune acesta.

Burlui arată că structurile de intervenţie şi-au făcut datoria în cazul accidentului aviatic şi şi-au riscat viaţa pentru a o salva pe a altora, aşa cum fac de fiecare dată.

„Consider că din punct de vedere operaţional structurile proprii şi-au făcut datoria potrivit competenţelor, în condiţiile date, dar aşa cum «iarna nu-i ca vara», şi la munte nu este ca la câmpie. Oamenii care au intervenit în munţi sunt aceiaşi care intervin în toate situaţiile, riscându-şi viaţa pentru a o salva pe a altora. Că au ajuns primii la locul accidentului localnicii, este foarte bine. Le mulțumesc în modul cel mai sincer. Dar acasă la tine găsești un lucru chiar dacă este noapte, fiindcă știi traseul și unde l-ai pus. Salvatorii sunt cei care au știut muntele, au mers vara, dar și iarna pe el, fără a vorbi despre distanțele de unde s-au deplasat forțele de intervenție. Dacă am remușcări pentru victimele accidentului: DA. Dar am aceleași remușcări pentru toate victimele produse pe timpul situațiilor de urgență: și cei șase oameni căzuți în canalul Dunăre — Marea Neagră acum câteva zile, dar și colegul nostru înghițit de malul de pământ la Fetești. Ar fi bine dacă i-am putea salva pe toți”, spune Ion Burlui.

Fostul şef al IGSU mai spune că în acest caz „s-a încercat interpretarea politică a unei misiuni operative, condusă şi desfăşurată de structuri de intervenţie şi de tehnicieni, ceea ce nu este normal”.

„S-a încercat interpretarea politică a unei misiuni operative, condusă și desfășurată de structuri de intervenție și de tehnicieni, ceea ce nu este normal. Există ministere, există miniștri, însă aceștia nu iau decizii operative, fiindcă nu au competențe. Aceștia pot purta răspunderea ministerului pentru bugetul alocat, politica de personal la nivel total și alte măsuri de ansamblu. O imixtiune a conducerii unui minister în acțiunile operative ale unei structuri nu ar fi benefică, așa cum structura operativă poartă răspunderea și are obligația de a informa conducerea ministerului pentru acțiunile desfășurate;

Mediatizarea evenimentului, cu direcționare unilaterală, fără a se vedea eforturile făcute, nu este corectă. Și copiii fac greșeli în fața părinților, dar aceștia nu-i omoară, fiindcă printre altele nu au drept de viață și de moarte asupra lor. Pompierul este copilul acestui popor. Pe copilul tău nu poți să-l faci „vierme” și „incompetent” de față cu tot satul, în condițiile în care își sacrifică timpul, familia, viața pentru binele tău și îți place să te lauzi și să te asociezi cu el când ia note bune.

Mulțumesc colegilor mei pentru tot ceea ce au făcut și fac zi de zi în îndeplinirea atribuțiunilor de serviciu. Mulțumesc tuturor pentru ceea ce au făcut pentru pompieri și ceea ce fac cu adevărat pentru acest popor”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
George Anghel 1101 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.