Frisoane pentru bugetari: „Guvernul meu” anunță reduceri

Liberalii, așteptați să intre la guvernare în perioada următoare, și-au propus să instaleze nu doar un Executiv mai suplu, ci și reducerea numărului de „oficii, agenţii, autorităţi de toate felurile”. A spus-o chiar Ludovic Orban.

„Prima măsură şi cea mai importantă măsură va fi refacerea capacităţilor administrative ale statului prin atragerea şi promovarea în interiorul acestor instituţii a oamenilor competenţi, pe baza profesionalismului, meritocraţiei, precum şi evaluarea obiectivă a activităţii fiecărui angajat din instituţiile publice. Un guvern mult mai suplu, 15, maximum 16 ministere, reducerea numărului de structuri birocratice, oficii, agenţii, autorităţi de toate felurile. Lucrurile sunt fundamentale, pentru că nicio politică publică nu poţi să o pui în practică dacă nu ai corpul funcţionarilor care să participe la implementarea ei”, a declarat Ludovic Orban, liderul PNL.

„Reducerea numărului de structuri birocratice, oficii, agenţii, autorităţi de toate felurile”, așa cum s-a exprimat Orban, ar putea duce, implicit, la disponibilizarea unor bugetari care lucrează în aceste instituții.

Liderul PNL a mai susţinut că elaborarea bugetului pe anul viitor, dar şi negocierea exerciţiului financiar pe anii 2021-2027 cu UE reprezintă cea mai mare provocare.

De asemenea, Ludovic Orban a declarat: „Vom stimula creşterea salariilor în domeniul privat printr-o dinamică a creşterii investiţiilor, dar şi printr-o atitudine antreprenorială faţă de mediul de afaceri, pentru a încuraja investiţii private, fie a unor investitori autohtoni, fie investiţii străine. România se poate dezvolta pe bază de investiţii, de inovare, de cercetare, de creştere a competitivităţii, punerea întregului sistem public în slujba dezvoltării economice”.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8516 Articole
Author

36 de Comentarii

  1. Cetatenii romani vor avea ceea ce s-au dorit. Deoarece romanul e mazochist si ii place sa se auto-flageleze singur. Iar cu maimuta Citu la Finante taitele vor fi pe masura.

  2. Tăieți! Tăieți! Tăieți tot Pesedeul din rădăcină. Nimic să nu mai rămână din el. Ca după războiul atomic.

  3. Saracul orban, cit de putina minte are… citez: Ludovic Orban a declarat: „Vom stimula creşterea salariilor în domeniul privat printr-o dinamică a creşterii investiţiilor, dar şi printr-o atitudine antreprenorială faţă de mediul de afaceri… puneti-l sa explice aceasta porcarie, spusa probabil sub influneta alcoolului. imbecilii arunca vorbe care cred ca reflecta realitatea. ceea ce spune orban nu are nicio legatura cu aceasta!

    M*I* iohannis

  4. Eu nu inteleg ce este in neregula in afirmatiile PNLilor.Toata lumea este de acord cu faptul ca aparatul birocratic este supradimensionat, supraplatit si supraneperformant.De aici trebuie inceput,reducere numar de ministere si agentii,reducere numar de salariati din acestea, macar pe criteriul ultimului venit,incurajarea disponibilizatilor sa treaca in mediul privat sau sa ingroase randurile diasporei si dat o gura de aer mediului privat care asigura bugetul.Voi astia de la KK Cotidianul chiar ati imbracat camasa lui Stalin?

  5. Vor fi angajati fripturistii colorati, in loc de cei roșii. Am mai vazut asta cand a venit PDL-ul.
    ”.. nicio politică publică nu poţi să o pui în practică dacă nu ai corpul funcţionarilor care să participe la implementarea ei”.
    Asta a fost și justificarea PSD ca sa-si pună oamenii în funcții! Tot ”specialisti” si aia!
    Nimic nou.

  6. @Taieti un cretin care se respecta mai lua o gura de galbior din fundul curtii de la tara. Dar ma-ta nu este buna de taiete ca tot arde gazul de pomana pe linia de centura. E prea naspa ca sa mai poate scoate si ea un ban cinstit.

  7. Liberalii si usr-istii neomarxisti globalisti vin la putere pentru straini !
    „Bãtrânii aveau gurã de lup si inimã de miel; au venit liberalii cu gura de miel, plinã de cuvinte amãgitoare, dar cu inima de lup” ne avertiza inca de atunci marele Eminescu !
    Totul pentru multinationale si corporatii si cat mai multe taxe si impozite pentru popor pentru omul de rand ! Asta fac, pentru ca au  mai facut, si pentru care au si declarat, ca pentru asta au iesit in strada cu rezistentii spalati pe creier, tefelisti, sorosisti, pentru asta au urlat si urla acum  ca nu sant bani pentru pensii si salarii,  pentru ca asta ar inseamna o taxare si impozitare  corecta a multinationalelor si corporatiilor occidentale, ceea ce e de  nepermis intr-o colonie bananiera…
    pentru asta a fost bagat Dragnea la inchisoare…iata rezultatul minciunii si manipularii…
    asta ne asteapta datorita manipularii parsive a „valorilor” occidentale cu „o tara ca afara” :  jaf mai bine facut, sistematic, nemteste, asuprire mai bine facuta de catre alogeni… invadati de migranti negri si mahomedani de sodomisti homosexuali, tot mai dezbinati, asupriti si goniti din tara noastra…
     Asa ca…herr joiannis nazistul parazit vanzator de copii, a decretat in colonia bananiera Romania :
     „O Românie fără PSD” !
    Astfel, pesedeii trebuie să poarte obligatoriu o stea roșie în piept pentru identificare și în ghetouri cu ei, că așa făcea neamul lui herr joiannis cu indezirabilii!

  8. Mai intai este nevoie de reducerea nr. de judete si comune.Apoi reducerea birocratiei pt tot felul de studii inutile si de hartii. Re ducerea de ministere si agentii si descentralizare adevarata. Asa multi bani vor merge in economie. 2/3 din bugetari au fost angajati pe pile fara competente reale pe un domeniu. Apoi redusi nr de consilieri si alti taietori de frunze din primarii.Pusi la munca cei cu ajutoare si pensii anticipate nejustificate. Taiate pensiile speciale ale alesilor.

  9. Tăriceanu, Ieri la Sibiu: „Nu poate să reducă numărul de consilieri, că se supără rudele lor”!
    Tăriceanu, susţine că a ieşit de la guvernare pentru că Dăncilă NU a putut să îndeplinească câteva dintre condiţiile ALDE.
    Printre condiții se numără REDUCEREA numărului de miniştri, de secretari de stat şi de consilieri ai demnitarilor.

    „Analiza pe care eu am prezentat-o dnei Dăncilă e una bazată pe opţiunile a peste 2/3 din populaţie, care consideră că în momentul de faţă, România se îndreaptă într-o direcţie greşită. Şi i-am explicat că, având în vedere această situaţie, Guvernul pe care îl conducea, să adopte un set de măsuri, care să încerce să schimbe percepţia. Şi i-am cerut atunci să facă o restructurare a Guvernului, în sensul diminuării numărului de portofolii ministeriale, presupunând acest lucru inclusiv diminuarea numărului de portofolii deţinut de ALDE. Doi la mână: i-am cerut să diminueze la 1/2 numărul de secretari de stat, pentru că actualul Guvern are cel mai MARE număr de secretari de stat din Istoria postdecembristă. I-am cerut să reducă la 1/2 posturile de consilier la cabinetele demnitarilor.”
    El a spus că Dăncilă i-ar fi explicat că NU poate să reducă numărul de consilieri ai demnitarilor “pentru că se supără rudele lor”.
    „În final, mi-a spus că NU poate să facă nimic. NU poate să facă restructurarea, pentru că trebuie să vină în Parlament să ceară votul de încredere şi nu are majoritatea suficientă, după ce îmi spusese că vrea să-i coopteze şi pe cei de la Pro România, dar ulterior a renunţat. NU poate să reducă numărul de secretari de stat pentru că ostilizează organizaţiile locale. NU poate să reducă numărul de consilieri de la cabinetele demnitarilor pentru că se SUPARA rudele lor. Nu poate să facă nimic”.
    Editat

  10. Adevarul este ca Orban si ai lui pnlisti sunt inca la stadiul de sugaci. Cretinii astia sug cu spor de la taticul lor laptic de cuc nemtesc cu bucurie. Laptic care i-a ajutat pe taiete liberali sa treaca Motiunea de Cenzura, asa cum a recunoscut M..E Orban cu gurita lui. Cu alte cuvinte M..E PNL este un partid de lobotomizati care nu pot trece nici macar strada fara sa fie tinuti de manuta de M..E Johannnis Haoss.

  11. Liberalii si usr-istii neomarxisti globalisti vin la putere pentru straini !
    „Bãtrânii aveau gurã de lup si inimã de miel; au venit liberalii cu gura de miel, plinã de cuvinte amãgitoare, dar cu inima de lup” ne avertiza inca de atunci marele Eminescu !
    Totul pentru multinationale si corporatii si cat mai multe taxe si impozite pentru popor pentru omul de rand ! Asta fac, pentru ca au mai facut, si pentru care au si declarat, ca pentru asta au iesit in strada cu rezistentii spalati pe creier, tefelisti, sorosisti, pentru asta au urlat si urla acum ca nu sant bani pentru pensii si salarii, pentru ca asta ar inseamna o taxare si impozitare corecta a multinationalelor si corporatiilor occidentale, ceea ce e de nepermis intr-o colonie bananiera…
    pentru asta a fost bagat Dragnea la inchisoare…iata rezultatul minciunii si manipularii…
    asta ne asteapta datorita manipularii parsive a „valorilor” occidentale cu „o tara ca afara” : jaf mai bine facut, sistematic, nemteste, asuprire mai bine facuta de catre alogeni… invadati de migranti negri si mahomedani, de sodomisti homosexuali, tot mai dezbinati, asupriti si goniti din tara noastra…
    Asa ca…herr joiannis nazistul parazit vanzator de copii, a decretat in colonia bananiera Romania :
    „O Romanie fără PSD” !
    Astfel, pesedeii trebuie să poarte obligatoriu o stea roșie în piept pentru identificare și în ghetouri cu ei, că așa făcea neamul lui herr joiannis cu indezirabilii!

  12. de vorbesti de desfiintarea unor judete, un pas catre federalizare? cauta-ti singur epitetul pe care-l meriti…

  13. E vremea rozelor ce mor
    La pesede, vede oricine –
    Au fost de preamărire pline,
    Și-acum se sting așa ușor.

    Prin tractir trece un fior.
    Și este jale la Latrine –
    E vremea rozelor ce mor
    La pesede, vede oricine.

    Din agealâcul dumnealor,
    Curg vălmășaguri de suspine,
    Că la scrutinul care vine
    Bimbașii pierd puterea lor… –
    E vremea rozelor ce mor.

    (după Alexandru Macedonski)

  14. Tăiați, tăieți! Tăieți, tăiați! Pesedeul ca pe cârnați.

  15. Primile care trebuiesc puse pe liber sunt cele 15 mii capete de bovine din SRI care mananca 500 de milioane de euro anual taind frunza la caini. Pana atunci M..E Helvvg si Johannisn

  16. Citeste niste istorie scribalealo
    Uite aici prietenul prietenului tau criminalul ilici
    Nu va iarta romanii pizdisti fsnisti

  17. Problema asta cu functionarimea n-a putut-o rezolva nici macar Ceausescu dupa reorganizarea teritoriala si mai apoi d-apai saracul glanetas Orban…Nepotismul face parte din cultura tuturor partidelor de la P.C.R.(Pile,Cunostinte,Relatii) pana in prezent…La urma urmei cu ce sa saturi clientela sustinatoare,doar nu au facut munca voluntara…Sigur ca se va aplica principiul,plecati voi satuilor ca venim noi si ceva pe deasupra,sau ciocul mic acum suntem noi la putere, binecunoscut…

  18. @E vremea rozelor ce mor/Cu ma-ta imbalsamata expusa in fereasra/Cu tac-tu mumefiat agat de grinda/Si sor-ta cu venele taiate intinsa pe podea/Iar tu inebunit de spaima/Uitandu-te ca zombii in oglinda.

  19. Excelent! Romanul e prost bata, pana nu i se sparge rozeta nu pricepe :))
    Desigur lautarul o s iasa sa nege dar amintiti-va ca exact la fel: nu se taie nimica, nu se concedieaza; spuneau si leprele betivului bashit ininte sa ajunga la ciolan (si tot aia sunt si acuma:pnl + pd revopsit)

  20. Să-i dăm ‘pe ai lor’ afară pentru ai aduce ‘pe ai noștri’, deh, ‘lingăi’ mulți cu ‘mațul gol’ !

  21. A revenit vremea studiilor de fezabilitate si auditurilor, facute normal de firmele de consultanta ale economistilor PNL/USR… platite din bani pubici, care o sa constate ca sunt prea multi angajati chiar si acolo unde conform normativelor lipsesec cate 5-10.

  22. Daca PNL face ce promite acum va asigur ca in 2020 voi muta productia de F-35 la Bacau si M1 Abrams la Deveselu. De asemenea
    Freightliner la Brasov, Peterbilt, Kenworth si PACCAR se vor fabrica la Resita si Arad pentru a termina odata blestematele de Autostrazi. Daca nu veti face nimic, veti ramine ca si pina acum, adica TOTAL LOSERS !

  23. ăsta era aproape de coma alcoolica atunci cand i-a ieșit gogomănia asta din gură.ha,ha

  24. Abia astept ca, pensionarii sa aduca inapoi banii de acasa incasati pe lunile septembrie si octombrie 2019 ca sa-i platesca pelerinajul liberal saptamanal al lui Johannis pe ruta Bucuresti-Sibiu si retur! Huuo fascsistule care vrei sa lichidezi pe cei bolnavi si schilozi! Abia satept ca cele 400.000 de rujate cu ochii cat cepoele(cum spunea petrov) sa planga la racla sf. Parascheva si sa stiige : unde esti,primavara mea?(Donte estara, me primavera-Marco Antonio Solis)!

  25. Pentru cei care nu stiu o noua organizare teritorial administrativa nu inseamna federalizare. Dupa 1990, Polonia, Bulgaria au redus numarul de unitati administrative pentru a scade cheltuielile. Noi avem si prefectii si presedintii de consilii judetene fiecare cu numar mare de functionari. Atributiile lor se pot comasa.Asa ca aceasta organizare din 1968 nu mai este eficienta si toaca prea multi bani. Mai puneti mana si cititi bine dragi postaci!

  26. Gaspaduna Ioana, iar ai intzeles pe invers, „frisoanelwe” nu vor fi pentru bugetari, frisoanele sigur vor fi pentru „camarila ciumei rosii”, deci pentru incompetenti: progenituri, amante, fufe, cocalari, neveste, fini, nasi, soferi ai maharilor ciumei rosii, cocotzati in pozitzii platite cu multe mii de euroi pentru „a taia frunze la caini” si pentru…”obligatzii”!

  27. Unde a lucrat domnii Ludovic Orban și Klaus Iohannis în privat. Sau meditațiile neimpozitate ale domnului președinte Iohannis reprezită inițiativă privată? Domnul Ludovic Orban a cântat în privat pe la nunții? Iar vizavi de crescutul salariilor în privat, au ajuns de 3,4 ani mașinoaiele 4X4 ai patronilor și copii sau nepoții au intrat la clasa pregătitoare și trebuie iute cadou o vilă cu două garaje, piscină și gradină parțial dalată în zona de grătare și gazon adus la sul. Și obligatoriu un gard îalt de caramidă acoperit cu țiglă glazurată cu nișe în arc în zid. La stradă gard masiv din imitație fier forjat gros căt brațul și porți din platbandă masivă tot imitație fier forjat acționate automat. Fierul forfajat are pe interior plăci de policatbonat să mascheze curtea. -“De ce ați urâțiti gardul cu policarbonat? -Să pot ieși când vreau în izmene să mă piș în curte”. Venirea la putere a liberalilor domnului Ludovic Orban național suținători ai domnului Klaus Iohannis era de mulți îmbuibați și multinaționale așteptată.

  28. Mi-as dori sa schimbe ceva, dar cum zicea conu Iancu: „accept sa se schimbe, dar sa ramana asa”. Ma tem ca fripturisti de azi vor fi schimbati cu fripturistii de maine, si iacata PROGRESUL.. In atatia ani de opozitie s-au facut promisiuni, s-a facut prietenii, cumetrii, si alte romanisme, balcanisme, …. imi este tare greu sa cred ca vor fi mai corecti ca LENIN cand a facut ca si noi revolutia din 2019, el in 1917, cu sprijin German.

  29. Abia astept. Cunosc destui angajati la stat sau pensionari care erau toata ziua cu „M..e PSD” in gura…poporul asta este atat de ignorant, se lasa atat de usor prostit de toate hienele astea securiste, pedeliste, sorosiste. Prostia se plateste…intotdeauna. Poporul asta trebuie sa sufere in continuare, sa repete lectia pana invata dracului odata si odata, daca nu, asa o sa o tina in continuare…

  30. Atata timp cat o tara e guvernata de interlopi si institutiile sant aparatoarele mafiei si interlopiilor si tara e o colonie de cea mai joasa speta NICIODATA NU SE VA DEZVOLTA Si toate discursuriile de genul asta sant praf in ochii naiviilor

  31. @ Gelu: Debitezi numai aiurelei sau citezi fara odihna din smintelile antenistului Mircica. Care romani si-au dorit sa fie masochisti? Dancila si cei ai ei fac cadou guvernarea liberalilor fara ca macar sa-si consulte macar simpatizantii. PSD-ul se poate oricand descotorisi de aceste panarame si impreuna cu altii din parlament sa reuseasca blocarea unui guvern liberal. Doar niste besmetici cred ca astia isi vor rupe gatul la guvernare. De ce ar fi mai nepregatiti ministrii lor decat 70% din ministrii lui Dancila care au fost niste giurumele. Astept explicatii.

  32. zicerile veoricai le-ati prezentat pe 4 pagini, iar din ce zice orban ati extras o bucatica, aia care va convine. nu degeaba si-a alocat psd un buget de 47 mil euro, sa aiba de unde plati mesageri…

  33. ala cu maimuta are ,,experienta,,la privat deoarece primea bani lunar de la un srl din tg.mures (cat timp presta,salariu, functie?) dna,diicot,ani ??? asta da ,,prim ,,!! cat despre RESTUL ,,ministrilor,, cu specialitate la tot felul de ,,specializari prin parate universitati,,,,,,,,,ha,ha ! curioasa amanarea ,,numirii,, prim ministrului lui w. din LUNI a strecurat o posibila amanare pentru MARTI ,,,,,,DEINDATA!!!

  34. Saracii bugetari! Dar cand au fost angajati prin concursuri masluite nu au avut frisoane? Cand au primit „mutarile in plic” inainte de ziua concursului nu au avut frisoane? Cand toata lumea vedea ca sunt neamuri cu nu stiu cine, nu aveau frisoane? Ca nu fac decat umbra pamantului la locul de munca nu au frisoane? Ca sunt in afara de orice subiect in administratie nu au frisoane? Ca iau banii degeaba nu au frisoane? POATE CA SI 150.000 SUNT PUTINI, pentru ca s-a umplut administratia publica de directori, directorasi, sefi servicii, pusi politic si pe baza de rubedenii.

  35. Da mai romanii sunt mazochisti prin pasiviatea si indolenta de care dau dovada. Cum crezi ca ar fi reactionat surogatul nemtean daca romanii ar fi iesit masiv in stada in fata Palatului Cotrocei pentru a-si arata dezaprobarea vis-a-vis de incalcarile grave si continue ale Constitutiei Romaniei?? Sau ar fi iesit joi inainte de votarea Motiunii cu sutele de mii in fata Parlamentului pentru a-si arata sustinerea fata de guvernul PSD??? Care crezi c-ar fi reactia grecilor sau sud-coreenilor in aceste situatii???

  36. Pai, Iohannis ,aproape, ca si-a atins tinta , Parlamentul lui , Guvernul lui ! El centreaza , el da cu capul ! Da’ mai e una , de care nu spune nimic , dar de care are mare nevoie : subordonarea justitiei , sa aibe si „justitia lui” ! Pai, de ce are , asa, mare nevoie ? Apoi ,casele din Sibiu , luate cu acte false , chiriile incasate ilegal de pe urma unor case care nu-i apartineau ! Sa tot fi Primar in Sibiu !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.