Fulguranta expansiune a terorismului islamist

Decapitări de ostatici americani, în Irak, şi francez, în Algeria, ameninţări cu aceeaşi soluţie barbară în Filipine, ascensiune fulgurantă a jihadiştilor Statului Islamic, haos în Libia şi în Republica Centrafricană, război în Siria, gruparea islamistă integristă Boko Haram vrea şi ea Stat Islamic în Nigeria.Pe urmă, ordonând bombardarea Statului Islamic, Barack Obama, cel care, venit la Casa Albă, promitea sfârşitul războiului din Irak, a devenit al 4-lea preşedinte american care intervine în această ţară – după George H. W. Bush, în 1991, Bill Clinton, în 1996, şi George H. Bush, în 2003 -, implicând astfel Washingtonul într-o nouă aventură militară pe principalul câmp de luptă al armatei ţării sale după sfârşitul Războiului Rece.

De cotidianul.ro - Autor

Decapitări de ostatici americani, în Irak, şi francez, în Algeria, ameninţări cu aceeaşi soluţie barbară în Filipine, ascensiune fulgurantă a jihadiştilor Statului Islamic, haos în Libia şi în Republica Centrafricană, război în Siria, gruparea islamistă integristă Boko Haram vrea şi ea Stat Islamic în Nigeria.Pe urmă, ordonând bombardarea Statului Islamic, Barack Obama, cel care, venit la Casa Albă, promitea sfârşitul războiului din Irak, a devenit al 4-lea preşedinte american care intervine în această ţară – după George H. W. Bush, în 1991, Bill Clinton, în 1996, şi George H. Bush, în 2003 -, implicând astfel Washingtonul într-o nouă aventură militară pe principalul câmp de luptă al armatei ţării sale după sfârşitul Războiului Rece.

Decapitări de ostatici americani, în Irak, şi francez, în Algeria, ameninţări cu aceeaşi soluţie barbară în Filipine, ascensiune fulgurantă a jihadiştilor Statului Islamic, haos în Libia şi în Republica Centrafricană, război în Siria, gruparea islamistă integristă Boko Haram vrea şi ea Stat Islamic în Nigeria.Pe urmă, ordonând bombardarea Statului Islamic, Barack Obama, cel care, venit la Casa Albă, promitea sfârşitul războiului din Irak, a devenit al 4-lea preşedinte american care intervine în această ţară – după George H. W. Bush, în 1991, Bill Clinton, în 1996, şi George H. Bush, în 2003 -, implicând astfel Washingtonul într-o nouă aventură militară pe principalul câmp de luptă al armatei ţării sale după sfârşitul Războiului Rece. În fine, bombardând fără acordul expres al ONU sanctuarele islamiste din Siria, acelaşi Barack Obama face ce nu a făcut anul trecut, ignoră Naţiunile Unite, legalitatea şi morala internaţională, invocând pericolul islamist, dar fără să existe o delimitare clară şi acceptată pe plan mondial a limitelor acţiunii sale.
Este o imagine deloc plăcută a lumii de azi şi a provocărilor complexe la care ea trebuie să facă faţă. Şi, dacă cele de mai sus nu sunt suficiente, ar trebui să adăugăm o realitate şi mai şocantă: la 13 ani după atentatele de la 11 septembrie 2001 şi în ciuda investiţiilor uriaşe în combaterea terorismului islamic, ca şi a sacrificiilor consimţite în mod deliberat, specialiştii constată cu stupoare că, departe de a fi anihilat, terorismul islamist s-a răspândit şi implantat în noi ţări, relativizând succesele eliminării sau capturării unor şefi ai Al-Qaida, între care mult mediatizatul ei lider Usama Bin Laden. Nu este, deci, deloc surprinzător ca o revista parizănă scria că, „între septembrie 2001 şi septembrie 2014, se constată o neliniştitoare expansiune a terorismului islamist”.
Argumente ? Cu duiumul. În Afganistan, talibanii care-l adăpostiseră multă vreme pe amintitul Usama Bin Laden, sunt, în 2014, mai puternici decât vreodată până acum, astfel încât au constrâns SUA să elibereze cinci dintre şefii lor încarceraţi la Guantanamo, în schimbul unui militar american. Mai mult, după cum au constatat specialiştii în islamism şi cei în combaterea terorismului, talibanii au contaminat masiv zona tribală din Pakistan, ţară în care-şi găsise adăpost amintitul Usama Bin Laden şi care a servit ca rampă de lansare a grupării teroriste Al-Qaida, în anii 1970. Mai departe, jihadiştii au lovit în sanctuarul lor, Arabia, iar între 203 şi 2006 s-au implantat solid în Yemen, prin mişcarea Al-Qaida din Peninsula Arabică (AQPA), apoi în Irak, în Siria, îndeosebi prin Frontul an Nosra şi Statul Islamic, lovind apoi la graniţele Libanului, prin versiunea şiită a jihadismului. Au prins rădăcini şi în Fâşia Gaza şi în peninsula egipteană Sinai, s-au dezvoltat în Tunisia şi mai ales în Libia, îndeosebi pe coasta mediteraneeană, cât şi în marele sud african.Astfel, ei s-au asociat reţelei saheliene a grupării Al-Qaida din Maghrebul Islamic (AQMI), care acţionează din Mali şi Niger până în Algeria.Totodată, aşa cum aminteam încă de la început, teroriştii aparţinând mişcării Boko Haram, care sechestrează nestânjeniţi sute de tinere, controlează la ora actuală nordul Nigeriei, unde au anunţat că vor proclama Statul Islamic.Pe coasta răsăriteană nordică a Africii, în Somalia acţionează o altă grupare jihadistă foarte dură, Shebabs, care creează mari probleme atât pe plan pe plan intern, cât şi continental.
Dincolo de cele de mai sus, în ultima vreme a devenit din ce în ce mai evidentă tentativa acestor mişcări jihadiste de a nu rămâne cantonate la nivelul ţărilor islamiste şi de a se extinde în statele Occidentale, unde recrutează pe scară mare atât cetăţeni ce s-au convertit la islam, cât şi pe cei care aparţin comunităţilor de imigranţi, care, fie nu s-au integrat, fie sunt atraşi cu oferte deosebit de tentante. Zlile trecute, revista franceză „Le Point” scria că ar fi vorba de peste 3.000 de jihadişti europeni, dar alte surse vorbesc de mult mai mulţi. Cum se ştie, terorismul islamist a vizat în premieră statele islamiste, dar nu a ocolit nici capitalele occidentale sau mari oraşe din aceste ţări – Washington, New York, Madrid, Londra. Ar mai trebui notat că acei mii de occidentali care s-au alăturat îndeosebi Statului Islamic se pot întoarece oricând acasă pentru a încerca să declanşze atacuri ce pot avea un impact mediatic impresionant.Totodată, nu trebuie neglijat modul extrem de rapid în care Statul Islamic s-a extins în unele state islamiste, unde a devansat Al-Qaida. Cazul cel mai recent şi cel mai spectaculos, dar din punct de vedere negativ, este al Algeriei, unde un grupuscul islamist local- Djund Al-Qalifa- l-a decapitat pe alpinistul francez Herve Gourdel la trei zile după ce-l capturase în zona Kabylia.
Fireşte că în atare condiţii întrebarea ce se pune este cum şi dacă se poate reuşi astăzi în lupta antijihadistă în condiţiile în care în mod nemijlocit şi pe faţă islamul, în particular componenta lui arabă, a fost deturnat de secte atotputernice şi transformat în armă de război în numele lui Allah. Contextul este deosebit de complicat, cu multe accente specioase, radicale şi masive, el fiind susţinut nu o dată de muftii extremişti, ce se revendică din salafism, adică din islamul pur şi dur promovat de Bin Abdeluab şi din ideologia Fraţilor Musulmani al lui Sayed Kotb. Asta dacă vorbim despre componenta sunnită a islamului, întrucât cea şiită se bazează pe transnaţionale structurate în reţele în Iran, care acţionează cu aceeaşi barbarie. Pornind de aici, apare limpede că înfruntarea dintre aceste două extremisme, prezentă masiv pe teatrul de război irakian şi sirian, nu lasă să se întrevadă nicio perspectivă a niciunei păci în zonă, unde ele se confruntă de peste 14 veacuri. Ca urmare asistăm azi la o ofensivă a terorii şi la o aplicare directă a strategiei intimidării, pe care cred că actuala coaliţie internaţională, pusă pe picioare de SUA prin Barack Obama, o va combate ani la rând, aşa cum recunoaştea însuşi şeful Casei Albe. Dar cu succes incert.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.