Gata, s-a vândut o bancă cunoscută din România!

jaf armat bancă

Banca Transilvania a semnat vineri contractul pentru achiziţionarea a 100% din acţiunile OTP Bank România, precum şi a altor companii din Grupul OTP România, inclusiv OTP Asset Management SAI şi OTP Leasing România IFN, preţul total al tranzacţiei ridicându-se la 347,5 milioane de euro.

Potrivit unui raport al BT, remis Bursei de Valori Bucureşti, cu o zi în urmă Consiliul de Administraţie al BT a aprobat perfectarea acestei tranzacţii.

„Dorim să precizăm că, atât Banca Transilvania, cât şi OTP Bank România SA vor acţiona ca entităţi separate până la finalizarea tranzacţiei. Ulterior semnării şi în vederea integrării entităţilor amintite mai sus în cadrul Grupului Financiar BT, vor fi demarate şi derulate procedurile legale pentru obţinerea tuturor aprobărilor necesare din partea autorităţilor competente”, se spune în raport.

Banca Transilvania precizează într-un comunicat că, în urma acestui acord, OTP Group vinde subsidiarele sale din România, marcând ieşirea de pe piaţa românească. Finalizarea tranzacţiei este estimată în câteva luni, după primirea aprobărilor din partea BNR şi a Consiliului Concurenţei.

După primirea aprobărilor autorităţilor, Banca Transilvania va fuziona cu OTP Bank România. OTP Group va asigura o tranziţie cât mai uşoară pentru clienţi şi angajaţi până când integrarea în Grupul Banca Transilvania va fi finalizată. Până atunci, OTP Bank România şi subsidiarele sale vor continua să-şi onoreze angajamentele faţă de clienţi.

„Pentru Grupul Banca Transilvania, achiziţia afacerii OTP Group în România este o oportunitate de a ne întări poziţia de lider pe piaţă şi de a contribui la consolidarea pieţei bancare din România. Continuăm planurile noastre ambiţioase pentru creşterea organică a băncii, cu menţinerea interesului pentru viitoare oportunităţi de achiziţii. Mulţumim echipei OTP Group pentru ceea ce a construit în ţara noastră şi pentru discuţiile pragmatice, care au dus la rezultate pozitive. Le spunem bun venit la BT clienţilor şi angajaţilor OTP Bank România”, a declarat Horia Ciorcilă, preşedintele Consiliului de Administraţie al Băncii Transilvania.

În această etapă, din partea clienţilor OTP Bank România nu este nevoie de nicio acţiune, ei vor beneficia de aceleaşi condiţii de până acum în relaţia cu OTP România. Banca îşi menţine angajamentele faţă de Bethlen Gabor Foundation şi va continua să colaboreze cu clienţii săi în termenii şi condiţiile existente, incluzând servicii oferite în mai multe limbi/bilingv, unde este necesar.

„Banca noastră a parcurs un drum lung, de 20 de ani, în România, timp în care am înregistrat o creştere organică semnificativă, însă pentru noi a devenit tot mai clar că nu ne putem atinge obiectivul strategic de creştere fără achiziţii, iar în viitor vedem puţine perspective în acest sens. Sunt încrezător în ceea ce priveşte clienţii OTP, că vor continua să beneficieze de servicii de înaltă calitate şi de produse financiare moderne. Mulţumesc echipei OTP Bank România, colegilor din management, pentru dedicare şi muncă asiduă, care au stat la baza creşterii băncii şi a standardelor de calitate oferite”, a afirmat Sandor Csanyi, preşedinte şi director general al OTP Bank.

Consultanţii Băncii Transilvania în această tranzacţie au fost: Barclays Bank Ireland PLC (consultant financiar), Filip & Company (consultant juridic) şi PwC România (consultant due diligence).

Banca Transilvania este cea mai mare bancă din România şi din sud-estul Europei. Ca bancă universală, acoperă toate segmentele de clienţi şi linii de business în sectorul financiar. Are ˆ20% cotă de piaţă, peste 4 milioane de clienţi, circa 10.000 de angajaţi, soluţii de online banking şi 500 de sedii în 180 de localităţi.

OTP Bank România este o bancă universală. Din 2004, OTP Bank, unul dintre grupurile bancare cu cea mai rapidă creştere din Europa Centrală şi de Est, a fost acţionarul semnificativ al OTP Bank România. OTP Bank România are 2,64% cotă de piaţă în funcţie de active, aproape 420.000 de clienţi persoane fizice, peste 22.000 de clienţi Corporate şi IMM, 1.800 de angajaţi şi 96 de sucursale.

În România, membrii Grupului OTP sunt: OTP Bank România, OTP Consulting, OTP Leasing, OTP Asset Management, OTP Factoring, OTP Advisors şi Fundaţia OTP Bank România.

Cu peste 41.000 de angajaţi în prezent, în 12 ţări din regiunea ECE şi Asia Centrală, Grupul oferă servicii financiare universale pentru peste 17,5 milioane de clienţi. OTP Group are sediul central în Ungaria. Grupul bancar este listat la Bursa de Valori din Budapesta din anul 1995.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Ioana Radu 8516 Articole
Author

7 Comentarii

  1. OTP Bank este a Ungariei și s-au vândut subsidiarele din Romania! Important la ora actuala, sa nu se vanda CEC-ul unde sunt enorm de multi pensionari cu pensiile. Oricum, vor intra alte subsidiare, daca nu, spatii comerciale fara nicio problema.

  2. La cât mai multi achizâții pintru Banca Transilvania! Urmiază mai apoi achiziția ăsteia di cătră J. P. Morgan… Abia atunși să vez’ “bucurii” pi capu’ româniluor…

  3. Interesant de știut, pe teritoriul României la OTP Bank România documentele se încheiau și în limba maghiară și această condiție o menține și Banca Transilvania? Banca Transilvania nu are și România în denumire ca ungureasca OTP? “Banca îşi menţine angajamentele faţă de Bethlen Gabor Foundation”, fundație de susținere a acțiunilor antiromânești din Ardeal!!! Bethlen Gabor ăla cu uriașa statuie de stăpân ungur, dezvelită în centrul Alba Iulia de fiara revizionistă Katalin Novak, fost principe al Transilvaniei între 1613-1629, în epocă poreclit ”Țiganul” și ajuns pe tronul Transilvaniei cu sprijinul otomanilor, cărora Transilvania le plătea tribut. Bravo!!! conducerea Banca Transilvania susțineți în continuare și cu sârg acțiunile antiromânești ale Ungariei în Transilvania. Zice Horia Ciorcilă, preşedintele Consiliului de Administrație al Băncii Transilvania: “Le spunem bun venit la BT CLIENȚILOR şi angajaţilor OTP Bank România”, banca Transilvania având cu cele mai multe și mari comisioane la acțiuni bancare dintre toate băncile din România. Banca Transilvania a preluat și Banc Postul la care erau pensionarii și-i jumulește de comisioane ordinare la orice consultare și scos de bani de la Bancomat. La fel pentru operațiuni la ghișeu. Dar pe românii de la Ministerul de Finanțe sau Banca Națională a României nu-i deranjează. Îi ia BT la pensionar comision din puțina pensioară, să-și mute pensia la altă bancă. Că de aia avem stat român să dea sfaturi.

  4. … francezii de la BRD si vor mai pleca si altii.Au stors destul, e timpul sa-si numere banii la casele lor.

  5. Probabil ca Oamenii vor trebui sa se prezinte la Bănci ca probabil se vor Schimba Cardurile cu Noua Denumire a Băncii ! Deci prezentati-va la Banca pentru Unele Lămuriri si unele Nelămuriri !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.